Tigrii din Tara lalelelor
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura cinema »
Autor: Mihai Fulger
Desi putin cunoscut la noi (comparativ cu festivaluri de serie A, precum Cannes, Berlin sau Venetia), Festivalul International de Film de la Rotterdam este un eveniment important pentru industria cinematografica, nu doar pentru ca aici se pot vedea multe filme noi si bune, ci si pentru ca profesionistii din domeniu stabilesc contacte de afaceri, isi prezinta proiectele sau accepta sa finanteze noi productii. In plus, sectiunea competitiva a festivalului („VPRO Tiger Awards“), in care pot intra primul si/sau al doilea lungmetraj al unor cineasti din intreaga lume, este foarte puternica si ofera indicii despre tendintele actuale din cinematografia mondiala.
Atunci cand participi doar cateva zile la un festival cu o oferta impresionanta de filme, este extrem de important sa-ti stabilesti prioritatile. Eu unul m-am concentrat asupra competitiei oficiale, incheiata prin acordarea ravnitilor „tigri“ (premii ce reprezinta echivalentul olandez al „leilor“ venetieni sau al „ursilor“ berlinezi). Pe de o parte, am avut ce regreta: cele mai recente filme semnate de Werner Herzog, Otar Iosseliani, Manoel De Oliveira sau Alain Resnais, primul lungmetraj al lui Gus Van Sant („Mala Noche“, 1985) sau un medalion dedicat cineastului hongkonghez Johnnie To. Pe de alta parte, satisfactia de a lua pulsul fenomenului cinematografic, de a descoperi potentialii mari regizori ai viitorului, inca de la primii lor pasi in lungmetraj este nepretuita.
Editia a 36-a a festivalului de la Rotterdam, desfasurata intre 24 ianuarie si 4 februarie a.c., a inclus in competitia oficiala 15 (co)productii noi, reprezentand tari din toata lumea (Africa de Sud, Argentina, Belgia, Brazilia, China, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Japonia, Macedonia, Malaezia, Marea Britanie, Olanda, Rusia, Spania). Dintre aceste filme, sapte au fost prezentate in premiera mondiala (pentru prima data in fata unui public larg), cinci – in premiera internationala (pentru prima data in afara tarii de provenienta), restul de trei fiind premiere europene.
„La antena“, filmul care a deschis aceasta editie si al doilea lungmetraj al argentinianului Esteban Sapir, a fost sprijinit financiar de Fondul Hubert Bals al festivalului, la fel ca si malaiezianul „Love Conquers All“ de Tai Chui Mui. Nu mai putin de alte 18 filme, prezentate in sectiuni necompetitive, au fost de asemenea finantate prin acest fond, menit a sprijini cineastii talentati din tari in curs de dezvoltare (de exemplu, noul film al lui Cristian Mungiu si debutul in lungmetraj al lui Radu Jude se numara printre beneficiarii unor astfel de granturi).
Bucurestiul, un „loc fierbinte“
Ramanand la capitolul „Noul Val“ autohton, trebuie spus ca anul acesta tinerii cineasti romani au beneficiat de o pozitie speciala in cadrul festivalului si de o mediatizare remarcabila. Lansata in 2005, sectiunea necompetitiva „Hot Spots“ a prezentat pana acum cateva „locuri fierbinti“ de pe harta cinematografiei mondiale: Bristol, Istanbul, Bagdad, Vilnius, Ciudad de México si Johannesburg. Anul acesta, le-a venit randul Bucurestiului si Teheranului sa ajunga in centrul atentiei publicului festivalier de la Rotterdam.
Cinematografia romaneasca a fost reprezentata, cum era de asteptat, de catre cele trei „filme despre Revolutie“ din 2006, dar si – mai putin asteptat – de documentarul german „Videogramele unei revolutii“ de Harun Farocki si Andrei Ujica. Aceste patru lungmetraje au fost insotite de un grupaj reprezentativ de scurtmetraje (semnate de Hanno Höfer, Radu Jude, Catalin Mitulescu, Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu, alaturi de cvasinecunoscutul Bogdan Apetri). In plus, la Rotterdam au fost prezente si trei grupuri muzicale romanesti (Aievea, Shukar Collective si Suie Paparude), impreuna cu DJ-ei, producatori, artisti vizuali sau critici de arta.
