Satelitul si prefectura
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Augustin Buzura
„Cainele moare de drum lung, iar prostul – de grija altuia!“ E proverbul pe care mi l-a reamintit un prieten, inmanandu-mi o publicatie fara umor – „Academia Catavencu“ – in care, sub protectia anonimatului, cineva din cunoscuta pepiniera de turnatori si securisti se ocupa, de asta-data, de casa mea. Satelitul Academiei Catavencu a descoperit casa lui Augustin Buzura de la Corbeanca, in direct. Ce sa spun, marea descoperire nici nu a fost vreodata ascunsa! Imaginea reprodusa in revista reprezinta o proprietate privata si este imprumutata de pe un site privat – chiar daca se precizeaza ca ar fi fost luata de pe Google –, de unde se vede ca pretinsii gazetari au folosit si niscai informatori. Nici pe casa si nici pe teren nu scrie numele meu, prin urmare, din satelit, „curiosilor“ le-ar fi fost imposibil sa identifice proprietatea mea fara a recurge la informatori.
Da, am o casa „dichisita,“ pastrez igiena, cand sunt obligat sa tin in mana o gazeta ca „Academia Catavencu“, imi pun manusi de cauciuc.
Titlul, asezarea in pagina a imaginilor si textul insotitor tradeaza mana unor specialisti in diversiuni, cam expirati, ce-i drept, dar totusi specialisti. Din pacate, imaginile din satelit, altminteri destul de scumpe, sunt vechi de cativa ani, ceea ce ma face sa cred ca domnul Sorin Ovidiu Vantu, om inteligent si cu un incontestabil simt practic, plateste degeaba unul sau mai multi trisori de la respectiva publicatie. Chiar si un semichior ar observa, trecand prin asa-zisul „paradis al milionarilor“, ca acesta arata altfel decat in imaginile publicate; pana si proprietatea mea s-a schimbat in mai bine! M-am intrebat, de buna seama, ce au urmarit vajnicii detectivi si raspunsul nu mi-a dat mari dureri de cap. Ei bine, avem dovada ca omul nostru nu o duce rau, stand intr-o casa dichisita, imposibil de ridicat numai cu salariul de bugetar – iata ce voiau ei sa comunice patriei, printre altele. Se stie, sunt multi scriitori care au case de vacanta, lucru firesc, de care nu se mai mira nimeni. Cand diversi hoti, stiuti sau nestiuti inca, au vile nu numai in tara, dar si in cele mai neasteptate colturi ale lumii, nu se alarmeaza niciun bagator de seama; in schimb, cand un scriitor reuseste sa inalte patru pereti, devine automat un motiv de mare ingrijorare nationala. Da, am o casa „dichisita,“ pastrez igiena, cand sunt obligat sa tin in mana o gazeta ca „Academia Catavencu“, imi pun manusi de cauciuc sa nu ma murdaresc, sunt foarte echilibrat, insailarile si mirarile de genul celei despre care vorbim ma lasa total indiferent. Am crescut la tara si cand vreun animal ma loveste cu cornul ori cu copita nu spun ca m-a jignit, ci il privesc cu mila si cu intelegere: asta este, atata poate. Nu-mi amintesc sa ma fi plans ca as duce-o rau. Nu demult, insa, la un post de televiziune din aceeasi parohie, un neica nimeni a strigat in gura mare ca la fosta Fundatie Culturala Romana pe care, de altfel, eu insumi am creat-o, as fi avut un salariu foarte mare si ca sunt plin de bani. Deci, dupa cum cere diversiunea: cand am, cand n-am! Sigur e ca, dupa plecarea mea de la Institutul Cultural Roman, succesorii s-au straduit din rasputeri sa-mi gaseasca vreo vina si, daca prin absurd, ar fi lipsit macar un leu, ar fi facut o galagie infernala. Doar au la dispozitie atatea publicatii si televiziuni, inclusiv pe cea publica! Pana la urma mi-au reprosat, totusi, ca depozitul de carte al Institutului era plin de carti comuniste. E adevarat, comunistii erau Eminescu, Caragiale, Creanga, Rebreanu, Slavici, Hortensia Papadat-Bengescu, Blaga, Brancusi, Enescu, Mircea Eliade, Sorescu, Breban, Banulescu, etc., etc. Plus Benjamin Fondane, Kjell Espmark, Lucian Raicu, Thimoty Garton Ash, Alexandru si George Cioranescu, Eva Behring, Anneli Ute Gabanyi, plus numeroase reviste, carti si studii de istorie necesare cunoasterii culturii si civilizatiei romanesti. Solutia in vederea rezolvarii acestei situatii anormale, comuniste, parea dinainte stiuta: ca sa poata cumpara de la editurile „noastre“ – adica ale lor –, au desfiintat practic editura Institutului. Nu mai au carti, publicatii proprii, prin urmare au scapat si de comunisti.
