Este corupta (si) opinia publica?
articol aparut in Cultura, nr. 57 din 2007-02-01» cultura editorial »
Autor: Angela Martin
Radioul ne aduce multe beneficii. Stim cu totii atat de bine care sunt acestea, incat nici nu are rost sa le enumeram. Unul, totusi, pe care il datoram postului national de radio, merita a fi subliniat, macar comparativ cu deceptia pe care ne-o produce – nu de ieri-de-azi – televiziunea publica.
Postul public de radio, spre deosebire de Televiziunea publica, si-a mentinut profesionalismul. Ca urmare, calitatea programelor si diversitatea vocilor si a opiniilor ii asigura ascultatorului (contribuabil) servicii de calitate intr-un climat de normalitate si echilibru politic. Daca postul national de radio detine detasat suprematia in raport cu celelalte posturi concurente, Televiziunea Romana a (de)cazut sub colegele ei intretinute de privati spre a fi folosite, in beneficiu propriu, ca arme de distrugere politica a adversarilor. In plus, a inceput sa imprumute deja atat de fatis caracterul Realitatii TV, incat nu mai pare a fi nici publica, nici independenta.
Revenind acum la radio: in pofida tuturor beneficiilor, e bine sa-l ascultam si pe acesta cu masura. Altminteri, daca stai cu aparatul deschis non stop, risti sa auzi vrute si nevrute. Sigur, se intampla uneori sa n-ai chef de emisiuni care iti solicita atentia. Si atunci cauti la intamplare pe scala: dai de o melodie care-ti place si stai linistit pe un post oarecare pana te pomenesti ca te irita interpelarea mult prea familiara a unui tanar „realizator“ bucurestean. N-ar fi nimic de-ar fi doar atat. Dar dupa ce te tutuieste, n-are nici mare lucru de spus. In schimb, te agreseaza fara incetare cu limbajul, cu „dictia“ de mahala. Vrea, adica, sa fie cool: sa le vorbeasca ascultatorilor pe limba lor. Si indruga fel si fel de lucruri care, altfel, ti-ar intra pe-o ureche si ti-ar iesi pe cealalta. Numai ca, uneori, printre multe prostioare strecoara intrebari grave pe teme politice privind viitorul nostru al tuturor. Si ii invita pe ascultatori la dialog.
Ei bine, dialogurile cu ascultatorii sunt, dupa parerea mea, cele mai penibile... Ceea ce nu inseamna, pe de alta parte, ca nu te lasa ganditor. Caci oricat se straduieste tanarul din spatele microfonului sa fie un bun amfitrion, stimulator de opinie, cu greu incheaga o discutie cu ascultatorii. Unii dintre ei raspund pripit, confuz, pe langa subiect, altii se cramponeaza de microfon si vorbesc in nestire si de unii singuri, iar cei mai multi curma din capul locului discutia, fiind categorici si agresivi. Grosso modo, toate aceste voci nu se constituie intr-un cor de opinii, ci intr-o suma de reactii emotionale. Sau instinctuale. Sigur, sunt reactii si reactii, unele, in felul lor, insolite. In decembrie, bunaoara, cand s-a intrunit Consiliul European de Iarna, iar presedintele Basescu si premierul Tariceanu \mbogateau harta Europei unite cu o Romanie din turta dulce (moment simbolic, bogat in semnificatii), un tanar realizator a avut inspirata (de asta data) idee de a le cere ascultatorilor sai sa formuleze propuneri de schimburi intre Romania si celelalte tari membre UE. Las deoparte sterilitatea ideilor, precaritatea argumentelor ce emanau dezamagitor din public, ca si stilul total neadecvat al vorbitorilor, pentru a retine, drept exemplu edificator, sclipatul de imaginatie al unei ascultatoare care a propus ca Romania si UE sa faca schimb de... presedinti. Nu e cazul sa comentam oportunitatea acestei propuneri (ulterior am aflat ca presedintele Basescu a fost scos la licitatie si pe Internet), dar ma tem ca nici nu o putem ignora pentru ca ea ne atrage atentia asupra confuziei ce domina societatea noastra.
Un psihosociolog ar putea face, cred, pornind de la raspunsurile unor asemenea intervenienti adevarate studii de caz. Intrebarea noastra este insa, deocamdata, alta : exista la noi o opinie publica? Pentru ca, in mod normal, orice exprimare individuala (responsabila) in spatiul public, pentru a avea un sens, pentru a deveni cu adevarat o prestatie in interesul comunitatii, ar trebui sa tina seama de anumite repere de gandire, de civilizatie, de conduita stabilite si impuse, in timp si prin consens, de autoritatea opiniei publice. Dar are opinia noastra publica vreo autoritate? Este ea un barometru al societatii noastre care indica nu numai credinta, dar si vointa majoritatii? Ne exprima opinia publica pe toti? Sau ne sanctioneaza atunci cand gresim, indiferent daca suntem alesi ai poporului sau cetateni de rand? Ca sa fie asa, ar insemna sa ne comportam ca o societate unita. Or, scindarea societatii noastre a condus, in mod logic, la fragmentari succesive si, in final, la pulverizarea opiniei publice. Acesta este terenul prafos si steril pe care unii dintre liderii nostri carismatici au provocat si au alimentat curente de opinie in favoarea lor, dobandind astfel o putere, adeseori, nelimitata; daca nu nelimitata, oricum, suficienta pentru a-si construi rapid cariera si pentru a se imbogati nestingheriti. Alinierea la astfel de lideri ( iar experienta dovedeste ca avem o inclinatie mai pronuntata spre imitatie decat spre ratiune), la grupurile de interese care s-au coagulat in jurul lor, a transformat treptat diverse fractiuni ale opiniei publice in instrumente ale Puterii. O anomalie, desigur, pentru ca in celelalte tari, civilizate si democratice, opinia publica e una (si incoruptibila) functionand ca o instanta ce controleaza fara partinire si Puterea si societatea. Mass-media, nu mai e nici un secret, a pus si pune umarul in continuare la perpetuarea si dezvoltarea acestei anomalii. Ca atare, e putin probabil ca jurnalistii nostri din presa si din televiziuni, multi dintre ei angajati in slujba marilor moguli, vor mai putea contribui la resuscitarea opiniei publice, la agregarea, consolidarea si mobilizarea ei intr-o singura directie de actiune: aceea la care aspira intreaga societate. Si e putin probabil, pentru ca foarte multi si-au consumat, pe rand, credibilitatea.
Grav este insa ca sfera (dar si atmosfera) publica este tot mai incarcata de conflicte politice. Grav este ca, orbiti de perdelele de fum ale scandalurilor si diversiunilor lansate cand de cercurile celor doua palate, cand de cercurile opozitiei, noi, cetatenii, incepem sa ne indoim de foloasele unei asemenea democratii. Si cum sa nu ne indoim, cand o mana de potentati abuzeaza de institutiile statului, cand legea nu e Lege, iar opinia publica a sucombat?