Practici de actiune la nivelul ideilor
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura controversei » dosar
Autor: Sorin Adam Matei
Puteti preciza definitia/ definitiile de lucru pe care le aveti in minte atunci cand operati cu conceptul de ideologie?
Definitia cea mai buna a ideologiei, in opinia mea, este cea data de Geertz, care spune ca ideologia este un sistem de clasificare si operationalizare a lumii in cheie metaforica dar cu scop actional. Desi unora nu le convine aceasta definitie pentru ca ar fi aplicabila la cel putin alte trei domenii de cunoastere umana: religie, stiinta sau propaganda, eu o consider extrem de utila pentru ca specifica nu numai genul proxim dar si diferenta specifica. Ceea ce separa ideologia de stiinta si propaganda este partea metaforica. Ideologia nu pretinde ca este „adevarata“, cum fac stiinta sau propaganda, ci doar ca este indreptatita intr-un mod „simtit“. Ideologiile sunt poetice, fac apel la imagini sensibile si la dorinte reprimate, mecanismele explicative pe care le propun sunt nu silogistice sau explicativ-hermeneutice, ci se nasc din „afinitati elective“ intre sentimente ce, vorba poetului, „se ingana, si-si raspund.“ Aceasta definitie pune in lumina marea problema a ideologiilor, anume ca iau dorintele si imaginile ce exista la un nivel subliminal drept indrumar de viata. Desigur, ne place sa privim un tablou, dar nu vrem sa traim in lumea descrisa de el...
Ideologia fiind o metoda de organizare a realului in functie de mecanisme prezumptive, propune actiuni concrete bazate pe un model al lumii „din nori“ (lumea sofistilor lui Aristofan). Pe scurt, ideologia este poezie in actiune, in modul cel mai direct si de multe ori cel mai dezastruos. (Pentru aceasta idee ii sunt indatorat lui Caius Dobrescu, care are o intreaga teorie a ideologiei ca o forma de poesis, cu tot ce aceasta apropiere implica mai sinistru si mai brutal pentru poezie, nu mai inaltator si mai diafan, pentru politica).
Cumpar un Big Mac: nu cumva opun o ideologie autodistructiva a alimentatiei junk unei ideologii igienice a alimentatiei sanatoase?
Stai asa. Despre ce ideologie vorbim aici? Cine este autorul ideologiei MacDonalds? Cine o canta? Cine o promoveaza? Pe ce structura poetica a imaginarului se bazeaza ideologic McDonalds? Vei spune, poate, cea a reclamelor. OK. Dar reclamele McDonalds ce spun? Spun ele ca e vreo virtute in chiftea? Ca trebuie sa mananci ca un apucat? Fac ele macar aluzie la faptul ca chifteaua este o mancare fast-food? De obicei reclamele McDonalds ne spun ceva despre clownul mascota al marcii, ceva despre jucarele si ceva despre pret. McDonalds este o ideologie in revers, ca si asa-zisa „ideologie a capitalismului“ promovata de stalinisi puri si duri, care nu exista decat in capul adversarilor ei.
Descarc un film din retea, in loc sa cumpar un bilet la cinema ca sa il vad. Same bussiness: ideologie pro-piraterie vs. ideologie adecvata ecologiei sistemului. (Acestea sunt acceptiuni minimaliste ale ideologicului; justificarea lor ar putea fi ca 99% din viata noastra se bazeaza pe astfel de programe slabe).
Aici, da, sunt de acord. Pirateria intelectuala nu este un simplu act de furt, este o metoda sistematica de subminare a sistemului legal de copyright, ce urmareste demantelarea lui. E, mai mult, o metoda de a transforma legile in hartii fara acoperire. E un fenomen foarte insidios si foarte pernicios. Nu neaparat pentru companiile producatoare, ci pentru ordinea legala. In spatele lui se afla o intreaga miscare, cu ideologi foarte corenti si foarte puternici (Larry Lessig e unul dintre ei). Asta da ideologie!
De ce reactiile trezite de cuvantul „ideologie“ sunt mai curand negative? (Amploarea lor depasind binisor faptul ca pana de curand ne-am asortat la monocromatica ideologiei unice.)
Pentru ca e, cum spuneam, ideologia este poezie ce se da stiinta sau religie.
