Testul de autoexcluziune
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura literara »
Autor: Teodora Dumitru
Andrei Cornea este unul dintre cei mai logici oameni pe care am avut ocazia sa-i citesc. Nu neaparat un logician, un cap logic. Un cap logic de tipul celui posedat de Andrei Cornea poate, fara probleme, sa fie autorul unui mecanism failibil extrem de coerent.
Punere in tema
In secolul 8 d. Hr., Bulan, kaganul khazarilor de pe Volga isi afirma dorinta de a-si converti neamul la una dintre religiile mai vizibile. In acest scop, initiaza un „turnir al credintelor“ in interiorul caruia un evreu, un crestin si un musulman sunt chemati sa pledeze.
„La inceput, cei trei isi descriu fiecare in parte religiile proprii, incercand sa demonstreze valoarea acestora si cautand sa discrediteze cu diferite argumente credintele rivale. Rezultatul ramane, evident, echivoc.[...]
In loc sa-si exprime mai direct sau mai ascuns preferintele si optiunile personale preexistente
Dincolo de istoricitatea fenomenului (neinteresanta), ramane desenul lui abstract, din care eseistul detaseaza un prototip al alegerii rationale: turnirul khazar este „un dialog, a carui miza nu este elogiul si critica unor idei si convingeri [...], ci doar formularea unei relatii de ordine.“ Nu conteaza „de ce se sustine ca, sa spunem, crestinismul e mai bun sau mai adevarat decat iudaismul sau decat Islamul“. Conteaza „doar care dintre religii este declarata de catre mai multi oameni mai buna [...] Avem de-a face, prin urmare cu o decizie intersubiectiva, la limita universalizabila, si nu cu una individuala, idiosincratica“ (ibidem).
Andrei Cornea vede in scenariul khazar modelul alegerii neutre, imun la derapajele contextuale si continutistice ale actantilor; un model eficient tocmai pentru ca fenteaza blocajele esentialiste de tipul „cum poti sa practici binele, cum poti sa alegi valoarea, daca nu cunosti definitia binelui si a valorii?“. Andrei Cornea afirma: poti sa practici binele si sa alegi valoarea „somnambulic“, fara sa pierzi timpul cu poliloghii. Sau „rational“: nefiind necesar sa definesti binele, important este sa convii asupra existentei unei ratiuni neparohiale si sa incluzi actantii intr-o schema care-i goleste de substanta si-i propulseaza in situatii pur matematice. La final, faci totalul si, in urma corelarii punctajelor/ voturilor – decizi cine are superioritate numerica. Optiunea superioara numeric este optiunea universalizabila, rationala.
Precedenta vs ratiune
Nu stiu cat de rationala poate fi o alegere care distribuie inechitabil startul jucatorilor. Ea poate fi o alegere rationala (un tip de coolness obtinut prin studierea matematica a avantajelor), dar in mod cert este departe de a fi una dreapta.
Premisele turnirului khazar exclud discriminarea justa si alegerea rationala: un impediment major – notiunea de precedenta. Exact avantajul evreului fata de crestin si musulman. Prin faptul ca atat Coranul cat si Noul Testament decurg din Vechiul Testament, precedenta acestuia din urma asupra celorlalte doua e convertibila in avantaj. Un avantaj de tipul unei relatii filiale. Crestinul si musulmanul nu pot nega – fara a comite paricid – legea veterotestamentara, iar aceasta neputinta este echivalata de Cornea cu o alegere rationala! Jocul e din start unfair: nu joci contra parintilor. Protagonistii sunt deja implicati in presupozitii si concatenari genealogice, turnirul este trucat si cu final previzibil, fiindca are la baza autoritatea si rigiditatea paterna a evreului, fata de care ceilalti nu pot comite – in termeni etici, si nu rationali – decat ascultare. Descendentii nu isi aleg precedentii, iata un criteriu fundamental pentru indepartarea cu succes din schema a sintagmei „alegere rationala“. Gratitudinea filiala nu e un act rational, ci etic. Mai rational este – in termeni matematic-cinici – paricidul.
