Evanghelia dupa Mos Craciun
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura vizuala »
Autor: Mihai Plamadeala
Ne intrebam, fara a fi tendentiosi, daca nume precum Mocanu, Tara, Gorzo sau Tolici spun ceva „marelui public“. Desigur, printre cititorii nostri sunt persoane care stiu despre cine este vorba, dar plecand de la observatia ca (pe) la vernisajele artistilor plastici mai sus amintiti se regasesc, dupa principiul rotatiei, aceiasi „cativa“, suntem indreptatiti sa credem ca mai degraba (capod)opera celor in cauza a ramas pana in prezent destul de putin cunoscuta.
Unul dintre evenimentele pe care consideram ca le-au pierdut (prin neparticipare si lipsa de publicitate nationala) majoritatea „iubitorilor de frumos“ ai planetei este vernisajul expozitiei „Evanghelia dupa Mos Craciun“ de la Galeria H’ART, unde artistul Roman Tolici a expus, incepand cu 21 decembrie 2006, zece (noi) lucrari inscriptibile in tema anuntata de titlul care le reuneste.
Putem spune ca intentia artistului de a realiza ceva (suficient de) nou si curajos a fost materializata in cele zece ipostazieri personale ale subiectului neotestamentar. Panzele lui Tolici infatiseaza un iepuras christic artizanal, care, impreuna cu autorul insusi autoportretizat in chip de Iuda si Mos Craciun sau de o fetita (neidentificata = neidentificabila), participa prin simpla substitutie la o suma de scene „consacrate“. Discursul curatorial vorbeste despre o Republica Moldova de unde (pro)vine Roman, in care Mos Gerila l-a inlocuit in anii de prigoana sovietica pe Mos Craciun, acesta din urma (Santa Claus) avand la randul lui o saga de tip Discovery in drumul parcurs cu sania trasa de reni, pe caile crestinismului popular, incepand de la Sf. Nicolae pana la triumful Pop Art-ului. Iepurasul – o alta inventie comunista, menita initial sa distraga atentia de la sarbatoarea Pastelui, a fost preluat intre timp de „structurile“ capitaliste ale societatii de consum asa cum se intamplase si cu celebrul Mos. Cele doua simboluri consumiste, remixate, si-ar gasi locul in gandirea si lucrarile artistului, intr-o incercare de denuntare a simulacrului, dar si de posibila „evanghelie“ vazuta prin ochii unui copil lipsit (liber) de sabloane culturale.
In dubla conotatie, de critica si de „istorie paralela“, vedem un conflict de idei, cel de-al doilea element alimentand in fapt obiectul criticii, aceasta pe fondul absentei unor chei de lectura a mesajului contestatar. E ca si cum, avand privilegiul de a afla ca ai fost mintit, ii minti si tu pe ceilalti, intru perpetuarea minciunii recunoscute ca motor al existentei. Un film american despre adolescenti, cu nimic mai putin „consumist“ decat Santa Claus promovat de celebra firma de bauturi racoritoare, propunea la un moment dat replica: „mama, nu mai vreau jeleu!“, din care macar transpare ideea de protest. In lucrarile sale, Tolici nu protesteaza, ci relateaza. Dezvaluie fragmente ale gandirii sale artistice, lacunele dintre ele constituind „mingi la fileu“ pentru discursul de sustinere. Ratarea acestuia nu-si poate gasi, in schimb, nicio scuza.
Dezbaterea noastra nu este centrata pe capacitatile autorului de a picta iepuri (la capitolul „mana si ochi“ neexistand niciun dubiu). Nu vom adopta nici o pozitie purista: unora le place Sorin Dumitrescu, altora Gorzo (pentru a nu mai aminti de Steaua si Dinamo). In cazul expozitiei discutate, fara a fi vorba de alunecarea in grotesc, avem de-a face cu o lipsa (in)voluntara de umor, sobrietatea rezultata fiind benefica lucrarilor in sine, dar sabotand cumva receptarea viziunii iconografice. Ar mai fi de discutat problema curajului. Tolici nu se teme sa dea socoteala oamenilor. De altfel de ce s-ar teme? Daca in saptamana Ramadanului ar expune camile care izbesc World Trade Center-ul sau care decapiteaza animale (de plus) ostatice, ar putea fi ingrijorat.
In 1888, artistul belgian James Ensor realiza celebra sa lucrare, „Intrarea lui Cristos in Bruxelles“, prin care, la vremea respectiva, i-a suparat pe multi. Ensor lua o pozitie religioasa, politica si artistica. Artistic – ceea ce ne intereseaza cel mai mult – se delimita de pointilismul francez, folosea tehnici speciale de aplicare a culorii, caricaturiza si infiera o societate pe care o vedea monstruasa (anticipand expresionismul). Imaginea christica este un autoportret partial. Inovatia formala era consonanta cu fondul, cele doua constituindu-se in acea agresivitate profund personala a autorului. A nu se intelege gresit: o paralela intre Roman Tolici si Ensor ar fi atat de neadecvata incat granitele dintre Mos Craciun si Mos Gerila s-ar prabusi precum Zidul Berlinului. Putem in schimb sa-l comparam (linistiti) cu Gili Mocanu si sa constatam ca cei doi apartin unei generatii talentate, de la care asteptam vesti bune in viitor (evanghelie = veste buna).