Cateva itinerare muzeistice
articol aparut in Cultura, nr. 51 din 2006-12-07» cultura epoca noastra »
Autor: Corneliu Lupes
„Dincolo de mormant, inainte !“
(Goethe)
Riscam sa cadem in capcana unor sterile comentarii, privind insuficienta fondurilor alocate muzeelor, remarcand ca soarta acestora nu este nici mai buna, nici mai rea decat a spitalelor, scolilor, teatrelor, bibliotecilor, formatiilor muzicale (simfonice, de opera si opereta), nu si a guvernului sau parlamentului; toate alimentate de acelasi fragil buget.
… in pagina scrisa, pe partitura, pe sevalet/ soclu, pe orice suport pretabil a face casa buna cu opera artistica/ stiintifica sau in „… institutia publica de cultura, aflata in serviciul societatii, care colectioneaza, conserva, cerceteaza, restaureaza, comunica si expune, in scopul cunoasterii, educarii si recrearii, marturii materiale si spirituale ale existentei si evolutiei comunitatilor umane, precum si a mediului inconjurator“, cum este definit muzeul. Renuntam la definirea conceptului de „colectie publica“, deoarece diferenta fata de cea precedenta este mai mult administrativa (organizatorica). inainte de a inchide actul juridic respectiv, lamurim cititorul ca, in mai putin de trei ani, intreg esafodajul clasificarii acestora (nationale, regionale, judetene) a cazut sub ghilotina reformei.
Am cumpanit indelung in fata foii albe, umpland cosul de sub birou cu un morman de ghemotoace. Riscam sa cadem in capcana unor sterile comentarii, privind insuficienta fondurilor alocate muzeelor, remarcand ca soarta acestora nu este nici mai buna, nici mai rea decat a spitalelor, scolilor, teatrelor, bibliotecilor, formatiilor muzicale (simfonice, de opera si opereta), nu si a guvernului sau parlamentului; toate alimentate de acelasi fragil buget.
Nu putem trece peste „amanuntul“ ca personalul asezamintelor respective, ca si cel al suratelor intru cultura, nu-si permite nici macar iluzia marsaluirii pe bulevarde, cu pancarde revendicative, nu numai din orgoliu, ci si dintr-o resemnare/ estimare realista a prioritatilor, privite de la ametitoarea inaltime a Parlamentului. Daca „sanatatea“ sau „invatamantul“ pun pe foc, prin statutul lor, guvernantii, refuzul activitatii – pe timp limitat – in pomenitele domenii cultural – artistice, nu-i lezeaza in nici un fel pe acestia. Asa se face ca primele cifre ale procentului din P.I.B., oferit culturii, incep constant, din 1990 incoace, cu doua zerouri… Pe fundalul acestui „infloritor“ peisaj, se profileaza nava muzeisticii autohtone, animata de silueta „matrozilor“, ambele atinse de maladia „renumerarii mici, dupa buget“.
Consecintele se oglindesc in imaginea asezamintelor: patrimoniu si aparatura, restaurare, conservare, cercetare, editare, dotarea cu echipamente de informatica, colaborarea cu institutii similare de profil (autohtone si straine), promovarea imaginii s.a. . Cele mai multe expozitii permanente de (de baza) aniverseaza trei-patru decenii, daca nu mai mult, ceea ce impune repunerea lor in pagina muzeistica la nivelul inceputului de mileniu trei, pentru ca – nu-i asa ?! – „tempus ireparabile fugit“. Nu ocolim nici personalul (fie el de specialitate sau auxiliar), pentru ca: „ai ce dai“.
Fundalul celor cateva „crochiuri“ ale peisajului muzeistic induce o tenta ingrijorator de terna. Or, rasfoind cu atentie presupusul atlas muzeistic, vom constata ca cele mai multe pagini trezesc un justificat interes, capabil sa umbreasca efectul pomenitelor vicisitudini, fara ca veridicitatea acestora sa poata fi pusa la indoiala. Intra in scena „factorul subiectiv“.
