Operatori culturali si alte vietati
articol aparut in Cultura, nr. 48 din 2006-11-16» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Pentru a opta oara, la Campina, s-au desfasurat, recent, Galele APLER. O reuniune nationala a editorilor de carte si presa culturala, unde s-au dezbatut, in doua „reprize“ de colocviu, problemele la zi ale domeniului si s-au decernat premii pentru performnta editoriala, pentru excelenta scriitoriceasca, pentru jurnalism cultural. Constituita, cu acte in regula, in septembrie a. c., Federatia Editorilor si Difuzorilor de Carte din Romania, FEDCR, cea mai reprezentativa organizatie patronala si profesionala de profil, si-a prezentat, in premiera, „Strategiile, programele si actiunile pentru viitorul culturii scrise in Romania“.
Cum era de asteptat, discutiile aprinse s-au focalizat in jurul temei „Fondul Cultural National versus cultura scrisa nationala?“ Adica, un rechizitoriu vehement la adresa Administratiei Fondului Cultural National (AFCN), al carui preambul l-a constituit „Apelul pentru salvarea culturii romane vii“, initiat de revista „Contemporanul“ si semnat, pana la finalul intalnirii de la Campina, de peste 700 de personalitati, scriitori, universitari, jurnalisti, editori etc. din Romania, Israel, SUA, Franta, Germania, Australia, Republica Moldova, Grecia, Irlanda.
Multe si de toate s-au spus/ scris despre acest apel, in mass-media si la reuniunea campineana, probabil ca nu putine se vor spune/ scrie si de acum inainte, pe masura ce semnaturile se vor inmulti. Din capul locului trebuie sa subliniem faptul ca a te agata de tonul incendiar, uneori grandilocvent, de la tribuna, al textului si a nu vedea indreptatirea initierii lui este (inca) o manipulare cu gust dambovitean de smechereala. Paguboasa, fireste. Sigur ca in atari circumstante e de preferat limbajul sec al tehnicienilor unor patetisme aflate mai mult la locul lor in secolele trecute, dar asta nu schimba cu nimic fondul problemei. Dupa atatea privatizari cu cantec, centralizari, descentralizari si externalizari (mai nou), cu o Lege a Cartii, care, modificata fara ca initiatorii si specialistii sa fie consultati, tot nu functioneaza si o Lege a Sponsorizarii ce nu avantajeaza pe nimeni, cultura scrisa abia mai respira. Dupa 16 ani de experimente.
Sa ne lamurim. In timp ce tarile Uniunii Europene (inclusiv „vecinele“ noastre intrate in U.E. In penultimul „val“) aloca, anual, culturii 2 – 3 % din PIB – 2% in Ungaria, 3% in Polonia – noi ne „sumetim“ cu 0, 16% sau 0, 18%. Si, in vreme ce in Germania, de pilda, industria cartii are o cifra de afaceri de 9 miliarde de euro (din cele 19 miliarde de euro cat totalizeaza respectiva industrie a Europei), iar Ungaria, 250 de milioane de euro, industria cartii din Romania abia „palpaie“ cu 50 de milioane de euro. Orice model am imprumuta pentru o buna functionare a subventiilor, finantarii nerambursabile sau cum vom mai numi sustinerea culturii scrise (si inca vii!), lipsa fondurilor va „gripa“ motorul. Asa se intampla si cu „externalizarea“ care a dat Administratia Fondului Cultural National (AFCN). S-a batut moneda ca noua institutie e una pur inspirata de Centre National du Livre. Un original celebru, a carui copie ar da bine, nu-i asa, in „Micul Paris“. Da, daca ar avea in dotare si fondurile Centrului francez, folosite integral pentru subventionarea culturii scrise si nu la gramada, pentru orice fel de proiect cultural.
Cum se intampla la noi, AFCN a inceput sa functioneze inainte ca mecanismul legislativ sa fi fost reglat pentru a-l sustine. Nimic nou, asa s-a intamplat si se intampla inca si cu Legea 186, a Cartii, chiar in varianta ameliorata. Ceea ce indreptateste afirmatia multor editori veniti la Campina: „in Romania este legal ca o lege sa nu functioneze“. Nu neaparat pentru ca n-ar exista vointa politica, ci pentru ca lipseste metodologia aferenta (inclusiv aceea a sanctiunilor ce se aplica in cazul... neaplicarii respectivei legi). Marul discordiei, criteriile de evaluare a proiectelor propuse de operatorii culturali (o titulatura pe care si scriitorii si editorii o refuza cu mare consum de energie!) ne arunca in plin absurd: li se reproseaza faptul ca „sunt bune si pentru a se evalua un tractor“, ca nu se raporteaza la strategia culturii scrise. Cum sa se raporteze, daca o asemenea strategie nu exista? Dac-ar fi existat, s-ar fi stiut si spre ce ar trebui sa se indrepte, prioritar, finantarea nerambursabila. Adica spre literatura contemporana autohtona, spre revistele de cultura, spre editiile critice. Cu fonduri separate, pentru fiecare categorie. Si cu un fond special pentru exportul culturii scrise autohtone peste hotare. Asa cum se intampla si in Ungaria, Polonia, Cehia, unde nu se amesteca si nu sunt la concurenta patrimoniul cu artele spectacolului si debutantii cu editiile critice ale valorilor clasate. Altfel, ca la noi adica, evaluatorii, fie ei si cei mai specialisti dintre specialistii domeniilor (ceea ce, dupa cum atrag atentia operatorii culturali, nu e cazul; stupefiant, nici in consiliul de administratie al AFCN nu se afla vreun reprezentant al asociatiilor profesionale in chestiune) vor fi pusi la grea incercare sa aleaga intre, de pilda, „Biblia Regelui John“ si volumul de debut al lui xy, dupa cum spunea, la Campina, singurul expert evaluator prezent la Galele APLER. Iar daca evaluatorii lucreaza pe un set de criterii si editorilor de carte si presa li s-au oferit alte criterii dupa care sa se ghideze in elaborarea proiectelor culturale depuse spre finantare, absurdul se rotunjeste spre perfectiune...
Despre ce-si propune sa promoveze FEDCR, federatie care cuprinde cam 70% din productia si difuzarea de carte din Romania, in numarul viitor.