„Semnez, deci exist!“
articol aparut in Cultura, nr. 51 din 2006-12-07» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: ***
Impactul unei caricaturi este puternic. Acesta poate fi un subiect de dezbatere larga. Caricatura este un editorial care se citeste foarte repede. Caricatura nu ucide. Caricatura da de gandit.
Pe Gheorghita Ghinea Uriasu il cunoasteti – nu prin scris, ci prin desen – de pe pagina de „sensuri si nonsensuri“ a revistei „Cultura“. A primit numeroase premii, dintre care, cel mai recent, anul acesta, la Salonul Caricaturii de Presa de la Galati. De curand, a vernisat, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti, o expozitie care scoate la iveala o preocupare mai putin cunoscuta a „Uriasului“: pictura in ulei.
Cultura: Recent, in foaierul Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiesti a fost vernisata expozitia de pictura – ulei pe panza – intitulata „Itinerarii cromatice – Omagiu adus pictorului francez Roland Lefranc“. Pictura in ulei e o pasiune secundara, sau e o indeletnicire pe care o luati in serios, care concureaza caricatura?
Uriasu: Pictura este structura de rezistenta a existentei mele, dar, fiindca nu aduce foloase cuvenite, este trecuta in rezerva. Pictura este instrumentul cu care-mi masor intensitatea emotiilor. Pictura nu concureaza caricatura – dimpotriva, o ajuta sa arate bine, adica sa aiba si ea culoare.
„Tot timpul am facut experiente in si cu viata mea“
C.: in tinerete ati facut studii de actorie (mai precis, de regie de teatru) si ati fost elevul lui Lucian Sabados, directorul Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiesti? Ati mai avut, apoi, tangente cu lumea teatrului? De ce ati ales caricatura si pictura, si nu actoria sau regia?
U.: Tangente cu lumea teatrului am numai cand merg (din cand in cand) la teatru sau cand ma intalnesc cu Lucian Sabados. Mi-ar fi placut sa fiu actor, dar n-a fost sa fie. Am inceput foarte multe lucruri si n-am dus la bun sfarsit nici unul. As fi vrut eu sa mai fiu cand invatator la tara, cand preot, cand menestrel, cand pictor. Cam nehotarat. Tot timpul am facut experiente in si cu viata mea.
C.: Va semnati caricaturile „Uriasu“. E aici o autoironie? Sau daca nu, ce fel de urias sunteti – cel bun sau cel rau?
U.: URIASU este, in primul rand, o semnatura care n-are nevoie de brevet OSIM. Am luat decizia sa pun pe desene aceasta semnatura in 1980, la sugestia poetului Dan David, prietenul si consateanul meu. Este si autoironie. Salvador Dali m-a determinat sa folosesc aceasta autoironie. Spre deosebire de mine, el era si arogant. Iata mostra anecdotica – Dali la o discutie cu Picasso: Pablo, voi sunteti trei? Casals, Neruda si Picasso. Dali: numai unul. E mult adevar in zicerile lui Dali. Fiecare artist se vrea unic. M-ar bucura sa stiu ca pot adauga si eu ceva artelor plastice, desi e foarte greu. Caragiale, ehe, acum o suta de ani zicea:
„Cu cat mai tarziu a venit artistul sau ganditorul in lume, cu atat ii trebuie mai multa originalitate si mai mare putere de conceptie pentru a covarsi capitalul din ce in ce mai sporit de gandire umana si pentru a gasi forma noua“. Eu as zice: „semnez, deci exist!“.
C.: Cum va alegeti subiectele? in functie de ce criterii? Aveti o ideologie (daca acest cuvant nu va displace)? Sau lasati alegerea pe seama inspiratiei de moment?
U.: Politica are ideologii. in arta putem vorbi de curente, idei, scoli, inspiratie... Da , eu ma folosesc mult de inspiratie. Niciodata cand am calculat ceva nu mi-a iesit. De multe ori ma intreb: cum am ajuns sa fac eu ceva? Simplu, m-a ajutat inspiratia!
„Caricatura nu ucide – caricatura da de gandit“
C.: Credeti ca impactul unei caricaturi este mai puternic decat al unui articol (sa zicem – pamflet)?