„Tradarea“ precedentilor (citeste depasire, delimitare) este o lege a diferentei, respectiv o lege evolutiva. Din acest punct de vedere, fascismul si comunismul ca derivate ale democratiei (fata de care democratia constituie o precedenta) au depasit democratia. Ii sunt ulterioare, fara a-i fi superioare.
Daca exista ceva care sa ma determine sa optez pentru iudaism sau pentru democratie, acel ceva trebuie sa fie diferit de argumentul precedentei, fiindca dintre Aristotel si Foucault, Aristotel mi se pare mai putin atractiv – desi nutresc o gratitudine explicita pentru pozitia lui de pater philosophiae (unul dintre ei, caci philosophia are mai multi) & deschizator al cutiei Pandorei.
Argumentul procedural(ist)
Din moment ce nu comunica o superioritate esentiala, ci numai o ordine non-ierarhica de tipul precedentei, nu vad ce motiv rational, cu exceptia celui matematic, m-ar convinge sa pariez pe optiunea 2. Si totusi, acest joc, ale carui calitati anti-esentialiste (v. supra, argumentul „nu trebuie sa stii ce este binele pentru a-l practica“) sunt exaltate de Cornea, este pe jumatate – daca nu chiar suta la suta – esentialist: evreul, crestinul si musulmanul nu pot functiona ca niste itemi matematici, deparazitati de context si continut – schema se gripeaza exact in zona in care Cornea a investit cel mai mult, adica in zona precedentei. Factorul precedenta este suparator de mobil: se transforma din element formal in element de structura, deoarece musulmanul si crestinul il includ, in perioada lor fetala, pe evreu, care ii intemeieaza teologic.
Termeni ca „presupozitii“, „dependente tacite“, jucatori con-sangvini, predeterminare sunt incompatibili cu alegerea fara prejudecati, cu alegerea matematica.
Tiparul psihologic al optiunii 2:
Elogiul compromisului. Prototipul celui care face un pas inapoi. Prototipul celui care e dispus mereu sa faca un pas inapoi, chiar si atunci cand n-a facut niciodata un pas inainte. Renuntatorul, mitomanul. Cel care converteste un esec (frica primei optiuni, frica initiativei personale periculoase) intr-un succes (rotativa optionala, switch-ul prioritatilor in functie de avantaje matematice, nepericuloase deoarece la adapostul consensului universal). Cel care opteaza pentru 1 este singur. Cel care da gir optiunii 2 este „de partea celor multi“. Optiunea 2 este „mai buna“, in termenii fixati de Cornea, ca reflex pacifist al celebrarii opiniei secunde, majoritare.
Desigur, e rational sa concezi sa alegi ce aleg mai multi – iata o intuitie elementara pentru evitarea ciomagelii generale si sinteza cea mai rudimentara a actului rational ca pact de neagresiune. Dar o ratiune care investeste cu valoare statistica (sau precedenta) este, in termenii mei, dispensabila.
Cine opteaza pentru 2 imita solutiile si viciile unui mariaj din interes; in orice schema de lucru va fi pus, subiectul va tinde spre satisfacerea primei optiuni. Optiunea 2 e numai o stare de provizorat mecanic si dezabuzat. Oricat de fericite ar fi beneficiile ei, golul renuntarii la prima optiune este necompensabil, iar tensiunea si urgenta optiunii 1, devenite in urma switch-ului de prioritati subsidiara, vor ajunge de nesuportat.
