Mecenatul in cultura si in politica
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Ce sa ne mai ascundem dupa degete? Avem nevoie de oameni bogati la fel de mult cum avem nevoie de oameni destepti. Nici o activitate culturala (nici macar revista aceasta unde scriu) nu se poate sustine fara sprijinul generos al unor oameni de afaceri interesati de mecenat cultural sau, pur si simplu, interesati de propria imagine/ de reduceri de impozite. Iar aceasta dimensiune economica a culturii nu este specifica societatilor (post)capitaliste, ci face parte din insusi felul de a exista al actului cultural.
Nici o activitate culturala nu se poate sustine fara sprijinul generos al unor oameni de afaceri interesati de mecenat cultural sau, pur si simplu, interesati de propria imagine/ de reduceri de impozite. Iar aceasta dimensiune economica a culturii nu este specifica societatilor (post)capitaliste, ci face parte din insusi felul de a exista al actului cultural.
Buzunarul cultural
Comunismul a reusit sa creeze un sistem perfect de mecenat al statului, sistem ideal pentru creatorii de cultura, dar nu neaparat eficient pentru actul cultural in sine. Organizati sindical, oamenii de cultura din tarile comuniste beneficiau de un pachet larg de asigurari sociale (salarii, pensii, contracte de colaborare bine stipendiate), de o retea proprie de case de creatie, restaurante proprii si de multe alte mici mari avantaje. Tot ce li se cerea era sa creeze si, daca nu voiau neaparat sa ajute, sa nu deranjeze mersul societatilor inspre comunism.
Occidentul a institutionalizat, la randul sau, cultura. Scriitorul occidental este fie angajatul prin contract al unei edituri (care il supune unui ritm de creatie ce, de multe ori, faciliteaza cantitatea in detrimentul calitatii), fie beneficiarul unui mecenat, el insusi birocratizat – cel al burselor de cercetare si de creatie. In general, toti binefacatorii pot fi regasiti in lungile liste de multumiri pe care orice autor occidental este obligat moral sa le posteze la inceputul unui volum.
Primul George – consolidarea societatii civile
Si in Romania postcomunista au aparut asemenea mecena. Ma voi referi la trei dintre ei, importanti pentru felul in care au incercat sa influenteze prin mecenatul lor cultura politica si definirea identitara romaneasca. Intamplator, toti au numele mic de „George“. Primul este George Soros. Fundatia pentru o Societate Deschisa, construita cu multa sinceritate de miliardarul american, a fost cea care a incercat sa contribuie la construirea si consolidarea unei societati civile romanesti. Desi nu am o foarte buna parere cu privire la felul in care fundatia domnului Soros intelege atat conceptul de „societate deschisa“ (domnia sa zicea ca e „popperian“, eu am mari indoieli), cat si pe cel de „societate civila“ (fundatia domniei sale a contribuit la construirea ideii gresite conform careia societatea civila ar fi formata doar din ONGuri), rolul banilor lui Soros in formarea si consolidarea unei gandiri democratice in Romania nu a fost si nu este, deloc, unul lipsit de importanta.
De la imaginea stupid demonica a evreului-ungur care vrea sa ne converteasca la catolicism sau sa ne fure Transilvania, la cea de salvator al democratiei autohtone, George Soros a reusit sa ramana un nume care a contat intr-un fel sau altul pentru romani. Printre carentele reale ale domniei sale se numara si incapacitatea de a avea o gandire politica coerenta. Transformat intr-un curajos promotor al democratiei, domnul George Soros este, mi se pare mie, incapabil sa raspunda la intrebarea: care democratie?
Al doilea George – protocronismul redivivus
Un alt mecena, de data aceasta local, este George Constantin Paunescu. Domnia sa a fost cel care a salvat si girat protocronismul prin finantarea celebrelor congrese de tracologie, unde personaje caregialiene incearca sa ne convinga ca suntem buricul universului, sau macar ca Adam si Eva erau vorbitori fluenti de... romana.
