Spanzurarea „poetului“ dictator
articol aparut in Cultura, nr. 55 din 2007-01-18» cultura politica » carnet diplomatic
Autor: George Maior
Inainte de a fi executat prin spanzurare, Saddam Hussein a scris o poezie. Ea a fost predata apoi rudelor sale si dupa aceea a ajuns in presa americana. „New York Times“ a publicat o parte din versuri, dar a tinut sa sublinieze dificultatea traducerii din araba in engleza a sensului anumitor termeni si sintagme folosite de fostul dictator.
...ca o incercare de mesaj-testament catre irakieni, dar si o tentativa de a se pune intr-o lumina de martir in fata opiniei publice.
Lipsit complet de valoare literara, gestul lui Saddam a fost interpretat ca o incercare de a trimite un mesaj-testament catre irakieni, dar si ca o tentativa de a se pune intr-o lumina de martir in fata opiniei publice, mai ales a celei din tara sa.
Cateva versuri sunt sugestive:
„Doar sufletul mi-e jertfa pentru poporul meu
Caci sangele curge rau cand vremurile-s rele
Nu-ngenunchem defel cand atacam si totusi
Dusmanilor de moarte onoare-infatisam“
Sau:
„Dusmanii au chemat venetici cu simbrie
In lacrimi servitorii sfarsitul au sa-l stie...
„Ne-om razboi cu totii cu greutati amare
Cu voia Domnului i-om arunca inapoi
Cum le-o tihni ospatul sub asta apasare?“
Precauti, expertii de la CIA au procedat imediat la o analiza a textului care abunda in sintagme nationaliste si patriotarde si indemnuri, uneori patetice, alteori agresive, la lupta impotriva „atacatorilor“ lipsiti de morala si onoare, a infidelilor si tradatorilor. Dincolo de analizele si evaluarile expertilor, textul sugereaza cateva aspecte interesante legate de o anumita perspectiva asupra conditiei Irakului de astazi, asa cum a fost ea perceputa de un individ caruia urma sa-i fie legat streangul de gat in cateva zile.
Aparent surprinzator, in poezia lui Saddam sunt amestecate multe elemente politice si ideologice legate de partidul Baas (dezintegrat imediat dupa inlaturarea sa de la putere), partid ridicat in versuri la rangul de posibila forta coagulanta a miscarii de rezistenta nationala impotriva „inamicului“ extern:
„Nu vom lasa in urma vreun om de prin popor
La ciume se arata partid conducator“
Revenirea la partid – Partidul Baas – si la mitul nationalist arab pe care l-a dezvoltat programatic si virulent e in contrast semnificativ cu folosirea Coranului in ultimele clipe dinaintea executiei. Probabil ca fortarea imagologica deliberata a acestei asocieri cu Coranul si „cuvantul sfant“ inaintea executiei s-a dorit un ultim apel la lumea islamica. Aceasta a si reactionat de altfel corespunzator. Dar, dincolo de versurile de prost gust, incercarea literara a lui Saddam vrea sa evidentieze cat mai clar cu putinta contextul particular, specific din Irak la cativa ani de la razboi: o ruptura totala intre fortele externe percepute ca forte invadatoare si poporul irakian care sufera ingrozitor datorita opresiunii ocupantilor dar care continua totusi lupta sfanta cu „strainii“. Aici, memoria partidului unic, ca forta transreligioasa, devine foarte importanta intrucat e singurul factor care poate transcende diviziunile religioase intre sunniti, siiti si kurzi, unificand „natiunea“ dezbinata de intruziunea „puterilor straine“ in jurul unui scop politic comun, al unui scop superior in termeni nationali. Astfel, metafora „poetica“ grotesca a fostului dictator pare sa exprime ceva mai mult decat nebunia unui ideolog nostalgic si disperat, care amesteca timpurile istorice, avand in vedere ca principala vulnerabilitate a Irakului post Saddam, cu toate problemele ei, e legata de ruptura organica pe falii religioase. Ea s-a produs rapid dupa inlaturarea lui Saddam de la putere lasand tara pe orbita unui posibil razboi civil pe criterii religioase. Clivaj religios care a fost tinut in frau sub tutela de fier a partidului puternic condus cu cruzime de Saddam.
Ar fi o teribila ironie ca mesajul ultim al lui Hussein sa tinteasca tocmai catre una din principalele critici aduse situatiei dramatice din Irakul de azi chiar de catre specialisti din Occident, si anume faptul ca nu s-a tinut cont ca vacuumul lasat prin disparitia nationalismului arab intruchipat de partidul Baas (al carui ultim reprezentant a fost Saddam Hussein) va fi repede umplut de fervoarea irationala si incontrolabila a fundamentalismelor religioase de tip siit si de reactiile pe masura ale sunnitilor.
Desigur, exista si riscul de a se vedea prea mult in aceasta poezie proasta. Poate Saddam a vrut doar sa forteze, pentru ultima oara, martirizarea sa.