Catalin Mitulescu, Radu Muntean si Corneliu Porumboiu s-au numarat si ei printre invitatii festivalului – un bun prilej pentru a-si promova filmele, care intra luna aceasta si in circuitul cinematografic olandez. Vizita lor la Rotterdam nu a trecut neobservata: numeroase publicatii locale le-au dedicat articole ample, iar ziarul festivalului („Daily Tiger“) le-a dedicat o coperta, sub titlul „Renasterea filmului romanesc“. O noua dovada ca „Noul Val“ din cinematografia noastra este urmarit cu mare interes in industria filmului.
Tigri in cele patru zari
Desi de obicei festivalul acorda trei „tigri“ celor mai bune filme din competitie, anul acesta patru regizori au primit aceste premii. Cel mai seducator dintre cele patru productii laureate mi s-a parut „Bog of Beasts“, al doilea lungmetraj al cineastului brazilian Claudio Assis (un nume de retinut). Un film deopotriva crud, tulburator si fascinant, despre declinul unei monoculturi si efectele sale (saracie crunta, depravare si violenta nestavilite), finalizat cu justitia poetica a traditiilor ancestrale.
„AFR“, debutul lui Morten Hartz Kaplers, este un pseudodocumentar incendiar despre asasinarea unui prim-ministru fictiv. Filmul urmareste in paralel vietile victimei si ale presupusului criminal, intre care ar fi existat o iubire imposibila.
Amintitul „Love Conquers All“, film video sosit tocmai din Malaiezia, este tot o poveste de dragoste; eroina este o tanara care isi pierde inocenta in capitala Kuala Lumpur, sub influenta unui potential proxenet, iar ironia titlului se dovedeste in final tragica.
In fine, al patrulea premiu a ajuns in Germania, fiind castigat de Pia Marais, cu primul ei lungmetraj, „The Unpolished“. Filmul vorbeste despre maturizarea accelerata a unei fetite ai carei parinti strabat Europa, facand trafic de droguri. Plot -ul nu e prea original, notabila fiind doar aparitia lui Birol Ünel, protagonist in senzationalul „Cu capul inainte“ al lui Fatih Akin.
„La antena“ de Esteban Sapir, un splendid omagiu adus filmelor mute (in special „Metropolis“ de Fritz Lang, rescris / revizitat parca de Tim Burton), ar fi meritat mai degraba un „tigru“, insa nu a primit nicio recunoastere.
Eternul, mereu noul Will
Ca opera lui Shakespeare este o sursa inepuizabila de inspiratie pentru industria hollywoodiana, asta o stiam deja. Festivalul de la Rotterdam ne-a prilejuit insa vizionarea unor filme care au gasit modalitati inedite (da, mai exista asa ceva!) de a-l aborda pe „marele Will“.
„Mischief Night“ (Marea Britanie, 2006) de Penny Woolcock este o comedie multiculturala in descendenta lui „East Is East“ (1999), avand in centru doua familii: una de englezi din clasa de jos si alta de imigranti pakistanezi. Desi nu este propriu-zis o adaptare dupa Shakespeare, filmul contine numeroase trimiteri la piese precum „Romeo si Julieta“, „Cum va place“ sau „Visul unei nopti de vara“. In „noaptea poznelor“, cum s-ar putea traduce titlul, somnul ratiunii aduce in oraselul britanic zeci de urmasi ai lui Puck sau ai cuplului Oberon-Titania. Filmul are multe momente savuroase, dar este destul de clar de la inceput ca peripetiile se vor incheia cu bine pentru toti, dupa ce fiecare isi va fi invatat lectia.
Si mai inovator este „Hamlet“ (Serbia, 2007) de Aleksandar Rajkovic. Cineastul sarb muta tragedia shakespeariana intr-o groapa de gunoaie din apropierea Belgradului, eroi devenind membrii a doua cete adverse de tigani. Desi povestea este cea cunoscuta, poezia secventelor cu gunoaie, oameni si pasari sau farmecul actorilor majoritar neprofesionisti (ca si in cazul lui „Mischief Night“) fac filmul delectabil.