Orasul sarmalelor cu dulceata
articol aparut in Cultura, nr. 48 din 2006-11-16» cultura epoca noastra »
Autor: Mihaela Grancea
Prin Turda am trecut, de-a lungul anilor, de mai multe ori. Daca in copilarie ma impresionasera vechea biserica romano-catolica si Teatrul Municipal, iar aerul imi parea irespirabil, caci mi-l \nchipuiam invadat de particule de ciment, traversarile ulterioare au semanat cu trecerea prin cenusiul purgatoriului. Vara aceasta insa, timp de o zi ploiasa, am avut prilejul sa vizitez Turda si sa realizez cat de aparente sunt aproape toate informatiiile pe care ghidurile turistice electronice, statisticile demografice si economice le ofera cu privire la vechiul oras, care odata, altadata adica, avea o viata interesanta, ca orice urbe transilvana.
Blocurile cazone pozitionate de o parte si de alta a strazilor impropriu numite bulevarde te fac confuz, simetriile arhitecturii reproduse monoton te fac sa crezi, mai ales la ceas de seara, ca poti fi oriunde in geografia politico-simbolica a Romaniei ceausiste. Impun aici, ca si in alte locuri, stereotipele (si ele!) sedii de banci din sticla si otel.
Dezvoltarea industriala a Turzii interbelice era asigurata de cele doua fabrici de ciocolata si bomboane, de una de soda caustica, acid clorhidric etc., una de carbonat de calciu si sare Glauber, de o turnatorie de fier si de o fabrica de masini, de sase tabacarii, o fabrica de mobila, o fabrica de ciment, o fabrica de var, opt fabrici de obiecte de alabastru, trei de vase ceramice, una de sticlarie, una de portelan si una de caramizi refractare si gresie, o fabrica de asfalt („Bitumen“-Oprisani) s.a. Invatamantul orasului Turda se concretiza prin activitatea plina de culoare a liceelor de fete si de baieti, de scoli specializate – Liceul de baieti „Regele Ferdinand“, Liceul de fete „Principesa Elena“, Liceul Comercial de Baieti, Gimnaziul Industrial, Scoala de Agricultura si Viticultura, Scoala de Horticultura, o scoala de ucenici.
Incepand din anul 1919 interesul pentru viata publica era mentinut si prin activitatea saptamanalelor „Foaia noastra“ sau „Turda“, „Ariesul“, precum si de alte cotidiene efemere, buletine, monitoare oficiale si reviste literare (pe langa revistele de limba romana, la Turda erau tiparite si o serie de publicatii de limba maghiara: „Aranyosszek“ – „Scaunul Ariesului“, „Aranyosvidek“ – „Tinutul Ariesului“, „Tordai Hirlap“ s.a.). De asemenea, diversitatea etno-culturala si confesionala a orasului era demonstrata de celebrarea libera a serviciilor religioase in doua biserici ortodoxe, trei biserici greco-catolice, doua romano-catolice, doua reformate, una unitariana, una luterana, si o sinagoga. Institutiile culturale ale orasului: Despartamantul local al Astrei, Ateneul popular, Casa culturala, Cercul intelectualilor romani, Casina maghiara, cinci societati corale, un teatru, un cinematograf, bibliotecile: „Reuniunii Femeilor Romane“, Despartamantului „ASTRA“, „Reuniunii invatatorilor Greco-Catolici“, „Tractului Protopopesc Greco-Ortodox“, Biblioteca Liceului Regele Ferdinand ofereau o imagine complexa despre preocuparile turdenilor, despre functionalitatea solidaritatilor locale, despre calitatea vietii cotidiene.
„Orasul cu Porti“ (in maghiara: Torda; in germana: Thorenburg), care astazi are doar o populatie de 55.770 de locuitori, in tulburatul secol al XVI a fost locul in care a fost emis primul decret de libertate religioasa din istoria premoderna a Europei (in 1568, Ioan II Sigismund Zápolya, principe al Transilvaniei, a lansat „Edictul de la Turda“). Varful evolutiei urbane l-a constituit perioada interbelica, orasul situat pe Aries fiind resedinta judetului Turda. Populatia era predominant maghiara, dar orasul era semnificativ si pentru identitatea romaneasca (daca in 1910 romanii reprezentau 26,7%, iar in 1930 presupuneau 40%, in 1992 ea este majoritara, reprezentand 87, 4% din totalul populatiei; in 2002, in oras mai traiau 5.618 de maghiari, reprezentand 10,05% din totalul populatiei orasului. Evreii au avut, incepand de la sfarsitul secolului XVIII, un rol activ in evolutia economica si culturala a urbei. Dupa Dictatul de la Viena, multe organizatii evreiesti din Turda au facilitat refugierea evreilor din Ardealul de Nord aflat sub ocupatie horthysta in regiunile transilvane sau din Vechiul Regat ramase sub administratie romaneasca. Azi, din prezenta evreilor care pigmentau viata cotidiana a orasului a mai ramas cimitirul evreiesc ortodox, caci comunitatea iudaica era dominata de acest grup altfel maghiarofon.
