Televiziunea dauneaza grav bunei cuviinte
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura media »
Autor: Felicia Antip
Parodiind avertismentul „Fumatul dauneaza grav sanatatii“, am intitulat o insemnare „Televiziunea dauneaza grav sanatatii“. Am reluat aceeasi formula si pentru textele care au urmat. Cand am ajuns sa semnalez primejduirea „integritatii“, un prieten de departe s-a alarmat: „Ce treaba are un post de televiziune (nescolara si nereligioasa) cu integritatea morala si cu telurile de viata? Nu sunt aceste concepte o problema personala? Nu cumva trebuie sa ne impacam cu ideea ca nu orice mijloc de comunicare sau recreere trebuie sa fie in mod explicit si un mijloc de educatie? Poate ca televiziunea trebuie lasata sa recreeze, sa distreze, sa informeze si sa faca si bani, caci este si intreprindere comerciala. Daca exista o patura a populatiei care isi gaseste recreerea in cultura, pentru acest rol exista posturi nisa – cred ca si in Romania receptionati Arte si Muzzik, de exemplu. Integritatea morala si telurile de viata nu se invata de la televiziune si, daca nu le ai cand ai ajuns la stadiul in care poti plati un televizor si un abonament la cablu, nu le vei mai dobandi din vizionari de pe micul ecran.“
Are suta la suta dreptate. Numai ca nu mi-ar fi trecut prin minte sa sugerez vreunui post TV sa devina didacticist si moralizator sau sa preconizez ingradirea libertatii de expresie a televiziunilor. Nu facusem si nu fac decat sa-mi exprim consternarea fata de tembelizarea constanta (mai exact ar fi termenul englezesc lowbrow-izare) a continutului si formei multor emisiuni, fata de caderea in vulgaritate, in marlanie, pe care acestea o ilustreaza, o favorizeaza si, datorita puterii de influentare a televiziunii, o disemineaza. Intr-o tara in care ajunge sa iesi pe strada ca sa-ti dai seama ca buna cuviinta a ajuns o raritate, incurajarea badaraniei nu poate aduce nimic bun.
Avem, de la o vreme, emisiuni in care mai mult de jumatate din vorbele rostite sunt inlocuite de bip-uri, pentru ca realizatorii ne propun sa asistam la disputele unor personaje de dincolo de limitele civilizatiei, ale bunului simt, ale coabitarii in societate, in fapt niste specimene subumane. Mitocanii populeaza emisiuni precum „Tradati in dragoste“, „Test de fidelitate“, „Politia in actiune“ – am numit doar cateva, dar sunt puzderie –, ne sunt prezentati in talk-show-uri ca „95-95“ sau „Povestiri adevarate“. Atunci cand cei ce profereaza vorbe de ocara nerepetabile se numesc Mitica Dragomir sau Becali, ei raman necenzurati. Cei doi au batut toate recordurile atunci cand s-au gratulat, la OTV, cu cele mai infamante epitete imaginabile, putine articole din Codul Penal ramanand nebifate in invinuirile pe care si le-au aruncat in fata unul altuia. Daca ar fi fost sa-i credem pe amandoi, averea fiecaruia dintre ei, pozitiile ocupate de ei in fotbal si in viata politica, tot ce-au ajuns sa fie, sa poata si sa-si permita se bazeaza pe hotii, inselaciuni, samavolnicii. A doua sau a treia zi, insa, in loc sa se intalneasca la tribunal pentru a-si cere reciproc socoteala pentru insulte, calomnii, defaimari, s-au regasit zambareti in alt studio, la B1 TV, si ne-au spus ca ei sunt de fapt prieteni, ca nu vor inceta sa colaboreze, sa se sprijine, sa se... stimeze. Ce invatam noi de aici? Nu ca cine se aseamana se aduna, ci ca e in regula ca, atunci cand ti se umfla vinele de furie, sa nu te mai controlezi, sa dai pe fata, sa spui ce-ti vine la gura, sa ameninti si sa porcaiesti. Si ca nimic nu descalifica si nu dezonoreaza in Romania zilelor noastre, unde interesul poarta fesul. Astazi asculti zambind cum esti facut trisor, bandit, profitor, impostor, maine vei fi din nou Razboinicul Luminii si te vei imbratisa cu cel care te-a improscat ieri cu laturi.