in afara muzeelor care au disparut (cele care ilustrau „epoca de aur“ si proslaveau pe destoinicii ei fauritori), slujbasii actualelor asezaminte sunt aceia care de 30-40 de ani s-au logodit si convietuiesc cu cioburile scoase din maruntaiele pamantului, cu marturiile defilarilor epocilor istorice, literare, artistice, militare sau cu aviditatea achizitionarii unui obiect care sa intregeasca patrimoniul. Li se alatura, cu inconstienta, proaspetii sositi de pe bancile amfiteatrelor, unii parcurgand obstacolele masteratelor si doctoratelor, toti loviti de aripa inefabila a pasiunii, impinsa pana la patima. Nu munca ii sperie pe acestia, ci durerea ca nu au acces la „hrana“ aflata pe taraba chioscurilor de ziare (pentru publicatiile de specialitate), in rafturile librariilor/anticariatelor, pe scenele teatrelor si formatiilor muzicale. Cat despre visurile unor achizitii din atelierele pictorilor/sculptorilor sau din expozitii, nici vorba! Nu-i asa ca fantazam daca ne imaginam un bonus lunar, adaugat remuneratiei, atata cat este, pentru asemenea destinatii…?! Manati de inertia condeiului (tastaturii) – dar si de mahnire – ne-am lasat sedusi de ultimii termeni ai triadei „munca-pasiune-umilinta“, riscand pacatul de a nu vedea padurea din cauza copacilor.
Mea maxima culpa !
Peisajul muzeistic autohton, aflat sub aripa Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor, nu se limiteaza la cele 6 de muzee cuprinse in amintita lege. in jurul unora dintre acestea graviteaza „sateliti“, ai caror lucsi ii concureaza pe cei ai „planetei mama“. De pilda in Iasi, plasat nu intamplator in capul listei, Complexul Muzeal National „Moldova“ este serios concurat de confratele mai mic in grad (de importanta regionala) – am numit Muzeul Literaturii Romane – care, la randu-i este asaltat de propriii sateliti de pe malurile Bahluiului (Casa „Vasile Pogor“, Muzeul Memorial „N. Gane“, Bojdeuca „Ion Creanga“, Casa „Dosoftei“, Vila Sonet „Mihail Codreanu“, Muzeul Teatrului, Muzeul Memorial „G. Toparceanu“) ca si de „raspanditele“: „Vasile Alecsandri“ (Mircesti) si „C. Negruzzi“ (Trifesti). Acestora li se alatura ecourile unor Asachi, Kogalniceanu, Maiorescu, Iacob Negruzzi, M. Sevastos, Ibraileanu, Philippide (tatal si fiul), G. Lesnea, Ralea, Mihai Ursachi venite din Copou, de la Biblioteca sau de la Bolta Rece.
Cu exceptia faptului ca in capitala isi au sediul 14 muzee nationale (de Arta; de Istorie; al Satului „Dimitrie Gusti“; Taranului Roman, de Istorie Naturala „Grigore Antipa“; Militar; Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida“; Cotroceni; „George Enescu“ – pentru a numi o parte dintre acestea), peisajul nu este mult diferit de cele precedente si de urmatoarele. in cazul Muzeului National al Literaturii Romane, „Martisorul“ lui Tudor Arghezi, subordonat acestuia, concureaza imaginea muzeului coordonator, starnind invidia confratilor intru muzeistica literara bucuresteana (Bacovia, Minulescu, Rebreanu) si Calinescu, subordonat Academiei Romane.
Cotat de „importanta judeteana“, Muzeul Municipiului Bucuresti, rasfatat cu sediul in cunoscutul Palat Sutu, dar amenintat de sabia retrocedarii, este omniprezent in capitala: Palatul Voievodal „Curtea Veche“, Muzeul „Theodor Aman“, Muzeul „Prof. dr. Victor Babes“, Muzeul „Cornel Medrea“, Muzeul „C. I. si C. C. Nottara“, Muzeul de arta „Frederic Storck si Cecilia Cutescu-Storck“, Muzeul de Arta Populara „Dr. Nicolae Minovici“, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“, Colectia „Maria si Dr. George Severeanu“, cum se vede, o ilustrare a diversitatii in unitate cu oferte una mai tentante decat alta. De altfel, nu se galoneaza muzeele ca fiind mari sau mici, cu atat mai putin urate sau frumoase, ci adevarate sau false. Gradual, ar putea fi esalonate dupa autenticitate si abia apoi dupa valoarea si complexitatea cladirii (incintei) sau ale patrimoniului.
