Efectul chewing-gum al Ideii
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura controversei » dosar
Autor: Cristina Balinte
>> (acesta este un meniu din care puteti alege ce doriti; sau puteti neglija integral meniul, pentru a va referi la ce secventa din harta subiectului doriti)
>> Puteti preciza definitia/ definitiile de lucru pe care le aveti in minte atunci cand operati cu conceptul de ideologie?
>> Mai putem iesi din casa fara a apela la o ideologie?
>> Cumpar un Big Mac: nu cumva opun o ideologie autodistructiva a alimentatiei junk unei ideologii igienice a alimentatiei sanatoase?
Descarc un film din retea, in loc sa cumpar un bilet la cinema ca sa il vad. Same bussiness: ideologie pro-piraterie vs. ideologie adecvata ecologiei sistemului. (Acestea sunt acceptiuni minimaliste ale ideologicului; justificarea lor ar putea fi ca 99% din viata noastra se bazeaza pe astfel de programe slabe).
De ce reactiile trezite de cuvantul „ideologie“ sunt mai curand negative? (Amploarea lor depasind binisor faptul ca pana de curand ne-am asortat la monocromatica ideologiei unice.)
>> Care credeti ca sunt ideologiile relevante ale momentului/ ale trecutului recent?
>> Cine sunt creatorii cei mai de succes de ideologii? Sub-programele sistemului (creatori inconstienti si spontani, desi intr-un regim ultra-pragmatic)? Intelectuali (i)responsabili? Sau, hélas!, diversele celule ale unor puteri din umbra? (Nu ne asumam, desigur, punand aceasta intrebare, paranoia care timbreaza de regula teoriile conspiratiei; nu facem decat sa luam in consideratie tonele de literatura din domeniu).
>> Reprezinta ideologiile o matrice invizibila sau mai curand o arma impotriva ei?
>> Este imaginabil un viitor oarecare in care sa se produca moartea ideologiilor?
>> Cum vedeti platoul romanesc dpdv ideologic? Si, desigur: Ce e de facut?
>> Un posibil punct de plecare al dosarului de fata ar putea fi acest pasaj din Sloterdijk:
>> „omenirea... nu este un subiect, ci un agregat. Cand vorbim de omenire, formam un concept general, care nu poate sa bantuie decat ca subiect alegoric prin propozitii speculative – propozitii de care epoca iluminismului a facut uz fara o urma de retinere. Ceea ce ne apare astazi drept criza a universalismului iluminist este, in mod concret, trecerea de la stadiul alegoriilor umaniste referitoare la specia umana la stadiul unei ecologii dure a inteligentelor locale.“ („Eurotaoism“, traducere de Alexandru Suter, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2004, p. 51)
Conceptul de ideologie are o singura constanta: termenul; in schimb, variabilele se multiplica dupa criterii ce tin de natura, acceptiuni, conotatii, arii de cuprindere, timp si istorie, extinzand sau restrangand forma pastoasa lesne modificabila, insa nemistuibila, compusa din notiuni abstracte si imagini sociale.
In concretul matematic, modelul s-ar reduce la o ecuatie de grad superior cu numeroase necunoscute, a carei (proba)/(la)bilitate de rezolvare ar cadea in sarcina solutiilor partiale. Ce se poate pune de cealalta parte a egalitatii dupa care se afla scris „ideologie“? „Doctrina“, „filosofie“, „conceptie despre lume“, „protocol social“, „moda“, „deprindere de gandire“? Niciuna dintre semnificatiile enumerate nu acopera intrutotul sensul, insa se regasesc in el, iar frecventa cuvantului in discursul actual, cel putin in trimiterile la contexte politice, este departe de a fi trecuta cu vederea. Or: politicul este ideologic, dar ideologicul nu este doar politic; dogma religioasa decurge dintr-o ideologie, dar ideologia nu se focalizeaza doar pe domeniul institutiei bisericii; tehnica, stiinta sunt aspectele practice ale unei ideologii, dar perimetrul ideologiei nu le include doar pe ele; „subculturile“ (rock, rap etc.), curentele din moda (grunge, glamour, urban etc.) si actele-reflex (protocolul Internet) manifestate in societate tin de un set de idei, perceptii, reprezentari care nu sunt decat mostre ale ideologiilor, insa nu Ideologia.
