Sub steaua lui Confucius (II)
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura literara »
Autor: Constantin Coroiu
Scriam in numarul precedent ca Templul Literaturii de la Hanoi, in forma de paralelogram, are cinci curti consecutive despartite de ziduri. In budism si confucianism – Templul fiind inchinat cultului lui Confucius – numarul 5 este primordial si definitoriu. Lumea este compusa din cinci elemente (metalul, lemnul, apa, focul, pamantul); exista cinci virtuti fundamentale (bunavointa, echitatea, civilitatea, stiinta, loialitatea), cinci porunci (sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu te destrabalezi, sa nu minti, sa nu bei), cinci nenorociri, cinci relatii primordiale, cinci clasici.
Pana la altar strabati o alee centrala care imparte intreg ansamblul in doua jumatati simetrice, trecand prin toate cele cinci curti, fiecare dintre acestea fiind legata de urmatoarea printr-o poarta tripla cu nume ce simbolizeaza evolutia pe calea Intelepciunii. Pe coloanele laterale ale portilor sunt inscrise strofe cu intelesuri opuse si, totodata, complementare. Este ilustrata astfel, in unitatea ansamblului, tema echilibrului intre elementele opuse, o tema intalnita in confucianism, in budism si in taoism, adica in toate cele trei curente din Vietnamul traditional si modern, care este un spatiu de confluenta si sinteza.
Parcurgand aleea centrala, curtile, refaci simbolic drumul eruditilor confucieni. O inscriptie de pe o piatra iti porunceste, inainte de a trece pe sub portal, sa cobori de pe cal in semn de respect. Aici, regele insusi era obligat sa se supuna poruncii, aceasta insemnand ca stiinta se situeaza mai presus de regalitate, de orice forma de putere omeneasca. Pe cei patru piloni din fata portalului, o inscriptie omagiaza pe Confucius si doctrina sa. Pe cei doi mai mari dintre ei sunt reprezentate animale mitologice care au capacitatea de a deosebi adevarul de fals si binele de rau. Niciun raufacator sau rauvoitor nu poate intra in templu datorita acestor animale care vegheaza. In incinta se intra prin Marele Portic, numit si Poarta Templului Literaturii, o constructie de piatra cu doua niveluri si doua acoperisuri. La dreapta si la stanga Portii stau un dragon si un tigru. Dragonul, cu miscarea sa ascendenta, simbolizeaza norocul, iar tigrul – forta si puterea. Acesta coboara din munti pentru a-i ajuta pe oameni. Prin veacuri, dragonul a fost simbolul regalitatii, iar mai apoi al mandarinatului. In fine, mai aproape de epoca noastra, el a constituit emblema studentilor ajunsi la rangul de doctor. Bacalaureatii si licentiatii aveau ca simbol tigrul. Foarte interesante si revelatoare pentru istoria si spiritul locului, ca si pentru filosofia care le anima, sunt inscriptiile de la intrare. La dreapta, citim: „Dintre toate doctrinele din lume, a noastra e cea mai buna; ea apartine tuturor tarilor insetate de Stiinta“. La stanga, intr-o simetrie perfecta, sta scris: „Dintre toate templele literaturii, acesta este un loc de mare inaltime. Parfumul culturii pluteste aici de peste milenii.“.
Simbolistica Templului sta sub semnul confucianismului, motivele Yin si Yang (contraste intre partile unui intreg) fiind elocvente in acest sens. Nascut in China, in anul 551 inainte de Hristos, Confucius este venerat in toata Asia Orientala, indeosebi ca „mentor al celor zece mii de generatii“. Intre altele i se atribuie o propozitie celebra: „Cerurile nu spun nimic“. Confucianismul, care este o etica si nu o religie, proclama omenia ca fiind cea mai mare virtute. In Vietnam l-au introdus chinezii acum 2000 de ani. Dupa o mie de ani avea sa-i ia locul budismul, pentru ca, dupa cateva secole, sa revina in forta invataturile lui Confucius, ele fiind considerate singura cheie pentru a ajunge la putere. In secolul al XIX-lea, confucianismul a fost o forta conservatoare care, se considera, impiedica Vietnamul sa reziste colonizarii franceze. In epoca moderna, el a facut obiectul unor noi cercetari si valorificari. Astazi, potentialul sau umanist este reactualizat si incorporat in programele de guvernare. Conceptul unui tot, al unui intreg intre om, cer si pamant se opune exploatarii si distrugerii naturii de catre societatea industriala contemporana. Partidele ecologiste si l-ar putea revendica, el dovedindu-se, dupa aproape 2500 de ani, mai actual ca oricand, in pofida propagandei iresponsabile a unor gazetari mercenari si deliranti care se fac trompetele unui capitalism „fara frontiere“, devastator. Unul de pe la noi, de pilda, scria recent, intr-o gazeta cu pretentii, ca incalzirea globala ar fi doar... „o ipoteza populara si gratuita“.
