Mane!
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura caleidoscop »
Autor: Radu Comsa
Vocativul are in limba romana locul lojei artistilor, al lateralului de prima importanta de unde se iese ultimul pentru aplauze. Si asta de la nasterea cu „torna, torna, fratre!“ in care lingvistii s-au impiedicat de torna, torna precum stapanul magarului – noroc cu Glodariu ca l-a pus si pe fratre! catre frate! – la unicitatea ramasitei intre limbile romanice. Motiv pentru rusificarea sa fortata ca o deportare la Canal.
Vocativul genereaza emotii pentru ca definitia sa implica emotie. De la absolutul lui Doamne! la hormonii lui Ano! trecand prin scurtul coane! la un svart. Inima se albastreste intre Ioane, Ioane! si Ionel, Ionelule!, politica se digera intre mai animalule! si repetatul Baroane!
In vreme ce intelighentia transpira pesimism in saune televizate cu accente de cea mai trista duminica, in subsolurile unde emotiile se tasteaza cu tigari moldovenesti, circula un cuvant care, singur, are valoarea a treizeci de duminici cu soare.
Mane! Cuvantul englezesc cu peste un miliard de referinte pe Google, om si barbat in acelasi timp, a fost declinat iremediabil romaneste de un necunoscut. Certificat apoi de masa internautilor vorbitori de limba noastra. Nu are nici unsurimea de agentie imobiliara a locatiei, nici buricul murdar al manelei. Mane! nu prea mai are nimic englezesc: sleampatul „man“, mai mult cantat decat vorbit, a capatat, declinat la vocativ, o roaba de testosteron latin mai tare decat omule! si barbate! la un loc.
„Inrikes Tignindar“, cel mai vechi ziar al lumii, a renuntat la hartie dupa 360 de ani, pentru o aparitie exclusiv virtuala. Ziaristii cu diplome striga vai Doamne! in fata necenzurii de pe forum, precum Agamitii cenzitari in fata votului universal. La nasterea tripletilor www., franceza a cazut la pat din cauze naturale – ortografie prea complicata. Ciocanul in cap i-a fost dat recent, cand noul coreean de la ONU a tacut malc cand a fost intrebat ceva pe limba ramasa, cica, diplomatiei.
In selectia lingvist-darwinista cu garda jos, mane!, crescut in pivnita ca un bataus de cartier, are toate argumentele unui pumn pe masa Academiei. Pentru ca, la fel ca orice bataus care se respecta, musteste ceva instinct de supravietuire. Instinctul olarului care a zgariat „Petre“ pe o ulcica neagra la Pacuiul lui Soare, inainte ca galera genoveza sa o ia in josul apei si insula sa fie napadita de stuf.