Razboiul dintre Palate si o pledoarie pentru o Dreapta romaneasca
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Presedintele Traian Basescu a reusit in sfarsit sa il scoata din sarite pe Calin Popescu Tariceanu. Iar acum se pregateste sa isi asume consecintele acestui scandal politic.
Anii de guvernare ai Aliantei au avut, pana acum, si aspecte pozitive, si multe parti negative. Din pacate pentru Traian Basescu, se pare ca el este „parintele“ celor mai multe dintre povestile triste ale guvernarii. Cand l-am ales, in decembrie 2004, aveam imaginea unui om „dintr-o bucata“, sincer cu ceilalti si cu el insusi, capabil sa isi asume propriile sale erori si, mai ales, sa isi ceara iertare.
Pana sa il provoace pe Calin Popescu Tariceanu si sa il convinga sa iasa „la bataie“, Traian Basescu nu a avut adversari capabili sa ii faca fata.
Schimbarea la fata a lui Basescu sau Popeye fara Bluto
Anii de dupa alegerea sa ca Presedinte al Romaniei au aratat un alt Traian Basescu. „Omul din popor“ era, de fapt, un populist, iar „bucata“ din care era cioplit Traian Basescu se pare ca era de aceiasi esenta cu cea a lui Gigi Becali si a oamenilor de teapa „afaceristilor“ Udrea-Cocos. Pe langa acestea, am avut, cu totii, ocazia sa vedem cum Traian Basescu este un mare iubitor al jocurilor de culise, discursul sau „sincer“ mascand de fapt aranjamente si micimi sufletesti care l-ar fi recomandat pentru functia de Papa al Renasterii (si Alexandru Borgia era cumsecade si bonom in relatiile sale publice), dar in nici un caz pentru cea de presedinte al unei tari din secolul XXI.
Pana sa il provoace pe Calin Popescu Tariceanu si sa il convinga sa iasa „la bataie“, Traian Basescu nu a avut adversari capabili sa ii faca fata. Rivalul sau din alegeri, Adrian Nastase, a fost scos (sper ca nu pentru mult timp) din jocurile politice pentru vina de a se fi dovedit... bogat. Mircea Geoana, cel ce l-a inlocuit la conducerea PSD, este un personaj politic de mana a doua, care poate starni doar zambete condescendente cu asa-zisele sale ironii „muscatoare“ (parodiere a inteligentei native a lui Adrian Nastase). Ce uimeste la domnul Mircea Geoana este convingerea domniei sale cum ca „atacurile“ sustinute de el la adresa lui Basescu (de genul comparatiei acestuia cu un crocodil) ar avea, realmente, efect. Un alt adversar posibil, Ion Iliescu, a fost epuizat de luptele politice din propriul sau partid.
Alti lideri ai opozitiei care sa ii poata face fata lui Traian Basescu nu exista. Corneliu Vadim Tudor, atacandu-l pe Presedinte, chiar ii face un bine. Caci oricine este atacat de „tribun“ e votabil numai pentru ca se opune acestuia. O posibila forma de invalidare a lui Basescu de catre Vadim Tudor (insa nu in beneficiul politic al acestuia) ar fi mimarea unui sincer respect al „tribunului“ fata de „marinar“...
Partidul Conservator, desi in mod vizibil mult mai coerent ideologic decat era la inceputurile sale „umaniste“, e, iarasi, incapabil, datorita imaginii sale de partid imoral (salturile dintr-o guvernare in alta nu sunt apreciate si nici uitate prea usor de catre electorat).
Partidul Democrat este condus, inca, de Traian Basescu. Incapacitatea PD-ului, partid aflat totusi la guvernare, de a scapa de sub controlul lui Basescu spune multe despre capacitatile de jucator „de culise“ ale presedintelui nostru.
PNL in sus, PD in jos
Unicul partid politic care poate face fata provocarilor Presedintelui este PNL-ul. Practic, toate loviturile aplicate de Basescu liberalilor nu au facut decat sa ii intareasca pe acestia. In realitate, doar neliberalii au parasit PNL-ul, caci nici Theodor Stolojan, nici Valeriu Stoica nu au fost liberali autentici. Daca despre liberalismul lui Stolojan vorbeste propriul sau trecut, Valeriu Stoica a lasat in urma chiar o carte (un volum de dialoguri cu Dragos Aligica) intitulata „Provocari liberale“. Desigur ca in cartea respectiva se pot gasi numeroase provocari liberale, insa raspunsurile domnului Stoica sunt departe de ideea de liberalism. Ceilalti „telegari“ de la caruta Partidului Liberal Democrat (lupul moralist Mona Musca sau chipesul Bouleanu) sunt, si ei, straini de liberalism.