Se aliniaza organizatoric aceleiasi organigrame si muzeele din centrele judetene, fara sa poata sa fie vorba de centralizare, deoarece au sarit de mult din „barca“ M.C.C... Descentralizare cu cantec, deoarece a disparut controlul asupra chivernisirii fondurilor alocate. Presupusa harta muzeistica evidentiaza cateva asemenea centre, care ies in evidenta: Piatra Neamt (Hogas, Creanga – Humulesti, Veronica Micle – Tg. Neamt), Ploiesti (Nichita Stanescu, Bellu – Urlati, Iorga – Valeni, N. Grigorescu, Hasdeu – Campina, Cezar Petrescu – Busteni), Braila (Panait Istrati, Perpessicius, Vasile Bancila, Anton Dimitriu, Nae Ionescu). Prin ultima capitala de judet curgem spre asezarile sub palaria carora se inghesuie umbrele unor personalitati locale: Falticeni – un Blaj al Moldovei, unde-i intalnim pe Lovinesti, Birlic, N. Gane, Sadoveanu (pentru o perioada), in apropiere Labis (Malini) si pe Irimescu – de data aceasta singularizat de propria-i donatie; sau Targoviste, unde sotii Gheorghe si Dumitra Bulei et comp. tin aprinsa flacara Vacarestilor, a lui Carlova, Heliade Radulescu, Caragiale (Haimanale – astazi purtand numele dramaturgului), Tony Bulandra, Calboreanu, Radu Petrescu si ceilalti „elevi“ ai Scolii de la Targoviste, Grigore Arbore si, nu in ultimul rand, Cioranestii (Ion, George, Nicolae, Alexandru, Ecaterina Nenitescu) din Moroeni, prezenti astazi printr-un palid insemn muzeistic. Cum nu se poate mai fericit, in fosta capitala a Tarii Romanesti turistul intalneste, in forfota traficului, Turnul Chindiei, in timp ce vizitatorul avizat va sterge colbul uitarii in Muzeul Tiparului si al Cartii Vechi.
Parasim criteriul literar-geografic in favoarea unuia de care ne simtim mai legati, acela al personalitatilor, care prin opera au sfintit locurile in care s-au nascut sau de care s-au atins in vre-un fel, devenind astfel ceea ce numim „spirit tutelar“. Printr-o intamplare fericita, in capul listei sta George Enescu, cel de la a carui nastere se implinesc in anul in curs 125 de ani (congener cu Minulescu, Bacovia, Goga, E. Lovinescu, Panait Cerna, Iser) si pe care-l gasim la Liveni si Dorohoi (Botosani), Tescani (Bacau), Bucuresti, Vila Alba – Cumpatu (Sinaia). Nu ne-am ierta daca nu am aminti ca prietenul si congenerul sau, Béla Bartók, este cautat de admiratori de pretutindeni la Sannicolau Mare unde s-a nascut, asa cum afirma prof. Margareta Velscov, muzeograful asezamantului, care cinsteste memoria compozitorului. ii urmeaza Liviu Rebreanu, intalnit in rafturile bibliotecilor dar si in Ardealul natal, la Maieru (muzeograf Sever Ursa), Prislop (muzeograf Mihail Martin), dar si la Valea Mare (langa „Florica“ Bratienilor – Pitesti) sau in Bucuresti. Nicolae Iorga este prezent in Botosani, unde s-a nascut, dar si in amintitul Valeni de Munte, unde a locuit pana in pragul asasinarii (1940). Pe langa Copoul Iasului, Sadoveanu este prezent si la Vovidenia (Neamt), unde i se alatura un alt pascanean (congener si prieten), mitropolitul Visarion Puiu. Cel uitat de toti in timpul vietii, autorul „Lacustrei“ este amfitrionul vizitatorilor, atat in muzeul din Bacaul natal, cat si in cel din Bucuresti, unde a trait peste 20 de ani, spre sfarsitul vietii (1933 – 1957). Fortand putin lucrurile, putem spune ca si Octavian Goga ne intampina din Rasinariul natal dar, mai cu seama, din asezamantul muzeistic din Ciucea, datorat Veturiei, sotia sa.
