Iarna nu-i ca vara
articol aparut in Cultura, nr. 51 din 2006-12-07» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
Un motto inca potrivit:
„Fereste-ma Doamne de cei ce-mi vor binele
de baietii simpatici dispusi oricand la o turnatorie voioasa
acum cand se apropie iarna
si n-avem nici ziduri inalte
nici giste pe Capitoliu
doar mari provizii de ingaduinta si spaima“.
(Mircea Dinescu, „Indulgenta de iarna“)
„Erau niste sarbatori usor schizofrenice. Dupa ce timp de opt-saisprezece ore pe zi petrecute la radio, plangeam soarta romanilor de-acasa, ieseam pe usa studioului si intram in alta lume.“
Zilele acestea am primit prin e-mail „Fwd: Fw: Invitatie la boicot – OMV ne scumpeste gazul“, un text protestatar conceput pe structura „lantului slabiciunilor“:
„Citeste si da mai departe!
Desi nu ti se va indeplini o dorinta daca dai mai departe si nici nu iti va muri pisica daca nu-l dai
in urma unui santaj, OMV a determinat cresterea pretului la gazele naturale. in prezent, pretul a 1000 metri cubi de gaz este de 330 lei noi. incepand cu 11 noiembrie, OMV va scoate din buzunarul nostru 410 lei noi pentru aceiasi 1000 metri cubi de gaz. Scumpirea, acceptata de Autoritatea de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), este rezultatul santajului OMV – Petrom. Pretul pe plan mondial la gaze naturale nu a crescut si nici moneda nationala nu a suferit o devalorizare excesiva. De ce scumpeste OMV – Petrom gazele?
Petrom are un singur motiv. Pentru ca poate!
Petrom, care furnizeaza 40% din consumul de gaze naturale din tara, a amenintat ANRGN ca in cazul in care nu i se accepta solicitarea va inceta sa mai furnizeze gaz in Romania. Gazul pe care OMV – Petrom il vinde in tara nu este de import, ci este extras chiar de pe teritoriul national al Romaniei! OMV – Petrom a mai solicitat Autoritatii Nationale de Reglementare, de aceasta data insa „neoficial“, sa practice tarife diferentiate intre consumatorii casnici si cei industriali. Aceasta insemna insa ca marirea pretului pentru consumatorii casnici sa fie suportata de consumatorii industriali. Lucru care ar fi condus in mod indirect la acelasi rezultat. Cresterea preturilor de productie pentru consumatorii industriali inseamna cresterea si mai accentuata a preturilor la bunurile de larg consum, avand drept rezultat tot afectarea consumatorului casnic prin scumpiri indirecte.
in schimb, OMV – Petrom reduce preturile la benzina si motorina cu doar 0,07 lei noi pentru un litru! Din generozitate? Nu prea. Masura de reducere a preturilor practicate de Petrom vine ca urmare a scaderii cotatiilor internationale, adaptata conditiilor de piata din Romania (sursa informatiilor o constituie cotidianele nationale: „Romania Libera“, „Cotidianul“, „Ziua“, „Adevarul“).
Consumatorul roman, fie casnic, fie industrial, nu isi poate alege furnizorul de gaze. Iarna aceasta vom plati 410 lei noi, in loc de 330 lei noi pentru 1000 metri cubi de gaz! Nu avem posibilitatea de a refuza sa le cumparam gazul. intr-o asemenea situatie, este lesne de anticipat cresterea preturilor la bunurile de consum. in cazul in care alegem sa nu asistam pasivi in timp ce ne vor baga cat mai adanc mainele in buzunare, ce am putea face? Sa le refuzam nimicul de 0,07 lei noi pentru un litru de benzina sau motorina pe care ni-l arunca inapoi dupa ce ne scot din buzunare 80 de lei noi in plus pentru fiecare 1000 de metri cubi de gaze? Ceea ce castiga prin scumpirea gazelor naturale pot pierde din incasarile de la benzinarii.
Putem determina OMV – Petrom sa resimta, alaturi de noi, in incasari, cresterea facturii de gaze. Concret, propunem:
1. Timp de 5 luni de zile, pe perioada iernii: noiembrie si decembrie 2006, ianuarie, februarie si martie 2007 sa evitam sa cumparam produse OMV – Petrom – PetrOMV. Nici benzina, nici motorina, nici alte produse.
