Raiul (si Iadul) pe pamant
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
„Am avut prea putin parte de tovarasia domnului Blake. El e mereu plecat in Paradis“ marturisea Catherine Sophia Boucher (Kate) despre celebrul ei sot (mai ales, dupa moarte), William Blake. Caruia ii fusese prim ucenic, asa nestiutoare de carte cum era. Ba chiar crezuse cu tarie in viziunile lui, straduindu-se sa plonjeze ea insasi intr-o stare de visare, care-o facea sa vada, in plina zi, alaiuri de nunta pe Tamisa...
Pasionatii de tiparituri rare, ca si pasionatii de metafizica poetica ori gnoza lirica dornici sa se initieze in opera lui Blake au acum la dispozitie, pentru prima oara in Romania, „Cintece ale Inocentei si ale Experientei“, o spectaculoasa editie publicata de Editura RAO (traducere de Iana Maravis, viziune grafica si postfata de Mircia Dumitrescu).
Insolita marturisire poate fi pusa alaturi de aceea a domnului Blake insusi: „Chiar aici, pe aceasta lume, eu sunt tovarasul ingerilor.“ Confesiunea unui iluminat, convins ca ingemana in propria-i fiinta copilul hristic si bardul cel vechi de zile, un exponent al pananglismului, urmas al celtilor si al constructorilor catedralelor Occidentului. Locuitorul unui mit vorbind despre debarcarea, ca veritabil apostol, a lui Iosif din Arimateea in Anglia, cu Graalul.
Daca legendele, puse in circulatie chiar in timpul vietii subiectului, incercau sa acrediteze ideea ca ghibelinul Dante Alighieri ar fi facut, la propriu, calatoria in urma careia a scris „Divina Comedie“, calatorie mijlocita de Beatrice, copila Bice, atinsa parca de-o aripa metafizica si plecata, inca vie fiind, din aceasta lume, William Blake a intrat in legenda (la final de secol XVIII!) ca... un domn din Paradis. Paradisul aflandu-se chiar pe pamant, unde, la 4 ani, copilul Blake vede capul lui Dumnezeu in fereastra casei din Soho (Londra) a tatalui sau, marunt negustor de galanterie. Acesta fiind inceputul unui lung sir de vedenii: intalniri cu profetul Ezechiel in gradinile de la marginea Londrei, viziuni ale copacului cu ingeri pe ramuri sau ale heruvimilor care trec agale printre cosasii aflati la lucru.... Un paradis in care William Blake este copilul cu creionul, care paraseste, la 10 ani, scoala, pentru a urma cursuri de desen in cartierul londonez Strand, scrie versuri de la 12 ani, la 15 ani e ucenic la gravorul comercial James Basire, iar peste 7 ani e considerat in breasla un virtuoz al reproducerilor de arta si un inventator.
Autodidactul care citea enorm a publicat la 25 de ani volumul „Poetical Sketches“, anuntand, foarte devreme, romantismul. In raspar fata de neoclasicism si fata de epoca georgiana (domnia si boala regelui George al III-lea), urmas, la proprie dorinta, al lui Shakespeare si al lui Milton. Inspirator al cercului de tineri pictori autointitulati Antiens (Antici) si revelatie pentru prerafaeliti. Nu e de mirare ca, spre sfarsitul vietii (lunga, pentru acele vremuri – 1757-1827), va incepe o serie de ilustratii in acuarela la „Divina Comedie“ (pe care, din pacate, n-o va termina). De altfel, „Cantece ale Inocentei si ale Experientei“ (paradisul si infernul reunite intr-o carte asezata de exegeti in imediata apropiere a „Divinei Comedii“), unul dintre volumele sale iluminate, are forta si viziune in descendenta dantesca.
Pasionatii de tiparituri rare, ca si pasionatii de metafizica poetica ori gnoza lirica dornici sa se initieze in opera lui Blake au acum la dispozitie, pentru prima oara in Romania, „Cintece ale Inocentei si ale Experientei“, o spectaculoasa editie publicata de Editura RAO (traducere de Iana Maravis, viziune grafica si postfata de Mircia Dumitrescu). Volumul cu text bilingv reproduce integral imaginile clasicei editii Trianon Press, prin bunavointa Juliei Fawcus. Amintitia editie are la baza exemplarul cumparat de un prieten al lui Blake in preajma mortii artistului, exemplar pastrat in prezent la Library of Congress din Wasghinton DC (SUA).
Aceasta carte iluminata reuneste in prima parte poemele inserate in romanul burlesc „An Island on the Moon“ („O insula pe Luna“) din 1784. Bucolice, secvente ale unei copilarii edenice, recurs la sacra inocenta a copilului hristic, aceste poeme vor fi imprimate, incepand cu 1789, dupa un procedeu propriu, cu secret inca nedezvaluit in totalitate si despre care vizionarul artist a marturisit ca i-a fost relevat de catre iubitul sau frate Robert, de dincolo de mormant.
Paginile cartii au aparenta unor manuscrise medievale, care combina textul copistului cu scene ilustrate (inluminium-uri). Un produs de imprimerie neobisnuit, unicat. Intr-o postfata care se citeste cu mare interes, ca un condensat text... detectivistic, Mircia Dumitrescu, el insusi, un maestru al gravurii, dezvaluie cateva dintre misterele tehnicii lui William Blake. Un inovator, prin folosirea tiparului inalt si prin procedeul scrierii textului cu vernis pe o foaie de hartie tratata cu guma arabica, umezita apoi si aplicata cu fata in jos pe placa de metal, in asa fel incat vernis-ul sa se lipeasca de suprafata placii. Si sa rezolve astfel, ingenios, prin transfer, dificila scriere in oglinda a gravorului. Profesorul Mircia Dumitrescu „deschide“ atelierul lui Blake, referindu-se la retetele vernis-urilor considerate secrete de meserie, necunoscute in totalitate pana astazi. In vremea lui William Blake, aflam de la maestrul roman, se foloseau combinatii de bitumuri, ceara de albine, parafina, asfalt de Siria, mastic si terebentina. Si tot Mircia Dumitrescu atrage atentia asupra valorii de unicat a „Cartilor iluminate“, inca de la imprimarea la presa manuala din locuinta artistului, cu acel faimos efect de vitraliu de o transparenta particulara la fiecare exemplar. Postfatatorul crede, pe buna dreptate, ca lui William Blake i se potriveste perfect ceea ce spunea Gaston Bachelard: „Gravura da de gandit mintii si de lucru mainii“.
Iana Maravis face dovada unei aprofundari la nuanta a universului blake-ian, comenteaza inspirat si documentat, fara uscaciune insa, ilustratiile celei mai cunoscute „Carti iluminate“ a scriitorului-gravor si recompune, in tuse sigure, expresive, vremea lui Blake, in care artistul, atat de des plecat in Paradis, pare sa fi fost doar musafir. Iar talmacirea cantecelor, cu aparenta, inselatoarea lor simplitate si reteaua de simboluri vizionar preromantice, are cateva reusite.