Victor Brauner: Alchimia privirii. De la vedere la viziune
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura vizuala »
Autor: Petre Raileanu
Determinismul magico-estetic
O particularitate a picturii lui Victor Brauner vine din tratamentul special pe care il are dimensiunea timp in creatia sa. Subiectele lui nu se inscriu in timp, intre tablou si privitor nu se stabileste nici un raport de temporalitate. Mai precis, in termenii propusi de Sarane Alexandrian, „personajele lui Brauner ies din timpul istoric sau timpul lumii exterioare, pentru a intra in timpul propriu sau timpul fiintei, ceea ce le permite o serie de experiente privilegiate“. (Sarane Alexandrian, „Victor Brauner“, Ed. Oxus, coll. Les Roumains de Paris, Paris, 2004). Orientata exclusiv catre universul interior, pictura lui aduce la suprafata formele derutante ale angoasei sau visului si coerenta lor destramata.
In tabloul „Sur le motif“ din 1937, imaginile sunt captate de antenele unei senzorialitati exacerbate. Veritabil manifest, tabloul in chestiune ne arata un peisaj pictat de artist nu cu mana, ci direct de simtul vederii si de simtul mirosului: prelungirile monstruoase ale ochilor si nasului devin instrumentele artistului. Intre aceste insolite instrumente si peisaj se stabileste tipul de interactiune care este chiar procesul de creatie. Timpul nu joaca aici nici un rol, caci procesul este instantaneu.
Un caz aparte il reprezinta panza de dimensiuni relativ mari (88,7 cm X 116 cm) „Victor Empereur Infini“, tabloul autobiografic din 1948, subintitulat „ultratableau biosensible“, in care este figurat in maniera simbolica traseul spiritual al artistului, de la venirea pe lume la „Piatra Neamtz“ – situata intre Occident si Orient – pana la epura personajului sau inconjurat de simbolurile create de el insusi. Chiar si aceasta „naratiune“ autobiografica ar fi ilizibila ca atare, in absenta textului care orienteaza lectura cu acele cateva indicatii de situare in care istoria, cu alte cuvinte timpul exterior, este integrata in mitologia personala a artistului. Vedem aici o serie de simboluri – nimeni nu a incercat pana in prezent sa le descifreze – autoreferentiale plasate in registre diferite, de la delirul megalomanic sanctionat cu ironie si umor, pana la figuri si mesaje ezoterice. Textul inclus in pictura, si care face parte integranta din tablou, se situeaza si el pe aceleasi coordonate. Asocierea celor doua limbaje pe acelasi suport vizual nu e o noutate absoluta. Brauner ii da insa extindere si profunzime mergand chiar pana la un nou tip de codificare artistica : pictopoezia „inventata de Victor Brauner&Ilarie Voronca“ si lansata in numarul unic al revistei „75HP“ din 1924 este numele acestei forme de agregare specifica avangardelor si apoi suprarealismului.
Tabloul este impartit in trei planuri verticale distincte. Primul, incepand de la stanga, propune o genealogie sui generis a lui Victor Imperator marcat cu semnul conventional al infinitului, cifra opt culcata care-i serveste si de semnatura. Acesta e propulsat de „centrul sensibilitatii inepuizabile sau put autocatapultor“. Mai jos este portretul tatalui proiectat pe zidul unei cetati – ce pare in acelasi timp cuptorul alchimic – desemnata drept Sargimegetuza. In ciuda devierii fonetice trimiterea e clara, pentru ca in planul urmator, in ceea ce ar putea fi poarta cetatii sau deschizatura cuptorului, ne intampina doua siluete, fiecare cu o dubla identitate, Decebal-Masaryk si Traian-Stalin. Primul este aratat chiar in momentul sinuciderii, al doilea, invingatorul, poarta un stindard pe care se pot vedea secera si ciocanul si inscriptia République Populaire Impériale Personnelle.
O paranteza se impune aici, pentru a explica ocurenta Decebal-Masaryk si cealalta, complementara, Traian-Stalin. Regele dac este reprezentat cu coroana pe cap, in mana dreapta tine un pumnal pe care si l-a implantat in burta, ca in sinuciderea rituala japoneza sepukku, iar in mana stanga o cupa, cu otrava, fara indoiala, cele doua ipoteze ale mortii lui Decebal. Dar ce cauta aici Masaryk? Raspunsul e de cautat in raportul analogic dintre cele doua perechi de personaje recuplate dupa logica impusa de cronoligia istorica, Decebal-Traian, Masaryk-Stalin, in care primul este eliminat, direct sau indirect, de al doilea. Tomas Masaryk (1850-1937) a fost fondatorul statului independent cehoslovac si primul sau presedinte. S-a retras din aceasta functie in 1935 si a murit doi ani mai tarziu. Nici o legatura cu Stalin care la ora aceea nu era invingator decat la el acasa. Dar fiul lui Tomas, Jan Masaryk (1886-1948), fost ministru de Externe dupa eliberarea din 1945, s-a sinucis trei ani mai tarziu sau, conform unei alte versiuni, a fost eliminat de comunistii instalati la putere cu ajutorul marelui invingator Stalin. Prezenta celor doua cupluri simetrice de personaje se explica: cucerirea Daciei de catre romani si eliminarea/moartea lui Decebal este ridicata la rangul de paradigma a istoriei ce revine la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Doar numele actorilor s-au schimbat. Cronologia ne aduce si ea o surpriza de proportii: Jan Masaryk a murit la 10 martie 1948, iar panza la care ne referim este datata martie 1948. Ca si cum pictura lui Brauner ar contine, disimulat printre simboluri si criptograme, un jurnal in care sunt notate evenimentele lumii exterioare si, simultan, lectura acestora facuta de artist. Si una si alta folosesc un cod strict personal. Se poate spune ca Brauner, pasionat de Kabala, numerologie si toate formele de ezoterism, extinde si la domeniul istoriei acelasi tip de determinism magico-estetic, elementul care structureaza sistemul sau ontopoetic. Victor Brauner este un artist concentrat aproape exclusiv asupra invizibilului, a lumii interioare. Cand ochii sai se intorc asupra lumii, din aceasta privire nu dispar niciodata umbrele, fantomele, angoasele care-l locuiesc.
Fragment din studiul in pregatire
„Victor Brauner, Onirogonies.“
(va urma)