Corespondenta inedita
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura memoriei »
Autor:
N.I. Herescu – Vasile Voiculescu
Printr-o intamplare fericita, filiala din Iasi a Arhivelor Nationale a ajuns, prin anii 1983-1984, in posesia unui grupaj destul de amplu de documente, care fusese descoperit in podul imobilului in care locuise, pana in 1944, N.I. Herescu, profesor universitar si presedinte (intre 1939 si 1944) al Societatii Scriitorilor Romani. Acest grupaj, inregistrat sub titulatura „Fondul N.I. Herescu“, contine acte oficiale (originale si copii) ale personalitatii respective, epistole primite (de la universitari din tara si de peste hotare, de la discipoli, de la cativa scriitori) si epistole expediate de ea membrilor familiei, precum si o serie de documente ce poarta stampila Societatii Scriitorilor Romani (procese-verbale, instiintari, avize si numeroase cereri de inscriere, inregistrate intre 1935 si 1943).Nu e nevoie, desigur, sa atragem atentia asupra caracterului incomplet al acestui „epistolar“ (lipsesc epistole mentionate ca trimise, lipsesc apoi epistolele lui Vasile Voiculescu) si nici asupra stilului „conspirativ“ utilizat.
Intre epistolele trimise de N.I. Herescu, un loc aparte il ocupa cele care dateaza din perioada 1944-1949. E vorba de cateva telegrame adresate unor rude si unor avocati, precum si de scrisori trimise (in genere, prin cunoscuti, nu prin posta) surorilor – Eliza (Lisette) si Olga – si celui mai bun prieten, poetul (si doctorul) Vasile Voiculescu.
Cea dintai sora, Lisette, a locuit sau a avut grija o vreme (probabil pana prin 1949) de apartamentul fratelui ei, din Aleea Beldiceanu, nr. 2 (domiciliul ei, pare-se, era la Craiova, in casa parinteasca, pe strada Sf. Mina 14, devenit apoi 18. Aici, de altfel, locuia, inca in 1984, cand Emil Dumitrascu, autorul unei monografii dedicate lui N.I. Herescu, ii multumea pentru informatiile ce i le daduse). Asa se explica de ce scrisorile destinate ei s-au pastrat impreuna cu cele al caror destinatar fusese fratele sau si cu cele adresate lui Vasile Voiculescu, acesta facand parte, practic, din familie. (In ultimul caz, explicatia poate fi valabila doar in parte: una dintre scrisorile trimise poetului este mult prea personala pentru ca, in conditii normale, sa fi fost incredintata altei persoane!)
Intreg compartimentul epistolar al „Fondului N.I. Herescu“ are, cu siguranta, o valoare documentara deosebita, aruncand lumini atat asupra biografiei profesorului universitar, presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, cat si asupra vietii institutiilor, a societatii romanesti in epoca data. Fiindca trebuie sa facem o alegere, ne vom indrepta acum asupra scrisorilor adresate lui Vasile Voiculescu.
Cateva precizari prealabile sunt, poate, necesare.
Afirmand mai sus ca Vasile Voiculescu era „cel mai bun prieten“ al lui N.I. Herescu, preluam in fapt afirmatia facuta de cel din urma in scrisorile sale. O afirmatie poate ocazionala, de coniventa, daca nu chiar „interesata“.
Cert este insa ca, in ciuda marii diferente de varsta, intre cei doi au existat de timpuriu relatii foarte bune. Impreuna cu Ion Pillat, Vasile Voiculescu colaboreaza la revistele oltenesti „Flamura“, „Suflet romanesc“, „Nazuinta romaneasca“, „Pleiada“ (toate aparand in intervalul 1924-1928), in a caror redactie N.I. Herescu e un pilon de baza. Si tanarul va scrie cu entuziasm, in mai multe randuri, despre lirica lor. Cei doi mari poeti au facut parte, de asemenea, din comitetul de conducere al Societatii Scriitorilor Romani in intervalul in care presedintele acesteia a fost prietenul lor, generalul N.M. Condiescu (1935-1939). Si sprijinului celor trei i se datoreaza, desigur, alegerea lui N.I. Herescu, la o varsta relativ „frageda“ (28 de ani), ca secretar al Societatii. (Generalul, fost aghiotant regal, avea el insusi o mare afectiune pentru fiul unui coleg mai in etate, tot oltean – l-am numit pe generalul Ioan P. Herescu. El ii va da tanarului secretar, in perioadele in care va absenta, imputerniciri depline!) Aceluiasi sprijin i se datoreaza si alegerea lui N.I. Herescu ca presedinte al Societatii in 1939 (impotriva lui Victor Eftimiu), precum si buna lui activitate in aceasta calitate (care a facut sa fie reales in 1941 si in 1944).