Apropo de Partidul Liberal Democrat. Dupa toate aparentele, chiar acesta era numele pe care il auzise un roman la o carciumioara din Giulesti, ca fiind prezis de Basescu drept partid al sau de viitor. Atunci Basescu s-a jurat cu mana pe inima ca nu ar fi facut asemenea afirmatii, insa iata ca avem un asemenea partid „prezidential“. Ori Basescu a mintit, ori cetateanul respectiv este un adevarat profet.
Revenind la PNL, acest partid, cum spuneam, a iesit intarit pana acum din confruntarea cu Basescu. Capitalul de simpatie al partidului in randul clasei politice romanesti este ridicat. Atat PSD-ul, PC-ul, cat si UDMR-ul sunt dispuse sa formeze aliante politice cu Partidul National Liberal, lucru care nu se mai poate spune despre Partidul Democrat, din ce in ce mai izolat si receptat, din ce in ce mai mult, ca fiind doar o extensie basesciana in Parlament si in lumea partidelor politice.
Izolarea Cotroceniului
In contextul in care jocul politic al lui Traian Basescu nu face decat sa pericliteze imaginea Romaniei, aruncand tara in aventuri politice riscante (cum ar fi reala criza diplomatica dintre Romania si Rusia sau punerea in pericol a unor cetateni romani de dragul prieteniei dorite de domnul Basescu cu Statele Unite), in situatia in care partenerii europeni privesc cu amuzament si neseriozitate spre presedintele nostru, iar viata politica si economica a Romaniei este aruncata in aer de revelatiile prezidentiale cum ca lucrurile nu merg bine, cred ca ar fi de dorit o alianta a partidelor democratice de la noi cu scopul izolarii Cotroceniului (unde Presedintele jucator ar trebui sa joace doar in limitele impuse de Constitutie si de bunul-simt) si a scoaterii partidelor „prezidentiale“ din functiile executive.
Desigur ca mi-ar fi greu sa asist, ca om de Dreapta, la nasterea unei noi corcituri ideologice, liberal-social democrate. Insa, oare, nu tot acelasi colorit ideologic il avea si alianta PNL-PD, atunci cand democratii nostri se simteau socialisti? in fapt, asemenea forme de coabitare ideologica e posibil sa fie indicate pentru astfel de perioade de stabilizare economica si politica. Mai mult chiar, in fata unor semnale nedemocratice, precum cele lansate de presedintele nostru (mai ales relatarile cu privire la ascultarea telefoanelor), e chiar necesara o coalizare pentru apararea democratiei.
Pledoarie pentru o ideologie a Dreptei
Independent de realitatea trista reprezentata de esecul acestei guvernari de centru-dreapta (din vina aproape exclusiva a Presedintelui jucator), cred ca este absolut necesara o reflectie serioasa asupra ideii de Dreapta. Gandirea politica de Dreapta, opusa relativizarilor, opusa distrugerii radacinilor civilizatiei contemporane, opusa distrugerii unui mod de viata care, cu perfectiunile si imperfectiunile lui, a fost si este al nostru, in armonie cu cel al parintilor nostri, nu prea se regaseste in Romania.
Ideologic vorbind, unicul partid parlamentar de Dreapta de la noi se revendica dintr-o traditie politica ce a fost obligata de istorie sa se aseze, prin opozitie cu socialismul, la dreapta esicherului politic. La inceputurile sale, liberalismul a fost o ideologie de Stanga, produsa de fermentul Revolutiei franceze.
La fel, e impropriu a numi „de Dreapta“ doctrinele populara sau crestin-democrata. Crestin-democratia este o creatie „de Centru“, asocierea cu Dreapta fiind, si ea, una tarzie.
Gandirea politica de Dreapta este o gandire politica conservatoare, care incearca sa priveasca dincolo de momentul Revolutiei franceze. Este nevoie de o Dreapta conservatoare si in Romania, o Dreapta a valorii si a Traditiei. Voi reveni asupra acestei teme si in numerele urmatoare.