Nevoia de ideologie
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura controversei » dosar
Autor: Bogdan Duca
Inainte de orice, cred ca merita sa incerc sa ofer intelesul meu asupra conceptului de „ideologie“. Definitii sunt nu putine, multe dintre ele purtand amprenta unei ideologii sau a alteia. In general, tentatia multora este aceea de a acorda un sens peiorativ termenului, aplicand ulterior sistemelor de gandire opuse. Altii, intre care si niste dictionare de prestigiu, considera ca fiind ideologii filosofii politice sau complexe de filosofii inrudite intre ele, precum marxismul, liberalismul sau iluminismul.
Felul in care inteleg eu „ideologia“ este unul nepeiorativ; cu toate acestea, nu cred ca putem folosi conceptul de „ideologie“ pentru a prezenta o filosofie. Din punctul meu de vedere, ideologia este expresia practica a unei filosofii sau expresia coerenta a unei stari de fapt culturale, sociale sau politice, stare de fapt ce, la randul ei, inglobeaza mentalitati, context istoric si credinta. Acestea sunt cele doua dimensiuni carora inteleg eu sa le acord denumirea de ideologie. O ideologie este, deci, dupa mine, expresia manifestarii coerente a unei filosofii sau a unui grup de oameni, in istorie.
In cazul filosofiilor politice ideologia ar fi calea unica de ramanere in istorie. De asemenea, in lumina definitiei mele este cel putin absurd sa cataloghezi ideologiile ca fiind neaparat ceva rau. Exista ideologii bune sau rele, la fel cum exista idei bune sau rele...
In ce masura o filosofie, care genereaza o ideologie, este diferita de ideologia respectiva? Aceasta diferenta, cred eu, se gaseste in diferenta de natura dintre filosofie si ideologie. Filosofia lucreaza cu ganduri pe care le preschimba in idei. Ideologia preia ideile filosofiei, intorcandu-le spre lume si incercand sa le puna in practica. In unele cazuri, demersul nasterii filosofiei si al ideologiei este aproape concomitent (putandu-se astfel isca confuzii). Un exemplu ar fi aici cel al marxismului: formulat ca filosofie si ideologie de Marx si Engels in secolul al XIX-lea.
Lipsa unei definitii in general acceptate a acestui concept duce la numeroase neintelegeri. Timpurile noastre oscileaza intre a cere moartea ideologiilor si a incerca sa ideologizeze absolut orice. Privind inapoi, este greu sa gasim ideologii in zorii modernitatii. Atata timp cat teologiile erau cele care ofereau viziunea asupra lumii, iar filosofiile erau aplecate mai degraba spre cunoasterea stiintifica decat spre reflexie sociala, ideologiile nu isi gaseau locul. Dupa izbucnirea conflictului teologico-politic, dintre Papalitate, Imperiu si orase (ca realitati sociale burgheze), conflict ce a generat gandirea politica moderna, apare si nevoia de ideologie.
O data inlaturat dogmatismul teologic, dar si teologia politica ticluita in jurul imparatilor romani de natiune germana, reflectia filosofica devine interesata de social incepand, natural, sa genereze si ideologii, in functie de aplicarea in concret a ideilor filosofice respective. Astfel, de exemplu, Iluminismul a generat ideologia revolutiei franceze. Se cuvine mentionat aici ca numai ideologiile pot genera miscari revolutionare. Orice miscare fara demers ideologic nu poate fi considerata „revolutionara“. Dintr-un asemenea punct de vedere, evenimentele din decembrie 1989 nu ar putea fi considerate „revolutie“ cat, mai degraba, „contrarevolutie“ (miscarea populara din acele zile fiind orientata impotriva unui curent ideologic si revolutionar prin natura sa, asa cum a fost comunismul).
Secolul XX a fost un secol al ideologiilor. Este suficient sa ne gandim la comunism sau la ideologiile politice de extrema dreapta (pe care, din superficialitate sau rea-vointa, unii le numesc, globalizant, „fasciste“). Dar si democratia a cultiva propriile sale ideologii, relativismul postmodern facand posibila aparitia unor veritabile sisteme de ideologii, ce se contrazic implinindu-se. Astfel, multiculturalismul si interculturalitatea se intalnesc in tocmai contradictia solutiilor pe care le propun. Corectitudinea politica se impaca de minune cu principiul ideologic al libertatii de expresie, cenzura corectilor politic fiind invocata tocmai in numele acestei libertati. Chiar si relativismul insusi, prin componenta sa politica (girata de ideologiile mai sus mentionate) are o puternica componenta ideologica, fapt ce l-a determinat pe Papa Benedict al XVI-lea sa vorbeasca despre o „dictatura a relativismului“.
Aceasta relativizare nedistructiva a ideilor, in ideologiile ce traiesc in postmodernitate, am remarcat-o in contextul discutiilor antiglobalizare, purtate, mai demult (cand eram impotriva globalizarii), cu un prieten, la... un McDonalds. Prin aceasta am trait pe propria piele unirea fara de amestecare ce caracterizeaza dinamica ideilor in lumea relativismului.
Privind imensitatea universului ideologiilor ma intreb daca le putem cataloga cumva. Cea mai simpla metoda de catalogare care imi este la indemana este cea a impartirii lor in ideologii „de dreapta“ sau „de stanga“. O asemenea metodologie mi se pare justificata in contextul in care categoriile de „dreapta“ sau „stanga“ („centrul“ nu exista decat pentru anumiti politicieni mai... inconstanti) sunt poate cea mai eficienta posibilitate de sistematizare si intelegere a civilizatiei noastre de dupa 1789. Practic „dreapta“ si „stanga“ apar in istorie o data cu ideologiile.
Recurgand la acest tip de clasificare nu pot sa nu observ ca mai toate ideologiile „la moda“ in timpul din urma sunt „de stanga“. De ce? Acestui lucru i se poate gasi o explicatie in originea celor doua tipuri de ideologii. Dreapta a aparut ca o reactie in fata Stangii, evoluand o data cu Stanga, in permanenta opozitie (de cele mai multe ori nedialectica) cu aceasta. Ca urmare, Dreapta a fost de multe ori fortata sa formuleze pozitii ideologice (cand natura sa, de eterna opozitie fata de stanga, ar fi trebuit sa aiba ca punct de reper Traditia si nu o ideologie sau alta). Or, pentru a formula o ideologie e nevoie de o filosofie si mai ales este nevoie de racordare la ideile timpului. Ca urmare, ideologiile de dreapta sunt puternic marcate de discursul filosofic si ideologic al timpului lor. Putini din cei care isi asuma rostul si rolul de ideologi de dreapta pot sa reziste tentatiei de a fi , „un pic“ macar, de stanga, sau, cel putin, dominate de complexul stangii. Cat despre numarul ideologiilor de dreapta, el este evident (prin inradacinarea intr-o singura sursa, Traditia) net inferioare numeric ideologiilor de stanga.
Ca o concluzie, ideologiile fac parte din dinamica modernitatii. Prin ele ne comunicam, ascultam si tot prin ele (sau pe ele) ne suparam, traindu-ne clipele prin acest sfarsit de istorie alert.
Deci, este nevoie de ideologii. Si chiar daca nu am avea nevoie, tot ar exista...