Am intrat in UE. Sa devenim eurosceptici
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Cred ca tine de specificul nostru national sa privim optimist inspre viitor si, atunci cand viitorul visat devine prezent... sa continuam sa privim optimist spre viitor. Racordarea romanilor la prezent este imposibila. Romanii, acuzati pe buna dreptate de Cioran cum ca nu traiesc in istorie, au reusit sa isi construiasca propriul lor timp („a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti“), un timp ireal, loc de intalnire al fantasticului cu o viziune science-fiction. Acest lucru face ca romanii sa treaca in viteza prin istorie, acceptand schimbarile impuse de modernitate cu un evident grad de superficialitate.
Euroscepticismul romanesc este la fel de „heirupistic“ ca multe reactii romanesti la avatarurile istoriei. Ca e intelectual sau simplu agricultor, romanului nu ii trebuiesc multe pentru a protesta impotriva oricui, crede el, ii inseala asteptarile.
In general, romanul este critic cu prezentul, de un optimism tragic cu privire la viitor si cu o viziune fantastica asupra trecutului. Aproape nici un roman nu scapa de aceste tentatii.
Iata ca viitorul ultimilor 16 ani a devenit prezent. Am devenit membri ai Uniunii Europene. Daca pana la 31 decembrie 2006, vocile eurosceptice erau putine si timide (eu insumi numarandu-ma, cu modestie, printre ele), dupa 1 ianuarie 2007 euroscepticismul devine o moda.
Avem insa parte de o analiza critica si principiala a valorilor europene? Nu. Euroscepticismul romanesc este la fel de „heirupistic“ ca multe reactii romanesti la avatarurile istoriei. Ca e intelectual sau simplu agricultor, romanului nu ii trebuiesc multe pentru a protesta impotriva oricui, crede el, ii inseala asteptarile.
Fata de romanul eurosceptic simplu (localizat de eurobarometre mai ales prin Moldova) am o atitudine de reala intelegere. Sarmanul de el a fost, tot timpul, victima unei dezinformari de proportii, cu scopul transformarii Uniunii Europene in „tara unde curge lapte si miere“. El este omul care nu poate face diferenta dintre UE si NATO, dar care a fost „intoxicat“ cu stegulete europene si cu propaganda falsa ca, automat, integrarea in UE ii va creste nivelul de trai.
Acest roman simplu a devenit eurosceptic pentru simplul motiv ca nu a vazut caini cu colaci in coada. Si este indreptatit sa fie asa! Acest roman a fost victima a 16 ani de munca pentru integrare si nu pentru cresterea nivelului de trai. Saisprezece ani in care strada principala a satului sau nu era asfaltata daca nu era drum european. Saisprezece ani in care unicele mari realizari ale guvernantilor au constat in adoptarea aquis-ului comunitar. Acest roman a asigurat, cu riscul instrainarii de familie si de tara, prin umilinte teribile (profesorii culegatori de capsuni sau portocale prin Spania), cresterea economica a tarii, crestere cheltuita de guvernanti cu obiectivul singur al implementarii modelului U.E. in Romania prin tehnica deja consacrata la noi, in ciuda ineficientei sale, a inlocuirii prin aruncare. Tot ce e vechi e rau, tot ce e european e bun!
Euroscepticul periculos este cel care se gaseste in randurile elitei intelectuale si (cat de curand pe ecrane) politice. Acestia sunt mercenarii, care, asemenea sofistilor din vechime (si sofistii, tot niste balcanici), pentru un pumn de bani, granturi, burse sau doar pentru imagine, isi schimba usor punctele de vedere.
Dupa ce, pana in preajma aderarii, ne indemnau sa renuntam la tot ce inseamna cultura si traditia noastra pentru modelul teologico-politic calvin sau pentru filosofia iluminista scotiana, unii din acesti (de)formatori de opinie devin brusc eurosceptici, invocand argumente penibile (de ordin economic, zic ei) si propunandu-ne ca exemplu de urmat... insulele Feroe sau Groenlanda.