Cat priveste afirmatia potrivit careia as poza intr-un om pasionat mai mult de binele culturii nationale (…) decat pentru interesele proprii, aceasta suporta mai multe nuante. Nu am pozat, ci chiar am fost pasionat „de binele culturii nationale“, nu doar am simulat interesul pentru cunoasterea ei in lume. In paranteza fie spus, nici cel mai neexperimentat angajat al fostei Fundatii nu ar fi trimis in Israel – si nu numai de Craciun, ci si de Pasti –, un cor religios care sa le cante evreilor „Hristos a inviat!“ cum au facut-o cei ce ne-au urmat. Dar dovada incontestabila a interesului meu pentru „binele culturii nationale“ este insasi crearea celor doua institutii – a Fundatiei Culturale Romane si a Institutului Cultural Roman –, in conditiile in care puterea de atunci ii sprijinea tot pe marii democrati si anticomunisti de azi, ca sa nu se spuna cumva ca nu acorda atentie opozitiei.
Cred insa ca rostul „descoperirii prin satelit“ a proprietatii mele este altul: sa comunice natiei ca nu numai succesorii mei la conducerea Institutului incalca statutul, ignora conflictul de interese si multe alte prevederi ale legii, ci si noi, cei ce am creat Fundatia si Institutul. Altfel nu vad rostul acestei penibilitati. Vorba altui proverb, mult invocat in aceste zile: „hotii striga hotii!“ Ma gandesc ca, de vreme ce si-a tradat pasiunea pentru sateliti, autorul pomenitei insailari ar trebui sa se ocupe si de alte harti, reprezentand proprietatile celor ce imi cauta nod in papura si nu mai pot de grija mea. Ar putea face dezvaluiri interesante chiar si la capitolul provenientei banilor cu care acestia si le-au achizitionat. Sigur ca filierele… democratiei postdecembriste nu se vad din satelit si ei stiu foarte bine asta.
in acelasi text mi se reproseaza ca as fi calatorit mult in lume. Da, este adevarat, dar cele mai importante calatorii le-am facut la invitatia unor mari fundatii, academii si societati academice, pe banii lor, sau la invitatia celor doi presedinti ai Romaniei, domnii Ion Iliescu si Emil Constantinescu, carora le multumesc si pe aceasta cale.
In sfarsit, in vizorul anonimului autor se afla si ginerele meu, George Maior, directorul S.R.I., functie care nu prea intra in nomenclatorul persoanelor de importanta nationala! Poate ca autorul anonim a incercat o ironie. Poate are de comunicat ceva lui George Maior si nu stie cum. Poate George Maior nu vrea inca sa-i comunice ce stie despre el. Oricat ar fi de lipsit de „importanta nationala“, banuiesc ca o fi stiind si directorul SRI cate ceva despre diverse lucruri. Prin targ se vorbeste de mult ca unor remarcabili delatori inca nu le-a venit randul la pus cenusa in cap. Circula diverse zvonuri. Intr-o tara in care exista mai multe servicii de informatii decat secrete adevarate e greu de ascuns ceva. Sigur, nu intereseaza pe nimeni sa prinda in plasa guvizi marunti sau fosti baieti de mingi, ci pesti mai mari… in Romania, se stie, zvonul precede presa… Asadar, mai treceti per pedes prin Corbeanca, n-aveti nevoie de satelit, caci drumul pana la noi nu e lung, iar grija pe care ne-o purtati ne amuza in continuare. E bine sa stiti ca „paradisul“ nostru, „al milionarilor“, a inceput sa fie vizitat nu numai de turnatori, ci si de hoti, iar oamenii sunt pregatiti pentru orice surpriza.