Functia identitar-culturala a Teologiei
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura controversei » dosar
Autor: Radu Preda
Invitatia de a participa la dezbaterea propusa de revista „Cultura“ este insotita de cateva intrebari. Una mai interesanta decat cealalta. Pentru a ramane fidel insa titlului programatic al publicatiei, ma opresc doar la chestiunea daca si cum „teologia mai are un destin cultural“, adica daca „mai poate spune ea ceva culturii“.
O precizare terminologica se impune de la bun inceput: ce intelegem prin cultura? Daca prin cultura intelegem aglomeratia formelor publice de divertisment, cartile de mare tiraj si de mica adancime ideatica, filmele de senzatie si actorii acestora, modele de limbaj sau cautarile halucinante ale artei descarnate de rigorile formei, ideologiile de salon ce esueaza pe campurile de lupta, lasand in urma prapad – atunci, ei bine, Teologia poate fi linistit exclusa din acesta definitie. Daca prin cultura intelegem insa summa cartilor fundamentale ale gandirii si expresiei umane, obiectele de arta, arhitectura si muzica, traditia mereu vie a cuvintelor care isi pastreaza aroma mediului din care au izvorat, terminologia juridica si medicala, gesturile, zestrea unui vizual populat de reminiscente iconice, cutumele populare, detaliile orizontului personal si marile viziuni comunitare deopotriva – atunci, cu adevarat, toate acestea nu pot fi gandite in afara sau in ciuda Teologiei.
Ce este, atunci, Teologia? Ea nu poate fi redusa nici la „stiinta popilor“, nici la acel „curat mestesug de tampenie“ de care ne vorbeste cu atata savoare Creanga, nici la formule de genul „crede si nu cerceta“ sau la recursuri la o istorie ciuntita din care sunt retinute doar condamnarea lui Galilei ori arderea pe rug a cartilor eretice, de multe ori, vai!, impreuna cu autorii acestora. Teologia este mai mult decat atat. Ea este mai putin arta de a fi „locuit in mod definitiv de certitudine“ (Tutea) si mai mult expresia unui dialog mereu reinnoit intre om si cer, jurnalul de bord al unei umanitati in cautare de raspunsuri, cronica unei iubiri fara sfarsit – cu certuri si despartiri, reveniri si impacari, asa cum se cade unor sentimente reale – dintre Creator si creatura. Vazuta si traita astfel, Teologia are o dinamica neasteptata si nebanuita de catre cei care reduc Biserica la cler si la zidurile noilor lacasuri de cult.
Oricat am dori contrariul, cultura europeana ramane in continuare imposibil de inteles si de cultivat mai departe fara atribuitul ei teologic genuin. In ciuda sau poate tocmai datorita unei secularizari agresive, practicata mai ales in formula ei terorizanta, tradusa azi prin corectitudinea politica, identitatea culturala nu se poate articula de la o generatie la alta fara o corecta punere in pagina, din care nu pot lipsi spiritul grecesc, geniul roman si mostenirea iudeo-crestina. La acestea, cum o spune de cativa ani incoace si Habermas, nu avem alternativa. Sau avem, de fapt, una, insa este fatala: amnezia. Mai puternica decat ateismul combatant si decat blasfemia sistematica, amnezia este adevaratul dusman. Nu insa doar al credintei, generic vorbind, ci al intregului mecanism social. Pe fundalul amneziei valorilor si traditiilor, religioase sau nu, este posibil orice. Cu o vorba dostoievskiana reformulata: Daca Dumnezeu nu exista, pentru ca am uitat de existenta Lui, totul este posibil. Mai ales calcarea in picioare a demnitatii irepetabile si de neinlocuit a fiecarei persoane in parte si a tuturor la un loc. Pretul amneziei nu este doar pierderea constiintei obarsiei ceresti, ci si cel al ignorarii sensului terestru al vietii.
Afirmarea functiei identitar-culturale a Teologiei ca exercitiu de reflectare a credintei nu este un act de totalitarism spiritual in orizontul catastrofei la care ne-au adus relativismul si amnezia. Autenticitatea discursului teologic rezida tocmai in capacitatea, greu de regasit la demersurile ideologice concurente, de a accepta diversitatea si, la rigoare, contrariul. Istoric vorbind, Teologia crestina se naste in Orientul primelor secole dupa Hristos, in mijlocul unor culturi complexe, cu centre multiple de referinta, avand drept vehicul comunicational mai multe limbi exprimand tot atatea mentalitati si credinte. Sfinti Parinti precum Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz sau Grigore de Nyssa se formeaza in plina cultura necrestina, reprezentata de unii apologeti anti-crestini vehementi, accepta tot ceea ce este constructiv, participa la viata cetatii, la schimburile si confruntarile de idei, ii convertesc pe unii si ii lasa indiferenti pe altii. Cu alte cuvinte, Teologia lor este oglinda a culturii, raspuns la aceasta si, nu de putine ori, partea ei cea mai buna.
Instrainarea dintre cultura si Teologie este un fenomen relativ recent. La noi, comunismul mai poate scuza pentru cel mult inca o generatie lipsa unei minime culturi religioase. Interesant este faptul ca majoritatea celor care azi pun sub semnul intrebarii destinul cultural al Teologiei provin din aceasta generatie mandra de incultura ei in cele sfinte. Pacat! Pentru ca Teologia de azi, mai ales cea de scoala, chiar are nevoie de critici autentici, in cunostinta de cauza, capabili sa o scoata din propriile ei metehne, din autism si suficienta. Teologiei noastre de azi ii lipseste priza la realitatea culturala la fel de mult cum ii lipseste culturii priza la temele teologice. O situatie sterila din care se nasc doar discutii sterile. O intrecere a orgoliilor si complexelor la finalul careia de pierdut are fiecare. Si inca nu putin.
Pentru a mai spune acelasi lucru cu alte cuvinte: Teologia are o functie identitar-culturala reala, verificata timp de secole, a carei „utilitate“ este astazi mai mult decat oricand reclamata de declinul unei umanitati care, in deplina amnezie a Culturii majusculate, se indreapta cu frenezie spre propria ei auto-negare. Motiv suficient pentru a vedea in dialogul dintre Cultura si Teologie expresia acelui simt realist in virtutea caruia oamenii nu se judeca doar dupa numarul cartilor citite, ci si dupa cel al semenilor carora le-au fost aproape in crizele de sens si de umanitate.