Chewing-gum de toate aromele si culorile, din care se pot face balonase, pastilute, lamele sau pe care, simplu, o molfaim cu sarg, pentru a alunga plictiseala lipsei de directie in lume si pentru a ne asigura confortul optiunilor personale prin adecvarea la tendinte generale.
Fiind vorba de „idei“, durabilitatea „ideologiei“ bate spre infinit. Atata timp cat se vor emite interpretari teoretice asupra realitatii din jur, „falcile“ rationalitatii vor continua sa framante intre dinti consistenta care nu hraneste nimic, ci numai salveaza parcursul istoric al societatii de monotonie.
In discutia cu Fernanda Navarro („Philosophie – idéologie – politique“, in „Sur la philosophie“, Gallimard, 1994, p. 75), Louis Althusser afirma ca „un subiect este intotdeauna un subiect ideologic. Ideologia lui se poate schimba, trecand de la ideologia dominanta la o ideologie revolutionara, dar ideologie va fi mereu, de vreme ce ea este conditia de existenta a indivizilor“. Am sa folosesc acest citat din filosoful marxist ca preambul la aplicatii de genul: mcdonaldizare versus alimentatie naturala, practica „imperiului“ versus uzantele locale, trust/ anti-trust, reglari financiar-bancare versus plata prin mandat postal etc.
Cine determina alegerea unui tip de comportament sau a altuia? Dogmaticul liber arbitru? Conformismul la vreo ideologie a momentului? Amandoua, caci acolo unde se termina primul incepe sa actioneze celalalt, in masura in care una dintre atitudini (sa ma inscriu in serie sau sa reactionez negativ la ea – nu spun sa nu confirm o serie, deoarece, inevitabil, chiar si adoptandu-l pe anti-, tot peste o ideologie voi da!) se releva ca fiind cea justa.
Discernamantul constient, nu instinctiv, ii este definitoriu speciei umane. In contrapartida, exista si prejudecati (naturale, familiale, sociale, religioase etc.) care ingreuneaza bagajul facultatii de a alege. Totusi, procesul electiv prin care se exercita liberul arbitru, oricat de influentat de prejudecati ar fi el, are loc; intervine acum constiinta includerii in sfera unei ideologii, care intai opereaza exterior ca sistem, apoi treptat si parsiv se insinueaza in interior, odata cu necesitatea validarii unor adevaruri (initial, doar intuibile).
Ma voi opri la doua exemple dintre „aplicatiile“ enuntate:
a. am de ales intre a trimite o suma de bani prin banca sau a ma folosi, in realizarea aceluiasi scop, de serviciile postale. Nu ma constrange in mod personal (deci, la nivel de liber arbitru) nimeni si nimic. In optiunea pentru una dintre variante intra fara indoiala rationamente (prejudecati) de imagine, ca de exemplu: bancile sunt niste corporatii hamesite dupa profit din comisioane, posta este o institutie axata mai mult pe transport decat pe profit, pretinde tarife mai mici. In oricare dintre cele doua situatii m-as afla, in clipa in care transform simpla intuitie in teorie asumata, cu valoare de adevar, ma supun unei ideologii.
