La inceput a fost „Cuvantul“. Dar dupa?
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Catalin Sturza
Saptamana trecuta, marti, la Sala Auditorium a Muzeului National de Arta, au fost decernate premiile revistei „Cuvantul“, pe anul 2006. Redactia revistei, dupa cum se stie, s-a schimbat si in fruntea ei se afla acum Razvan Tupa; prin urmare, pentru ca mecanismul de selectie a premiantilor a ramas, dupa toate aparentele, acelasi, au votat noii membri ai redactiei, alaturi de noii si de vechii colaboratori. In plus, pentru prima oara, a existat si o forma interactiva, de implicare a publicului (nu stiu cat a atarnat in decizia finala), cu o lista de nominalizari care a circulat pe Internet.
Nu ma pronunt asupra schimbarilor din redactie si a modificarii de format pe care le-a suferit recent publicatia reinfiintata, in 1990, de Radu G. Teposu, si nici asupra efectelor numitelor schimbari asupra continutului revistei – chiar si in cele mai disperate situatii e loc de speranta si de mai bine. Voi trata premiile „Cuvantul“ ca pe o institutie separata, care ar trebui sa preia macar o parte din prestigiul dobandit in anii precedenti. Selectez cateva exemple: proza: Razvan Radulescu – „Teodosie cel mic“; poezie: Simona Popescu – „Lucrari in verde sau pledoaria mea pentru poezie“; debut („Premiul Radu G. Teposu“): Ara Septilici – „Dublul, un roman“; critica, istorie literara si eseu: Paul Cornea – „Interpretare si rationalitate“; film: Radu Muntean – „Hartia va fi albastra“; teatru: „Inimi cicatrizate“, in regia lui Radu Afrim, de la Teatrul National din Constanta; arte vizuale: Dumitru Gorzo, pentru expozitia „Salve fiat romuli nepos“, de la MNAC; afirmare pe Internet in 2006: www.metropotam.ro; Marele Premiu „Cuvantul“: Centrul National al Dansului.
Nu pot decat sa salut o astfel de lista a premiantilor, cu atat mai mult cu cat unele alegeri nu au fost deloc usoare. De exemplu, nu e usor sa stabilesti o ierarhie intre doua romane foarte bune: „Teodosie cel mic“ al lui Razvan Radulescu si „Christina Domestica si Vanatorii de suflete“ al lui Petru Cimpoesu. Si totusi, romanul exceptional de anul trecut e, fara doar si poate, cel al lui Razvan Radulescu. Cam atat cu lucrurile bune. Spectacolul de la Sala Auditorium a fost, din pacate, unul lipsit de coerenta si de originalitate, cu un fast nepotrivit pretentiilor rebele ale echipei douamiiste, cu momente frecvente de haz involuntar si cu o echipa de tineri studenti la actorie care au interpretat (?!) fragmente din cartile nominalizate, pe modelul unic al unei partituri ilustre: „Mai am un singur dor“ recitat de Ovidiu Iuliu Moldovan la TVR1.
Mai ramane o singura intrebare: cati dintre autori se vor mandri, in conditiile date, cu premiile castigate si cate edituri vor afisa, pe urmatoarele editii ale cartilor premiate, banderola cu „Premiul Cuvantul 2006“?