Televiziunea dauneaza grav integritatii
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura media »
Autor: Felicia Antip
De dimineata pana noaptea tarziu, publicul este ispitit cu papusi gonflabile. Sunt ca vii, se misca, par in stare pana si sa articuleze cuvinte, chiar daca dictia lor, pentru a nu mai vorbi de capacitatea de a le folosi cu sens, lasa de dorit. Aduc a femei, chiar a femei frumoase, dar, daca le privesti mai atent, observi ca sunt modelate dintr-un fel de plastilina. Buzele le-au fost ingrosate cu un lichid vascos, o mazga asemanatoare umple niste pungi plasate acolo unde femeile adevarate au sani, unele rotunjimi sunt obtinute prin insertie de material, altele prin cioplire.
Greu de inteles cresterea numarului celor care se multumesc cu un artefact pe post de partenera erotica. Papusile gonflabile erau un succedaneu pentru uzul exclusiv al nefericitilor siliti de imprejurari sa duca o viata solitara, sa nu aiba parte de compania intima a sexului opus. Acum ele sunt pe punctul de a se transforma in obiecte de lux cu care posesorii se pot afisa fara pic de jena. Nu pare sa le pese ca, oricat l-ar saruta sau mangaia, bastonasul sau balonasul de silicon va ramane inert, nesimtitor, nefiind prevazut cu terminatiile nervoase indispensabile unor zone presupus erogene.
Cele mai pretuite manechine mecanice configurate in acest fel sunt dotate si cu muzicuta. Este un gadget costisitor, dar tehnica implantarii lui se perfectioneaza continuu. Studiouri perfectionate le fabrica „voci“ care suna ca si cum purtatoarele lor ar avea ureche muzicala, capacitatea de a emite sunete melodioase, timbru, ambitus si chiar cultura muzicala. Urmeaza CD-uri, clipuri, ba chiar si „concerte“ in care papusile gonflabile maimutaresc divele si acced instantaneu la statutul de „vedeta“. In zadar explica (rareori, unele subiecte e preferabil sa fie evitate) cate o cantareata adevarata ca Monica Anghel ca playback-ul este interzis in alte tari, fiind considerat o inselatorie. Nimeni nu se incumeta sa le scoata din studiourile TV pe afonele care deschid si inchid gura cu efect, in timp ce publicul aude sonoritati emise sau macar drese si asezonate de specialistii dintr-un atelier nevazut.
Investitia in figurina cantatoare aduce un ce profit in competitia topeasca dintre cei care-si etaleaza posesiunile, fie ele automobile sau ceasuri exorbitant de scumpe, vile hollywoodiene sau demoazele pe cat de impopotonat-dezgolite, pe atat de insignifiante. Papusile modelate in fel si chip, singurele lor trasaturi genuine, nealterate ramanand saracacioasa mobilare a intelectului si manierele de mahala, sunt la mare pret, gratie, in buna masura, valorizarii lor de catre televiziuni. La nunta SECOLULUI, cum a botezat-o postul TV transformat in vitrina perechii Monica-Irinel, o experta intr-ale mondenitatilor, altminteri excesiv de binevoitoare, nu se putuse stapani sa observe ca, vazuti de sus, dansatorii prezentau o trasatura comuna frapanta: cavalerii aveau cu totii chelie si erau mult mai scunzi decat partenerele lor. Telespectatorii au fost lasati sa presupuna singuri criteriile care vor fi guvernat cuplarile.
Am folosit in titlu cuvantul integritate in sensul lui etimologic si larg, insusirea de a fi intreg, nu doar cu aplicatie la sfera eticului, desi, in ultima instanta, presiunea mediatica pericliteaza mai ales integritatea morala. In randurile de mai sus a fost vorba de trup, morfolit si carpit si retusat fara pic de respect fata de integritatea lui, ca si cum n-ar fi decat o piesa de vestimentatie care trebuie sa tina pasul cu moda.
Apropo de moda:
Am vazut cu totii nenumarate filme de serie B si seriale TV care pun pe seama cultului siluetei filiforme prea multele victime tinere imbolnavite grav sau chiar rapuse de anorexie sau de bulimie. Chiar daca, la noi, designerii de imbracaminte declara cu specifica pretiozitate caraghioasa ca o femeie care nu corespunde normei „zece kilograme sub numarul centimetrilor peste un metru“ nu poate spera sa gaseasca imbracaminte la moda pe masura ei, altele sunt aici primejdiile dominante.