Incapabil sa fie coerent in asumarea unui discurs politic, George Paunescu a finantat sau a avut raporturi excelente cu cat mai multi politicieni cu putinta, fiind dezinteresat de finalitatea ideologica a investitiilor sale materiale si personale.
In ciuda acestui impact nefast asupra culturii romane (caci este nefast sa permiti supravietuirea unor teorii pseudoculturale autosuficiente), George Constantin Paunescu are, in fata opiniei publice, o imagine incomparabil mai buna decat George Soros si, mai ales, decat colegul sau urmatorul pe lista, George Becali.
George al treilea – Gigi
Domnului George Becali i se cuvine, poate, cea mai importanta parte a acestui articol. Domnia sa este un personaj din toate punctele de vedere. Evident incult, aparent lipsit si de o minima educatie, nu numai de cultura, domnul Becali este un om bogat. Si, mai mult decat atat, este hotarat sa ajute.
Eu sunt unul din cei care cred in sinceritatea lui George Becali. Finantatorul echipei „Steaua Bucuresti“ este un om care, spre deosebire de multi dintre colegii domniei sale din politica si din afaceri, a inteles, intr-un mod poate primitiv, ca este nevoie de cultura. A si spus-o, intr-un fel oarecum jignitor, la un post de televiziune, cand a lasat sa se inteleaga ca fara oameni ca el, cultura ar avea de suferit. Se subintelegea cum ca si domnia sa ar avea de suferit fara de cultura. Pot fi apreciate unele dintre gesturile sale – faptul ca a pus la dispozitia unui grup de istorici banii si conditiile redactarii unei istorii a romanilor, faptul ca este dispus sa finanteze accesul istoricilor nostri in arhivele rusesti, atat de utile pentru intelegerea unor momente mai intunecate sau mitizate din istoria noastra. Am fost placut surprins sa vad ca, intr-un interviu televizat, George Becali, departe de a fi tributar unei viziuni istorice demne de Dumitru Almas, voia sa cunoasca, din discutii cu istorici, adevarul, si nu mitul.
Politic, George Becali este un om care doreste (desi nu prea ii reuseste, e drept) sa invete. Partidul Noua Generatie, pe care Becali il asezase initial sub semnul unui extremism nationalist galagios, este poate partidul care isi cauta, la modul cel mai serios, o identitate politica proprie. Si, daca se va tine de ea, dupa ce o va gasi, e foarte posibil ca viata politica romaneasca sa fie marcata doar de doua partide coerente ideologic: PNL si PNG.
O vocatie ratata?
Prezenta unor intelectuali seriosi in randurile partidului lui Becali nu este, dupa toate aparentele, doar una de fatada. Partidul Noua Generatie pare sa isi consolideze discursul, iar George Becali lasa impresia unei deschideri din ce in ce mai mari catre receptarea conceptelor cheie ale gandirii politice democratice. Bineinteles, mai este muuult de lucru. Asta si pentru ca, in cadrul numitului proces de formare politica, domnul Becali ar trebui sa constientizeze ca, pur si simplu, domnia sa nu are vocatie de politician.
Riscul cel mai mare ar fi acela ca domnul George Becali sa reuseasca ca politician si sa rateze poate propria sa vocatie: de mecena. Caci domnul Becali a demonstrat ca se pricepe la doua lucruri utile: sa faca bani multi si sa ii cheltuiasca cu folos. Or, chiar de asa ceva au nevoie romanii – de oameni care, sinceri fiind, ajuta. Miliardarul Geroge Becali poate face mult mai mult bine romanilor decat omul politic Gigi Becali. Si poate ca a si demonstrat lucrul acesta dovedind, de multe ori, ca este mult mai eficient decat institutiile statului in rezolvarea financiara a unor probleme.
Domnul George Becali are, din punctul meu de vedere, toate sansele de a fi mai reprezentativ pentru societatea civila romaneasca decat pentru clasa noastra politica.