De-ale carnavalului
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Zilele acestea, asa cum probabil unii s-au asteptat, a explodat lumea politica romaneasca. Un biletel faimos a fost promis publicului de fosta consiliera a presedintelui Basescu, biletel care a fiert toata media, pentru ca, in final, sa fie facut public, atat la Palatul Cotroceni, cat si la Palatul Victoria. Ca si cum nimic nu poate fi mai important in Romania, ecranele televizoarelor au fost inundate de dezbateri, de declaratii, de luari de pozitie.
Nu vreau sa adaug comentariile mele despre legalitate, moralitate, institutionalizare sau normalitate, la corul amplu al analistilor, jurnalistilor si politicienilor care si-au spus punctul de vedere. Vreau sa insist, sper ca la rece si mult mai detasat, asupra unor aspecte mai putin dezbatute.
Carevasazica, candva, la inceputul guvernarii portocalii, a fost trimis un document, care intre timp a fost facut public, de la cabinetul Primului Ministru la cabinetul Presedintelui. Documentul era insotit de un bilet explicativ pentru Presedinte, in care se spunea de la cine este documentul si despre ce ar fi vorba in el. In bilet se mai afla insa o propozitie, o intrebare despre posibilitatea sau disponibilitatea presedintelui de a vorbi la Parchet asupra acestui raport.
Evident, textul cu pricina este foarte departe de interpretarea pe care presedintele a dorit sa i-o dea. Desigur, oricine poate sa interpreteze asa cum doreste ultima propozitie, dat fiind ca „a vorbi“ este un verb de un foarte larg palier semantic in limba romana. Asa cum era de asteptat majoritatea celor care s-au exprimat asupra subiectului au interpretat textul in aceasta gama larga.
Din capul locului asistam insa la o mica farsa media. Cei mai multi dintre cei pe care i-am ascultat nu au fost preocupati foarte mult de interpretarea textului sau, mai general, a cazului, ci pur si simplu au incercat sa isi construiasca propriul sistem de raportare si sa utilizeze mai mult pretextul situatiei pentru a ataca, contraataca sau pentru a-si face imagine.
Desigur, avem de a face cu un nou spectacol social. Presa este entuziasmata. Liderii politici au ocazia sa apara la televiziune, cat nu au aparut intr-un an. Opozitia este si ea fericita. Totul merge perfect. Avem scandal!
Toata lumea joaca o mica farsa in acest spectacol. Pe de o parte, presedintele joaca rolul justitiarului, uitand ca, daca intr-adevar ar fi fost grav biletul, el nu a luat nici o decizie acum doi ani, singurul moment in care era normal sa fie justitiar si, prin urmare, apare astazi un mare semn de intrebare. Aparitia intamplatoare a biletului este si ea o farsa, atunci cand toata lumea stie ca, de multe luni de zile, se urmareste debarcarea lui Tariceanu. Primul ministru joaca si el in acest spectacol si pare ca nu spune nici el tot adevarul. A fost vorba oare exclusiv de informare sau, asa cum mai toata lumea politica si din media considera, a crezut si el ca domnul Basescu controleaza si dicteaza acolo, la Justitie?
Jurnalistii si diversii analisti au aparut, la randul lor, ca niste domnisoare neprihanite si au intrat in joc mimand intransigenta, civismul si deontologia. Oare un jurnalist chiar nu stie ca documentele, rapoartele, diversele materiale ale unor companii sau persoane ajung la Cotroceni, Palatul Victoria, la Parlament sau la alte institutii pentru ca mii de oameni sau firme le trimit acolo? Oare nu este cunoscut pentru ei faptul ca institutiile statului comunica intre ele, iar sefii acestora schimba documente si, cu siguranta, vorbesc despre multe subiecte?
Oare chiar nu stiu, multii analisti si jurnalisti, ca in cazul de fata nu este vorba, in realitate, de nici un biletel sau de un document, altfel public de mult timp, ci este vorba de o simpla strategie politica de a rasturna Guvernul si de a declansa, poate, alegeri anticipate?
Este evident ca prea multe persoane joaca in acest spectacol roluri pentru marele public. Nimeni nu a adus, spre exemplu, documentul cu pricina, nu doar biletelul buclucas. Oare ce cuprindea raportul Petromidia? O fi adevarat ce se spunea in el? Or fi fost abuzuri, o fi fost altceva? Nu era normal ca presa, sau ceilalti actori, sa aduca in dezbatere si documentul? Daca era o propunere de parteneriat asa cum spune Traian Basescu? Este poate greu de crezut, ca altfel nu mai era facut public de initiatori, dar de ce sa nu verifici? Dar daca era un material care chiar semnala abuzuri?
La urma urmei, exista o sumedenie de intrebari pe care ni le putem pune. De ce nu au fost invitati decat politicieni si analisti? Chiar nu mai exista specialisti in Romania in drept, in problematica raporturilor institutionale, in economie? De ce nu sunt chemati si oamenii de la Parchet? Au fost ei chemati vreodata la ordine de Basescu sau Tariceanu sau de altcineva? De ce nimeni dintre autorii raportului respectiv nu este invitat la aceste dezbateri? Oare nu ii privesc?
Cineva a spus totusi adevarul. Presedintele Basescu a spus, cred, adevarul atunci cand a motivat intarzierea de doi ani a publicarii biletului. S-a temut sa nu afle batrana Europa ori, poate, mai precis, nu vroia sa se supere pe noi Uniunea. Nu era, altfel spus, momentul sa provoace o astfel de criza. De ce s-ar fi suparat insa Europa daca un Presedinte iesea si cerea lamuriri publice Premierului? Daca cerea intransigenta si moralitatea de astazi, atunci, la inceputul lui 2005, era un lucru rau? De ce era rau? Nu intram in Uniunea Europeana?
Cred, mai de graba, ca tocmai absenta substantei si miza de scandal politic dambovitean era lucrul care ar fi fost privit prost. Din nefericire, acest scandal, pentru ca exageram daca o numim atat de „nobil“ criza politica, impresioneaza pe europeni la fel de negativ si astazi.
Se pare ca multi gandesc in continuare, la noi, la fel ca functionarii comunisti, care se simteau datori sa ascunda realitatile, ca se suparau sefii pe ei. In realitate, cred ca trebuie sa intelegem cu totii ca abia astazi Europa este cu adevarat ingrijorata. Acum suntem parte a unei familii si ceea ce se intampla la noi intereseaza incomparabil mai mult decat atunci cand doar aspiram la statutul de membru.