Este cazul extrem. Nu cred sa mai fi existat, in istoria recenta a televiziunilor, o infruntare atat de urata si cu atat mai putin una urmata imediat de o reconciliere atat de scandaloasa. Darea in stamba, schimbul de insulte ordinare urmat de impacari duioase, (tonul fiind dat de cuplul Prigoana-Bahmutan), exhibarea de intimitati jenante (dezolant de plicticosul serial Columbeanu) au ajuns totusi sa fie asociate cu bogatia care se suie la cap, ia mintile, anihileaza bunul simt. Marii parveniti care nu stiu ce este pudoarea sunt adusi in prim-plan cu o insistenta generatoare de invidii. Daca ei se poarta asa in vazul lumii, inseamna ca asta e cheia succesului, ca cine vrea sa se ajunga, sa prospere, sa se catere in varf trebuie sa-i imite.
Arta conversatiei, asa cum este practicata in prea multe emisiuni, constituie si ea un model de proasta crestere. Unii dintre cei invitati in mod frecvent la dezbateri au invatat sa se apere prefacandu-se ca nu l-au auzit pe moderatorul care ii intrerupe programatic exact in clipa cand incep sa raspunda, adresandu-le alta intrebare si apoi alta si alta, fie pentru ca telespectatorii sa vada ce destept este el, intrebatorul de profesie, fie pentru ca cel intrebat da semne ca va spune altceva decat vrea el sa auda. Dar despre ceea ce se intampla in talk-show -uri, despre moderatorii lipsiti de eleganta, de decenta si mai ales de profesionalismul unor Catalin Stefanescu, Dana Deac, Rodica Culcer, Mihai Ghinea, Razvan Dumitrescu – lista e, din fericire, mult mai lunga – imi propun sa scriu cu alt prilej, eventual sub titlul „Televiziunea care ne otraveste“.
Aici si acum va mai fi vorba despre tutuire, despre modul de adresare pe nedrept, gresit considerat a fi o transpunere, o imitatie a dialogului englezesc. Englezii si americanii isi spun unii altora you. Adica tu, zice lumea si zic mai ales traducatorii de filme, una dintre cele mai inculte, mai confuze categorii de colaboratori ai televiziunilor. Nu poti sa nu te minunezi de lipsa lor de informatie despre viata de fiecare zi, despre institutiile, despre istoria, geografia, actualitatea politica, sistemul juridic si toate celelalte aspecte ale societatii in care se petrece actiunea unui film. Titrarea aproape fiecarui film contine o colectie substantiala de ineptii incredibile. In orice caz, you nu inseamna si nu a insemnat niciodata tu. You = voi. Acest voi se poate traduce, in functie de context, printr-unul dintre numeroasele pronume de adresare existente in limba romana, la nevoie si prin extensie (dar nu in primul rand) prin tu. Avem dumneata si chiar vetustul pronume de reverenta domnia-ta, dumneavoastra si domnia-voastra, nuantarea merge in Moldova pana la tandrul mata, cu diminutivul de alintare matale si cu cel bland-ironic mataluta. In copilarie am fost invatata sa ma adresez cu mata parintilor si rudelor, cu mai recele, dar tot politicosul dumneata unor persoane din preajma, cu dumneavoastra profesorilor, strainilor abia intalniti, tuturor celor fata de care aveam a manifesta deferenta. Mi-a intrat atat de puternic in obisnuinta, incat niciodata, mai tarziu, ca studenta, in redactii, in societate, n-am fost in stare sa-i tutuiesc pe cei abia intalniti sau pe cei care nu erau in postura de a ma tutui si ei. Am folosit mereu la maximum avantajul de a vorbi o limba care pune la dispozitie atatea modalitati de a defini relatia dintre interlocutori. Oricum, Mircea Badea este fara indoiala necuviincios atunci cand intreaba retoric (persoana nefiind de fata): „Ce parere ai despre cutare lucru, domnule ministru?“
Neavand habar de puzderia optiunilor care le stau la indemana, traducatorii dialogurilor din filme generalizeaza tutuirea, rezultatul fiind prea adesea un comic de situatie fara legatura cu subiectul si cu actiunea. Pentru a explica aici de ce si cum l-au abandonat englezii pe tu (thou la nominativ, thee la dativ si acuzativ, thy/ thine la genitiv) in favoarea lui you / yours, am cerut ajutorul unei prietene din Statele Unite, specialista in materie. Rezum aici informatiile pe care mi le-a furnizat.
