O intrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 56 din 2007-01-24» cultura politica » accent
Autor: Angela Martin , Kjell Espmark
Angela Martin: Domnule Espmark, cum apreciati contributia traducatorilor – nu atat in raport cu autorii pe care si-i aproprie in limbile si in literaturile lor, cat mai ales in raport cu crearea unei comunitati culturale europene: comunitate a ideilor, a valorilor si, de ce nu, a gusturilor?
Kjell Espmark: In contextul schimbului cultural european, rolul traducatorului dobandeste o importanta fara precedent. Limba Europei se numeste pur si simplu traducere. Engleza va functiona cu siguranta ca o lingua franca provizorie, dar cei ce cred ca o limba ajutatoare poate inlocui dialogul limbilor originale prin intermediul unor buni traducatori sunt victimele unei iluzii periculoase. In limba materna te poti exprima cum vrei. Intr-o limba straina te exprimi cum poti. Sau, asa cum spunea Secretarul permanent al Academiei Suedeze intr-o pledoarie pentru propria sa limba, pledoarie rostita la ultima ceremonie a anului, „suedezul e mai prost cand vorbeste in engleza si problema e ca nu-si da seama“. Cine a incercat vreodata sa fie spiritual sau chiar nuantat intr-o limba straina intelege ce vreau sa spun.
Engleza castiga teren peste tot. Politicienii suedezi implicati in forurile europene se considera atat de priceputi in a vorbi engleza incat abia daca mai apeleaza la interpretii care le stau la dispozitie. Cat ne costa acest lucru la masa de tratative am inteles de curand, auzindu-l pe un ministru suedez vorbind in public despre situatia critica din Europa anilor ’40, cand libertatea era „all but secure“. Ministrul respectiv voia sa spuna ca libertatea era „anything but secure“ („numai sigura nu era“), dar ceea ce a spus a fost de fapt contrariul (ca libertatea era „aproape sigura“). Cat ne costa asa ceva la masa de tratative?
Intr-o epoca in care unii – cum este cazul Suediei –, vor sa impuna engleza ca limba de predare in licee, fara a se gandi cat de mult i-ar dezavantaja acest lucru pe elevi si pe profesori, noi, reprezentantii limbilor europene mici, trebuie sa ne batem pentru graiul nostru. Ceea ce presupune totodata sa ne sustinem traducatorii competenti.
Pentru mine, ca scriitor, traducatorul este un prieten drag si nedespartit. Sunt intrebat deseori de ce nu scriu direct in engleza sau franceza, pentru a-mi extinde cercul de cititori. Dar pentru mine este de neconceput sa scriu intr-o alta limba decat a mea. Suprema poezie presupune o abatere de la norma, incalcarea asteptarilor. Doar in propria mea limba simt pana unde pot deforma norma fara sa alunec in ridicol sau grotesc. Nu indraznesc sa-mi asum aceleasi riscuri intr-o limba straina. Tind sa ma „normalizez“ si atunci incetez sa mai fiu poet. Asta inseamna ca trebuie sa ma las cu totul pe mainile unui traducator bun, capabil sa inteleaga modul meu personal de „violentare“ a limbajului, un traducator care este el insusi un artist al limbii, in stare sa creeze corespondente in graiul lui. Astfel, traducatorul devine partas la actul creatiei, faurind in cercul lui cultural o noua limba pentru noi idei, contribuind poate – si de ce nu? – la transmiterea unui nou gust dincolo de granitele lingvistice si culturale. In acest fel, traducatorul contribuie, alaturi de scriitor, la o noua comunitate europeana de valori si de idei.
(Traducere din suedeza de Dan Shafran)