Despre legitimitate, de la Bucuresti
articol aparut in Cultura, nr. 51 din 2006-12-07» cultura eveniment »
Autor: Dana Ionescu
Castigatoare a fost, astfel, individualitatea, cu toate sensurile pe care termenul le permite si impreuna cu schimbul de idei pe care il presupune.
Ar fi greu de gasit asemanari de orice fel intre intelectualii care s-au manifestat in cele trei zile de comunicari ce au alcatuit cea de-a treia conferinta internationala a Catedrei de Teoria Literaturii a Facultatatii de Litere, Universitatea din Bucuresti. Grupate sub numele „Legitimitate si legitimare in cultura si societate/ Legitimating Cultures, Cultures of Legitimacy“, comunicarile au expus o gama larga de interese si perspective. Este, poate, exact ceea ce coordonatorii evenimentului, profesorul Mircea Martin de la Bucuresti si profesorul Cristian Moraru din Statele Unite, au asteptat, optand din capul locului pentru ideea de a favoriza dialogul intre specialisti din diverse domenii, cu orientari si structuri diferite, cu interese care incap intr-un cadru cultural larg.
O anume curiozitate intelectuala, o anume implicare in viata cetatii, precum si diversitatea proprie comunitatii au fost atributele pe care organizatorii au mizat, propunand o intalnire care a atras cercetatori de peste Ocean, din generatii diferite, precum si un numar considerabil de participanti din Romania. Au mai mizat si pe prezenta intensa a problematicii alese in cultura contemporana si nu numai, pe actualitatea ei si pe capacitatea de a da nastere la dezbateri vii, o consideratie a carei justete au confirmat-o comunicarile citite in zilele de 23, 24 si 25 noiembrie la Uniunea Scriitorilor si la Facultatea de Litere, precum si discutiile pe care punctele de vedere sustinute sau contestate le-au starnit.
Am auzit comunicari foarte elaborate si comunicari mai „libere“, comunicari mai descriptive si comunicari-pledoarie, texte persuasive si texte neutre, aplecate asupra trecutului, prezentului si viitorului deopotriva. Am revizitat filosofi, artisti, concepte, idei, genuri, epoci, pe cai deloc plictisitoare, unele mai cunoscute, altele mai noi. Am ascultat evaluari, pledoarii, contestari, texte mai tehnice si analize mai deschise spre eseu, comunicari doritoare de precizie si conferinte in linie mai speculativ-impresionista. Am vazut dimensiuni artistice, istorice, sociale, filosofice ale problematicii. Am ascultat teoreticieni, critici, comparatisti, sociologi, istorici etc. Selectez cateva dintre ideile care mi-au dat de gandit: cosmopolitismul si dezirabila „etica a colegialitatii“ (Cristian Moraru), ponderea subiectivului in actul legitimarii si relatia acesteia cu termenii de bine, adevar, frumos (Mircea Martin) producerea publica a normelor culturale (James Strazzella), contributia lui Tony Blair la legitimarea interventiei militare (Norman Fairclough), procesul de legitimare a multiculturalismului (Rodica Mihaila) si a culturii de popularitate (Adina Ciugureanu), democratia si arta contemporana in Europa (Anthony Gardner), legitimarea in istoria literara si istoria mentalitatilor (Oana Fotache), legitimarea genurilor mixte (Alexandra Vranceanu), teorii sociale ale fericirii ca strategii de legitimare (Cosima Rughinis). Cum spuneam, ar fi greu de detectat niste focus-uri. Pentru a nu nedreptati nicio sesiune, le enumar pe toate: „Ratiune, imaginatie, contrafacere“, „Normele si violenta“, „Limbaje ale sacrului si ale profanului“, „Politici ale angajarii“, „Perspective multiculturale“, „Practici, strategii si instante legitimatoare“, „Istorie literara/ culturala“, „Discursuri identitare“, „Avangarde“, „Generatii literare“, „Filosofii ale legitimarii“, „Voci ale «celuilalt», „Studii feministe“, „Imagologie“, „Limite istorice si culturale“.
Dincolo de dorinta de a clarifica concepte si de a explica sensuri, am remarcat preferinta pentru nuante, apetitul pentru idei, abilitatea de a descoperi contradictii si paradoxuri, altfel spus, am observat intelectuali posesori de instrumente fine de analiza, constienti de caracterul inepuizabil al problemelor pe care au ales sa le discute, de numeroasele completari si perspective pe care acestea le suscita, dispusi sa accepte amendamente la teza propusa. De mentionat ar fi si ca mai toate comunicarile sustinute, supuse discutiei dupa incheierea sesiunii propriu-zise, s-au orientat spre aspecte dintre cele mai problematizabile, cu deschidere spre mai multe spatii ale culturii.
Castigatoare a fost, astfel, individualitatea, cu toate sensurile pe care termenul le permite si impreuna cu schimbul de idei pe care il presupune. Este exact ceea ce a favorizat un dialog care a durat trei zile si care nu a cautat raspunsuri finale la intrebari complicate. Fertilitatea abordarii interdisciplinare nu a mai parut doar o idee vaga, greu de probat in practica. Participantii au vazut de ce.