Cartofocrati sau cartofofili
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura controversei » dosar
Autor: Ciprian Voicila
Candva, maslinele erau considerate „mancarea saracului“. Care credeti ca sunt, in momentul de fata, „noile masline“? Avem in vedere nu numai (categorii de) produse materiale, ci si programe culturale, spirituale etc.
E.g. Cat de ieftina este credinta? Cat de ieftina este informarea? Etc.
In ce masura, in termeni de pragmatica a discursului (nu de pragmatism cotidian), conceptul de „ieftin“ este rau famat?
Ce sensuri mai are constructia „ieftin si bun“?
Suntem prea saraci sa ne permitem sa cumparam lucruri ieftine?
Ieftin inseamna, neaparat, de prost-gust, de calitate proasta, kitsch? Scump garanteaza, pe de alta parte, calitatea marfii si confirmarea nivelului de asteptare?
Riscam sa ne inecam, ca piata de desfacere (economica, ideologica, a bunurilor culturale) aflata la interferenta dintre Orient si Occident, intr-o maree de lucruri ieftine? Saraci fiind, suntem condamnati sa ingurgitam, prin buticurile si tarabele noastre, tot ceea ce da pe dinafara/nu intra in pietele vecinilor din Vest? Ieftinul distruge discernamantul?
La nivel politic, avem se pare de-a face cu trecerea (evident, la nivel discurs-imagine: nu discutam in acest exemplu dpdv al „adevarului“ imaginilor) de la pozitivarea austeritatii sociale (a se vedea cazurile Iliescu-Constantinescu, respectiv modestele apartamente proprietate personala din care isi faceau titluri de glorie) la pozitivarea bogatiei explicite (Tariceanu, Becali etc.). Care ar fi posibilele explicatii?
In ce masura notiunea de stanga cultural-politica mai este legata de tensiunea saraci-bogati? Mai are aceasta vreo relevanta, sau stanga s-a orientat catre un sector mai putin irigat economic (drepturile omului, ecologism etc.)?
China sau Germania?
Reprezentanta de firma sau mall?
European Drinks sau Coca-Cola?
1. Candva, maslinele erau considerate „mancarea saracului“. Care credeti ca sunt, in momentul de fata, „noile masline“? Avem in vedere nu numai (categorii de) produse materiale, ci si programe culturale, spirituale etc.
E.g. Cat de ieftina este credinta? Cat de ieftina este informarea? Etc.
Daca ne referim la stomac, pentru ca un vizionar din trecut a prevazut ca orice judecata trece mai intai pe acolo, cred ca „maslina“ saracului in Romania a fost, este si va fi cartoful. Cel putin asa imi amintesc eu ca se intampla in copilaria mea. Eram cartofocrati sau cartofofili. Desi sistemul politic s-a schimbat, eu am ramas sub tirania stricta a cartofului.
Daca avem in vedere produsele culturale, vad cristalizandu-se in fata ochiului meu launtric doua tabere. Ca orice abstractizare, si aceasta este, desigur, schematica si nedreapta fata de varietatea consumatorilor de „sub“, „cvasi“, „semi“ sau „supra-cultura“. Pe de o parte, exista consumatorul nedezmintit de ziarul „Libertatea“, telenovele, emisiuni „Ciao-Darwin“ sau „Surprize-Surprize“, „Din Dragoste“ si puteti continua dumneavostra lista de exemple fara riscul de a va insela. Din cealalta parte, „culta“, se fac eforturi mari de contrabalansare. La editurile mari se publica incontinuu carti, pe la posturile de televiziune se re-deruleaza filme de autor – am vazut de curand ca la ProCinema se dau filmele efigie ale lui Nikita Mihalcov. Pe Realitatea TV, duminica, pe la ora 20 si ceva, consumatorii de Cultura pot vedea un dialog intre doi prieteni, o emisiune care datorita faptului ca in ea sunt abordate prea adesea efemeride isi contrazice prin cotinut titlul, devenind in mod fatal Cam la fel. Si lista ar putea continua, cu observatia de bun-simt ca emisiunile culturale sunt depasite numeric de cele pentru semidocti, tampiti sau pentru cei care nu stiu cum se face si ca sa compenseze aceasta carenta genetica se uita la emisiuni si citesc stive intregi de volume „Cum se face“: sex, comunicare cu ceilalti, cum se cresc bietii copiii, cum sa seduci sau sa te lasi sedus...
Un subcapitol necesar aici este „religia“. Alaturi de corpul crestinilor ortodocsi sau catolici sau (neo)protestanti apar alte categorii ale „omului religios“. Practicanti yoga, de budism Zen (prin cartierul Dristor exista un maestru zen cat se poate de roman care isi cheama potentialii candidati la Satori prin afise ordinare, alb-negru). La postul National TV mai vine cate un romanas doritor sa ne initieze in arta traditionala Feng-Shui. Nu mai vorbesc despre orele gratuite de astrologie pe care amatorii de zodiace de tot felul le pot urmari gratuit la T.V., din fotoliu, incercand sa prinda cu orice pret de poale Fortuna capricioasa.