Un binemeritat statut special are Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu“ care, astfel, depaseste cea mai optimista speranta a filosofului Constantin Noica, pus in pagina muzeistica de Petru Cretia si continuat de ministeriabilii din fruntea Culturii, dintre care a facut pasul in fata actorul Ion Caramitru, a carui afinitate pentru autorul „Luceafarului“ s-a evidentiat in primul rand pe scena. Nu ne-am ierta neglijenta de a nu aminti acum, la cei 140 de ani impliniti de la debutul Poetului, de acest patimas iubitor al sau, Valentin Cosereanu, cel care a reusit sa cumuleze fericit datele cercetatorului (asezate in paginile cartilor) cu cele ale managerului, intalnite in toate fibrele Memorialului, unde, spre marele sau merit, a reusit sa selecteze proiectele cele mai fericite (valoroase) carora le-a dat viata. Cu riscul de a-i supara pe ceilalti colaboratori ai directorului, amintim pe Anca Florescu si Mara Casian. Pentru a ramane „la varf“, nu putem trece cu vederea forfota iscata in jurul Castelului Huniazilor, a muzeelor Brukenthal, Bran, si nu numai a acestora, care cum-necum s-au despovarat sau urmeaza sa o faca. Pentru unele se zvoneste ca se va alege solutia concesionarii. Un caz special este cel al Pelesului, in curs de retrocedare, dar cu speranta ca nu-si va schimba destinatia.
intamplator sau nu, muzeele n-au fost puse dintru inceput sub tirul reformei, ca in cazul altor domenii (sanatate, invatamant, justitie, administrativ etc.), poate si pentru ca au ramas intr-un punct mort. Asa se face ca fiecare s-a descurcat cum a putut, sub adierea suflului din spate. in cele mai multe muzee s-a petrecut un hiatus: multe au intrat in reparatii capitale. Ceea ce nu inseamna ca si-au inchis portile. Au recurs la expozitii temporare (Muzeul de Istorie a Romaniei – Suedia, Brazilia; Muzeul National al Literaturii Romane adaugand acestora si spectacole de teatru, muzicale, precum si foarte frecvente lansari de carte). Un alt teren al prapastiei a fost acela ca expozitiile permanente (de baza) a trebuit reorganizate, unele infestate de ingerinte politice, altele depasite profesional si imbatranite la propriu (30 de ani). Portretele, sculpturile si fotomontajele cu „cei doi“ au coborat in pivnite. Aducerea la zi (arhitectural, scenografic si profesional) impune acceptii si conceptii moderne, oricum mai indraznete. Toate acestea reclamau o cercetare mai laborioasa si puneri in pagina (muzeistica) mai exigenta. Bate, orice s-ar spune, un vant de innoire.
Prin mijloace clasice, sau pe Internet, lumea incepe sa circule. Receptiv la aceste innoiri, criticul literar Alexandru Condeescu, directorul Muzeului National al Literaturii Romane, recruteaza din personalul propriu, sau din afara, un detasament de informaticieni pentru a realiza proiectul EuroLiteraTur, in colaborare cu 6 coorganizatori din 6 tari europene si cu sprijinul a 45 de parteneri locali, nationali sau europeni, din 13 tari. Defel singulare, asemenea deschideri sunt imbratisate de cat mai multe institutii muzeale, incepand cu cele reprezentative (nationale, regionale) si continuand cu cele mai mici in suprafata, patrimoniu, nu si in fapte. Orice muzeu care se respecta isi are caseta sau C D – ul de prezentare si este prezent pe Internet. De ani buni, muzeografii Valer Rus, devenit intre timp director, si, colegul sau, Ovidiu Savu, de la Casa Muresenilor din Brasov, cocheteaza cu asemenea deschideri, mereu cu ochii atintiti spre Vest. Si culmea !, sunt intr-o colaborare de exceptie cu venerabila si distinsa doamna Lucia Bunaciu, urmasa Muresenilor, donatoarea patrimoniului si cel mai de nadejde stalp al muzeului. Tot de aici s-a aprins scanteia A. N. I. M. – ului (Asociatia Nationala a Institutiilor Memoriale), care s-a stins, din pacate.