Incep cu sfarsitul: in America, la scoala, cand se predau pronumele, li se explica elevilor ca in limba curenta nu se mai foloseste singularul, astazi forma arhaica, ci numai pluralul, ca semn de politete si de bune maniere. Deosebirile dintre formele de adresare se manifesta la folosirea numelor. Atunci cand ii spui cuiva pe numele mic, traducerea corecta a lui you este dumneata, eventual tu, dar daca ii spui Mr. sau Mrs., urmat de numele de familie, you trebuie tradus prin dumneavoastra.
Cateva spicuiri despre contextul istoric: inainte de 1400, limba vorbita in Anglia la curte si in parlament era franceza, latina ramanand limba de cancelarie. Engleza era limba vulgului. Dupa ce Henry V (1413-1422) a dat un decret care declara engleza limba oficiala, vorbitorii din clasele suspuse au simtit nevoia de a se distanta de plebe prin introducerea unor modificari in materie de pronuntie si de ortografie. Acesta este contextul in care s-a produs, intre altele, inlocuirea lui thou prin you. In perioada Renasterii, you a devenit adresarea formala consacrata pentru a indica respect, formele singulare ramanand rezervate relatiilor de intimitate, de familiaritate si, in functie de context, de ironie sau umilire. Shakespeare a utilizat ambele pronume, you si thee, you in adresarea formala si thee in adresarea intima. Dupa exemplul lui, multi poeti au pastrat, pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea, thee/ tho/ thy/ thine ca forme de adresare tandra in poezii de dragoste. In Statele Unite, mai exista comunitati in care thee/ tho subzista fie ca ramasite ale unor traditii anglo-saxone din momentul constituirii lor, fie ca o forma pastrata pentru ca figureaza in texte religioase pe care respectivele comunitati (de exemplu mnemonitii) le venereaza.
Din ignoranta, din necunoasterea uzantelor sociale la noi si la altii (pentru ca, pretutindeni in lume, buna cuviinta dicteaza forme respectuoase de adresare in relatiile dintre tineri si varstnici, dintre elevi/ studenti si profesori, dintre subordonati si sefi, dintre particulari si autoritati si asa mai departe), presupusii anglofoni care ne spun ce se vorbeste in filme s-au transformat in propovaduitori ai unei tutuiri universale fara niciun suport in litera si in spiritul originalului.
N-am epuizat nici pe departe lectiile de impolitete care ne sunt predate din zori si pana tarziu in noapte de pe micul ecran. Un parinte sau un profesor ar trebui sa-i avertizeze intruna pe copii: „Sa nu cumva sa vorbesti asa cum vorbesc in Parlament domnul Corneliu Vadim Tudor sau doamna Daniela Buruiana!“ „Sa nu te prind ca repeti cuvintele pe care si le adreseaza unul altuia cei mai suspusi oameni din stat!“ „Du-te sa te joci pe maidan, nu sta aici sa inveti mascari, nu vezi ca se transmite o emisiune politica (un talk-show, o dezbatere parlamentara, o ceremonie aniversara)?“