Un prim grup de politicieni eurosceptici va fi alcatuit din peremisti. Partidul Romania Mare, avut un rol hotarator in formarea unui grup parlamentar al dreptei conservatoare in cadrul Parlamentului European. Este cunoscuta lupta partidelor traditionaliste si de extrema dreapta europene pentru construirea unei Europe a natiunilor. Dinu Paturica al vietii politice romanesti, Corneliu Vadim Tudor, vrea sa parvina si la nivel european. Fara sa fi fost eurosceptic pana la 31 decembrie 2006, Corneliu Vadim Tudor va deveni reprezentantul romanesc al unui puternic curent eurosceptic european. Si mai mult chiar, el va deveni exponentul gandirii politice de dreapta din Romania.
Ce treaba are acest macabru personaj neocomunist cu dreapta national conservatoare, cu nationalismul, sau macar cu ideea de dreapta? Nimeni nu poate spune asta, nici chiar colegii europeni ai domniei sale, care, din nevoia de a avea grup parlamentar in Parlamentul European, au ajuns sa gireze un partid dubios precum PRM-ul si un mod de a face politica care i-ar fi facut sa roseasca si pe activistii nazisti...
Privind acest spectacol dubios al euroscepticismului romanesc postintegrare, nu pot sa nu ma intreb care ar fi eficienta sa. Scopul euroscepticismului, asa cum este inteles el in Occident, nu este carcoteala de dragul carcotelii, ci presupune si formularea de solutii alternative.
Solutiile euroscepticismului politic carcotas le cunoastem deja: executii pe stadioane, mai multe inchisori si, posibi, linsarea publica a adversarilor politici (a se rememora teribila „scena a balconului“din Parlamentul Romaniei).
Euroscepticismul prost al elitelor intelectuale nu are solutii. De ce ar trebui sa aiba? Spre deosebire de politician, intelectualul roman nu este neaparat ingrijorat de nevoia elementara de paine a locuitorilor din Dersca, Dorohoi. Tot ceea ce ii trebuie lui se rezuma la un capital de imagine pe care numai mass-media il poate oferi. Si cum mass-media, la noi, este interesata de circ si nu de paine, ce solutii concrete sa asteptam de la acesti saltimbanci ai ideilor?
Dincolo de acest euroscepticism à la roumaine exista in Romania si o incercare de asumare serioasa a unei atitudini critice fata de felul in care este inteleasa Europa in contemporaneitate. Aceasta critica este fundamentata in spiritul traditiei conservatoare europene si americane, in spiritul asumarii unei Traditii teologico-filosofice iudeo-elino-crestine (pe care Uniunea Europeana a ignorat-o intentionat in asa-zisul Tratat constitutional european).
Un asemenea euroscepticism, care porneste de la analiza esentelor fenomenului european, nu este neaparat unul distructiv. Spre deosebire de cei ce prefera Groenlanda Danemarcei europene sau de cei care, intre nostalgia fata de comunism si dorinta de parvenire in capitalism, joaca cu placere roluri de clovni politici, euro-optimisti sau eurosceptici, dupa cum cere publicul, euroscepticismul pe care doresc sa mi-l asum, departe de a dori moartea Europei, doreste salvarea reala a acesteia.
Din pacate, Uniunea Europeana, asa cum se construieste ea, este o Europa fara Europa. A mai ramas atata Europa in Uniunea Europeana cam cat a mai ramas din Imperiul Roman in lume: doar monumente si ruine. Aceasta lipsa a Europei autentice este obiectul scepticismului nostru si rostul indreptarii.
Insa (cum spuneam si in alt articol) credinta mea e ca, pentru intoarcerea la valori, trebuie sa apara noi „tauni“, asemenea lui Socrate, meniti sa trezeasca U.E. din toropeala bunastarii. Si mai cred ca acest tip de „tauni“ socratici nu traiesc decat in Balcani. Astfel ca, dupa 1 ianuarie 2007, ma pot considera un eurosceptic optimist.