Sunt numeroase ideile, invataturile exprimate in formule memorabile, ca niste aforisme ce devin din ce in ce mai mult principii ale vietii moderne, care trebuie insusite, inclusiv – sau mai ales – de catre cei care ajung sa guverneze, sa detina puterea politica intr-un stat sau altul. Confucius a raspuns unui duce care l-a intrebat „Ce trebuie facut pentru a garanta supunerea poporului?“: „Incurajeaza-i pe oamenii cinstiti si atunci poporul va fi supus. Incurajeaza-i pe nedrepti si indeparteaza-i pe cinstiti si atunci poporul se va revolta“. Vorba poetului roman: „Toate-s vechi si noua toate“... Dar cine sa le invete?!...
Cele cinci curti ale Templului Literaturii de la Hanoi, inchinat cultului lui Confucius, ilustreaza doctrina conforma careia numarul 5 este primordial si definitoriu in ceea ce priveste Lumea si relatia omului cu Cosmosul.
Calea centrala, Dreapta Cale de Mijloc, este plantata cu flori de lotus, cu plante si arbori sacri. Intreaga simetrie a ei semnifica echilibrul si armonia unei vieti traite dupa principiile confuciene. Pentru a avansa cat mai adanc in gandirea lui Confucius – se spune intr-o inscriptie – este nevoie de doua chei: Virtutea si Talentul.
In prima curte se intra prin Marea Poarta de mijloc. Pe portile laterale se inalta doi crapi care se inchina in fata unui vas cu nectar divin, nectarul confucianismului. Ei ii reprezinta pe discipoli in perioada de ucenicie a mandarinatului. Legenda – ni se explica – povesteste ca odinioara in Fluviul Rosu (de care se leaga istoria orasului Hanoi) exista o stanca in forma de arcada: doar crapii ce reuseau sa treaca de ea, invingand curentii puternici din a treia faza lunara, deveneau dragoni. Examenul mandarinatului era asociat cu imaginea arcadei, iar candidatii care il treceau erau asemanati cu crapii. Legenda are mai multe versiuni, una dintre acestea vorbeste de faptul ca pestii care aspirau sa devina dragoni (dragonul in primul rand, cu care te intalnesti peste tot in Vietnam – de la vestimentatie si vegetatie pana la arta culinara – , alaturi de broasca testoasa si pasarea Phoenix sunt elementele fundamentale si emblematice ale unei mitologii si ale unui mod de viata) trebuiau sa treaca prin trei cascade, ceea ce nu se putea infaptui decat intr-un rastimp de cam o mie de ani. Conform acestei versiuni a legendei, pestele reprezinta muritorul de rand care, pentru a accede la rangul si statutul de mandarin trebuie sa treaca trei examene: local, provincial si regal.
