Gesturile barbatului incercat
articol aparut in Cultura, nr. 61 din 2007-03-01» cultura literara »
Autor: Teodora Dumitru
Pai Robert Serban. „Cinema la mine-acasa“. Adica Poezia, Lupta, Draaagostea, Prietenia, Viata. Aaa-ha, respectiv, aaa-ha. Adica cu P mare, cu L mare, cu D mare. Si toate cu un „a“ mic la sfarsit.
...siiii cu d-astea: „Poezia este ceea ce ramane din viata/ dupa ce o traiesti“(intitulat „Ce ramane din viata“), „cred in steaua mea/ pe care tocmai o vad/ cum cade/ fara zgomot“ (intitulat „Crez“), „nu cauta niciodata sub apa/ lucrurile pe care le gasesti si pe pamant“, „cum?/ cum sa cazi din picioare cand zbori?“ (intitulat „Cum“), „viata ta inainteaza spre mine ca o capra/ slaba dar incapatanata...“ („Scrisorile lungi“), „de fiecare data cand ma uit la cer/ ma intreb daca lui Dumnezeu nu i se face rau/ cand ne priveste de la o inaltime/ asa de mare“ s.a.m.d., s.a.m.d, in structuri similare.
Omul a fantasmat, probabil, o viata sa calchieze instanta maioresciana. Sa afirme „x este poet in toata puterea cuvantului“. Si l-a gasit pe Serban Axinte.
Deci „Dragostea“, nu? Ia, atentie: „poti sa-mi smulgi cu usurinta/ inima/ dar inainte va trebui/ sa-mi desfaci/ nasturii de la camasa“ (comentariu critic: si fermoarul, iuby!) Care se desfac, de obicei la sigur, cu investitii din pachetul diviX, home cinema& pufuleti: „acasa/ in singuratate/ sau alaturi de vreo femeie/ plang uneori la filme ... acasa/ la filme despre moarte/ despre viata/ eu plang si fut“ (comentariu critic: no sit, si-si?).
Sau din pachetul „iliescu-apare/ soarele rasare!“: „Cine nu vede dunga subtire a tinerei fete/ ce s-a ivit ca orizontul/ deasupra blugilor stramti?// toti clipim/ de parca urmeaza sa iasa soarele/ si nu vrem sa fim prinsi nepregatiti// dar mama ei/ ca o furtuna/ ii suiera/ ridica-ti pantalonii / si privirea ni se intuneca“. (La alea XXL nu i se mai abureste nervul optic, dar compenseaza prin erectia simtului critic – nu mai citez, n-am loc, si nu numai).
Si nu mai insist. Daca e ceva care m-a extras definitiv din anxietatea proximitatii cu o posibila poezie „inteligenta“ si „spirituala“ (N. Manolescu), „nostalgica si cinica precum gesturile barbatului incercat, trista si adevarata precum gandurile despre dragoste, viata si oameni...“ (M. Chivu) – acesta este netalentul consistent si pueril de a tranti titluri si de a accentua, prin sintagme articulate definit („Cele cinci simturi“, „Refacerea vietii“, „Scrisorile lungi“, „Marile sanse“, „Nasturii de la camasa“) mizeria a doua trei linii-panseu, agitate in postura de poetry. Ia de vezi: „intre hartiile de pe birou/ era una pe care am scris numele femeilor/ iubite/ pana acum// n-o mai gasesc/ am pierdut-o/ e semn ca maine trebuie sa-mi refac viata“ – supranumit „Refacerea vietii“; „toti batranii seamana intre ei/ chiar daca unii inca nu au albit/ sau aud bine... toti batranii seamana intre ei/ fiindca la toti a venit seara“ – intitulat ingenios „Asemanare“ (spun ingenios, fiindca se putea si mai rau: „Asemanarea“).
