Egali in fata legii
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura memoriei » sertar
Autor: Niculae Gheran
Orbu’ cu orbii – cum zice popa de la Roma.
Constat de la o vreme ca o calatorie cu metroul ma costa mai mult decat un taxi. Nu este o statie in care sa nu se urce un cersetor, implorandu-ti mila. Intre ei, batrani jenati ca trebuie sa intinda mana si, mai ales, copii dresati sa-ti franga inima intregesc tabloul apocaliptic al unei saracii dementiale. In pofida partialei regii din montarea sinistrului spectacol, nu pot ignora tragedia celor ce ingenuncheaza de dimineata pana seara pentru a-si capata un blid de mancare si adapost. Oricum, ei n-o fac cu placere, teroarea neimplinirii normei zilnice parand sa le guverneze existenta. Povestile despre parintii decedati, despre bunicii care zac la pat, despre foame si frig le auzi sub varii forme, fara sa stii niciodata cat de robite sunt minciunii sau adevarului. Nu le poti insa pune strict in carca anonimilor actori, cata vreme nimeni nu mai contesta traiul milioanelor de amarati, aflati sub limita subzistentei.
Darnici sau nu intr-ale buzunarului, cativa calatori se simt nevoiti sa puna degetul pe rana, scutindu-te sa citesti jurnalul:
– Totu-i de la conruptie, dom’le! intr-o tara c-o saracie lucie n-ai cum sa faci avere, decat prin manga!
– Si daca politia merge pe blat.
– Pe blat, pe neblat, „baietii“ si-au incasat caniota inca inainte de a bunghi ochii pe barosani. Au luat imprumuturi pe daiboj de la „Bancorex“, dupa care le-au varsat in banci cu dobanzi mari. Cotcarie pe fata, sa le moaie clontu’.
– astia ca astia, da’ ailalti? De unde, maiculita, peste noapte, casa la munte, casa la mare, milioane de parai si ditamai vile?
– Vile cu turnulete au si tiganii. Una langa alta. Zici ca esti in India!
– Au de toate c-au stiut sa s-ajute-ntre ei, de la cartitele ce cotrobaie prin gunoaie pana la camatari. Au bulibasa care vede si aude tot, au chiar rege si-mparat.
– Au pe ma-sa. Manga, fratioare, de dimineata pana seara manga. Te opereaza mai ceva decat doctoru’ Ciomu. Ras, tuns si frezat; te lasa cu ouale lui Nastase.
– Ca asta-i mai breaz?! Pe toti i-a tunat si i-a adunat. De unde, nenicule, atata avere? Sau omu’ se pricepe, intr-adevar, la vanatoare?
– As, i s-a adus vanatu’ pe tava. Nu vezi cate limbi stie?
– Ce legatura are limba cu buzunaru'?
– Are, c-a zis-o pe straineste la urechea cui trebuie. „Nobles oblij“ – daca ai auzit vorba asta.
– Pa dracu’! Mitica Dragomir isi scranteste limba si cand vorbeste pa romaneste, iar bani, slava Domnului, cacalau.
– astia-s gainari, domnilor. Marile tunuri – artileria grea, vreau sa zic – s-au dat departe de ochii lumii. Cunoasteti boala lui Ceausescu: „esportul“. Ati uitat ce mancam noi si unde se duceau toate bunatatile? Cine opera afacerile astea? Ceausescu? Vedeti-va de treaba! Umbla el cu facturi, cu registrul de incasari si datorii sub brat, cu bani in banca, cu cifre si parole la purtator? Vedeti-va de treaba! Numai ochii nu ni s-au vandut, in rest papica, mobila si celelalte, ba chiar si armamentul s-au carat unde nu crezi, chiar si pe datorie. Cine si cand a predat aceasta gestiune? Cui? Vedeti-va de treaba! S-a discutat vreodata in Parlament istoria asta? Ne intrebam intruna cine a tras in noi, niciodata cine ne-a tras-o, cand si cum s-au sterpelit banii. Sa fie, oare, o intamplare ca tocmai baietii care s-au ocupat de export calaresc azi herghelii de dolari? Vedeti-va de treaba! A mierlit stapanul si slugile i-au luat cheile de la brau, ca sa umble pe ascuns la cufere, ca ala ce-l stiau de frica nu se-ntoarce de la groapa.
– Las’ ca amu li s-o-nfundat. Trebe sa declare tat, in cap cu ai mari!
– Aiurea! N-a intrat nimeni in Guvern sau in Parlament fara declaratie de avere. Numai ca, la plecare, nimeni nu i-a intrebat ce-au mai bagat in traista. Ati auzit dumneavoastra de vreun taranist, socialist, liberal, democrat sau peremisto-udemerist sa fi patit ceva? Acu-i tarziu, piesa-i jucata, sala goala, ca si buzunarele noastre.
