„Orasul de nikel“
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
Devenit memorialist, Mircea Horia Simionescu vine, in acelasi numar din „Litere“ (11-12/ 2006), cu marturii pretioase despre cariera literara a lui Costache Olareanu si atmosfera din grupul de adolescenti instruiti si talentati care vor fi peste ani asociati in asa-numita „Scoala de la Targoviste“. Iata preocuparile acestor adolescenti imediat dupa razboi: „Perioada 1944-1945, foarte fertila in lecturi filozofice (antologia lui N. Bagdasar, Virgil Bogdan si Narly, doua-trei din volumele lui Bergson, „Istoria filozofiei moderne a Societatii Romane de filozofie“, 1937 si urm., cu studii de Anton Dumitriu, Alice Voinescu, Nina Façon, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Edgar Papu, Camil Petrescu), apoi in ingurgitarea cu pofta pantagruelica a poetilor romantici germani si a literaturii nesfarsite rusesti (Tolstoi, Cehov, Dostoievski), incursiunile la fel de pofticioase in Seneca, Platon si, mai aplicat, in Montaigne, ne-au turmentat intr-atat incat nu era zi fara sa intindem – pe Baratiei, Calea Domneasca, str. Poet Alexandrescu, parcul Foamei de langa Mitropolie, Bulevardul Garii, lungi dialoguri si concentrate poetice. Proiectele gandite ca tratate medievale – cat ne permitea subrezenia culturii – mai curand renascentiste, incepeau, toate, cu seducatorul Despre. Atunci, Costache a enuntat frumosul titlu: „Despre lucrurile care ne leaga“, eu „Despre femeia esentiala si lumile anexe“, pusa in pagina in 1947, Petru Cretia – „Despre nori“, carte adunata ca atare mult mai tarziu si, cum a povestit el insusi dupa moartea lui Radu, ramasa multa vreme sub forma fiselor“. Un talent „de rezerva“ descoperit tarziu este cel gazetaresc: „Una din satisfactiile pe care mi le-a oferit Costache intr-un tarziu, mult dupa 1990, a fost revelatia talentului sau gazetaresc.
Rubrica lui „Fereastra“ din „Adevarul literar si artistic“, remarcabila, m-a mustrat sever: am ignorat de-a lungul anilor de prietenie acest talent „de rezerva“. Desi „blocat“ el insusi in gazetaria de partid un numar de ani, Mircea Horia Simionescu n-a avut – sau n-a vrut sa-l fructifice – talentul „de rezerva“ al bunului sau prieten, care, se poate spune, a fost un excelent jurnalist fara jurnal. Doar in adolescenta isi scoteau propriile lor jurnale si reviste a caror istorie o face in cateva randuri M. H. S. Printre ele, „Orasul de nikel“, din 1945, „revista provinciala“ redactata in intregime de Costache Olareanu care, intr-un articol despre „Poezia viitorului“, scria: „Maniacii traditionalismului se vor teme citind acest titlu. Sunt curiosi sa afle ce vom spune mai jos. Noi le satisfacem dorinta, dandu-le un foarte practic sfat: sunt batrani, li s-a uscat toata vlaga, au scris bine, cateodata foarte bine, in floarea tineretii lor, si acum ologi, cu ochii lacrimand, uitandu-se la noi lung prin ochelarii vechi ce sta sa le cada, vor sa-si stoarca puterile ce le-au mai ramas si privind cu aceeasi lupa pe care au intrebuintat-o stramosii nostri <…>, dar acum cand oamenii privesc spre alte idealuri, aceasta poezie devine ridicola. Da! Totul se transforma…“ Nimic nou sub soare: atunci, ca si acum – generatiile „expira“ si se extermina unele pe altele. Nimeni nu scapa. Sa retinem titlul revistei redactate de Olareanu cu sapte decenii in urma: „Orasul de nikel“ este un oras de „provincie“ modern, cu totul neasemanator cu acela mort unde, vazut „cu ochii lacrimand“ si prin „ochelarii vechi ce sta sa le cada“, nu se mai intampla nimic. O provincie rebela, provincia adolescentilor insurgenti unde vesnic atatea stau sa se intample…