b. simbolurile globalizarii – restaurantele McDonald's imi ofera hrana preparata in functie de imperativele eficientei („cel mai confortabil mod de a trece de la starea de a-ti fi foame la aceea de a fi satul“; v. George Ritzer, „Mcdonaldizarea societatii“, Ed. comunicare.ro, Bucuresti, 2003, trad. de Victoria Vuscan, p. 26), calculabilitatii („punerea accentului pe aspectele cantitative ale produselor vandute – marimea portiei, costul –, si ale serviciilor oferite – timpul necesar pentru a obtine produsul“, p. 26) si previzibilitatii („siguranta ca produsele si serviciile sunt tot timpul aceleasi indiferent de loc“, p. 27). De cealalta parte, conceptul „alimentatiei naturale“ ma imbie cu hrana creditata a fi sanatoasa pentru organism. Pana la mancarea propriu-zisa, atat un stil, cat si celalalt imi vand, inainte de toate, sloganuri publicitare, inconstient stocate in categoria „prejudecatilor“. Alegerea finala confirma una dintre urmatoarele ideologii: dominanta (cedez in fata lui McFish, BigMac & Co., pentru ca le consum repede, ma satura si n-au un gust chiar rau), revolutionara-soft (ma dedic ingurgitarii de ierburi, pometuri si alimente light, pentru ca vreau sa acord sanse de supravietuire corpului in lupta inegala si dificil de tinut sub control cu factorii nocivi de mediu, colorantii, indulcitorii si alte otravuri ale contemporaneitatii), revolutionara-hard (adopt stilul, incercand sa ma opun cu umile forte globalizarii), mimetica (imi place sa mananc la McDonald's, deoarece asta ma face sa simt, la nivel de papile gustative si de ambianta nefasonata, ca America ar fi la mine in tara).
Voi reveni la amintita discutie Navarro-Althusser, izoland inca un raspuns promitator pentru abordarea inca unui aspect problematic: definirea „ideologului“. Cat de pertinenta este folosirea termenului de „creator“ in relatie cu ideologia? Mai intai „starea de fapt“ – constatarea: „Fernanda Navarro: Din ceea ce ati afirmat rezulta ca omul este prin natura lui o fiinta ideologica; Louis Althusser: Intrutotul exact, un animal ideologic. Cred ca ideologia are un caracter trans-istoric, ca ea a existat si va exista intotdeauna. Isi va putea schimba continutul, dar niciodata nu isi va schimba functia. Daca ne ducem catre inceputuri, putem constata ca omul a trait mereu sub raporturi sociale ideologice“ (op. cit., p. 70). Apoi, un supliment, datorat sociologului Karl Mannheim, care stabileste o directie de analiza: opozitia ideologie (orientata spre trecut; functie recesiva de conservare sociala)/utopie (proiectata in viitor; functie revolutionara).
Prin urmare, iata datele problemei: a. existenta umana este guvernata de ideologii; b. programarea este atat de bine articulata, incat apelul la o ideologie sau alta se realizeaza natural, devenind reflex; c. ideologia nu este utopie, ea vine dinspre trecut, nu este aruncata din prezent catre viitor.
Atunci, din moment ce meritul „ideologului“ se limiteaza la ordonarea, sintetizarea si promovarea unor ganduri emise anterior de altii, creativitatea lui este relativa, trece in planul secund, prioritar fiind talentul de a manipula judicios „continuturi“, astfel incat „animalului ideologic“ sa i se puna permanent la dispozitie cadre referentiale in care sa se simta brusc parte, iar ulterior la ele sa adere cu entuziasm sau sa le respinga ferm. Fata de autorul de utopii, care utilizeaza bibliografie, dar o exploateaza imaginativ (creativ), autorul de sinteze ideologice (=orice fiinta umana dotata cu intelect, limbaj si logica) pritoceste in documentatia preexistenta si in-jecteaza cu ea prezentul. Desi „orice“ trimite la raspandirea generoasa a categoriei, totusi, „ideologii“ autentici sunt putini, restul seriei nedepasind stadiul de „activisti“. In zona politicului, de exemplu, cati ideologi si cati activisti a avut comunismul international? Marx, Engels, pe de o parte, o cohorta de aplicanti locali (ii exclud din aceasta categorie pe rusi, care au produs nuantari ideologice ale doctrinei – leninism, stalinism, trotkism), pe de alta. Prefer sa ma limitez la cazul romanesc: a avut regimul totalitar de stanga vreun ideolog sau numai multipli activisti? Gulian, Vitner, Novicov, Brucan, poate, in rolul „eminentei cenusii“?
In final, reintoarcerea in prezent. Care sunt ideologiile operationale, astazi? Din nou, efectul chewing-gum intra in actiune, intinzand ori restrangand marginile conceptului. Voi avansa totusi cateva posibile solutii de actualitate pentru ecuatia de grad superior a „ideologiei“: x1 – Internetul; x2 – globalizarea; x3 – biotehnologia; x4 – ecologia; x5 – consumismul.