Istoria vazuta si altfel decat ideologic
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura istoriei »
Autor: Valentin Protopopescu
Intr-o cultura bantuita permanent de prestigiul mitului, istoriografia pare condamnata la o nemeritata figura de cenusareasa. Daca pana si profesionistii domeniului, istoricii sadea, in fine, insii care stiu sa lucreze cu documentele, derapeaza adeseori inspre revigorarea unor pattern-uri stravechi, arhetipale si, desigur, mitologice, atunci ce sansa sa mai aiba istoria ca stiinta intr-o astfel de cultura? Una singura: sa fie scrisa de straini. De acei straini care, nemanati de interese secrete ori de comenzi punctuale politic, au taria sa se tina la jumatatea distantei intre fapte, documente si interpretari personale. Pe scurt, e vorba de acei oameni din afara culturii si istoriei respective care se pot dovedi obiectivi gratie distantei ce-i impiedica sa se identifice cu pornirea egolatra sau cu sistemul de complexe identitare propriu istoricilor bastinasi.
Un astfel de strain a fost francezul Henri Prost (1891-1970), autor al unei carti deosebit de pertinente despre istoria moderna a romanilor, „Destin de la Roumanie (1918-1954)“. Lucrarea a vazut intaia oara lumina tiparului in 1954, la Paris, la Editura Berger-Levrault, intr-o Franta postbelica prea putin interesata de istoria reala a spatiului est-european livrat pentru decenii sovieticilor. In limba romana, ea a fost tradusa si publicata abia anul trecut, la Casa Compania din Bucuresti, in traducerea Valeriei Pioras si a lui Valer Moga, cel din urma ingrijind editia si semnand notele si indicele lucrarii. Prin acest gest intelectual, asistam astfel la o adevarata reparatie morala si editoriala, caci volumul francezului a fost abuziv compilat si plagiat de numerosi asa-zisi istorici romani din perioada comunista, printre ei numarandu-se si nefastii intru amintire Musat si Ardeleanu.
Dar de ce ar fi importanta o lucrare de istorie despre modernitatea romaneasca scrisa de un alogen, nici macar istoric de profesie, in ciuda unor studii de specialitate totusi onorabile (a fost si studentul sorbonard al medievistului Charles-Victor Langlois)? Exact din pricina stadiului in care se gaseste cercetarea istorica si istoriografia nationala, marcata de clisee nationaliste sau parcelata de specializari extrem de inguste, imune in fata ideii de perspectiva mai larga. La rigoare, „Destinul Romaniei“ are mai multe a ne spune despre trecutul nostru modern decat ultrareeditata „O istorie sincera a poporului roman“ a academicianului Florin Constantiniu.
Mai putin tributar anecdoticii si presiunilor din epoca, Prost, care a trait o buna bucata de timp in Bulgaria (intre 1921 si 1931), iar apoi s-a stabilit la Bucuresti ca inalt consilier bancar, a avut sansa sa asiste la o perioada extrem de turbulenta din istoria noastra: cea dintre anii 1931 si 1950. A fost martor, si trebuie spus ca unul foarte atent si obiectiv, la toate evenimentele politice care au cutremurat societatea romaneasca a epocii, de la criza economica la aparitia si ascensiunea extremismului de dreapta, de la restauratia regala pana la dictatura antonesciana, de la dezmembrarea tarii in preajma Razboiului Mondial Al Doilea pana la ocuparea si desfigurarea Romaniei de barbaria asiato-sovietica. El a consemnat cu mult talent literar cele traite in calitate de observator neimplicat – pana la un punct.
In excelentul studiu introductiv al lui Valer Moga, intitulat „Un francez in Balcani“, sunt prinse asemenea cateva episoade de „activism subiectiv“ ale autorului francez. Atunci cand, de pilda, interesele franceze au fost primejduite de politica „usilor inchise“ a guvernarii liberale tutelate de Vintila Bratianu, el nu a ezitat sa critice atitudinea Bucurestiului. Sau atunci cand tratatul economic cu Germania din martie 1939 isi intrase pe rol, Henri Prost a manifestat tendinta de a inflationa prezenta germana in mai toate sferele vietii sociale romanesti, lucru nu tocmai adevarat, cel putin nu in acel moment. La fel cat priveste si portretistica istorica. Dotat cu imens talent de consemnator, francezul ne-a lasat cateva portrete pe cat de savuroase, pe atat de putin consonante cu realitatea. De exemplu, e cazul lui Ion Antonescu si Nicolae Titulescu. Cartea, insa, pe ansamblu, contine mai multe aspecte pozitive decat cele discutabile. In ciuda acestor scaderi ale sale, Prost merita crezut si respectat, caci coeficientul obiectivitatii sale este unul superior perspectivei multor istorici mioritici. Metodic in calitate de memorialist, acesta se asaza in apropierea evenimentelor si faptelor istorice, studiindu-le in contextul consumarii lor, dar si in acela al consecintelor viitoare. Din acest punct de vedere, coerenta proiectului auctorial este una remarcabila, caci „Destinul Romaniei“ reprezinta o oglinda deosebit de fidela pentru istoria moderna a tarii noastre.
Insa probabil ca meritul principal al lucrarii semnate de Henri Prost il constituie maniera percutanta (in sensul punctualitatii observatiei istorice, dar si al simtului etic implicit) in care radiografiaza progresiva rinocerizare a mediului politic romanesc datorata invaziei sovietice. Occidentalul din el nu putea sa nu reactioneze, vadit revoltat, la sumedenia de nedreptati, abuzuri, crime si episoade teroriste al caror teatru devenise tara noastra dupa 23 august 194>. Comunizarea Romaniei are in Henri Prost un excelent pictor, iar analizele sale, istoriografic teribil de precise, sunt, in mare masura, utile si astazi. Iata suficiente motive ca niciun roman amator sa-si cunoasca istoria moderna sa nu ocoleasca aceasta minunata carte scrisa de francezul Henri Prost.