Inca ceva: rog a nu fi subevaluata diferenta dintre „a opta realmente pentru optiunea 2“ si „a te folosi de optiunea 2“. Lenin, care se refugiaza in Elvetia, sau Hitler, care beneficiaza de apanajele democratiei pentru a fi ales cancelar, nu „opteaza in secret“ pentru democratie, nu o vizeaza ca finalitate, ci se folosesc de ea. E absurd sa spui ca acestia opteaza in secret pentru democratie: e ca si cum ai pretinde ca acela care opteaza pentru Coca-Cola opteaza in secret (in virtutea aceluiasi criteriu al precedentei) pentru apa. In realitate, diferenta dintre radacina si derivat este suficient de importanta pentru a derapa in casus belli, iar criteriul precedentei suficient de slab pentru a i se opune acestuia.
Democratia nu este nici pe departe o finalitate – fie de rang secund – pentru Lenin sau Hitler sau Bin Laden, ci o tehnica ancilara, un regim letargic si invalid pe care aceste personaje il strivesc cu propriile lui arme. Relatia dintre ei si democratie nu e de amor secund, inconstient, este o relatie explicita de dispret, fara subsidiaritati.
Daca optiunea 2 este cea rationala, optiunea 1 cum este?
Pentru a respecta premisa unei singure ratiuni, universalizabile, nerelativizante, Cornea nu poate investi cu ratiune ambele paliere optative, fiindca atunci ar introduce conceptul bulversant si parohializant de „ratiuni“. Sustrage, deci, optiunii 1 rationalitatea. In acest mod, optiunea 1 este suprapusa unei alegeri exclusiv pasionale, pe criterii extrinseci, nestimabile; optiunea 2, in schimb, careia i se rezerva dreptul rationalitatii, ar rezolva la rece, majoritatea verdictelor altminteri insolvabile. (Este insa o solutie atat de acra, incat Lenin care a parasit Elvetia, optiunea 2, si a plecat sa faca revolutia, optiunea 1, imi e mai atasant decat posibilul Vladimir Ilici, pensionar din tara cantoanelor).
Am spus „ar rezolva“, am introdus un conditional, fiindca in date reale, optiunea 1 domina pe linie. Eroarea care asista catastrofele umanitare, mafia stiintelor si a limbajelor este, in opinia lui Cornea, miza pe prima optiune, optiunea parohiala, pasionata, si obstructia optiunii rationale universalizabile. Eroare inca incorigibila de vreme ce, la sase ani de la prima editie a „Turnirului khazar“ (1997), eseistului i s-a mai oferit un supliment la dosarul catastrofelor produse de lipsa ratiunii: atentatele din 11 septembrie 2001. Consecinta: inca o ocazie de a verifica rezistenta modelului khazar. Concluzia autorului: modelul khazar se tine bine! Daca talibanii ar fi optat pentru dialog rational (pentru posibilitatea obtinerii unui adevar consensual, altul decat cel „Revelat“ de Coran), alta ar fi fost fata lumii azi.
Dar talibanii n-au optat pentru dialog, nici Lenin pentru Elvetia. Aici am avut ocazia unui perfect compus si nu a unui conditional.
De ce nu aleg oamenii „rational“?
1. Sursa acestor catastrofe nu sta intr-un deficit rational (ratiunea Coranului, ratiunea sovietelor, dezarmarea si pacea, justitia, echitatea economica si sociala sunt, fara doar si poate, deziderate de om rational, chiar ale unei „ratiuni superioare“, daca permiteti combinatia). Eroare vine din deficit etic: posibilitatea abrevierii fizice si intelectuale a individului nu este eliminata din proiect. In momentul in care Lenin arunca in debaraua proiectului sau dilema „cati oameni ucid pentru a-mi instala regimul“, eroarea incepe sa faca primii pasi, si se maturizeaza din mers.
2. Are sens intrebarea „ce s-ar fi intamplat daca Lenin ar fi girat a doua optiune, optiunea rationala?“
Nu, nu are sens pentru indivizi voluntari si neabandonisti. De ce? Fiindca optiunea 2 este numai o consecinta a esecului primei optiuni. In conditiile in care esecul revolutiei nu se produsese, renuntarea lui Lenin la proiectul revolutiei n-ar fi fost un act rational. Verdictul „Lenin nu a actionat rational“ este unul de autopsie, un verdict dat de un posesor din anul 1997 al adevarului despre mostenirea revolutiei bolsevice, adevar la care Lenin, natural, nu a avut acces.