– Corb la corb nu-si scoate ochii!
Intre timp metroul se opreste, usile se deschid, ingaduind unor calatori sa patrunda in vagon. Printre ei, un tanar de vreo 14 ani, descult si fara camasa, in contrast total cu frigul de-afara. Mai mult decat sigur ca omul din umbra l-a despuiat fara mila pentru a-si asigura profitul. Baiatul, costeliv si cu pielea vanata de frig, e mai mult speriat decat pornit sa-ti ceara ceva. Merge aplecat inainte, cu privirea risipita, nefiresc de grabit, parca rusinat de ce face.
– Doamne fereste – se inchina o femeie. Traii s-o vad si p-asta: despuiat in toiul iernii.
Vagonul porneste, femeia isi mai face o data semnul crucii, dupa care discutia se reia:
– Ziceai de declaratie.
– Un rahat s-o prastie. Nu era mai bine ca toti trosnitorii, deveniti peste noapte miliardari, sa dea socoteala de matrapazlacuri, ca legea cu ilicitu’ a ramas in picioare? Nu s-o scalzi, leganand copilul mort de la Ana la Caiafa si Monica Macovei.
– Important e sa se inceapa ceva mai de Doamne-ajuta...
– Important nu e sa incepi, ci sa termini o treaba ca lumea. N-ai vazut cum o pornisera? Toata lumea biletele la control... Nu conta ca umbli agatat de scara tramvaiului sau ca te lafai in limuzina: actele pe masa, ca in fata legii toti suntem egali. Cand ceri la 23 de milioane de suflete declaratii de avere, abia se pierde urma ticalosilor. Nu cauti acu-n caru cu fan. Daca te doare inima de cel amarat, mai bine-i cereai o declaratie de saracie, nu de avere.
– Chiar asa. Ce sa declare mama si tata la tara? Cateva gaini s-un porc desirat, ca patulu-i e gol. Lasa ca le-a inregistrat toate orataniile din curte si i-a speriat cu amenzi, daca in viitor mai pune cutitu' pe Ghita, ca trebuie electrocutat, ca pe criminali in America.
– La noi in bloc leafa e baza. O ai – traiesti; n-o ai, o belesti! Ce sa declari?
– Ca n-oti trai toti la fel... Or mai avea unii vreo surubarie, ceva s-o mai ameteasca!
– Bine traieste o fetiscana de la parter, unde n-o vede nici vantu’, nici pamantu’. N-are leafa, dar se plimba toata ziua cu masina mica si cara intruna acasa pachete-n tipla. Altminteri buna la suflet. Cand moare un amarat in bloc, se inscrie c-un milion. Ce sa declare fata?
– Jucarica.
– Deocamdata e neimpozabila, pana intervine Comunitatea Europeana. Pe urma, serios, va avea condicuta-n regula, pana la pensie, ca de muncit munceste pe branci, nu-si permite sa doarma ca-n Parlament. Ce conteaza transpiratia fetei pe langa curvasaria politicienilor? Cel putin ea da ceva, nu ia cu japca...
Intre timp, metroul stationeaza iarasi. Cativa calatori se grabesc sa paraseasca vagonul, iar altii, de afara, sa le ocupe locul. In urma lor, un cersetor orb, cu o tablita de gat: „Aveti mila“. Nicio vorba in plus; nici rostita, nici scrisa. Merge leganat, facandu-si loc cu un baston alb, miscat cu grija sa nu deranjeze pe careva si multumeste din cand in cand celui care-l trage de maneca sa-i dea un ban. Cand se departeaza, domnul mai galagios intreaba:
– S-amaratul asta trebuia sa dea declaratie de avere? Ce sa declare?
– Bastonul! Painea lui cea de toate zilele!
– Eu sa fiu in locul chiorbecului as fi declarat cateva case, niscai masini, o fabricuta s-un milion de parai.
– Poate vrei sa-l vezi la parnaie, pentru declaratie mincinoasa, in locul banditilor iesiti acum la drumu’ mare. Lasa orbu-n pace!
– Orbu’ cu orbii – cum zice popa de la Roma.
– Vedeti-va de treaba! Corect se spune: „Urbi et orbi“ – formula pontificala, cand Papa se roaga, adresandu-se „orasului si lumii“.
– Ia sa se mai roage si pentru noi, ca noi degeaba ne rugam de ei intruna.
O statie noua. Vanzoleala. La urma, prin usa intredeschisa, se strecoara un baietel, tarand dupa el un ghiomotoc de fetita.
– Ajutati-ne... mama-i bolnava... tata somer...
Uruitul rotilor le-acopera jelania.