Intre manele si telenovele
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura media »
Autor: Mihai Plamadeala
Unii considera ca asa se imparte viata celor mai multi dintre romani, ceea ce este, credem noi, fals. Mai exista si fotbalul, filmele artistice, apoi familia, munca, somnul, cumparaturile, jocurile in retea si numeroase alte activitati minunate, pentru care chiar ca merita sa traiesti. Sunt pe lume de toate pentru toti. Respingem ideea unei carantine rasaritene obligatorii cand este vorba de importuri de mentalitate. „Surprize, Surprize!“ isi are de exemplu, origini vestice, ca si telenovelele. Daca maneaua a pus stapanire pe sensibilitate, telenovela opereaza cu nuantele. Si, cum oamenii inzestrati stau bine la ambele capitole, nu trebuie sa ne miram de priza pe care cele doua forme complementare de manifestare o au la public.
Este momentul sa anuntam ca Adela Popescu (Alexandra din „Lacrimi de iubire“), la nici cei nouasprezece ani ai sai, a debutat pe parcursul anului 2006 in ceea ce producatorii (care au ales-o de aceasta data pe ea) numesc pop slow. Cei care o sustin pe talentata Popescu sunt: Grozea (Hi-Q), Duta (3rei Sud Est), Radu (Praf in Ochi) si Sever (de nicaieri). Nume cu mare greutate in modesta muzica danubiano pontica!
Prin randurile de fata nu dorim sa retinem insa atentia cititorului cu comentarii despre „confectii muzicale“ de acest calibru. In schimb, vom aduce in discutie cateva formatii sau interpreti care, din adancurile crevasei comerciale unde se gasesc, incearca macar niste prize artistice prin care sa escaladeze piscurile gloriei.
Faptul de a nu avea succes cu muzica propusa nu inseamna nici prezenta, nici absenta valorii. In underground, prin dizolvarea rapida a proiectelor, exista, intotdeauna, spatiu de manevra. Formatia Bucovina (oare de unde o fi?) si-a incercat norocul in 2006 cu un prim album de heavy metal, „Ceasul aducerii aminte“, caracterizat prin exaltari de tipul Cenaclul Flacara. Bucium, fara a fi prea departe, merge pe linia unui rock haiducesc post Phoenix. Primul lor album este, deocamdata, asteptat (de catre apropiati). Linia este magistral completata de Fogland, care au aparut tot in 2006 cu „Quasiascetica“. Sloganul lor este: „Banatian Darkness“ (Banatian inseamna, in acest caz, Banat).
Incepand din 2005, Stone Fiction se recomanda cu un album, „Stagnant“, putand fi, de asemenea, caracterizati prin acest nume predestinat. Un stoner rock mioritic. My Shadow demonstreaza lumii pe primul lor album ca executa un gotic metal scolaresc. Formatia promite astfel ca nu va face niciodata mult mai mult. In cazul Do Diez, do-ul e in regula. Diezul pune ceva probleme inimosilor baieti, care, pe langa A.S.I.A., par Mahavishnu Orchestra sau Nicu Damalan de la Directia 5, e Carlos Santana. A auzit cineva de Hotel Fetish? Albumul „Tango“ din acelasi 2006, se vrea clasic punk, treizeci de ani mai tarziu decat Sex Pistols. Satanochio a dorit prin albumul „I Am“ sa faca o gluma black – death metal despre care se poate specula din plin ca este nereusita.
Prin albumul unplugged, Defender suna banal. Cu niste clisee ale anilor ’60 –’70 se poate face treaba buna pe vapor sau in restaurant. E adevarat ca pentru scene rock nu e nevoie de cine stie ce nivel in Romania, dar si publicul nostru activ are totusi niste limite.
Travka (traducere din rusa: diminutiv de la trava – iarba) au reusit sa-si lanseze in 2005 albumul imprimat cu un an inainte – „Corabia Nebunilor“. Rock tineresc, numai bun de interpretat in Costinestiul ante '89, langa Amfiteatru. Godmode au incercat pe linie emo, nu metal si groove. Un disc ambitios cu sunet modern, dar… tot Korn sunt mai buni. Cu nu metal au iesit si Crize pe albumul „A New Beginning“. Zece ani de delay par o clipa aici, in Romania, unde avem, in sfarsit, un album romanesc 100% nu metal… NEO au avut si ei in 2005 un debut rock entuziast, dar nu tocmai consistent. Dicolodelimite (scris legat) este genul de album pentru care trebuie sa ai un motiv special sa-l asculti.
Interzis au realizat si ei „Primul Album“ (chiar asa se numeste) pe care canta un pop rock benign cu sanse minime de succes. Diferiti ca stil, dar uniti in anacronism, L.O.S.T. ies la inaintare pe al lor Last Breath cu un doom death fara perspective, facand dovada unor ambitii infantile imbatranite prematur. Oricum, totul pare in regula in comparatie cu Mekanik Sef si Daniel Fat, carora li s-a facut deja un serviciu ca au fost pomeniti.
Exista si incercari de penetrare directa a mainstream-ului. Asha, visandu-se undeva intre Talisman, O-Zone si Modern Talking au lansat albumul „Asha Incepe“. Noi am zice ca asa s-a terminat tot ce putea fi!
In ceea ce priveste intamplarile interesante, proiectul Shukar Colective, materializat prin albumul „Taves Bahtalo“ este inedit prin latura/dimensiunea sa antropologica. Napoleon si Tamango, rromi trecuti bine de prima tinerete, canta in dialect, asistati de cea mai avansata tehnologie electro. Prin natura sa, durata de viata a performance-ului este insa limitata si nu putem astepta in continuare altceva.
Slang, respectiv solista vocala Luiza Zan, reprezinta new entry -ul de baza al ultimilor ani. Din pacate cazul este destul de izolat. La capitol „lucruri bune si frumoase“ am mai putea aduce in discutie doar BBB (Baicea Blues Band) care, in 2005, a iesit pe piata cu „Cinderella feat. Steve Clarke“. Este vorba despre albumul de blues al unuia dintre cei mai valorosi chitaristi romani (George Baicea), acompaniat de o echipa de profesionisti.
Am mai putea discuta ceva vreme pe marginea acestui subiect, dar nefiind vorba de manele, audienta ar fi relativ scazuta si in plus riscam sa pierdem si telenovela.