Wimbledon 2006
articol aparut in Cultura, nr. 35 din 2006-08-17» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Turneul de tenis de la Wimbledon, editia 2006, a fost castigat, potrivit tuturor pronosticurilor, de elvetianul Roger Federer. Acesta si-a adjudecat ravnitul trofeu pentru a patra oara consecutiv, lucru reusit dupa razboi doar de doi mari campioni: Björn Borg si Pete Sampras. Daca in ceea ce-l priveste pe Federer lucrurile erau cum nu se poate mai previzibile, nimeni neparand sa ameninte cu adevarat suprematia liderului mondial, finalistul a surprins o groaza de lume. Este vorba despre spaniolul Rafael Nadal, „regele“ tenisului pe zgura, recent laureat, pentru a doua oara la rand, in capitala Frantei. Anul acesta tanarul de la Majorca il invinsese de patru ori pe Federer, o data chiar pe o suprafata dura, in Dubai, semn ca diferenta dintre primii doi jucatori ai lumii nu mai sta atat in valoare, cat in acumularea de puncte ATP realizata in anii trecuti. Pe scurt, elvetianul, desi are un avans de 2000 de puncte in ierarhia profesionistilor, simte in ceafa rasuflarea junelui de douazeci de ani. Dar chiar si asa, absolut nimeni nu ar fi indraznit sa parieze pe o calificare in finala a spaniolului. Anul trecut, Nadal iesise in turul doi, eliminat rusinos de obscurul luxemburghez Gilles Müller. Gazonul parea sa fie o suprafata de joc pe care geniul zgurei nu o agreeaza deloc. Prin urmare, surpriza a fost totala, prezenta lui Rafael Nadal in finala de la Londra mirandu-i legitim pe toti specialistii.
La rigoare insa, delfinul campionului facuse niste progrese remarcabile, mai ales in planul psihic, al increderii in sine. Desi inca extrem de necopt, la cei douazeci de ani ai sai, Nadal este un sportiv de mare valoare, un ins cu un teribil potential de crestere. El gandeste tactic stralucit, fiind disciplinat, rabdator si foarte receptiv la sfaturile antrenorului, nimeni altul decit unchiul lui, Tony Nadal. Asa ca dupa consolidarea moralului, prin triumful pe zgura de la Roland Garros, Nadal n-a luat startul decat la turneul de la Queen's Club, fratele mai mic al Wimbledonului si proba care ia pulsul starilor de lucruri de dinaintea marelui concurs de la All England Club. Multi spun, si nu fara temei, ca acela care castiga la Queen's Club are sanse foarte mari sa triumfe si la Wimbledon. in 2006, Roger Federer a ales sa participe nu la Londra, ci la Halle, ce-i drept, tot la un turneu pe gazon. Desi printre favoriti, Nadal se confrunta cu o mare problema: dificultatea de a evolua pe iarba. Era, daca vreti, testul suprem pentru el. Si junele maiorchin s-a concentrat, a facut ce stia el mai bine - sau mai ales ce nu stia. S-a chinuit cu doi compatrioti, Fernando Viceinte si Fernando Verdasco, a pierdut seturi, a fost condus, dar a reusit sa-si depaseasca complexele pe gazon. S-a calificat in sferturi la Queen's Club, unde l-a infruntat pe cel care castigase de trei ori turneul, nimeni altul decat australianul Lleyton Hewitt, in revenire de forma dupa un start de sezon deceptionant. Primul set este, in mod surprinzator, dominat de Nadal, apoi cangurul revine. in setul decisiv, tanarul numar doi mondial abandoneaza, acuzand o accidentare. Strategica, desigur, caci acesta isi testase posibilitatile pe gazon si rezultatul era mai mult decat multumitor. Ce sens avea sa forteze?
A urmat clasicul Wimbledon. Federer a defilat pana in finala, fara sa piarda vreun set. in schimb, Rafael Nadal s-a chinuit, a luptat, a strans din dinti si s-a catarat pana in semifinale, acolo unde il astepta un alt furnizor de imense surprize, cipriotul Marcos Baghdatis, finalist in acest an la Australian Open. Daca la Halle, unde a fost eliminat in doua seturi de Andrei Pavel al nostru, Baghdatis declarase ca pentru el iarba e doar pentru jucat fotbal, nu si tenis, iata-l acum ca a trecut glorios de fostul detinator al titlului, Lleyton Hewitt, un specialist al disputei pe gazon si proaspat castigator la Queen's. in semifinala, meciul dintre Rafa Nadal si Marcos Baghdatis a avut cam de toate, cu un plus de precizie si de concentrare pentru spaniol, dar si cu mingi absolut stralucitoare pentru cipriot. A castigat in trei seturi Nadal, mai matur si mai darz.
Finala a debutat deceptionant, caci Federer a luat primul set cu 6 la 0. Nadal parea sa nu se regaseasca. Apoi s-a recules, s-a agatat de mingi, a redevenit luptatorul dintotdeauna. Ba chiar a condus cu 5 la 4 plus serviciul, dar a ratat incredibil ghemul si setul. Iar cand toata lumea credea meciul terminat, Rafa a gasit resurse sa invinga in setul al treilea, pe un tie break foarte spectaculos. Era, de fapt, cantecul de lebada al razboinicului catalan, caci in setul al patrulea campionul s-a impus cu un sec 6 la 2. Elvetianul a fost clar mai bun, dar nu in aceasta a constat surpriza editiei. Ci in potentialul de adaptare la o suprafata de joc, la niste conditii foarte restrictive si la o atmosfera crunt de elitista a unor outsideri veniti de aiurea, din afara arealului anglo-saxon, ca Baghdatis si Nadal. Iar ultimul are resuse ca intr-un an-doi sa-l detroneze pe extraterestrul zilelor noastre, inegalabilul atlet elvetian Roger Federer. Neverosimilul incepe sa devina extrem de verosimil…