Aducerea staruitoare in prim-plan a trupurilor carora adaosurile de silicon le-au sporit, se subintelege si chiar se spune, atractivitatea si le-au propulsat in tagma celor carora li se indeplinesc cele mai extravagante visuri, este de natura sa le convinga pe fetele dornice de succes ca au neaparat nevoie de buze mai senzuale si de sani mai voluptuosi. Numai ca aceste accesorii costa. Costa scump. Nici pe departe insa atat de scump ca farafastacurile de tot felul recomandate de televiziuni ca indispensabile femeii din ziua de azi. Un singur exemplu: posetele. Un lucru e indiscutabil, ni se spune: absolut toata lumea (se subintelege „lumea buna“) are cel putin o poseta Vuitton. Cine nu-si poate permite sa cumpere originale Vuitton se multumeste cu contrafaceri, dar este de cel mai prost gust sa fii prinsa cu un fals Vuitton. Ce sunt posetele Vuitton? Ni se arata genti multicolore, cu strassuri, margele si alte bibiluri, care trebuie asortate unei anumite tinute, nu „merg“ cu toate culorile si modelele. Se poate iesi de mai multe ori cu o asemenea poseta? – este intrebat specialistul. Desigur, raspunde el ingaduitor. Chiar si de doua sau de trei ori in sezonul in care au fost cumparate. Si cat costa una? Cam doua-trei mii de euro. E departe de a fi cea mai scumpa dintre gentile care se gasesc la noi. Exista marci mai pretentioase, de exemplu Hermes, si preturi care ajung pana la 22.000 de euro. Recomandari? Potrivit spuselor unor doamne, ea a asteptat, pentru a-si cumpara primul Vuitton, sa aiba mai intai o masina corespunzatoare, deoarece „nu se face sa cobori cu un Vuitton dintr-o Dacie“.
Ce reiese? Ca nu esti in rand cu lumea daca nu-ti poti permite posete fantezi de cateva mii de euro pe care sa le arunci dupa doua-trei intrebuintari. Si oama nu numai cu poseta traieste. Poseta este cireasa de pe tort, bomboana de pe coliva, motul care presupune sub el o intreaga structura de la fel de efemere vestminte de fandoseala. Cum sa ajungi o Monica Columbeanu sau macar o tiitoare a Copilului Minune ca sa poti cheltui averi pe nimicuri sclipicioase? Reteta este simpla si, se spune, veche, veche de tot. Vinzi ce ai.
Perspectivele cu care te ispiteste televiziunea sunt irezistibile. Emisiunile care se ocupa cu stimularea parvenitismului snob au denumiri de tip „Highlife“. Mai rar asemenea pervertire a limbajului. Highlife, beau monde, lume buna sunt denumiri care trimit la un strat social cultivat, elegant, exclusivist, cu stil si cu maniere aristocratice. E cel putin penibil sa innobilezi cu o asemenea eticheta o zona sociala care se raporteaza la elita societatii asa cum se raporteaza lumpenproletariatul la muncitorime. In pseudo highlife-ul televizionistic misuna barbati care arboreaza ghiuluri, bratari si colanuri groase de aur, o combinatie favoriti-tacalie ca o linie subtirica de jur imprejurul obrazului, freze tepoase si lucioase (sau au renuntat atat de recent la ele incat li se mai vad inca urmele) si femei cu profesie reala nenumita. Demimondena, midineta, femeie intretinuta, metresa, cocota de lux, fufa (versiuni stilizate ale damei de consumatie, situata si ea cu o treapta mai sus decat prostituata sau tarfa de bordel sau de linie de centura) sunt cuvinte iesite din uz. Au fost inlocuite de cuvantul „vedeta“ care si-a pierdut aura si sensul si este asociat numelor unor fete prezentate ca specialiste in modeling (manechin fiind de asemenea un termen abandonat), dansatoare, cantarete sau prietene ale unor fotbalisti, afaceristi sau fii de bogatasi. Singurul lor talent este de obicei acela de a-si etala nurii, iar singura lor calificare se situeaza pe taramul marketingului, dar staruinta cu care li se face reclama pe micul ecran le ridica la rangul de modele pentru toate tinerele care vor sa ajunga cool si trendy.
Vorbaria despre acest segment de pleava daurita pare a fi foarte populara, odata ce un post considerat serios (Antena 1) ii cedeaza intreg spatiul emisiunii sale matinale. Doi comperi dezinvolti si altminteri simpatici sunt mandatati sa aduca la zi si sa comenteze (cam fara perdeaua la care obliga, in principiu, CNA-ul in orele diminetii) bogata informatie despre happening-urile din zona legaturilor de scurta durata dintre intretinatori si intretinute. La toate emisiunile din aceasta categorie sunt batjocorite fara crutare pana si cele mai neinsemnate abateri de la codul vestimentar care interzice purtarea oricarei piese de imbracaminte si a oricarui accesoriu de serie. Cineva din tabara anti Nunta SECOLULUI a desfiintat-o pur si simplu denuntand prezenta printre invitati a unor cucoane imbracate in „deux piece-uri cumparate de gata din magazine“.