U.: Impactul unei caricaturi este puternic. Acesta poate fi un subiect de dezbatere larga. Caricatura este un editorial care se citeste foarte repede. Caricatura nu ucide. Caricatura da de gandit. Si totusi, la noi nu e apreciata la justa valoare. E un pic trist ca suntem apreciati de institutii din tari dezvoltate, si la noi in tara nu suntem luati in serios.
C.: Care va sunt maestrii, directi si indirecti, din Romania sau de afara?
U.: Trebuie sa marturisesc ca eu n-am prea facut ce mi s-a spus. Mi-am structurat activitatea la inspiratie. Apreciez multi artisti, dar pe aceia cu care am cateva similitudini i-am luat (abuziv) ca mentori. Van Gogh – sesibilitate, vibratia culorii; Dali – spiritul ludic, Picasso – forta in exprimare, lipsa scrupulelor, curajul. in Romania am mers deseori in atelierul Maestrului Vasile Chinschi. N-am tras o linie in atelierul sau, desi m-a provocat. Mergeam acolo pentru a-mi alimenta starea de spirit, privindu-i lucrarile. De le mine, toata recunostinta pentru ca m-a sfatuit (intr-un fel) bine. Am ajuns la Roland Lefranc, un pictor francez care mi-a spus ca sunt interesant, vazand el cateva lucrari semnate de mine. A fost sincer si a zis ca nu poti fi urias daca n-ai libertatea totala de exprimare. in amintirea sa am scos la vedere 30 de uleiuri pe panza, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiesti. Lucrarile vor sta acolo pana pe 5 decembrie 2006.
„Ar fi bine ca publicatiile sa depinda de caricaturisti“
C.: Cum vedeti piata caricaturii in Romania? Este dinamica si autonoma sau depinde de programul publicatiilor in care apar caricaturile?
U.: Piata caricaturii da semne de existenta. Prin activitatea lor, cateva Saloane de umor pot spune ca s-au integrat pietei – Vaslui, Galati, Suceava, Urziceni, Ploiesti. Fac o precizare: caricatura romaneasca e prezenta in lume de aproape treizeci de ani. Dinamica acestei piete depinde de cel care pretuieste (plateste) caricatura. Fiecare publicatie e sau nu e autonoma, are o directie, un drum, si multe dintre ele folosesc retete editoriale fara desen. Ar fi bine ca publicatiile sa depinda de caricaturisti, ca si-asa suntem putini pentru cei 22 de milioane de locuitori.
C.: Descrieti ceea ce considerati ca este cea mai buna caricatura a dvs.; faceti acelasi lucru cu cea care va displace cel mai mult.
U.: Autoironia mi-am permis s-o fac, ca ma scuza varsta de atunci. E greu sa-ti evaluezi munca, mai usor e sa o evaluezi pe a altora (critica). Cea mai buna caricatura este cea care trece de un juriu si-asa subiectiv si ajunge pe simeze. Daca intra si pe lista de premiere inseamna ca nu e proasta. Caricaturile care-mi displac sunt cele construite pe defectele oamenilor si cele scabroase.
„Plopeni, cartier marginas al Ploiestiului“
C.: Faptul ca locuiti si expuneti la Ploiesti e un avantaj sau un handicap? Nu v-ar tenta sa semnati un contract cu un cotidian de mare tiraj din capitala, care sa va asigure o notorietate mai mare?
U.: Precizez ca locuiesc la Plopeni („cartier marginas al Ploiestiului“) .
Dezavantajat din punct de vedere profesional, imi duc viata mai departe. La Ploiesti merg la evenimente culturale, la cumparaturi, in vizita la soacra-mea. De notorietate nu am nevoie, nu ma intereseaza aspectul acesta.Vreau sa raman un om simplu, nealterat de europenizare, bun si eu la ceva. Nu ma grabesc. („Am avut o rabdare de bou“ – Van Gogh).
Despre contract... l-as semna, pentru ca vreau „sa traiesc bine“, dar unde-i contractul?
Si totusi, la Salonul Caricaturii de Presa – Galati 2006, din cele cinci pemii de excelenta pentru activitatea din presa, unul a fost si este al meu pentru desenele din revista „Cultura“. Celelalte sunt la Gazdaru („Gardianul“), Marcu („Jurnalul National“), Ionita („Sporting News“), Pim („Natiunea“).
C.: Daca ar fi sa va executati o caricatura, cum ar arata ea?
U.: Cum sa arate? Ca o caricatura!