Colaborarea celor trei – Ion Pillat, Vasile Voiculescu si N.I. Herescu – la Societatea Romana de Radiodifuziune si la Uniunea Fundatiilor Regale a fost, iarasi, deosebit de intensa si productiva.
Acestea sunt faptele care fac de necontestat sinceritatea sentimentelor pe care N.I. Herescu le exprima in scrisorile adresate lui „nenea“ sau „fratelui“ Vasile. Sentimente, banuim numai, reciproce.
Nu e nevoie, desigur, sa atragem atentia asupra caracterului incomplet al acestui „epistolar“ (lipsesc epistole mentionate ca trimise, lipsesc apoi epistolele lui Vasile Voiculescu) si nici asupra stilului „conspirativ“ utilizat. Sunt lesne de inteles motivele pentru care expeditorul evita sa numeasca limpede unele lucruri si indeosebi persoane. Pe unele dintre ele le-am putut identifica, pe altele – nu. E probabil ca acestea sa poata fi inca identificate de martorii epocii (din pacate, tot mai putini astazi), de cei care s-au ocupat ori se ocupa de biografia lui Vasile Voiculescu.
Nu mai putin, aceste cinci scrisori pe care le prezentam aici sugereaza, credem, destul de bine atmosfera anilor 1945-1946.
VICTOR DURNEA
I
26 august 1946
Iubite nene Vasile,
Tin mai intai sa te linistesc in ce priveste fetele: amandoua sunt bine. Sultanica cu Enrico sunt la CAVALAIRE-sur Mer (Var), Villa Sauvageonne, unde vor sta pana la 2 septembrie si unde am trimis indata scrisorile D-tale. Marta cu micul Pascal, undeva la Ocean (dar adresa ei n-o stiu). Ca sa te convingi ca e bine si nu-ti ascundem nimica, iti trimit alaturat o scrisoare, „vie si naturala“, a Martei catre mine. Raporturile noastre sunt cele de totdeauna, adica fratesti. E drept ca ne vedem mai rar (vorbesc de Sultanica, fiindca cu Marta n-am dat inca ochii: n-am fost pana azi, niciodata in acelasi timp, la Paris), explicatia este ca fiecare trage in jugul nevoilor proprii, fara sa vrea sa importuneze pe celalalt. Nu cred ca a existat nici un moment de raceala intre noi, – iar daca totusi va fi fost, eu n-am bagat de seama, si in orice caz, mi se datoresc exclusiv mie: poate ca, din dorinta de a sfatui bine, voi fi avut vreun gest sau vreo vorba mai brusca (cum mi se intampla cu cei pe care-i iubesc). Deci, nu-ti mai face idei si prepusuri.
Azi trimit Sultanichii scrisoarea 18, scrisa dupa 19, pe care am expediat-o alaltaieri.
Mi-a facut o mare, mare placere sa vad pe Bébé B., tanar, simpatic si dragut ca intotdeauna. Am povestit multe, mi-a vorbit de D-ta si de toti prietenii si confratii nostri. Sper sa-l mai vad si sa taifasuim.
Sunt deznadajduit de seceta care s-a abatut asupra mult, indelung incercatei noastre tari, de caldura nemaipomenita (58° la umbra!), pe care o suferiti la Bucuresti, de toate celelalte lipsuri. D-zeu sa va apere cel putin de vreo molima! In orisice caz, sa-mi scrii din vreme daca ai nevoie, pentru D-ta, ai D-tale si ai mei, de medicamente, seruri, vaccinuri etc.
Sunt multumit ca scrii; in subsolul casei si intr-o tinuta foarte sumara (poate fara tinuta deloc!) banuiesc ca vei trece cu bine zodia caniculei. Spor la lucru!
Fiindca nu stiu daca ai mei mai stau prin Bucuresti, te rog sa le transmiti D-ta, pe unde se gasesc, randurile mele catre ei. Nu am inteles exact cum s-au intamplat lucrurile cu masina lui Ucu*, si ce fel de amenda i s-a aplicat. Poetii sunt cateodata prea ermetici, chiar pentru un poet ermetic!