Niciun minut de emisiune nu este acordat de vreunul dintre posturile romanesti posibilitatilor de a te imbraca bine cu bani putini. Reporteritele ne invita sa mergem cu ele la „shopping“ prin boutique-uri de lux, unde ne arata cingatori care costa cat un televizor si conduri de unica intrebuintare la pret de laptop. Daca ar intra la Carrefour sau la Bucur Obor sau la Victoria sau in alt mare magazin si ne-ar spune ca se afla intr-un loc din care se pot cumpara bluze si fuste tineresti, incaltaminte de purtat in troleibuz si scurte calduroase, ar intra in conflict si, cu grotesc de snobii „specialisti“ intr-ale modei si cu CNA-ul. Cu aceeasi ipocrizie ca in cazul prescrierii leacurilor paramedicale (admisa) versus recomandarea de catre medici a unor tratamente stiintific intemeiate (strict interzisa si sanctionata cu amenzi), acesta dovedeste, in schimb, o cecitate si o surzenie totala atunci cand patronii de case de moda isi fac (si li se face) o reclama insistenta. Catalin Botezatu vine mereu, pretutindeni, neras, cu ochelari negri care-i acopera jumatate de fata si cu basca trasa pe ochi pentru a-si impartasi ideile despre bunul gust. Romanita Iovan a iesit si ea din camaruta stramta a OTV-ului si a patruns in diverse alte studiouri, unde discutiile atatatoare despre barbatul impuscat cu impunitate in vila familiei, despre aventurile sau non-aventurile ei cu un fost angajat al OTV-ului si despre alte intamplari picante incadreaza stirea ca a lansat o noua colectie de rochii. Vedem mereu sindrofii la care regii neincoronati ai modei sunt intervievati cu deferenta si binevoiesc sa impartaseasca telespectatorilor cugetari adanci. Se induce ideia ca nu poti fi in rand cu lumea daca n-ai acces la creatiile lor.
Pregatirea de artilerie pentru bombardamentul mediatic al must-urilor, cum li se spune toalelor si brizbizurilor fara-de-care-nu-se-poate, este asigurata de campania de „banalizare“, de dezincriminare a vanzarii trupului propriu. Fetelor li se propune ca scop in viata, ca vis de suprema implinire, transformarea lor in papusi vandabile. Nu e nimic rau in asta – le spun cei care le aduc mereu in prim-plan pe protagonistele celor mai sordide scandaluri. Doua fapturi, dintre care una era parca directoarea unei reviste iar cealalta se lauda cu succesele ei in domeniul modeling-ului se certau intr-o seara in direct pe tema care din ele doua se duce la hotelul Mariott pentru a se prostitua si care il frecventeaza doar in calitate de spectatoare a prostituarii celeilalte. Fiecare dintre ele zicea „ba tu“, in timp ce persoana „moderatoare“ zambea intelegatoare.
Aspirantele la gloria unor Cheeky Girls sau macar la banetul manelistelor (pus in evidenta prin prezentarea, camera cu camera si sertar cu sertar, a asternuturilor de matase si a depozitelor de blanuri, a podelelor de marmora si a candelabrelor de Murano, a salii de forta dotata cu mai multe aparate decat un institut de educatie fizica, a camerei de baie cat un stadion ca sa incapa, pe langa jacuzzi, tot ce s-a inventat in materie, chiar si in cazurile cand closetul este in curte „pentru ca asa cere religia noastra“) nu au a-si face probleme in privinta metodelor pe care le pot folosi pentru a-si atinge idealul. Televiziunile le asigura prin zeci de glasuri si exemple de succes ca orice imperechere oneroasa este OK, cu conditia sa fie rentabila, ca rusinea este o prejudecata depasita, ca daca nu-ti poti „permite“ ramai un (o) nimeni.
Noroc ca niciunul dintre institutele care masoara reactiile la diversi stimuli sociali nu analizeaza reperele axiologice favorizate de televiziuni. Ne-am speria. In orice caz, n-am gasi integritatea morala nici printre idealurile de viata propuse telespectatoarelor, nici printre mijloacele recomandate pentru atingerea indiferent caror teluri.