Nu este irational sa girezi prima ta optiune, cat timp ea nu si-a dovedit esecul. Mai mult, este o dovada de lasitate daca n-o faci.
In schimb, este irational s-o mai girezi dupa ce si-a dovedit esecul.
Khazarizarea relatiilor interumane nu se poate comporta paideic & profilactic asa cum doreste autorul ei. Ea se comporta, deocamdata, numai autopsic, are o eficienta constatativa si ofera un consolament postfactum de tipul satisfactiei obtinute de medicul legist care descopera cauzele unui deces. Autopsia catastrofelor e un prim pas profilactic, dar pentru prevenirea lor e nevoie de ceva in plus. Ceva pe care teoria lui Cornea incearca sa-l schiteze prin teoria testului de autoincluziune*.
O schema profilactica eficienta este stabila si capabila sa reduca la algoritm toate situatiile trecute, prezente si viitoare. Schema lui Cornea nu da curs acestor conditii, dimpotriva, viitorul ii produce surprize si schimbari de macaz.
* Orice creator de proiect, filosof, politician etc., apt sa-si „locuiasca“ propriul proiect, este infinit mai credibil decat unul care-i dirijeaza pe altii, dar se exclude pe sine din joc, considera Andrei Cornea.
Din nefericire, ca si in cazul turnirului khazar, si testul de autoincluziune are tot o eficienta postfestum: in mod sigur, un medic care are curajul sa testeze pe sine propriul medicament are un plus de credibilitate. Dar mult mai credibil este un ins care se si vindeca folosind acel medicament, iar vindecarea cere timp. Verdictul asupra succesului/ esecului unui proiect politic poate fi, insa, o chestiune de decenii. Lenin se putea include cu succes in proiectul sau, putea muri pentru cauza, cu credibilitate maxima, dar, astazi, putini ar mai opta, in prima instanta, pentru comunism.
Cine castiga turnirul khazar (I)
Daca turnirul khazar este o schema contabila, care isi decide castigatorul prin cumularea punctajelor (si nu o schema etic-axiologica si substantialista), inseamna ca, atata vreme cat poate intruni consens, orice oferta este rationala. Schema n-ar trebui, deci, admonestata in situatia in care ar intruni consensul – in urma unor deliberari rationale, desigur – si solutiile ne-etice. Daca Andrei Cornea s-ar fi comportat fair cu propriul model, ar fi trebuit sa admita, alaturi de ceilalti castigatori (din intamplare (?) etici: democratie, individ, cultura dialogului) si castigatori ne-etici. Ii propun un exemplu:
Majoritatea politicienilor romani au, astazi, ca prima optiune (o optiune neipocrita, evident, fiindca turnirul se bazeaza numai pe prezumtia de sinceritate), democratia. A doua lor optiune (dedusa logic si „rational“ in termenii lui Cornea) nu poate fi insa – in orice turnir khazar ar intra respectivii – decat comunismul. Comunismul bifeaza pentru acestia criteriul precedentei (pentru toti presedintii romani postdecembristi, de exemplu, comunismul a insemnat construirea unei cariere care a decolat brusc in postcomunism, o trambulina care a functionat similar democratiei pentru Hitler sau Lenin) si, fiindca este a doua optiune logica pentru multi dintre ei, bifeaza probabil si criteriul contabil. In conditiile in care, évidement, asa cum doreste Andrei Cornea, orice valorizare etica si substantialista a optiunilor democratie/ comunism este exclusa din joc. Si in conditiile in care, presedintele Basescu poate, ca prima optiune (optiunea etica), sa denunte regimul comunist, ca „ilegitim si criminal“, dar nu poate – conform aceluiasi Andrei Cornea – decat sa-l admita – in orice proba de tip turnir khazar – drept optiunea lui secunda, optiunea rationala.
