Aesthetically incorrect
articol aparut in Cultura, nr. 51 din 2006-12-07» cultura controversei » dosar
Autor: Lucia Simona Dinescu
1. „Semnificatia“, „valoarea“ si „actualitatea“ esteticului sunt notiuni variabile, care trebuie urmarite in perspectiva istoric-contextuala, in functie de diferitele paradigme instantiate la un moment dat. in acest sens, „judecata estetica“ nu mai poate fi conceputa ca un principiu universal, absolut si imutabil. Acceptiile esteticului se schimba in functie de numerosi factori existentiali si culturali si tocmai aceasta schimbare face ca esteticul sa ia diferite infatisari si sa-si genereze permanent actualitatea. De la „frumosul“ in sine sau, mai bine zis, ideea de frumos a Antichitatii pana la estetica „uratului“ din etapele modernitatii, teoriile esteticului au evoluat (unii ar spune au involuat) pe axa notiunilor de reprezentare si a largirii categoriilor estetice. in aceasta evolutie se remarca si interesul fata de esteticul extra-artistic si de estetica cotidianului. Postmodernitatea aduce o noua mutatie in viziunea asupra esteticului, odata cu formularile simulacrului si ale stereorealitatii. Nume de esteticieni „prizati“ astazi sunt: Theodor Adorno cu „teoria estetica“, Arthur Danto cu estetica banalului, Mihail Bahtin cu estetica dialogica, Wolfgang Iser cu estetica receptarii si a efectului, Nicolas Bourriaud cu estetica relationala, Abraham Moles cu estetica informationala. Acesti esteticieni sunt prizati astazi cum au fost altadata receptati Benedetto Croce, Roman Ingarden sau Hegel. Esteticul nu a murit, doar s-a schimbat la fata. Unele concepte din estetica clasica s-au perimat (spre exemplu, contemplarea estetica pare a fi inlocuita cu interactiunea), insa altele s-au reconfigurat (de pilda, reprezentarea nu mai este echivalata cu imitarea, ci este asociata cu simularea).
2. in comunism, teoria autonomiei estetice a reprezentat o forma de rezistenta si de opozitie la modelul pseudo-esteticii „oficiale“ si politizate. Rezistenta prin cultura a scriitorilor si a criticilor literari romani de buna credinta s-a facut prin apelul la modele strict estetice si la un joc subtextual si parabolic al aluziilor, tocmai pentru a scapa de teritoriul compromitator al politicului. Vocile care au rezistat, mai mult pasiv, la acest tipar represiv, au apelat la autonomia esteticului ca mod de evaziune din zona minata a politicii, evaziune estetica incriminata, evident, de propovaduitorii proletcultisti la vremea respectiva. Tocmai aceste modele strict estetice au ramas valide in fenomenul de recanonizare a literaturii care a urmat dupa 1989. Se stie prea bine ca, pentru postmodernii care s-au afirmat in forta in perioada postdecembrista, tocmai acest gen de scriitori au constituit modele literare, mai degraba decat scriitorii care, pentru a scrie romane cu miza socio-politica, au facut tot soiul de compromisuri. Autonomia literarului a fost teza sustinuta de critici literari precum Nicolae Manolescu sau Eugen Simion. Daca contextul istoric-politic al comunismului a favorizat recursul la teza dominarii esteticului, astazi, heteronomia literaturii pare sa-si recastige drepturile. Literatura se integreaza, in mod firesc, in cultura fara clivajul produs, in regimurile totalitare, intre literar si politic. Esteticul, asadar, nu mai este studiat ca o valoare rupta de culturalitate, iar studiile culturale par a demonstra acest lucru. Asta nu inseamna insa ca valoarea estetica a disparut, ci inseamna ca s-a hibridat cu alte valori care pot fi sustinute, in mod nepervertit, intr-un regim democratic: valoarea etica, valoarea sociala, valoarea politica etc. Critica literara postdecembrista urmareste in primul rand axiologia estetica a unei scrieri, dar poate, in acelasi timp, sa abordeze aspecte ale heteronomiei esteticului.
3. in conditiile in care productia estetica este, in capitalismul de astazi, integrata in productia de bunuri (Jameson), arta nu mai este o creatie autonoma, ci un fapt social, o forma de activism impotriva ideologiei puterilor dominatoare. Esteticul nu mai poate fi un concept desprins de problemele contingente ale vietii sau de critica societatii si a politicii. in aceste conditii, arta trebuie sa fie „aesthetically incorrect“, in sensul devierii de la directiile culturale normalizatoare. Spre exemplu, intr-o lume in care esteticul este alaturat mai degraba valorilor extra-estetice (estetica corporala de tipul chirurgiei plastice sau estetica publicitatii de tipul „impachetarii“ realitatii in culori cat mai stralucitoare si in oferte promotionale spectaculoase), artistii si scriitorii deviaza de la linia corporatismului capitalist care trebuie sa fie, nu-i asa, intotdeauna „aesthetically correct“. Incorectitudinea estetica a artei si a literaturii este un principiu de rezistenta la fortele uniformizatoare, „pure“ si „curate“ (in „cabinetele de infrumusetare“ se deruleaza o intreaga campanie pentru un corp fara celulita, fara varice si fara cicatrice) ale capitalismului. Prezentandu-se in aceasta forma de insubordonare si de critica, arta atinge zone subversive ale eticului, ale societalului si ale politicului. in plus, arta si literatura intra, din ce in ce mai mult, in paradigme tehno-estetice (estetica fractal-computationala, bio-estetica sau estetica transgenica, estetica algoritmic-evolutiva etc.) prin intalnirea cu stiinta si tehnologia. Domeniul esteticului este mult largit pentru a cuprinde aspecte social-comunicationale, inter-umane sau chiar transumane. in acest sens, esteticul se intalneste cu eticul, autonomia artei cu heteronomia artistica, valoarea estetica cu valoarea culturala.