Revenind in capitala Moldovei, un alt muzeu in aer liber, unde poetul Lucian Vasiliu, directorul muzeului, si-a capatat renumele de neobosit luptator pentru cauza asezamantului, fie pe palierul administrativ (institutia a trecut prin reparati capitale), dar mai cu seama pe cel muzeistic. Nemaiincapand in matca, Muzeul Literaturii Romane din Iasi a organizat expozitii tematice temporare itinerante. Ioana Cosereanu, sefa sectiei Muzee memoriale, a organizat si insotit asemenea expozitii in Bucuresti, Brasov dar si la colegii din Braila: director Zamfir Balan, sef sectie Elena Ilie. Aceste abordari sincronice cu modele europene nu au umbrit traditia evenimentelor de referinta. in anul precedent, Muzeul National de Arta al Romaniei a gazduit expozitia de exceptie „Umbre si lumini – patru secole de pictura franceza“, care a innobilat nu numai firma institutiei, ci si pe cea a capitalei. Acest veritabil furnal muzeistic nu precupeteste nici un efort in a promova vizitatorii de toate varstele cu oferte care penduleaza intre lectii practice si prelegeri de specialitate sau vizite cu ghidaj gratuit. Chiar daca de „importanta judeteana“, Centrul de Cultura „Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestilor“– Mogosoaia are un statut special: patrimoniului brancovenesc i s-a alaturat expozitia de covoare ale lui Dan si Liliana Nasta care, din temporara, a devenit permanenta. Acestora li se alatura „temporarele“ de autor, care se succed continuu pe simezele muzeului.
Asa cum o carte nu exista daca nu este citita, existenta unui muzeu nu poate fi conceputa in afara beneficiarilor acestor comori, nimeni altii decat vizitatorii. Cel de-al treilea segment al amintitului „hiatus“ este scaderea alarmanta a numarului acestora dupa 1990. Este in firea lucrurilor ca cel mai important segment al vizitatorilor sa vina din sfera juventutii. inaintea amintitei date, acestia proveneau din randurile tineretului studios, prin defunctele organizatii de „soimi“, „pionieri“, „U.T.C.“. Nu deplangem disparitia acestora din cel putin doua motive: indoctrinarea si minciuna. Deplangem, in schimb, faptul ca nu s-a pus nimic in loc, fara imprumuturi de pe alte meridiane, ci in buna traditie a invatamantului autohton interbelic. Se stie ca instructia, educatia, formarea deprinderilor nu se realizeaza in cele 40-50 de minute de curs. Daca s-a uitat, ne amintesc anchetele socio-culturale, care ne-au facut sa lasam capul in jos, fara a ne pune, totusi, pe ganduri si, mai ales, pe fapte.
in regimul raportului biunivoc pe palierul muzeu – vizitator, reprezentantii celui dintai termen al raportului sunt fortati de realitatile economice si socio-culturale sa fie mai agresivi pe piata culturii, pentru ca – nu-i asa ?! – este si aceasta o marfa, e adevarat, spirituala, cu atat mai valoroasa astazi si, mai cu seama, maine.
Eliberati de descatusarea pragmatismului, beneficiarii vor ceda compromisului de a-si permite necesara recuperare, care imbraca, in aceasta formula, silueta loisir-ului. in muzeu se intalnesc cei care se simt bine impreuna, pentru ca „Nu exista decat un lux pe lume – cel al relatiilor umane“, daca ii dam crezare lui Antoine de Saint-Exupéry .
Ne place sau nu, pragmatismul nu ocoleste insa asezamintele respective, raspunzatoare de zona infailibilului. Devenind o „marfa“, cultura se supune, „volens – nolens“ (mai mult nolens), legii concurentei, ceea ce-i indeamna pe diaconii (in sensul de slujitori) acestor altare sa devina manageri, cu pricepere in analiza cererii si in desfacerea produsului. inca din prima jumatate a secolului trecut, E. Lovinescu atragea atentia asupra sincronismului valorilor. Panditi de pericole paseiste, trebuie sa ne smulgem din chingile rutinei si sa intelegem ca „Integrarea europeana nu inseamna disparitia identitatii nationale. intre termeni, relatia este conjunctiva, nu disjunctiva“ .
Cum ?!
Modelele si informatia de specialitate ne vin, direct sau mijlocit, pe toate canalele.