2. In ce masura, in termeni de pragmatica a discursului (nu de pragmatism cotidian) conceptul de „ieftin“ este rau famat?
Depinde cum il folosim. Daca uzam de el ca sa descriem o stare de fapt, atunci nu putem fi acuzati ca am fi eufemistici, rau-voitori s.a.m.d. Daca il folosim ca sa evaluam ceva, atunci ar trebui sa redam cat se poate de clar contextul lui de folosire, ca sa aratam daca si in ce fel este sau nu sinonim cu „prost“. Prin anticariatele de la Universitate mai poti gasi carti ieftine, fara a fi si proaste.
3. Ce sensuri mai are constructia „ieftin si bun“?
Aruncand un ochi in realitatea cotidiana, ne dam seama ca sintagma devine pe zi ce trece o contradictie in termeni.
4. Suntem prea saraci sa ne permitem sa cumparam lucruri ieftine?
Afirmatia se potriveste daca ne referim la produse materiale, la pantofi, de pilda. Decat sa iti cumperi doua perechi, proaste, care te vor lasa descult destul de repede, uneori in plin travaliu ambulator, mai bine faci un efort vizibil si iti cumperi o pereche scumpa. Situatia se schimba cand ne fererim la „produsele culturale“. Cand cumparam o carte de la o editura „de renume“, inconstient, poate, platim si brand-ul editurii, care, chipurile, scoate numai carti de calitate, scutindu-ne de a mai cauta si de a descoperi valoarea pe cont propriu.
5. Ieftin inseamna, neaparat, de prost-gust, de calitate proasta, kitsch? Scump garanteaza, pe de alta parte, calitatea marfii si confirmarea nivelului de asteptare?
Cred ca aici raspunsul este acelasi ca la intrebarea de mai sus. O „marca“ culturala aparent garanteaza pentru valoarea produselor ei. In realitate, si aici se iau tepe, deoarece relatia culturala este una in primul rand subiectiva. Nevoile mele sufletesti sau intelectuale sunt numai ale mele. Foarte putine „produse culturale“ functioneaza ca panacee. Un exemplu interesant este cel al cartilor „care au schimbat destine“, ca „Alchimistul“ lui Coelho (o repovestire dupa Borges, facuta intr-un stil prea usuratic) si recent aparuta „Marti cu Morrie“ de Albom Mitch.
6. Riscam sa ne inecam, ca piata de desfacere (economica, ideologica, a bunurilor culturale) aflata la interferenta dintre Orient si Occident, intr-o maree de lucruri ieftine? Saraci fiind, suntem condamnati sa ingurgitam, prin buticurile si tarabele noastre, tot ceea ce da pe dinafara/nu intra in pietele vecinilor din Vest? Ieftinul distruge discernamantul?
Cred ca discernamantul nu este un dat, ci o atitudine constanta care se castiga dupa mai multe „bai“ facute la limita inecului. Nu cred intr-o condamnare apriorica a noastra la alimentarea cu produse proaste, dupa cum nu mai cred de multa vreme in dihotomii gen Orient-Occident.
7. La nivel politic, avem se pare de-a face cu trecerea (evident, la nivel discurs-imagine: nu discutam in acest exemplu dpdv al „adevarului“ imaginilor) de la pozitivarea austeritatii sociale (a se vedea cazurile Iliescu-Constantinescu, respectiv modestele apartamente proprietate personala din care isi faceau titluri de glorie) la pozitivarea bogatiei explicite (Tariceanu, Becali etc.). Care ar fi posibilele explicatii?
Saracia pozata de Iliescu-Constantinescu (ha,ha, ha!!! Mi se pare interesanta alaturarea numelor care trimite la o a treia persoana, mutanta la o prima vedere, dar numai la o prima ochire, Domnul sau Tovarasul Iliescu-Constantinescu) incepe sa nu mai aiba un corespondent in saracia Romanului. Romanul, ca ne place sau nu, incepe, daca nu sa se imbogateasca, cel putin sa puna cate ceva la salteaua gonflabila. De aceea se va simti din ce in ce reprezentat pe „scena politica“, sintagma atit de folosita, ca ma mir ca nu s-a prabusit din limbaj, de Oamenii de Succes.
8. In ce masura notiunea de stanga cultural-politica mai este legata de tensiunea saraci-bogati? Mai are aceasta vreo relevanta, sau stanga s-a orientat catre un sector mai putin irigat economic (drepturile omului, ecologism etc.)?
Repet, realitatea mi se pare mult prea prolixa ca sa o mai ingradim in categorii autohtone vechi sau ca sa anticipam folosirea adecvata a unor categorii din afara – ecologism s.a.m.d. Eu ma feresc sa optez cu ochii inchisi pentru China sau Germania, pentru reprezentanta de firma sau Mall, pentru European Drinks sau Coca-Cola, pentru ca surprind in spatele acestor cuvinte o logica de tip kierkegaardian Sau-Sau, care isi are rostul doar in cazul marilor decizii existentiale.