Care credeti ca sunt ideologiile relevante ale momentului/ ale trecutului recent?
Ideologia dominanta a lumii contemporane este cea a individualismului radical, derivat din existentialism si ornat cu tot felul de bibelouri tehnologice (MySpace, YouTube, Iverything). O ideologie ce iti spune ca viata ta este o opera de arta care trebuie imortalizata cu orice pret, in aventuri extreme, pagini de internet, alegeri unice, vocatii strigate in gura mare, etc. O ideologie care spune ca individul este numai suma totala a actelor lui si ca Dumnezeu este chiar el. O ideologie gnostica, care spune ca salvarea este cunoasterea personala si secreta. O ideologie a sexului, ce proclama victoria senzatiei asupra sentimentului. O ideologie a autonomiei, consacrata de declinul familiei traditionale. O ideologie a extinctiei, ce merge mana in mana cu caderea ratei natalitatii. (China e si ea aliniata la aceasta ideologie!).
Cine sunt creatorii cei mai de succes de ideologii? Sub-programele sistemului (creatori inconstienti si spontani, desi intr-un regim ultra-pragmatic)? Intelectuali (i)responsabili? Sau, hélas!, diversele celule ale unor puteri din umbra? (Nu ne asumam, desigur, punand aceasta intrebare, paranoia care timbreaza de regula teoriile conspiratiei; nu facem decat sa luam in consideratie tonele de literatura din domeniu).
Ideologia se naste la intersectia simtirii cu dorinta de a-ti lasa, vorba lui Vonnegut, amprenta in nisipul timpului. Este o creatura a intelectualitatii, bineinteles, cu adaugarea ca adeseori avem de-a face cu intelectuali „estetici“ si estetizanti. Iacobinii erau toti poeti, Hitler era pictor, Saddam romane de aventuri, Stalin a scris un tratat de teoria literaturii.
Reprezinta ideologiile o matrice invizibila sau mai curand o arma impotriva ei?
Ideologiile sunt intotdeauna vizibile si asumate. Daca nu sunt, atunci ele apartin celor care spun ca ele exista (vezi exemplul de mai sus cu ideologia capitalismului si McDonalds).
Este imaginabil un viitor oarecare in care sa se produca moartea ideologiilor?
Nu. Omul este o fiinta fabulatorie si cat va exista si va poetiza va genera ideologii. Parafrazandu-l pe Joyce, viata este o ideologie din care nu ne putem rupe.
Cum vedeti platoul romanesc dpdv ideologic? Si, desigur: Ce e de facut?
Suntem din ce in ce mai mult supti de ideologia individualismului expresiv. E amuzant, chiar, ca ganditori ce se pretind „conservatori“, cum ar fi Patapievici, au puseuri continue de proiectare a eului lui creator in lume ca si cum acest eu intemeiaza lumea (nietzscheanismului lui oracular si fragmentar din „Omul recent“, agonia creatoare cu care isi invaluie opera etc., toate arata in aceasta directie). Individualismul expresiv este responsabil si pentru asaltul agresiv al „reality TV“, care este o forma de deificare a existentei oamenilor „normali“, ca si elucubratiile pompierismului literar care domina orice om care vrea sa fie cineva in tara romaneasca. Toti politicienii sunt poeti, mecenati, autori, creatori. Pe de alta parte, vad cu tristete continuarea neabatuta a filonului nationalist, care nu moare si pace. (Renasterea lui sub formele ortodoxismului si a populismului becalian ma tulbura profund).
O solutie ar fi promovarea unei ideologii a normalitatii, a asumarii propriei vieti, asa cum e ea data fiecaruia, cu scopuri precise si eforturi decise. O ideologie a dedicarii catre ceilalti, a profesionalismului, a lipsei de fanfaronada, a abandonarii pozelor inchipuite de „genialitate“ si mesianism. O ideologie intemeiata in valorile familiei, a vietii in acord cu ceilalti si cu natura (da, cu natura, ca Romanii nu traiesc pe luna ci intr-o tara in care satele se ineaca in gunoi). O ideologie a temperantei (invazia pornografiei soft, dupa desantul hard, din anii ’90, e o problema reala). O ideologie a respectului fata de sine si de ceilalti. A respectarii cuvantului dat.