2. Sa transmitem tuturor prietenilor si cunostintelor acest mesaj.
3. Sa inventam noi modalitati de a informa cu privire la boicotarea OMV – Petrom: tiparirea si distribuirea de fluturasi, tiparirea si afisarea, in locuri publice special amenajate, de afise, autocolante, grafitti, discutarea cu prietenii, colegii, cunoscutii carora nu le-am putut trimite mesajul prin e-mail etc.
Obiectivele urmarite prin aceasta campanie sunt:
1. Informarea cetatenilor Romaniei cu privire la aceasta nedreptate care ingreuneaza viata zilnica a tuturor cetatenilor Romaniei, mai ales pe timpul iernii.
2. Constientizarea cetatenilor cu privire la puterea pe care o au de a actiona impotriva nedreptatilor de acest fel, cu minimum de efort. Fara greve, fara manifestari ample de strada!
3. Transmiterea unui avertisment catre toate companiile nationale sau multinationale, precum si catre autoritatile publice nationale si locale ca cetatenii Romaniei nu mai sunt dispusi sa asiste pasivi atunci cand li se scot mai multi bani din buzunare fara nici o justificare.
4. Prevenirea repetarii unor initiative similare celei a OMV/Petrom.“
(O campanie initiata de grupul informal pentru Campanii Sociale „Oameni pentru Oameni“; dupa stiinta mea, desi limbajul este cel exersat de „lemnoasele“ proteste de stanga, autorii mesajului sunt tineri analisti politici si economici.)
Am reprodus acest text ca sa demonstrez celor care au incredere in mine ca „dau mai departe“, „trec naveta“, dar si pentru a evidentia ca in subteranele vietii noastre publice dominate de grupuri oculte si pauperizante se constituie retelele unor proteste anti-trust traditionale sau/si inventive, replica la fenomenul saracirii severe a romanilor, evident, mai ales, in iernile noastre postcomuniste si in iarna preintegrarii noastre.
Unde sunt zapezile de altadata?
Iernile romanesti nu mai au de mult sarbatorescul traditiei. Daca regimul comunist a incercat sa secularizeze Craciunul, perioada postcomunista l-a inserat in cultura de consum. Pe vremea comunistilor, Mos Gerila (numit discret, in cercurile familiale, Mos Craciun) aducea copiilor lucruri utile (mere „poleite“, carti si „hainute“, „papusa cu par“, „pantofiori“, brad cu beteala, colinde si poezii recitat-cantate gagav Mosului care maraia ca un bau-bau in spatele usii intredeschise). Parintii ascultau „Europa Libera“ (tata, anticomunist atunci ca si acum, astepta cu voluptatea conspiratorului, mesajul pe care, de Anul Nou, regele Mihai I il adresa din exil, poporului sau). Poate, pentru a stabili o corespondenta de feeling, ar trebui sa redau si cateva fragmente din amintirile de Craciun ale lui Neculai Constantin Munteanu:
„Erau niste sarbatori usor schizofrenice. Dupa ce timp de opt-saisprezece ore pe zi petrecute la radio, plangeam soarta romanilor de-acasa, ieseam pe usa studioului si intram in alta lume. O lume in care incercam sa stam, mai ales de sarbatori, tot noi intre noi. Mergeam uneori la biserica ruseasca, unde erau slujbe ortodoxe. Alteori alergam dupa varza pentru sarmale si niciodata varza nemteasca nu era buna pentru ce voiam noi. Eram acolo, dar ne raportam mereu la aici. …Stiam ca acasa oamenii ne asculta, mi-i imaginam noaptea, in fata radioului dat incet, ca sa nu se auda la vecini, in intuneric, ascultand „Actualitatea Romaneasca“…. difuzam colinde… amestecam colindele Madrigalului cu inregistrari ale unui cor de pe langa o biserica romaneasca din Cleveland. Era felul meu de a comunica cu cei de-acasa de sarbatori si, poate, cu acea parte din mine care ramasese acolo. Aranjam colindele in asa fel incat sa fie un fel de suita, cu vestea cea mare, cu Nasterea Pruncului, venirea magilor, iar intre colinde le spuneam romanilor cuvinte de imbarbatare… Straniu este ca eu insumi nu traisem niciodata emotia speciala a Craciunului, in felul in care incercam sa o transmit romanilor care ma ascultau, nici in copilarie, nici mai tarziu. Re-cream atmosfera sarbatorii pentru romani, carora le era interzisa, dar o re-cream si pentru mine, care n-o traisem cu adevarat niciodata pana atunci.“ („Amintiri din zapezile de altadata“, in „Formula AS“, nr. 658, editie online)