N-o sa citez toate reusitele lui Robert Serban din zona esecului, fiindca ma preseaza concluzia: o intreprindere malnutrita (maximum 4 poeme notabile), cu copertele pe post de perfuzii: cele mai incantatoare si bestiale transmutatii ale realitatii brute in literatura, din prezentul volum, sunt cele doua recomandari (vezi mai sus) de pe coperta a patra.
Consecutiv acestei constatari, ma intreb daca lui Denisa Mirena Piscu nu i se face rau cand il priveste pe Robert Serban de la o inaltime asa de mare.
*
Draga Scher,
Nu am nimic impotriva faptului ca poetii sa aiba prieteni. Cateodata, chiar sunt fericita ca se intampla asa. Acum, de exemplu. Ce as fi inteles eu din poezia lui Serban Axinte, daca Serban Axinte nu ar fi avut prieteni, care sa-i scrie pe coperta „Draga Scher,/ Ca impresie generala, cred ca se insinueaza, pe parcursul lecturii, o tensiune difuza“?? Sau „
Traiesc cu convingerea ca prin competente proprii n-as fi putut recepta adecvat un zero de genul „tensiune difuza“. L-as fi tratat probabil cu opacitatea celor lipsiti de generozitate si dispozitie. As fi comis erori de filaj hermeneutic, m-as fi putut plictisi in cautarea unei semantici cel putin la fel de neregulate ca fumul nicotinizat.
Dar nu. Unii au grija ca lumea sa-i iasa lui Scher asa cum a vrut. Mai scriu o prefata, mai ruleaza o sintagma. De exemplu, criticul Doris Mironescu. Omul a fantasmat, probabil, o viata sa calchieze instanta maioresciana. Sa afirme „x este poet in toata puterea cuvantului“. Si l-a gasit pe Serban Axinte.
Bun, acum nu stiu cu precizie DGLR-ista cine pe cine a gasit si convocat; n-ar fi nici etic, nici util sa-mi dau cu presupusul. Dar din coliziunea ideatica Doris + Scher iese ceva, in mod cert. Asa cum iese si din mixajul Ungaretti, Nietzsche, Rimbaud + „imagini sugubete“, „poznase“, „giumbuslucuri acrobatice“ si imaginatie care „zburda“. Fara travaliul prefatatorului, pana la ora actuala, eu as fi pariat ca dintr-un asemenea mixaj n-a iesit si nu va iesi niciodata nimic publicabil. Prefata m-a convins, totusi, ca acel nimic coincide, in realitate, cu poezia lui Serban Axinte.
„Experienta (de ce sa n-o recunoastem) traumatizata a barbatului ce devine tata“
Apropo de travaliu. Las ermetismul, modernismul si imaginile serbaniene, „fioroase+sugubete“, in sarcina decodorului de serviciu, si prefer pentru exemplificare o mostra de biografism douamiist, care ar putea functiona exceptional sub titlul „cerul din burta nevesti-mi“:
„vine pentru ca i-am spus noi sa vina,/ vine!/ asadar.../ scoate cartile din raft, alinta fiecare pagina,/ lipeste-ti de burta cel mai frumos poem scris de mine// el vine,/ are unghiile deja taiate si foarte mult par pe cap// – se pregateste de olimpiada –“ („atletul amniotic“).
Ecce! Orice alt poem as fi citat ar fi fost infinit mai irelevant pentru evidentierea poeticitatii lui Serban Axinte. Cica „lipeste-ti de burta cel mai frumos poem scris de mine“... Caci „vine!“ Poezia ca metoda Lamaze e o imagine aiuritor de pregnanta. Dar suficient de neobservata de prefatator. Pacat. „Atletul amniotic“ se acorda la perfectie cu conceptul de „giumbuslucuri acrobatice“.
In rest, mai am o inchietudine: nu stiu care este cel mai frumos poem de Serban Axinte; daca exista in varianta extrauterina sau doar in faza amniotica. Lasand retorica la o parte, vreau sa stiu, de fapt, daca si cand va deveni Serban Axinte mama.