Mostenirea
articol aparut in Cultura, nr. 59 din 2007-02-15» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
Un nebun tulbura apa azvarlind o piatra-n balta si indata sar zece intelepti care se chinuie s-o scoata: asa imi pare ca stau lucrurile cu „problema“. Problema – vreau sa spun „piatra“ – a aruncat-o dl Dragos Bucurenci intr-un articol despre mostenirea comunismului. N-am citit acel articol. Am aflat despre el de la doi filosofi, dnii Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Ei se chinuiau sa linisteasca „altfel“ apa tulburata de dl Dragos Bucurenci. Cei doi filosofi – si altii dupa ei – l-au bombardat pe indraznet cu o sumedenie de citate din textele fondatorului, Karl Marx, din care acesta apare el insusi ca un odios antiumanist, rasist si antisemit, incitator la ura si la violenta: frate vitreg, dar frate!, cu ideologii fascismului de tip hitlerist. In combaterea comunismului mergand nu doar la radacina lui marxista, ci si la profilul uman, moral si spiritual, al fondatorilor, dnii Liiceanu si Plesu nu sunt insa originali. Un veritabil precursor intru aceasta delicata indeletnicire este, dupa cate imi amintesc, prietenul nostru Alex Stefanescu, temutul critic literar. Prin 1997, acesta publica in „Romania literara“ un articol fulminant, „Doi antisemiti: Marx si Engels“, ctitorii unei filosofii, dupa opinia sa, „vulgare“ si „infatisandu-se mai curand ca o opera propagandistica“. In acel articol, Marx era demascat ca un „rasist“ notoriu care, originar dintr-o familie de rabini, „vorbea adeseori batjocoritor despre evrei“. il „persifla“ acest ipocrit si cinic Marx pana si pe Lasalle, „bogatasul“ pe spezele caruia corifeii Marx si Engels huzureau scriindu-si opera ce va aduce in urma experimentului pretins marxist atata nenorocire in Europa de Est, lasandu-ne in brate cu o mostenire comunista cu care ne chinuim noi azi, dupa caderea comunismului. Ca si recentii vanatori de citate, si dl Alex Stefanescu descoperea in niste texte, scrisori si biletele (!) ale lui Marx catre Engels dovada, proba materiala a „rasismului“ si „antisemitismului“ intemeietorilor socialismului stiintific: „sunt sigur acum – il incredinta Marx pe Engels –, lucru vizibil dupa forma capului si parului sau, ca (Lasalle – n.n.) descinde din negri, din cei care l-au urmat pe Moise in fuga in Egipt (daca nu cumva mama ori bunica lui paterna o fi curvasarit cu vreun negru)“! Nici Engels nu se lasa mai prejos, ponegrindu-si binefacatorul, pe acelasi Lasalle, cu „jidanul imputit de la Breslau“, „Baronul Itic“, „Ovreiasul“, „Moise“, „Itic smecherul“ si altele ca acestea. Ce poti sa zici cand citesti fara pic de umor, in cheie „rasista“, astfel de nonconformisme sfidatoare, vizand persoane si nu etnii?! Daca mai adaugam antifeminismul („femeile au nevoie sa fie tinute sub tutela“! – zice Marx) si totala lipsa de respect filial (isi „pacalesc“ parintii ca sa-i stoarca de bani, ii judeca fara mila, cu cinism) ajungem la portretul unor veritabili monstri, fiinte denaturate, perverse si nocive din mintea carora n-au putut iesi decat niste utopii sinistre. Si mai ajungem la o concluzie pernicioasa, imbratisata nefilosofic de multi filosofi: ajungem la concluzia ca Marx e direct responsabil si vinovat de crimele unor „marxisti“ de felul lui Stalin, precum si la aceea ca Nietzsche l-a impins pe Hitler sa-i arunce pe evrei in camerele de gazare si ca, in general, mostenirea netrebnica a acestor ganditori de cabinet, de dreapta ori de stanga, ar trebui interzisa nu numai copiilor sub 14 ani. Intr-un articol de acum cativa ani al „americanului“ Toma Pavel, gasesc subliniat apasat urmatoarele interogatii (retorice): „Este Eliade raspunzator pentru masacrele ordonate de nazisti? Jean Paul Sartre, care dupa razboi preconiza iesirea Frantei din Alianta Atlantica si alinierea cu Uniunea Sovietica este el personal vinovat de teroarea stalinista de la inceputul anilor ’50?“ Si continuand astfel de intrebari fara raspuns, este vinovat Marx de „marxisme“, de mostenirea acelui comunism pe care s-a vazut s-o condamne deunazi dl Basescu intocmai ca pe o „gramada de fier vechi“? Suntem, vai de noi, „o gramada“ de mosteniri, dar, indisociabile, comunismul si viata in comunism nu pot fi „condamnate“ global, la „gramada“: ar fi mai mult decat o alta crima, ar fi o eroare.