Potenta criticii de identificare
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Alex Goldis
Pun pariu ca, daca Starobinski si confratii sai intru critica de identificare ar avea habar de cat de productiva le-a devenit metoda pe plaiurile mioritice, ar jubila. Asta la inceput, cel putin. Caci, in a doua faza, acestia ar deveni invidiosi ca cineva le-a confiscat programul critic, purtandu-l catre nivelul urmator. Unul dintre practicantii cei mai potenti ai criticii de identificare e Bogdan Cretu, care ofera o mostra interesanta in nr. 354 al „Observatorului cultural“. De-abia la tanarul nostru critic, conceptul de participare a devenit un act concret. Starobinski & co. nu faceau decat sa dea ocoluri abstracte in jurul confesiunii, incercand, cam steril (si, de ce sa nu recunoastem, cam plictisitor pentru nasurile noastre mondene), sa refaca din interior poetica autorilor studiati. De-abia cronicarul roman a inteles ce inseamna, de fapt, confesiunea in actul critic, caci iata cat de concret intelege el sa se identifice cu placerile naratorului din „Derapajul“ lui Ion Manolescu: „Marturisesc faptul ca aceste pasaje, plasate strategic la inceput, m-au cucerit, imprimand si un caracter participativ lecturii mele; coincidentele m-au magulit (?!!!): carevasazica si el tot prof universitar, ceva mai in varsta, dar deloc mai matur, tot amorezat de o fost studenta, tot cu privirea greu de strunit la cursuri, tot scarbit de rigiditatea unui sistem osificat etc“. Din pacate, desi ne-a pus curiozitatea pe jar, autorul se opreste aici, insa speram sa aflam continuarea acestei povesti din urmatoarea recenzie. Caci, am uitat sa mentionez, puse cap la cap, cronici de acest tip pot recrea, la nevoie, o biografie intreaga, care sa electrizeze imaginatia pacatoasa a audientei. Nu mai departe de cateva saptamani in urma, acelasi autor facea o confesiune, de data aceasta oblica, despre raportarea sa la unele activitati nu tocmai… ortodoxe: „Altfel, literatura lui Sade te poate plictisi asa cum o fac, dupa o prea indelungata «consultare», filmele porno. Oricat ti-sar atata, la inceput, simturile, acestea devin, banuiesc, (s. m., A.G.) extrem de previzibile.“ („Observator cultural“, nr. 34>). Sincer sa fiu, am rasuflat usurat citind acel „banuiesc“, care alunga orice urma de suspiciune asupra metodei de identificare pe care ar practica-o tanarul comentator in acest caz. Semn ca, la urma urmei, autorul stie perfect cand trebuie sa ia distanta critica.