La voroava-n Maramures...
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Indeobste, despre romani se crede/spune ca sunt vorbareti, ca fac mare risipa de energie cind dialogheaza; sa nu mai zicem ce se intimpla cind monologheaza.... Statul la taclà, chiar daca acum si-a dinamizat ritmul, intr-un fel de pe-redede-inainte-inapoi (in oarece acord cu vremurile!) si nu mai are dulcele rasfat al autohtonei „sederi in vorbe“ din cerdac, Kiosk sau, pur si simplu, din gradinile pline de verdeata, altoita mai tirziu pe tipicul „conversatiunii“ cu panas in „sofragerii“ si saloane, este inca o placuta, preferata indeletnicire a conationalilor nostri.
Opusa taclalei regatene ori moldovenesti, spumoasa pe deasupra, cum se zice, de multe ori facuta ca sa mai treaca timpul, este voroava maramureseana. Care se face cind „i-i vremea“, asezat, cu gravitate, doar din cind in cind strabatuta de-un licar sugubat, pe principiul „de doua ori gindim si-o data spunem“. Am asistat la asemenea voroave cu, trebuie sa marturisesc, farmec aparte (al seriozitatii venite din vechime, fara scortosenie insa) la Bogdan Voda, la Muzeul satului morosan condus de Mihai Dancus, la Desesti. La Desestiul lui Gheorghe Parja, loc binecuvantat, care pentru multi scriitori, artisti vizuali, iubitori de Maramures, din tara si din strainatate, inseamna, la o repede zicere, Nichita Stanescu, festival de poezie, mama Doca. Poetul jurnalist e, inainte de toate, pe masura voroavei. Adica, gazda buna, partener de dialog care stie cind si ce sa intrebe si, lucru rar, stie si cind sa taca. Din multele voroave pe care le-a „atatat“ remarcabilul ziarist de la cotidianul „Graiul Maramuresului“ din Baia Mare s-a nascut o carte, „Dialoguri cu ferestre spre nord“, publicata anul trecut de Editura Limes din Cluj-Napoca. Ea urmeaza altor volume de interviuri, bine primite de cititori, „Sub podul lui Apollodor. Dialoguri cu Adam Puslojic despre Nichita Stanescu“ (Editura DU Style, Bucuresti, 1998) si „Dialoguri in Centrul Europei“ (Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, vol. I, 2000, vol. II, 2003). Dupa cum spune autorul, cartea despre care scriem ar fi trebuit sa poarte titlul „Dialoguri intamplatoare“ si sa cuprinda viata care nu a incaput in opera celor intervievati, „ceva din savoarea lumii din care venim“. Numai ca un confrate al lui Gheorghe Parja, regretatul jurnalist Viorel Salagean, i-a luat-o inainte, botezindu-si astfel un volum. Atunci, poetul ziarist s-a gindit sa deschida „ferestre“ spre Maramuresul de care nu conteneste „ a fi mirat si fascinat“ si sa le propuna interlocutorilor sa vorbeasca din si despre acest loc, un topos al etnoculturii romanesti si, fireste, al scrisului sau.
Partenerii de dialog (de voroava) ai lui Gheorghe Parja sunt scriitori, Ioan Alexandru, George Anca, Ana Blandiana, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Gheorghe Chivu, Nicolae Dabija, Adrian Dohotaru, Gabriel Gafita, Fanus Neagu, Vasile Tarateanu, Matei Visniec, istorici si critici literari, eseisti, istorici si jurnalisti, Mircea Carp, Mihai Cimpoi, Adrian Cioroianu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Marina, Adrian Marino, Arcadie Opait, Ion Pop, Laurentiu Ulici, Vasile Levitchi un excelent muzeograf, Mihai Dancus, cunoscutul regizor de film Emil Loteanu, sculptorul Mihai Olas, actorul Florin Piersic, mitropolitul Antonie Plamadeala, un enterteiner basarabean, Tudor Tataru, cosmonautul Dumitru Prunariu, carturarul George Uscatescu, naistul Gheorghe Zamfir. Privesc spre nord prin „ferestrele“ lui Gheorghe Parja si poetul francez Gérard Bayo, englezoaica Lucy Castle, care studiaza si interpreteaza muzica maramureseana alaturi de ceterasii locului si care si-a intemeiat o familie in Maramures, scriitorul sarb Bratislav Milanovici, scriitorul canadian Stephen Henigan, obisnuit al cursurilor de cultura si civilizatie romaneasca de la Baia Mare, „emigrant in cautarea identitatii“ (si) in Maramures, Adam Puslojic, scriitorul sirb „frate cu Nichita“, intr-un fulminant dialog pe serpentinele Gutaiului, scriitorul spaniol Andreas Sorel, in vizita prin Oas si Maramures, Michael Ympey, profesor universitar din SUA, pasionat de opera lui Lucian Blaga.
Toti acesti interlocutori ai poetului jurnalist s-au lasat cuceriti de voroava si au lasat veritabile marturii de istorie culturala si de istorii parsonale in paginile reunite intr-o carte vie cu oameni vii. Nimic „aranjat“, contrafacut, inutil sofisticat in aceste dialoguri intimplatoare, pe care le-a dictat parca un destin al intilnirilor neconventionale, in care se dezvaluie „realul de dincolo de cortina“. Gheorghe Parja stie sa-si desprinda partenerii de voroava din „crisalida operei“ si sa-i lase sa evolueze, cu uimire, „pe ecranul destainuirii spontane“. Fiecare om cu povestea lui, care „ar sta in adormire daca n-ar fi provocata de jurnalist“. Caci „Dialogurile cu ferestre spre nord“ semnate de Gheorghe Parja sunt provocari la cunoasterea de sine a interlocutorilor, nu oriunde, ci intr-un tinut cu firescul traditiei, ce nu respinge insa nici ziua de azi. Franchetea acestor interviuri, franturile lor de istorii pline de culoare si de amanunte insolite cuceresc cititorul si ii ofera o lectura incitanta. Si de ce nu, dorinta de-a trece prin Maramuresul care, dupa cum spune Gheorghe Parja, isi asteapta mereu oaspetii. Mai ales in locul obirsiilor sale, despre care Gérard Bayo noteaza impresionat: „Aici, in Desesti, in casa dumitale, Gheorghe, care m-a gazduit, am vazut Biblia si ochelarii care luminau casa. Credinta si dorinta de a cunoaste. Ochelarii aceia vechi o sa-mi ramina definitiv in memorie“.