Multe, nesfarsite drepturi la recunostinta si-a castigat mesterul Nicu** pentru toata ravna lui in chestiunea procesului cu apartamentul. Sa-i dea Domnul zile multe si rasplata dupa inima lui buna. Eu, cine mai stie cand ma voi putea achita!
Te mai rog sa fii bun sa dai Lisettei, ca sa le imparta pe la familie, alaturatele fotografii ale Ioanei (7). Vezi ce mare s-a facut? Anii trec, copiii cresc si noi… noi nu imbatranim! – Dar mi se strange inima cand ma gandesc ca fetita asta va fi, peste doi-trei ani, o fata de maritat si ca eu sunt sarac ca Iov. In fine, daca va vrea D-zeu sa-mi tina nervii si sanatatea, poate ca lucrurile se vor indrepta…
Pentru moment, nu rataci fotografiile, fiindca Ioana isi face o imensa bucurie sa le poata trimite. Spune soru-mi ca am primit tot ce mi-a trimis: volumele (mare si mic) doua, bratarile nevesti-mi, medalioanele (sase), nu insa si cei 5000 fr. francezi de care vorbeste. De, banii sunt totdeauna o ispita mare! Si scrie-mi lamurit despre Ucu. Tin foarte mult. Lisettei ii scriu curand si pe larg. Asemenea D-tale iti voi mai scrie cat de curand. Te imbratisez cu multa iubire si cu un dor pe fiecare zi mai mare.
N.
Fondul N.I. Herescu, II/475.
Fara plic. Foaie de caiet dictando, format mare. Pasajul referitor la „mesterul Nicu“ este marcat cu doua linii rosii, la inceput si la sfarsit.
* Nu am izbutit sa identific persoana. In alte scrisori, apare numele Sandu. Si in scrisorile adresate Lisettei apare numele Ucu si Sandu, uneori asociat numelui surorii: „Draga LisettUcule“. La un moment dat, am avut impresia ca „amendarea“ lui Ucu, de care N.I. Herescu se intereseaza atat de mult, e, de fapt, o condamnare in vreunul dintre procesele vremii. Insa, din alte scrisori, se deduce ca Ucu este liber.
** Avocatul Nicu Stanescu.
II
7 Septembrie 1946
Mult iubite nene Vasile,
Ma bucur din adancul inimii de bucuria voastra. Dupa atatia ani, iti vei vedea odrasla, veti putea sa va imbratisati si sa va spuneti atatea, dupa o despartire atat de lunga, in vremuri atat de grele.
Sultanica, in timpul din urma, nu traia decat cu gandul acesta: cat n-as da s-o pot insoti acum! Ragazul nu va va lipsi, fiindca are viza valabila pana la 2 noiembrie, deci pana pe la jumatatea lui octombrie veti putea fi impreuna. Pe urma, ea ar trebui sa se intoarca langa copil, care nu se poate lipsi de ingrjirile maica-si un timp mai indelungat – in nici un caz. Sultanica va va linisti si in privinta Martei, aceasta mare lenesa, pe care eu inca n-am zarit-o: abia astept s-o vad, s-o imbratisez si… sa-i trag o bataie!
Cred ca ai primit sau vei primi foarte curand scrisorile (trei la numar, mi se pare) pe care ti le-am adresat la sfarsitul lui August. Una dintre ele continea si o serie de fotografii ale Ioanei, pentru familie. Fii bun si confirma-mi indata ce-ti parvin, primirea scrisorilor si a fotografiilor. Aici nimic nou, toate cum le stii si cum le banuiesti.
Iti trimit o piesa a lui Anouilh, autor la moda si nu lipsit de talent; e, in orice caz, printre cei mai buni din anii din urma. Iti trimit si o antologie a poeziei franceze, facuta de Duhamel. Sper sa te intereseze amandoua. Primeste-le ca un semn ca ma gandesc mereu, cu credinta, la cel mai bun prieten al meu si ca preocuparile literare nu m-au parasit. Regret ca imprejurarile nu-mi ingaduie sa-ti trimit mai mult si mai multe.
Scrie-mi despre ai mei si despre Sandu, ce este cu el si ce e in realitate cu amenda pentru masina? Amenda ma intereseaza in special. Sultanica te va imbratisa, va va imbratisa pe toti si pentru mine. Te pup mult, mult,
fratele Nicu
Spune Lisettei ca Jenica* a confirmat primirea banilor.
Ce mai stii despre Pipi**? S-a schimbat?
Am ajuns sa ma intreb de toata lumea!
