Cat de europeni suntem?
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
In fine, dupa aproape doua decenii de anticamera rusinoasa, Romania a devenit un stat membru al Uniunii Europene. Hip, hip, urrraaa! Artificiile au fost trase, sampania a fost bauta, hora a fost jucata. Multi romani au arborat, la balcon sau la masina, dupa posibilitati si oportunitati, unul sau mai multe drapele unionale. In noaptea dintre ani, multi romani, intervievati fiind de reporteri TV imbecili, s-au declarat deosebit de fericiti in calitate de cetateni ai Uniunii. Etc. Dar gata, intai ianuarie a trecut. Visul a fost trait, urmeaza acum confruntarea cu realitatea.
Salut aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ca pe unicul act sanitar al politicii noastre altfel haotice si iresponsabile.
Iar realitatea ne spune imens de mult despre noua noastra conditie, indiferent daca suntem eurosceptici sau entuziasti proaderare. Personal, nu cred ca ma numar printre cei dintai. Dimpotriva, desi cu un entuziasm masurat, m-am bucurat pentru primirea tarii mele in randul statelor ce compun UE. Din majoritatea perspectivelor posibile, acesta era lucrul cel mai bun care se putea intampla unei natiuni decazute, anomice, retardate si nedemne de incredere. Mai actuala ca oricand, inversa teoriei formelor fara fond este singura solutia terapeutica eficienta. Natiunea romana are nevoie ca de aer de constrangere. Infantili prin definitie, si nu ieri-de azi, si nu doar ca urmare a jumatatii de secol comuniste, noi nu ne-am putea trage niciodata singuri de par la suprafata, precum baronul Münchausen. In prezent, ca si in trecut, avem nevoie de modele constrangatoare, pe care sa le urmam aflati fiind sub presiune. De aceea, pe termen lung si mediu, prezenta Romaniei in UE nu poate fi decat benefica pentru civilizarea unei tari sarmane si barbare. Prin urmare, salut aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ca pe unicul act sanitar al politicii noastre altfel haotice si iresponsabile. Insa conducatorii sunt pe potriva alegatorilor, iar respectarea legilor reflecta neabatut relatia perversa, sado-masochista dintre aceste doua categorii de cetateni. Sa ma explic.
Nici nu a trecut bine euforia traita in clipa „magica“ a aderarii la UE ca statul roman si-a dat singur la gioale, sfidand cu inconstienta ceea ce trebuia sa fie o respectare ferma a standardelor legislative modelate la Bruxelles. Prima tampenie: introducerea in noul Cod Fiscal a unei taxe de prima inmatriculare ce protejeaza pe importatorii de masini noi si producatorii interni de autoturisme in detrimentul celor second hand aduse din UE. O astfel de mentiune legislativa lipseste din imensa majoritate a Codurilor Fiscale europene, cu exceptia Poloniei, Ungariei si Romaniei, noii primiti fiind mai protectionisti (sau mai smecheri) decat… insusi Papa. Argumentul protejarii mediului contra poluarii este unul daca nu imbecil, sigur infantil, caci e de ajuns sa privesti norii grosi de fum negru pe care autobuzele si camioanele ori Daciile fabricate in deceniul opt ii produc pe drumurile si soselele nationale ca sa pricepi care e de fapt motivatia guvernului.
A doua tampenie: abuzul faptuit de primarul orasului Giurgiu si de consiliul municipal local, care, in flagranta sfidare la adresa esentei politicii unionale, incaseaza taxe de trecere a frontierei dintre Romania si Bulgaria, desi ambele tari au devenit de la 1 ianuarie membre ale Uniunii Europene. Dupa aparente, Giurgiu, care nu face parte din Romania, nu s-a integrat in Europa si percepe in continuare biruri la fel ca o raia orientala uitata de vreme undeva in imensitatea prafuita a Anatoliei. Ilar, nu-i asa?
Acestea sunt insa aspectele vizibile, mari si spectaculoase, cele care, gratie mass mediei, se vad cu ochiul liber. Relativ putine la numar, ele sunt dominate cantitativ si covarsite de sutele de mii de acte, intamplari, accidente, gesturi si incidente curente, cotidiene care n-au nimic de-a face cu ideea de europenitate. Adica, pe scurt, cu civilizatia europeana. Iata o pilda concreta, despre a carei veridicitate si autenticitate depun marturie caci mi s-a intamplat mie, personal.
Deasupra apartamentului de bloc in care locuiesc traiesc niste chiriasi, studenti la medicina, din Arabia Saudita. Baietii astia, potrivit bunului obicei oriental, au viata de noapte. Ei organizeaza bairamuri si sedinte de conversatie intr-un interval, nocturn, pe care noi, astilalti, cetatenii romani normali si obisnuiti, il rezervam somnului si odihnei. Desigur ca dreptul la odihna este garantat de Carta ONU a drepturilor fundamentale ale omului. Desigur ca dreptul la odihna este garantat de Constitutia Romaniei, una europeana in fond si in forma. Desigur ca aceasta Constitutie este completata, inclusiv pe tema tulburarii ordinii publice la vreme de noapte, de o lege organica.
Si ce daca? Baietii sauditi de deasupra mea au alta opinie, ei se supun altor legi decat cele romanesti. Iar cu sauditii studiosi nu poti negocia, nu te poti intelege. Aparent, sunt civilizati, disponibili dialogului, iti pot intelege doleantele si se declara gata sa te respecte. In fapt, de cateva ori pe saptamana, ce sa mai vorbim de week-end, ei fac tot ceea ce au invatat de mici: benchetuiesc noaptea de parca sunt singuri pe lume. Prin urmare, edificat asupra civilitatii si capacitati de comunicare a acestor „minunati“ fii ai unei natiuni arabe „prietene“ si uzat de prea numeroasele negocieri, rugaminti si avertizari, am chemat, dupa lege, Politia. Prompt, echipajul a ajuns la cinci minute de la apel, a constatat situatia, mi-a dat dreptate, invocand legea cu pricina, care interzice dupa ora 22 si pana dimineata la 6 orice zgomot, larma, harmalaie etc., si i-a avertizat pe scandalagii, amenintand ca la urmatoarea recidiva ii va amenda pentru tulburarea ordinii publice. Credeti ca s-a schimbat ceva? Ei bine, nu. Amenzile sunt ridicol de mici, cine are bani multi (si sauditii au!) le ia in batjocura, iar repetarea infractiunii de tulburare a linistii publice nu se transforma, potrivit legii romanesti, niciodata in delict penal. Asadar, nu poate sa existe actiune in instanta cu sorti de izbanda, care sa conduca la evacuarea turbulentilor.
Ce rezulta din aceasta saga, multiplicabila la infinit pentru oricare dintre cetatenii romani? Nimic altceva decat ca Europa, cu tot ce inseamna ea, este ingrozitor de departe de noi, in ciuda euforiei si orgasmului trait in direct de politicienii si exaltatii din noptea de Revelion…