In cea de-a doua curte, Marea Curte Centrala, predomina simbolurile complementare – Yin si Yang (unitatea contrariilor sau a contrastelor). Pentru a trece prin poarta ei, care marcheaza ridicarea la un nivel superior de cunoastere, de instructie, studentii trebuiau sa dovedeasca – pe langa virtute si talent – o exprimare literara foarte buna. Cu cele trei insusiri morale si intelelctuale asumate se poate ajunge la Pavilionul Constelatiilor si Literelor care leaga a doua curte de a treia, iar de aici in Curtea Inteleptilor (a patra). In Marea Casa a Ceremoniilor, chiar in fata portii de intrare, se afla altarul lui Confucius, „sufletul“ templului. Intrarea in curte se face pe poarta numita a Marii Sinteze sau a succesului. In Casa Ceremoniilor, regele aducea ofrande lui Confucius, iar eruditii veneau sa se prosterneze. Strajuit de dragoni, edificiul are doua ziduri si se sprijina pe noua piloni (numarul 9 indicand regalitatea). Altarul este in centru. De-o parte si de alta, cocori aplecati deasupra unor broaste testoase sugereaza unitatea dintre cer si pamant. Deasupra altarului sta scris: „Maestrul a 10 000 de generatii“. Sanctuarul cuprinde statuia lui Confucius, alaturi de 4 cei mai credinciosi discipoli ai sai. Cele doua cladiri – una la stanga, cealalta in dreapta Curtii Inteleptilor – au fost construite initial pentru a adaposti altarele a 72 de discipoli ai lui Confucius. Astazi, aici functioneaza un muzeu, mai multe galerii de arta si biroul custodelui. Distruse de bombardamentele din 1947, ele au fost reconstruite dupa 1954, cand Franta recunoaste independenta Vietnamului. Precum odinioara, acum curtea este folosita, in perioada serbarilor specifice, ca o imensa tabla de sah pe care piesele de joc sunt oamenii. Tot in 1947 a fost distrusa Curtea a Cincea. Astazi refacuta, aici se afla monumentele uneia dintre cele patru zeitati venerate in Vietnam, numele ei fiind Lien Hanh.
In fine, dupa ce ai strabatut cele cinci curti consecutive, dupa ce ai trecut prin tot atatea porti ale initierii, dar si ale purificarii si revigorarii spirituale, dupa ce te-ai sprijinit ori doar ai atins cu mainile trunchiurile arborilor milenari si te-ai recules la altarul din Casa Ceremoniilor, impactul cu prezentul, cu vacarmul marelui oras oriental, cu caldura jilava de dincolo de zidurile templului, devine cu atat mai puternic. Dar saltul in contingent, despartirea de un trecut indepartat inseamna, de fapt, si un nou inceput. Incepi sa te simti mai om in propria-ti efemeritate. Si, inainte de toate, incepi sa te rusinezi, cum ar fi spus Noica, de limitele cunoasterii tale si de ridicolul complexului de superioritate europeana sau, ma rog, euroamericana pe care l-ai incercat vreodata, de prejudecatile cu care ai aterizat, cu o seara in urma, pe aceste taramuri, dupa 20 de ore de zbor.
Ideea care ma obsedeaza, cu atat mai mult cu cat fluviile de motociclisti par, in fiecare clipa, sa se sfarame intr-un teribil cataclism, iar vanzatorii ambulanti te imbie, cu o insistenta la limita violentei, sa cumperi si ceea ce nu ti-a trecut vreodata prin minte ca poate exista pe pamant, in primul rand bogatia incredibila de fructe exotice (intre care, fireste, „fructul Dragonului“, dar si „ochiul Dragonului“) – este cea ilustrata de Templul Literaturii si care in confucianism se numeste Dreapta Cale de Mijloc, unde, zice Inteleptul, nu au ce cauta nici privatiunile, nici excesele. Numai astfel, credea Confucius, poate omul pastra legatura si poate vietui in comunitate cu Cosmosul.
Ma tem insa ca „mentorul celor 10 000 de generatii“ a ramas sau, in orice caz, risca sa ramana fara discipoli in multimilenara sa postumitate. Atunci cand un discipol ii cerea sa-i spuna un cuvant, un singur cuvant, care sa defineasca o regula de viata demna de a fi urmata, Confucius ii convoca acestuia, la randu-i, gandirea, intreband: „Oare n-o fi cuvantul reciprocitate? Nu face altuia ce tie nu-ti place“. O stim si noi, europenii. O stiu, poate, si altii. Dar a sti nu e suficient. Am citit nu demult ca doctrina lui Confucius a constituit, in Asia, obiectul unor noi cercetari, unor noi studii, spre a se vedea in ce masura aceasta ar putea ajuta la occidentalizarea rapida. Nu-mi dau seama ce inteleg asiaticii prin occidentalizare. Sper ca, date fiind psihologia si traditiile lor, conceptia privind procesul este mai mult ori mai putin diferita de a noastra. Imi vine in minte o anecdota care circula la noi, inainte de anii ’90: „Ar putea fi construit socialismul in Elvetia?“. Raspuns: „Bineinteles ca ar putea, dar ar fi mare pacat“. Ce ne-am face daca ar exista peste tot numai Occident? Nu am fi oare mai saraci? Oricum, ne-ar lipsi multe puncte cardinale... Si nu doar cele geografice!