Mare e veninul indoielii… – De cateva zile m-a pocnit o sciatica.
Fondul N.I. Herescu, II/433.
* Persoana neidentificata.
** Posibil D.M. Pippidi, conferentiar la catedra condusa de N.I. Herescu
III
11 octombrie 1946
Iubite nene Vasile,
Ti-am scris des in vremea din urma, sper ca pana la urma urmelor vei primi tot. Dar nu las sa scape nici o ocazie ca sa-ti reinnoiesc, cu toata insistenta, rugamintea ce ti-am transmis prin Sultanica. Te rog sa vezi (nu stiu daca-l cunosti, dar Nucu*-l cunoaste, cred, si in orice caz el te va indruma), pe secretarul Presedintelui Consiliului de Administratie al Bancii celei mari, caruia i-am scris de doua ori, o data la inceputul lui iunie si a doua oara la inceputul lui august. Vreau sa stiu daca a primit scrisorile si daca, in cazul ca le-a primit, a raspuns. Daca nu le-a primit (ceea ce mi se pare exclus), ii voi scrie din nou; daca a primit si a raspuns, sa-mi spuna cand si cum, ca eu n-am primit nimic; iar daca a primit si nu vrea sa raspunda, e in regula, eu voi intelege ce trebuie si voi proceda in consecinta. Dar trebuie sa am raspunsul cat de repede, fiindca sunt in pragul unor mari hotarari si cata sa fiu un om dumirit. Faceti, deci, si voi un efort si limpeziti-mi aceasta chestiune, repede. Nu e nevoie sa se vorbeasca cu Presedintele, ci doar cu secretarul, caci eu am scris acestuia personal.
Pe vremuri, era un tanar foarte amabil si-mi ajuta
Pe Lisette o rog, daca poate, printr-o cunostinta care ar veni incoace, sa-mi trimita pardesiul meu bleumarin, blana (a si inceput un frig teribil) si o pereche-doua de pantofi din cei mai buni ai mei (si chiar niste cravate).
Iarta graba cu care scriu, nu vreau sa scap o ocazie.
Trec acum pe la Marta, pe care am rugat-o sa-ti mai scrie: la cazul cand s-a invrednicit, ne vei citi pe amandoi.
Va imbratisez cu tot dorul
N.
Cu Bébé** n-am facut inca nimic, dar sper sa pot face un aranjament cu un prieten elvetian. Comunica-i, te rog, Olgutii sa se pregateasca.
Fondul N.I. Herescu, II/431.
Adresa: Domniei sale Domnului doctor Vasile Voiculescu/ 34, str. Dr. Staicovici, Bucuresti.
* si ** Persoane neidentificate
IV
Paris, 19 octombrie 1946
Iubite frate,
Nu am de mult stiri de la tine – decat indirect – prin Lisette, dar sper totusi ca esti sanatos si reusesti sa te descurci. In ce ma priveste, sunt fericit ca pot sa-ti dau despre mine vesti mai deslusite, prin prietenul tau, care-i un om delicios si cu care m-am imprietenit si eu in ultima vreme.
Te rog sa te consulti cu sora-mea – caci scrisoarea asta este pentru voi amandoi – ca sa gasesti o formula pentru a solutiona criza in care ma zbat de o buna bucata de timp. Cantaresc bine cuvintele cand spun ca situatia mea este acum dezesperata. Daca nu gasiti o solutie, am sa ma inec si eu ca tiganul la mal. Va scutesc de detalii – caci unele sunt triste si nu fac cinste celor de un neam cu noi. Daca este nevoie, rog pe fete sa vanda cate o bucatica de pamant pe la vecini. Le autorizez, totodata, se intelege, sa ia orice masura vor crede de cuviinta, cu privire la orice bun al meu, mobil sau imobil. Prietenul Georges iti va da explicatii.
Am tot rugat pe diferiti prieteni sa se intereseze daca secretarul Presedintelui Bancii a primit scrisorile mele de la inceputul lui iunie si inceputul lui august, iar daca le-a primit, cum este infinit probabil, de ce n-a raspuns. Imi reinnoiesc aceasta rugaminte, caci daca imi amintesc bine, tu-l cunosti; te rog, deci, sa mergi la Banca sau sa-l vezi in alta parte. Nu e nevoie sa-l vezi pe Presedinte, ci doar pe secretar: desi-i tiz cu Ica , sper ca nu-i tot asa de magar.
