Din viata unei strazi!
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura memoriei »
Autor: Ioana Berindei
Dobermanul Gino si cartile fac aceasta casa vie si vesela!
Ma uitam la televizor si o serie de ecologi din lumea mare pareau foarte ingrijorati de soarta omenirii – unul prezenta o imensa campie care fusese odata o superba padure; altul arata probabil un loc unde se selectau fructe si legume, spunand iata, sunt schimbate genetic, ceea ce inseamna o crima impotriva omenirii!
Sa te cutremuri!
De curand iar a plecat la vale o bucata de munte blocand soseaua. De ce? S-au taiat in nestire si necontrolat de nimeni minunati copaci care, cu radacinile lor, tineau de ani si ani muntele pe loc; in tara noastra sunt sute si sute de astfel de cazuri.
Privind strada pe care locuim, din 1979, m-a cuprins un gand pe cat de duios, pe atat de dureros. Strada poarta numele poetului Alexandru Deparateanu, nascut la Deparati (Teleorman), in 1835; face studii in tara, le completeaza in Germania; revenit, este subprefect sub domnia lui Cuza Voda si apoi deputat de Teleorman; moare foarte tanar, in 1865. El a scris:
Locuinta mea de vara E la tara!
Aceasta strada se afla in asa-numitul cartier al inginerilor CFR, flancat de Calea Grivitei si de bulevardul Al. I. Cuza, de bulevardul Titulescu si de bulevardul garii, Gh. Duca. Strada Al. Deparateanu este intre strazile Miron Costin si Iacob Negruzzi.
Cand eram copil, pe strada Deparateanu, colt cu strada Fagotului (azi Ion Bianu), locuia mos Petrica Mihailescu – maior, fost coleg al tatalui meu la Liceul National din Iasi. Impreuna cu parintii mei si cu sora mea locuiam pe str. Stirbey-Voda. La aproape toate sarbatorile din an, o trasura trasa de doi cai ne aducea in aceasta romantica strada, pavata cu bolovani de rau si impodobita cu tei, castani, plopi frumosi, stufosi – mi se parea ca patrund intr-o padure! De indata ce paraseam Grivita si intram pe Deparateanu, ni se umplea pieptul de alt aer. Si azi am in urechi tropotul cailor si nechezatul lor apropiindu-se de casuta alba pe care o canta sotia moldoveanului mos Petrica, tanti Marioara – o apriga olteanca!
Si viata si-a mers cursul ei si, asa cum acei oameni minunati s-au mutat pe alte meleaguri..., tot asa si cei mai multi din acei pomi maiestuosi au disparut – unii de batranetea lor, altii, din pacate ajutati de nepasarea autoritatilor locale ori de fapta unor localnici nesabuiti.
Inainte de 1977 locuiam pe str. Logofatul Nestor – intre str. Cazarmei si str. Antim. Dupa cutremur a trebuit sa ne mutam. Ne gaseam in zona condamnata pieirii! Am vizitat peste 40 de fel de fel de locuinte si cum gaseam ceva convenabil, prietenii mei arhitecti imi spuneau: nu e bine, si acolo nea Nicu va darama, de ce nu cautati ceva in cartierul inginerilor CFR, caci e un mic New York flancat pe patru parti de blocuri si nu va mai interveni in centrul sau. Zis si facut. Dan, sotul meu, a gasit pe str. Al. Deparateanu, la nr. 8, o casa de vanzare. Ii apartinuse lui Pavel Suru, prietenul si editorul lui Nicolae Iorga, caruia Dan si azi ii poarta o dragoste cucernica si plina de admiratie.
Str. Deparateanu! Dan a gasit o casa care-i place tocmai pe aceasta strada! Deodata m-a cuprins o stranie bucurie, mi s-au redeschis larg ochii copilariei, revedeam gradina de strada care avea la radacina fiecarui copac, semanate de catre localnici, flori din gradina bunicilor...
Revedeam raiul copilariei! Reauzeam nechezatul si tropotul cailor... casuta alba... Mi se parea dumnezeiasca revenirea, dupa atatia ani, pe ulita copilariei!!!
Cand am intrat din Calea Grivitei pe str. Deparateanu, cu masina, nu cu trasura trasa de cai, deziluzie, nu mai erau toti pomii, putini aveau cateva flori prafuite la radacina lor si de la bombardamentul din 4 aprilie 194> si unele case nu mai erau.
Prietena mea, arhitecta Mariana Fetti, care ne secundase in toate peregrinarile, vizitand casa, mi-a spus: Nu mai ezitati, luati-o, e foarte solida, nu are igrasie, e intr-o stare jalnica, veti munci, dar merita si miile de carti ale D-lui Berindei incap si vor trai sanatos.
Este adevarat! Am muncit pe branci si Dan, si eu. Ne-am incalzit la inceput cu motorina, apoi cu lemne si carbuni si, dupa 1989, am reusit sa introducem gaze, iar azi avem centrala termica! Vorba D-lui Basescu: Sa traim bine!
Toti peretii sunt tapetati cu carti, iar camerele de jos si beciul, care aveau butoaie cu motorina, lemne si carbuni, au devenit camera de reviste, arhiva si mare biblioteca. Dobermanul Gino si cartile fac aceasta casa vie si vesela!
Gradinita este joaca mea!
Toate bune, dar fosta romantica strada este intr-o stare jalnica. Acum cativa ani, cu chiu cu vai s-a asfaltat ici mai bine, colo mai prost, in functie de cat era de prezent inginerul care conducea echipa... iar trotuarele au fost betonate in bataie de joc – nici azi, dupa sase ani, nu s-a mai asfaltat. La ora actuala sunt deal si vale. Daca noaptea n-ar fi cat de cat lumina, repede ai chema salvarea pentru maini si picioare rupte!!
Un an si jumatate m-am luptat cu Spatiile verzi sa faca toaleta teilor care sunt in dreptul nostru si al vecinului de la nr. 10. N-au venit iarna, cand sunt goi si se vad uscaturile, au venit in luna mai, cand erau infloriti; in viteza au luat crengi sanatoase cu flori si pe-aici ti-e drumul. Abia in aceasta vara, dupa ce mai multi vecini ni s-au alaturat si i-au bombardat cu scrisori si telefoane, au venit, au taiat doi tei scorburosi, au toaletat restul, dar nu le-a trecut prin minte sa scoata si radacinile si sa replanteze pomisori, ca sa redea farmecul acestei foste minunate strazi. Lasa ca acum cativa ani, la intrarea din Grivita in strada era un canal fara capac, in care dormeau cativa aurolaci. Ziua prizau din pungi de plastic o mizerie, dupa care cadeau intr-o stare jalnica la umbra zidurilor. Un primar omenos le-a gasit un Dumnezeu, a pus capac canalului si l-a sigilat. Asta e tot!
Este str. Alexandru Deparateanu, sector I, cod 011096, Bucuresti.