Consemnarea ca psihoterapie reusita
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Ideea ca acela care uita risca sa repete greselile trecutului pare un adevar banal. In realitate nu e deloc asa. Istoria ne arata ca exista momente care revin obsedant, in ciuda convingerii generale ca „asa ceva nu mai este posibil“. De pilda, genocidul, in forma sa nazista, a fost reluat tale quale in Bosnia, Croatia si Kossovo, in ultimul deceniu al mileniului doi. Cine ar fi crezut ca omenirea civilizata – vorbim doar despre Europa, nu-i asa? – va repeta ororile celei de-a doua conflagratii mondiale? Si totusi…
Iata de ce nutresc cel mai apasat respect fata de cei care iau in serios functiile memoriei. Printre acestea, si deloc in ultimul rand, capacitatea de analiza a raului. Raul, fenomen uman prin excelenta si constanta a istoriei, nu poate fi impiedicat in absenta unei intelegeri profunde a resorturilor sale. Tratarea cu superficialitate nu il elimina si nici nu produce anticorpii necesari defensei contra intruziunii sale. Dimpotriva, despartirea de trecut in forma lui maligna, si ma refer la o despartire reala, presupune asumarea prin analiza si reflectie a cauzelor profunde ce l-au prilejuit. Altfel, totul este inutil, facand hilara convingerea ca progresul moral al umanitatii este un fapt indiscutabil.
Asemenea ganduri mi-au fost inspirate de recenta reeditare a cartii profesorului Ion Ianosi, „Eu – si el. Insemnari subiective despre Ceausescu“. Daca prima editie a fost practic torpilata de editura clujeana Dacia, volumul neajungand decat prin fericit accident in librarii, aceasta a doua editie, in realitate prima adevarata, beneficiind de o „Prefata“ si de o „Postfata“ la a doua editie, a fost posibila gratie stradaniilor echipei de la Casa editoriala Ideea Europeana din Bucuresti. Consemnarile impozantului carturar care este Ion Ianosi despre atmosfera ceausista si despre reactiile sale in raport cu sursa generatoare de angoasa merita toata atentia. De ce? Pentru ca, dupa cum afirmam mai sus, sunt extrem de rare incercarile de a izola, analiza si asuma sursa, mecanismele si consecintele raului istoric. Aceasta performanta este in sine si in genere dificil de atins. La noi, in cultura relativismului moral din patria Mioritei, fenomenul este pe cat de rar, pe-atat de neverosimil. Dar pentru ca profesorul Ion Ianosi provine din alt orizont spiritual, cel al culturii de limba germana, beneficiind si de radicalitatea analitica proprie etniei de origine, cea evreiasca, demersul ii reuseste de minune. Cum a procedat autorul? In cea mai buna traditie intelectuala europeana: s-a pus pe treaba imediat ce cauza raului a fost fizic extirpata. Fara pretentii de disidenta sau de antedatat anticomunism fatis, Ion Ianosi s-a asternut la lucru de indata ce teroarea, al carui martor mut a fost, s-a vazut eliminata. Acest lucru s-a petrecut in anul 1990. De teama sa nu uite, sa nu piarda detalii pretioase, sa nu se lase arestat de tumultul falsificant al vremurilor noi, consemnatorul s-a grabit sa-si convoace amintirile la un colocviu extrem de dur. Si trebuie spus ca, fara o pregatire de psiholog clinician, fara o psihoterapie ori o psihanaliza la baza, scriitorul reuseste sa patrunda intr-o maniera psihologic pertinenta esenta mecanismelor care au avariat grav sanatatea unei intregi natiuni. Relatia dintre Nicolae Ceuasescu si marturisitor nu este una directa, personala. In schimb, ea functioneaza ca si cum ar fi, caci dictatorul este prezent, in mii de feluri, insidios, invaluitor, obsedant, angoasant in viata de zi cu zi a familiei, rudelor si prietenilor celui ce consemneaza.
Intrupare redutabila a raului, Ceausescu a stiut, intuitiv, desigur, sa fie un model aproape didactic al terorii. A stiut cum se face. De aceea, insii care, traind in Romania comunista, pretind astazi ca epoca nu i-a afectat prin nimic sunt fie niste inocenti fericiti (citeste: imbecili iremediabili), fie niste mincinosi grosolani (adica: farsori sinistri). Cu totii am avut rude la Canal sau in puscariile comuniste. Cu totii ne-am temut pentru ca prieteni sau membri ai familiei sunt plecati in Occident. Cu totii am facut specula sau am dat mita pentru un pachet de unt, un kilogram de carne, un tub de pasta de dinti sau o bucata de sapun. Cu totii am tremurat pentru ca cineva ar fi putut sa ne toarne pentru un banc, o replica, o reactie nervoasa la adresa sistemului. De frig am tremurat cu totii in blocurile cenusii. Femeile noastre au facut avorturi salbatice, soldate nu rareori cu moartea. Multi dintre noi si-au parasit orasele in exiluri rurale nefolositoare nimanui. Dar mai cu seama cu totii am indurat lipsa libertatii de expresie, infuzia obligatorie de ideologie bolsevica, tembelizarea mediatica, proliferarea limbii de lemn si ingradirea gandirii critice. Tuturora ne-a tremurat sufletul de groaza starnita de omniprezenta Securitatii.
Ei bine, despre toate aceste lucruri, si intr-o cheie extrem de personala, scrie Ion Ianosi in volumul „Eu – si el. Insemnari subiective despre Ceausescu“. Autorul nu pozeaza in erou beligerant contra ceausismului. Asumandu-si lasitatea de intelectual sadea (cred ca 99, 99% dintre clericii acestei tari ar trebui sa o faca!), Ion Ianosi doreste doar sa priceapa cum de-au fost posibile asemenea trairi la limita omenescului. Iar intreprinderea ii reuseste, in masura in care spiritul lui analitic iscodeste conditiile sociale si mentale, istorice si intelectuale ce l-au prilejuit pe Ceausescu. Bogata experienta de viata si incomensurabila sa eruditie il transforma pe scriitor intr-un sui generis Freud foarte coerent si teribil de verosimil in alegatiile deconstructiviste post festum. Ianosi pune in relatie aspectele diforme si difuze, disparate si aparent insignifiante ale vietuirii sub ceausism. El nu profeseaza o viziune apocaliptica, nu inregistreaza exclusiv negativul, dar stie in permanenta ca acea viata nu era una buna, umana, sanatoasa. Radiograf subtil, autorul afirma ca, in epoca „democratica“, ceausismul a continuat sa subziste in varii aspecte. Are dreptate. Fauna clasei noastre politice si rapacitatea milionarilor din carton tot din forma mentis ceausista provin, ca si pasivitatea corpului electoral ori cupiditatea scandaloasa a presei.
Deceptionat de trecut si dezamagit de prezent, intelectualul de stanga care este Ion Ianosi arunca in fata unui public inca nepregatit aceasta carte speciala si curajoasa. O face fara iluzii si fara sperante. O face pentru ca asta crede ca e datoria unui intelectual autentic: sa consemneze si sa analizeze fara parti pris. Si facand aceasta, Ion Ianosi realizeaza o dubla performanta: nu-si tradeaza vocatia de-o viata; exorcizeaza raul care l-a desfigurat decenii la rand. Aproape ca intr-o psihanaliza reusita…