Inutil sa-ti adaug ca Georges* a capatat de la mine „carte alba“, asa ca-l poti primi ca pe un adevarat ambasador. Tin f. mult ca in chestiunea ce-l priveste, solutia sa nu-l nemultumeasca.
Inca nimic sau aproape nimic despre mama. Starea sanatatii ei, dupa operatie, este stationara. Doctorii afirma ca se va vindeca si asta e si convingerea mea neclintita.
Te imbratisez cu multa recunostinta si cu mult dor, asemenea pe fete, al tau frateste
Nicu
P. S. Spune Lisettei ca Bébé n-a facut nimic!
Fondul N.I. Herescu, II/432.
* Persoana neidentificata.
V
6 XII 1946
Iubite frate Vasile,
Cum sa-ti spun tot ce simt? Mi se strange inima sa te stiu si mai singur – tocmai cand trebuia sa fii mai inconjurat, mai putin singur. Si ma doare ca in nenorocirea D-tale eu sunt asa de departe, neputincios de a-ti sari – macar sufleteste – in ajutor. Doar un gand ma mangaie: ca s-a intamplat sa fie acolo Sultanica, ca maica-sa, care o iubea atata, a mai vazut-o inainte de a inchide ochii si ca D-ta trebuie sa gasesti in ea un sprijin sufletesc. Dar ce-ar fi sa vii cu ea incoace? Macar pentru o bucata de vreme? Cum fetele sunt amandoua aici, cum Gaby si-a facut acum familia ei si, in orice caz, are pe fratii amandoi acolo – care si ei sunt acuma oameni in toata firea – nu vad ce te-ar putea retine, in afara de greutatile pur tehnice, exterioare. Dar Sultanica cred ca s-ar putea descurca, a mai invins greutati de acest fel. Iar daca tot a intarziat atata, mai poate zabovi acolo o luna-doua, pana atunci Marta va avea grija de Pascal.
Eu n-am aflat groznica stire decat la 30 noiembrie, cand m-am intors din calatorie. Martei i se spusese cu putin inainte. Biata fata avea mai de mult un fel de neliniste, care o facuse sa telefoneze chiar in lunea aceea. De cand se intampla tot ce se intampla cu noi de cativa ani, am ajuns sa cred si eu in posibilitatea de a comunica, chiar de la foarte mari distante. (Bietul nenea Nicu al nostru, iti aduci aminte?)
Scrisoarea D-tale cu data 8 noiembrie am primit-o retransmisa urgent de Marta, – in ziua aceea tocmai dejunasem la Pussy* (Pussy mi-a spus un lucru care – in egoismul meu – mi-a facut o mare placere: mi-a spus ca isi daduse seama, la Bucuresti, ca-ti lipseam. Nu banuia, cand imi spunea asta, ca in curand aveam sa-ti lipsesc in adevar.) Scrisoarea a fost o mare bucurie: de cat timp nu-ti mai citisem slova? De altfel, de multa vreme nu mai primisem vesti de la nimeni. Dintre-ai mei – cu exceptia catorva scrisori de la fosti elevi si una de la Radu G. – nici Lisette nu mi-a mai scris de aproape doua luni de zile, dar am fost fericit sa stiu, prin prieteni care au vazut-o (care le-au vazut pe amandoua) ca surorile sunt sanatoase si ca nu se lasa rapuse de greutati. Vor veni si zile bune, pentru noi toti, dar deocamdata mai sunt hopuri mari de trecut si iarna aceasta, imi dau seama, va fi indeosebi grea.
(Dar n-am inteles, in randurile D-tale, de ce „ingeri pazitori“ vorbeai, care-mi poarta de grije? Am ajuns sa am sentimentul ca sunt din ce in ce mai singur; si ma gasesc intr-o astfel de stare de spirit, ca amaraciunea asta a inceput sa-mi dea un fel de satisfactie. Exista oameni sortiti sa se nasca, sa traiasca si sa moara singuri).
In ce ma priveste, am scris de cate ori am avut prilejul, n-am scapat nici unul. Inutil sa-ti spun ca tanarul secretar de care te-ai ocupat – prin Nicu – nu s-a invrednicit pana azi macar cu un raspuns. Desi sunt oameni care imi datoreaza foarte mult – si nu numai la figurat – si ei o stiu. Tempora mutantur…
Te imbratisez cu drag si cu mare dor – sarut pe toti ai D-tale (care sunt putin si ai mei),
Nicu
Fondul N.I. Herescu, II/434.
* Persoana neidentificata.