Oricum, Craciunul era o sarbatoare scurta, intrai in ea abrupt, fara preliminarii, dintr-un trimestru/semestru intentionat prelungit de autoritati pana-n Ajunul Nasterii Domnului. Iernile pareau mai lungi decat pamantul pe care mi-l inchipuiam ca-n „Nunta Zamfirei“ lui Cosbuc. Ani de zile m-am gandit cat de fericiti trebuie sa fie ursii care iarna hiberneaza! Am avut oroare de iernile inzapezite din copilarie, caci mama trebuia sa faca trei kilometri de „partie“ pentru ca eu sa ajung la scoala din deal, fara a ma uda la picioare. Apoi, cheltuielile pentru imbracamintea de iarna istoveau bugetul familiei, ramanandu-mi bani putini pentru carti! in facultate am prins primii ani de „austeritate“, cozile la cantina pentru vreo: ciorba chioara, o spinare de pui sau o aripa cu sos verde (la acest meniu ne concurau studentii arabi!), trenurile cu turturi la geamuri, tramvaiele in care faceam parte din specia omului-sardea, adoptarea hainelor potrivite pentru studiul la BCU (palton gros, cizme imblanite, musai manusi; in camin, impreuna cu cateva colege am recurs la o improvizatie de incalzire: furt de energie, de la bec!). Doar Bunul Dumnezeu si decanul Stefan Stefanescu m-au salvat de la exmatricularea pe care o cerea cu insistenta un „cadru didactic“ de la Biologie, o domnisoara acra si cam enervanta. Apoi, ca profesoara, timp de trei ani, iarna, am predat in clase fara nici un pic de caldura („motorina este scumpa si este necesara la lucrarile agricole, care sunt o prioritate!“– asa ii mai „incurajau“ pe elevi si profesori activistii de partid, directorii, inspectorii scolari; multi dintre elevii aceia sunt acum adulti reumatici, imbatraniti prematur, ostili iernii).
Alergia meteorologica
Initial, cand proiectasem acest articol, mi-am rugat prietenii sa scrie cateva randuri despre „iarna studentiei lor comuniste“, pentru a nu lasa sa se piarda detaliile care, in parte, ar explica, „alergia meteorologica“ a unei parti din generatia mea. Spre surprinderea mea, „baietii“ au spus ca asa ceva ii traumatizeaza si m-au refuzat cu condescendenta. Doua prietene „s-au executat“, lasandu-se insa covarsite de nostalgii. Retin, pentru culoare, cate ceva din relatarile lor: „De regula, temperatura de afara si cea de dinauntru erau cam la fel, avantajul situatiei fiind acela ca nu mi se abureau ochelarii. Apa calda se dadea la camin de trei ori pe saptamana (miercuri, vineri, duminica). Cind nu era apa calda, ne spalam in lighean – ligheanul de plastic sau de pleu (tabla) se afla sub fiecare pat. Cind se dadea apa calda, baia caminului se incalzea de la aburi. in zilele fara apa calda ne spalam in baia rece si raceam pana terminam dusul <…>. Moda iernii clujene presupunea: pantalonii matlasati pentru ambele sexe, salopetele de schi, pantalonii de stofa; eleganta masculina impunea bocancii, sosetele groase de lana, izmenele care ieseau la iveala cind barbatii se asezau pe scaun; echivalentul pentru femei era cicanadrág, piesa de rezistenta a garderobei de iarna“. imbracamintea de noapte era conceputa pe sistemul foilor de ceapa: „…lenjerie de corp, sosete groase de lana, izmene flausate, tricou gros cu maneci lungi, vesta tricotata, capot de molton. Cu sacul de dormit si doua paturi te incalzeai pana dimineata. Daca am amintiri placute despre iernile studentiei mele clujene? Da. Cele mai emotionante se leaga de colindatul studentilor de la Conservator, fructul oprit si hranitor. Si acum imi dau lacrimile cind imi amintesc de ele.“ (Edit Szegedi). Cealalta prietena: „...iarna la camin era un anotimp cu un program strict: daca erai matinala, erai prima la dus, dar si prima la spalatul vaselor <…>. La biblioteca era mai dificil sa-ti pastrezi locul; multi dintre studenti se confruntau pentru un loc in sala de lectura deoarece acela era spatiul in care caldura umana emanata o substituia pe cea din calorifere...“ (Valeria Sorostineanu).
