Vremuri derutante
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura controversei » dosar
Autor: Florin Dumitrescu
Candva, maslinele erau considerate „mancarea saracului“. Care credeti ca sunt, in momentul de fata, „noile masline“? Avem in vedere nu numai (categorii de) produse materiale, ci si programe culturale, spirituale etc.
E.g. Cat de ieftina este credinta? Cat de ieftina este informarea? Etc.
In ce masura, in termeni de pragmatica a discursului (nu de pragmatism cotidian), conceptul de „ieftin“ este rau famat?
Ce sensuri mai are constructia „ieftin si bun“?
Suntem prea saraci sa ne permitem sa cumparam lucruri ieftine?
Ieftin inseamna, neaparat, de prost-gust, de calitate proasta, kitsch? Scump garanteaza, pe de alta parte, calitatea marfii si confirmarea nivelului de asteptare?
Riscam sa ne inecam, ca piata de desfacere (economica, ideologica, a bunurilor culturale) aflata la interferenta dintre Orient si Occident, intr-o maree de lucruri ieftine? Saraci fiind, suntem condamnati sa ingurgitam, prin buticurile si tarabele noastre, tot ceea ce da pe dinafara/nu intra in pietele vecinilor din Vest? Ieftinul distruge discernamantul?
La nivel politic, avem se pare de-a face cu trecerea (evident, la nivel discurs-imagine: nu discutam in acest exemplu dpdv al „adevarului“ imaginilor) de la pozitivarea austeritatii sociale (a se vedea cazurile Iliescu-Constantinescu, respectiv modestele apartamente proprietate personala din care isi faceau titluri de glorie) la pozitivarea bogatiei explicite (Tariceanu, Becali etc.). Care ar fi posibilele explicatii?
In ce masura notiunea de stanga cultural-politica mai este legata de tensiunea saraci-bogati? Mai are aceasta vreo relevanta, sau stanga s-a orientat catre un sector mai putin irigat economic (drepturile omului, ecologism etc.)?
China sau Germania?
Reprezentanta de firma sau mall?
European Drinks sau Coca-Cola?
Traim vremuri derutante. S-ar zice ca un zeu jucaus ne zapaceste perceptiile si acceptiile ieftinatatii, scumpatatii, ale bogatiei si saraciei, ale valorii si vacuitatii.
VIP-urile se-ntrec sa poarte blugi cat mai rupti si geci cat mai tocite. Exista toale scumpe care mimeaza, prin chiar tesutul lor, murdaria si uzura, de nu le deosebesti de hainele cersetorilor... Marcile de electro din Extremul Orient sunt deja comparabile cu marcile occidentale (care, sub carcasa, tot made in China sunt).
Mancarea de mai ieri „a saracului“ este cea mai scumpa de pe raft: maslinele „natur“, fara alt conservant decat sarea; painea neagra sau intermediara; lintea, napii, roscovele... Soia cea dispretuita-n salamurile de altadata; nautul cel detestat ca surogat al cafelei – sunt toate mai pretioase, pentru ca sunt „bio“, ecologice, naturale.
Intram intr-o lume in care hartia proasta, reciclata, „de ambalat branza“ e mai nobila decat foaia velina; iar masinile mici, eventual pe combustibil vegetal, sunt mai apreciate ca mertanele si gipanele care se-nfig ca bastanele. Intram intr-o lume in care ministrii si premierii merg la birou cu bicicleta.
E o lume in care viteza, stralucirea si galagia – in general excesele moderniste si tehno-industriale – s-au devalorizat una cate una. E o lume tot mai constienta de precaritatea resurselor din care s-a adapat fara discernamant pana acum. E o lume care nu mai crede in Progres, ci in Evolutie. E o lume care pune mai mult pret pe viata decat pe „viata, nene!“... E o lume in care vor trai tot mai multi batrani. E o lume care va pretui sanatatea si cumpatarea.
Noi, cei de aici, care inca ne faceam avant sa imitam ce-am tot vazut in Neckermann-ele de mai ieri... iata-ne dintr-o data valorizati pentru ceea ce dispretuiam mai mult in propria ograda: ruralismul, naivitatea, apropierea de natura. Simplitatea, deschiderea, cordialitatea. Europenii poarta tot mai putin papion (s-o fi dovedit stiintific ca sufoca) si ne admira tot mai mult clopurile.
Regiunea cea mai saraca a Uniunii Europene e Nord-Estul Romaniei. Ultima lovitura a sortii ar fi sa devina cea mai pretuita...