Echilibrul puterii in era globalizarii (I)
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura politica » carnet diplomatic
Autor: George Maior
Echilibrul puterii reprezinta observatia de bun-simt, observatia comuna, dar si teoria sociala prin care interpretarea si practica politicii internationale moderne, dupa pacea de la Westhphalia, din 1648 (care a dus la spargerea definitiva a unitatii medievale crestine a Europei), se realizeaza dupa realitatea cruda a dinamicii raporturilor de forte, de putere, din sistemul international.
Fundamentul „echilibrului“, al „balantei“ este dat in general de puterea unitatilor ce alcatuiesc sistemul.
Observatia merge insa empiric pana in adancurile istoriei universale, in antichitatea greaca, fiind desprinsa din adevarata „Biblie“ a realismului politic care a fost „Razboiul Peloponesiac“ a lui Tucidide (ce l-a determinat pe un intelectual precum Ashley sa se si intrebe daca de atunci si pana acum, in acest secol, s-a adaugat ceva realmente notabil in domeniul relatiilor si politicii internationale). Conform acestei observatii simple, dar puternice si relevante, politica internationala, structura relatiilor internationale se indreapta invariabil spre un anumit echilibru intre unitatile, intre actorii care formeaza ansamblul sistemului international, respectiv statele in epoca moderna, cetatile, orasele sau imperiile in istoria universala. Fundamentul „echilibrului“, al „balantei“ este dat in general de puterea unitatilor ce alcatuiesc sistemul, de capabilitatile militare si economice ale acestora in conexiune cu caracteristicile lor demografice si teritoriale, cu geografia in care se plaseaza. Toate acestea actioneaza asemenea unui cantar invizibil, ce asaza greutatile unitatilor intr-o „balanta“ universala care se echilibreaza, se stabilizeaza mai devreme sau mai tarziu. Istoricul englez William Camden lucra tocmai cu aceasta imagine elocventa despre echilibru, cea a „cantarului“ si a „greutatilor“ de pe cantar, cand, inca din 1615!, putea sa scrie, vorbind despre politica „europeana“ a vremii, ca „Franta si Spania erau precum greutatile in balanta Europei, iar Marea Britanie, limba sau mana care tine balanta“. Ceva mai tarziu, John Adams, „Parinte Fondator“ al constitutiei americane, vorbea admirativ, folosind chiar metafora cantarului lui Camden, despre echilibrul puterii din Europa: „Exista un echilibru al puterii in Europa. Natura l-a format. Practica si obiceiul l-au confirmat si trebuie sa existe pentru totdeauna. Poate fi perturbat pentru un timp, prin mutarea accidentala a uneia dintre greutati de pe o limba a cantarului pe alta, dar va fi o un efort continuu pentru restabilirea Echilibrului…“
Atunci cand „balanta“ este in stare de echilibru avem pace sau stabilitate in relatiile internationale. Dimpotriva, cand ea este dezechilibrata sau se afla in proces de echilibrare, relatiile internationale sunt intr-o dinamica turbulenta, care poate insemna razboi sau poate insemna o situatie de instabilitate in politica internationala, o stare de tranzitie „revolutionara“ (politica si geopolitica), pana cand echilibrul se restabileste. Atunci cand avem mai multe greutati pe cantarul imaginar ne aflam intr-o conjunctura denumita de realisti multipolaritate, iar atunci cand acestea sunt numai doua, asa cum s-a intamplat in perioada Razboiului Rece, in perioda confruntarii dintre America si Uniunea Sovietica, vorbim de bipolaritate. In orice caz, balanta se afla intr-o dinamica continua, fluida si destul de precara, ceea ce presupune atentie si vigilenta din partea celor responsabili, a oamenilor de stat pentru echilibrarea sa. Folosind aceeasi imagine a cantarului lui Camden si Adams, Lordul Bolingbroke, ministru de externe britanic din secolul al XVIII-lea, spunea:
„Greutatile echilibrului de putere nu vor fi niciodata contrapuse exact si nici punctul precis de egalitate nu este identificabil, dupa cum nici nu este necesar sa fie identificat. Este suficient si aici, ca si in alte situatii, ca devierea sa nu fie prea mare.“
In ipoteza mai putin intalnita, si mai putin probabila – conform scolii realiste a relatiilor internationale –, a existentei unei singure puteri pe balanta, ne aflam in situatia exceptionala de unipolaritate (care, in imaginea celor mai multi reprezentanti ai realismului, este contrara insasi ideii de echilibru in relatiile internationale, neputand subzista sistemic foarte mult timp). Cu unele exceptii notabile, posibilitatea imperiului universal sau a hegemoniei perpetue nu sunt concepte operationale deplin acceptate de teoreticienii relatiilor internationale catalogati drept „realisti“. Iata cel putin unul din motivele principale pentru care in perioada de suprematie militara, economica si tehnologica americana, pe care o parcurgem acum, intelectualii realisti nu se exprima cu usurinta in explicarea acestui fenomen marcant de unipolaritate, intrecandu-se in prognoze vizand o revenire naturala, fireasca, la echilibrul clasic al puterii (discutiile despre evolutia ascendenta a Chinei, a Uniunii Europene ca factori a unei viitoare echilibrarari a uriasei puteri a Americii).