Toti insa, dincolo de nostalgia tineretii cheltuite, uram iarna comunista, deoarece ne accentua starile de disconfort, incertitudinile, sindromul celulei; cozile la alimente erau mai lungi, mancam mai mult, precum pisicile care iarna isi indesesc blana ca sa suporte frigul, stateam la lumanare timp de o ora, in fiecare seara (in timpul vestitelor intreruperi de curent!), incercam sa nu visam cu ochii deschisi, tineam usa zavorata, caci toti „stagiarii“ aveau instalatii ilegale de incalzit garsoniera si apa din cada fabricata parca pentru prescolari. Ca manifestare a raului, iarna a intrat si in semanticile postcomuniste. Ba a devenit chiar contextualizarea absoluta a comunismului, de vreme ce se scrie si vorbeste, uneori insistent, despre „lungile nopti de bezna ale iernii comuniste“ sau despre „iarna vrajbei nostre“ (ciudat e ca sintagma lui Shakespeare a avut nevoie de regimul trecut pentru a intra in limbajul uzual). Frica de iarna este o „mostenire grea“ care ne umareste fantomatic prin toata Europa. Simptomatica, pare a fi, din acest punct de vedere, povestirea lui Dan Perjovschi: „Imediat dupa ce am semnat sa iau in primire camera de hotel din Viena, navaleste la receptie o ceata de romani care se jeluiesc ca-i frig ca dracu in camere, ca n-o sa mai retina niciodata hotel pe Internet, ca nu se poate una ca asta etc. Mi se face rau, urc in camera cu inima stransa, pun mana pe calorifer: cald, dar nu fierbinte. Saracii mei romani, dupa atatea ierni comuniste, cum nu-i cald de lesini, cum nu-i bine...“ (Dan Perjovschi, „Mostenirea grea si pielea de gaina“, in „22“, nr. 834, 2006, editia online).
Selectia naturala in versiunea romaneasca
Desi avem o „remarcabila“ toleranta la catastrofe, aproape toti romanii sunt terorizati de perspectiva iernii; parca am fi niste meridionali stramutati de imprejurari complicate intr-o Siberie a sufletului! Mai ales, stirile televizate induc redimensionarea, chiar panica: furtunile devin uragane, ninsorile superficiale sunt metamorfozate in inaccesibile troiene, ceva apocaliptic pare a se apropia.
Chiar si acum „se indura“ de frig in institutii: se fac economii sau, din incompetenta si/sau lene, nu se executa la timp lucrarile de „reabilitare“ a scolilor etc. Astfel, in „institutiile de invatamant“ din Bistrita, Turda, Vaslui si chiar Bucuresti, „elevii tremura in tacere“ (Cristian Tudor Popescu, editorialul „Si totusi… inca putin si nu mai clantanim“, in „Gandul“ din 6 noiembrie 2006). Daca pentru CTP , intratrea in UE este solutia la incetarea „clantanitului“, unii dintre forumistii ziarului mentionat ofera interpretari tendentioase, solutii retardat biopolitice si eugeniste sau cinic condimentate cu umor negru: „Romanii sunt intr-una din perioadele istorice de selectie naturala. Romanii nu sunt o natiune. Sunt o populatie. O natiune are constiinta de sine. O populatie nu are constiinta de sine, are instincte. Poporul roman a fost o gazda predilecta pentru factorii de selectie numiti boala, frig si foame. Numai exemplarele cele mai reusite au rezistat. Rezultatul este ca animalul romanesc a ajuns cu vremea sa capete imunitate. Astazi animalul romanesc trece printr-un proces de readaptare la mediu. Cei slabi vor fi lasati sa piara de boli, foame si frig. Altii slabi vor fi lasati in coltii pradatorilor. Altii slabi vor capota psihic si vor emigra. Vor ramane in turma si in viata numai cei mai puternici si rezistenti fizic si psihic. Animalul romanesc va iesi intarit dupa o selectie naturala salbatica. Ce nu te omoara te face mai puternic! Traiasca bolile! Traiasca frigul! Traiasca foamea! Traiasca moartea!“ (din panseul „Selectie naturala de D’Arwin“!).
Dupa aceasta „predictie“, pot sa dorm linistita, cum-necum, vom supravetui! Oare nu acesta a fost, dupa cum ziceau manualele comuniste, scopul deciziilor noastre „istorice“, dintotdeauna ca si acum, Amin?