Cine castiga turnirul khazar (II)
Concluzia anului 2003 (conform ultimei editii a „Turnirului khazar“).
(pe fondul psihologic al primelor atentate: WTC)
Optiunea 1: proceduralismul, relatii matematice, jucatorii sunt itemi deparazitati de continut, punctajul castigator = alegerea rationala.
Optinea 2: esentialismul, relatii predeterminate (deci structuri predeterminate), esecul alegerii rationale; alegerea etica – privilegierea in secret a sistemelor „mai bune“ fiindca sunt „mai bune“, nu fiindca au punctaj castigator: democratia si nu totalitarismul, individualismul si nu colectivismul, dialogul si nu tortura.
Concluzia anului 2006
(pe fondul psihologic al unor atentate repetate: Madrid, Istanbul, Londra)
Am in vedere opinia exprimata de editorialistul Andrei Cornea, intr-un numar din ianuarie 2006 al revistei „22“, vizand chestiunea ipoteticelor inchisori secrete ale CIA din spatiul european, unde s-a crezut ca ar fi fost anchetati si torturati presupusi teroristi din Afganistan sau Irak:
„Stiu ca destui vor replica: apararea drepturilor omului este indivizibila. Raspund: fals, este divizibila sau, mai precis, a inlatura consideratiile circumstantiale in favoarea unei tratari in bloc este o mare eroare. Caci circumstantele (de numar, motivatie, modalitate etc.) trebuie sa conteze. Fireste, tortura este, in sine, ceva cumplit, dar atunci cand aceasta pare a fi singura cale de a extrage informatii care sa salveze sute, poate mii de vieti, mai poate fi ea condamnata cu aceeasi vehementa?“ Deci:
Optiunea 1: drepturile omului – indivizibile si necircumstantiale, masa verde, dialog, tratament civilizat-occidental (alegerea etica)
Optiunea 2: drepturile omului divizibile si circumstantiale, tortura, tratament talibanic (alegerea rationala)
Daca in urma turnirului khazar poate avea castig de cauza comunismul sau tortura, schema propusa de Cornea se afla in incapacitatea de a-si controla derapajele non-etice si poate vira oricand intr-o schema cinica. Optiunea 2 ar trebui favorizata nu in cazul in care i s-a stabilit doar rationalitatea, ci in cazul in care e si rationala si etica. Asasinarea optiunii 1 (optiunea pasionata) nu merita intreprinsa in afara criteriului etic.
Compromisul rational, matematic, nu are sens, cata vreme optiunea 1 este inca „in viata“ si nu si-a probat esecul. Dar are sens compromisul etic.
Conchid ca, daca nu este combinat cu un model etic, modelul rationalist al lui Cornea nu va putea sa depaseasca stadiul de autopsie a catastrofelor, si mai mult, nu va fi in stare sa se debaraseze de posibilitatea propriilor rezolvari cinice.
Si consider ca, in „Turnirul khazar“, desi pledeaza explicit pentru modelul strict rational, Andrei Cornea opteaza, totusi, in secret, pentru antanta etic + rational.
Teoria testului de autoexcluziune
Testul de autoincluziune este primul pas etic explicit facut de „Turnirul khazar“.
De vazut cum suporta autorul tratamentul.
Pe scurt:
Desi opteaza explicit pentru alegerea strict rationala, Andrei Cornea opteaza in secret pentru conversia sa etica (2003).
Desi opteaza principial pentru non-agresivitate si etica, optiunea secunda, rationala, a lui Andrei Cornea este tortura (2006).
Si mai pe scurt:
Ori 1. autorul (prea sucit, prea revizionist) nu-si locuieste proiectul; testul de autoincluziune il declara invalid;
Ori 2. se pasteaza validitatea lui Andrei Cornea, dar se invalideaza girueta khazara.
Aveti doua optiuni. Incercati sa fiti rationali.