La cine e stecherul
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura controversei » dosar
Autor: Ciprian Siulea
Problema cu ideologiile din Romania ar fi, dupa mine, ca prabusirea comunismului a lasat un spectru puternic aplecat spre dreapta si destul de haotic, contradictoriu si dubios. Zona ideologica dominanta din Romania, care se defineste in mare parte prin anticomunism, se bazeaza pe o reteta aproape la fel de dura si destul de asemanatoare cu marxismul: multa demagogie si utopism, multa incredere in adevaruri si valori „morale“ de tip absolut, dar foarte putina preocupare pentru ceea ce se intimpla in realitate si pentru ceea ce si-ar putea dori „prostimea“. Din pacate, cel putin din punctul de vedere al rolului pe care ideologiile il pot avea in evolutia unei societati, este la fel de adevarat ca si in Stanga romaneasca emergenta a ultimilor ani exista destul de mult dogmatism si o aplecare inrudita cu cea a Dreptei dure spre verbiozitate filozofica post-heideggeriana.
De multe ori ideologiile functioneaza ca suprafete, ca discursuri de fatada pentru altceva decit ceea ce contin in realite, dar ideologia „neoconservatoare“ centrata pe Scoala de la Paltinis este astfel (din nou, ca si marxismul si alte ideologii utopice) in mult mai mare masura decat ideologii mai moderate precum liberalismul sau social-democratia. Asta explica neglijenta fata de coerenta acestui cimp ideologic, explica deci foarte bine caracterul lui haotic. Chiar daca el are citeva constante mari (elitismul, paternalismul, aversiunea fata de egalitate si democratie, viziunea misticoida asupra culturii si personalitatii creatoare etc.), argumentele in care sunt prinse aceste valori, evaluarile a ceea ce se intimpla si solutiile pentru societate bazate pe ele sunt de regula surprinzator de incoerente si naive.
Nu cred ca mai sunt multe de adaugat la analiza exhaustiva pe care Caius Dobrescu a facut-o recent, in „Observatorul Cultural“, neoconservatorismului romanesc. Aici erau surprinse strategiile de legitimare ale Paltinisului, necesitatea care a determinat incercarea lui de racordare la un centru mondial al neoconservatorismului (Scoala de la Chicago) si, bineinteles, esecul la fel de necesar al acestei dorite racordari. Analiza exceptionala, de referinta, a lui Caius Dobrescu concluziona ca, dincolo de unele asemanari reale intre cele doua curente, Paltinisul se desparte prin „deosebiri adanci, de esenta“ de neconservatorismul modern, matur, al Scolii de la Chicago: inaderenta completa fata de politic, aversiunea fata de democratie si egalitate, fie ea si doar o egalitate de sanse, conceptia vetusta, de sorginte postromantica, asupra elitei (ca rasa intelectuala distincta si superioara), verbozitatea gaunoasa care impacheteaza existentialisme vagi. Si inca altele...
As accentua un singur lucru din analiza lui Caius Dobrescu, respectiv modul in care inaderenta neoconservatorismului romanesc fata de experienta totalitara, fata de politic in general poate avea consecinte surprinzatoare, cum ar fi de exemplu faptul ca suficienta ideologica a adeptilor lui stimuleaza, paradoxal, stangismul. Dupa mine, aceste consecinte surprinzatoare sunt chiar mai drastice: paltinisenii neointerbelici sunt prinsi intr-o relatie ciudata de need/hate cu comunismul. Prin razboiul lor de opereta cu un comunism ideologic disparut de mult si cu un neocomunism care nu a existat niciodata (razboi motivat de frustrare, dar si de dorinta de a lua fata unui public imatur si sensibil la astfel de clisee demagogice), neointerbelicii sunt chiar cei care blocheaza Romania in trecut si refuza sa scoata din priza aparatele care mentin comunismul intr-un soi ciudat de viata artificiala. Eu zic ca cineva ar trebui, totusi, sa le explice ca viata e in alta parte si sa scoata stecherul...