Ceva, ceva tot iese: o maslina, un teanc de euro...
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura controversei » dosar
Autor: Eugen Suman
Candva, maslinele erau considerate „mancarea saracului“. Care credeti ca sunt, in momentul de fata, „noile masline“? Avem in vedere nu numai (categorii de) produse materiale, ci si programe culturale, spirituale etc.
E.g. Cat de ieftina este credinta? Cat de ieftina este informarea? Etc.
In ce masura, in termeni de pragmatica a discursului (nu de pragmatism cotidian), conceptul de „ieftin“ este rau famat?
Ce sensuri mai are constructia „ieftin si bun“?
Suntem prea saraci sa ne permitem sa cumparam lucruri ieftine?
Ieftin inseamna, neaparat, de prost-gust, de calitate proasta, kitsch? Scump garanteaza, pe de alta parte, calitatea marfii si confirmarea nivelului de asteptare?
Riscam sa ne inecam, ca piata de desfacere (economica, ideologica, a bunurilor culturale) aflata la interferenta dintre Orient si Occident, intr-o maree de lucruri ieftine? Saraci fiind, suntem condamnati sa ingurgitam, prin buticurile si tarabele noastre, tot ceea ce da pe dinafara/nu intra in pietele vecinilor din Vest? Ieftinul distruge discernamantul?
La nivel politic, avem se pare de-a face cu trecerea (evident, la nivel discurs-imagine: nu discutam in acest exemplu dpdv al „adevarului“ imaginilor) de la pozitivarea austeritatii sociale (a se vedea cazurile Iliescu-Constantinescu, respectiv modestele apartamente proprietate personala din care isi faceau titluri de glorie) la pozitivarea bogatiei explicite (Tariceanu, Becali etc.). Care ar fi posibilele explicatii?
In ce masura notiunea de stanga cultural-politica mai este legata de tensiunea saraci-bogati? Mai are aceasta vreo relevanta, sau stanga s-a orientat catre un sector mai putin irigat economic (drepturile omului, ecologism etc.)?
China sau Germania?
Reprezentanta de firma sau mall?
European Drinks sau Coca-Cola?
Poate ca ar fi bine sa incep cu mentiunea ca eu tin minte de prin copilarie (inceputul anilor ’90) ca maslinele erau destul de scumpe sau ca, oricum, erau relativ greu de obtinut. Cum nu cred sa fi fost foarte „sarac“, nu pot sa presupun decat ca, probabil, am fost ferit intr-un fel sau altul de aceasta realitate (eu stiam ca „mancarea saracului“ sunt cartofii). Dar sa nu divaghez. Conceptul de „ieftin“ este rau famat atunci cand iti permiti sa-ti cumperi cam tot ce iti doresti, intre niste limite. Cineva care nu are acces decat la „ieftin“ nu-si pune asemenea probleme.
Din punctul meu de vedere, nu mai exista nimic ieftin si bun. Ce e ieftin e musai si de proasta calitate, cu precizarea ca nu intotdeauna ce e scump e si bun. Dar, chiar de proasta calitate fiind, un lucru nu e neaparat „urat“, kitsch sau neplacut. Imi place sa tratez problema in termeni de timp si utilitate. Un produs ieftin, de orice natura ar fi el, iti e si mai putin util si se consuma si mai repede decat unul de calitate (pe care-l poti gasi si scump si la un pret decent). Oricum ar fi, e absolut magnific ca poti alege, ca exista o multime de produse de consum ieftine sau scumpe, bune sau proaste, controversate sau banale. Societatea consumerista si tirania consumatorului imi par a fi cel mai bun lucru care se poate intampla pentru orice fel de economie.
O discutie pe teme de opulenta vs. modestie nu-si are rostul, dupa parerea mea. Oricine e liber sa faca orice vrea. Ai o caruta de bani si vrei sa stie toata lumea? Nicio problema. Ai o caruta de bani dar vrei sa pozezi in „sarac dar cinstit“? Iarasi nicio problema. Tine de libertatea de expresie. Fiecare dintre noi are dreptul sa se exprime asa cum doreste. Iarasi, mi se pare pierdere de vreme sa ne facem griji in legatura cu ce produse intra pe piata noastra sau sa devenim paranoici si sa credem ca vom fi „groapa de gunoi“ a Europei (cum facea domnul Tariceanu, incercand sa justifice aberanta taxa pe prima inmatriculare). Pe piata noastra vor intra absolut toate produsele care sunt cerute de catre numita piata. Vrea romanul plasme? Se umple piata cu plasme! Vrea turnulete la vila? Imediat sar firmele de constructii cu oferte care mai de care mai atractive. Ceea ce vreau eu sa spun este ca, din toata aceasta frenezie si agitatie a pietei, are de castigat, in cel mai inalt grad, consumatorul. Adica eu, tu si toata lumea. Daca un produs este prost (nu „acceptabil“, atat de prost incat nu merita nici macar bani putini), el va disparea de pe piata! Vom avea produse mai bune la preturi accesibile. Si nici nu m-am apucat sa zic de credite (vrei ceva? iei un credit, toata lumea isi permite). De ajuns, zic eu...
In mod evident, stanga acum nu mai inseamna lupta de clasa. Stanga acum e hippie, e greenpeace, e „save the planet“, e „think about your children’s children“ samd. Stanga e boring. Nu-mi place stanga, nu mai zic nimic de ea. Tensiunea saraci-bogati, in schimb, o sa existe atata timp cat specia umana va exista (excludem din start distopia comunista). Omul e o fiinta vanitoasa, invidioasa, care pofteste la ce are celalalt, care vrea, vrea, vrea. Face parte din viata fiecaruia. Si e perfect asa, te motiveaza, te face competitiv. Ca sa parafrazez: ceea ce vrei te face mai puternic.
In loc de incheiere: nu exista ieftin vs. scump. Nu exista local vs. global. Nu exista sarac vs. bogat. Exista doar libera exprimare, exista doar omul si dorintele sale, exista doar competitia si jocurile de putere. Si exista certitudinea ca de toate astea o sa profitam din plin cu totii...