Unde sunt „functiile prietenoase“ ale orasului?
Ca mai toate orasele afectate de politica (ceausista) demografica si de sistematizare urbana, Turda este o urbe fara o personalitate evidenta, cu o identitate difuza, desi autoritatile locale uzeaza de un top al celor mai civilizate orase din Romania inceputului de mileniu. Site-ul primariei ne anunta ca Turda ocupa un onorabil loc 8 in rezultatele acestui demers. Celor 50 de orase alese pentru analiza urbanitatii romanesti le-au fost aplicate 24 de criterii de evaluare, precum „accesul la infrastructura de transport (aeroport, autostrada, drum european reabilitat, cale ferata principala), accesul la comertul modern (hipermarket, cash&carry, mall), accesul la educatie, la cultura (teatru, opera si filarmonica, cinematograf), situatia economica (salariul mediu, rata somajului, investitiile straine ), preturile in domeniul valorilor imobiliare, gradul de poluare (a aerului, apei si solului), accesul la munte si mare, accesul la manifestari sportive, existenta unei gradini zoologice si introducerea si abordarea acestui criteriu este aproape indecenta daca ma gandesc la caracterul insalubru al habitatului artificial creat pentru animalele gazduite in trei sferturi din gradinile zoologice din Romaniat, rata criminalitatii, dar si distanta pana la granita cu UE; toate criteriile iau in calcul necesitatile unei familii din clasa medie, de la un loc de munca adecvat si bine remunerat pana la existenta unor posibilitati cat mai diverse de petrecere a timpului“; o asemenea acumulare de criterii pe care trebuie sa le satisfaca un oras de talie mijlocie, dar cu „un trai modern si variat“, pare ca face imposibila implinirea oricaror asteptari.
Oraselor evaluate intr-o astfel de maniera li s-au dat note. Surprinzator, pentru multi ca si pentru mine, pe pozitia 8 se afla Turda, favorizata, se pare, de apropierea de Cluj (de altfel, mai ales dupa falimentarea marilor unitati economice, multi turdeni muncesc in Cluj, iar multi clujeni s-au mutat in Turda, unde viata este mai ieftina, ambele categorii de localnici facand o naveta relativ lejera), de caracterul de „intersectie“ economica si turistica si de aplicatie multiculturala! Cu totul debusolanta pare, dintr-o mie de perspective, aceasta pozitionare, din moment ce Clujul si Aradul se situeaza impreuna doar cu o pozitie inaintea Turzii, iar Ploiestiul si Pitestiul cu un loc in urma.
S-ar zice, dupa aceasta evaluare „europenista“, ca Turda ofera un spatiu public destresant. Cand colo, Turda este un targ cam prafuit, cu cladiri care au supravietuit secolului XIX si inceputului de secol XX, reproducand modele exersate in spatiul central-eropean si influentele arhitecturii romanesti; acum, aceste cladiri oficiale au tencuiala luxurianta sparta si zugraveala stearsa de ploi. Centrul, conceput odata dupa o structura circulara, este o concentrare haotica de edificii administrative, imobile impozante cu arhitectura eclectica, spatii demolate, biserici si catedrale, strazi vechi care coboara in pante line sau abrupte inspre centrul urbei; alftel, restul „orasului nou“ este diform, oarecum limitat de Ariesul invadat de resturi menajere. Blocurile cazone pozitionate de o parte si de alta a strazilor impropriu numite bulevarde te fac confuz, simetriile arhitecturii reproduse monoton te fac sa crezi, mai ales la ceas de seara, ca poti fi oriunde in geografia politico-simbolica a Romaniei ceausiste. Impun aici, ca si in alte locuri, stereotipele (si ele!) sedii de banci din sticla si otel.
In acest loc, petrecerea timpului liber este si ea o monotonie din cand in cand colorata de serbari „estivale“ agrare precum „Turdafest“ sau „Zile ale muntilor“, festivaluri culinare (unul al clatitelor, altul al sarmalelor unde de altfel s-au si experimentat „sarmalele cu dulceata“). Teatrul Municipal este un trist artefact, cladirea altfel placuta si adecvata prestatiilor culturale se afla astazi in proces de degradare fizica, chiar daca site-ul Teatrului Muncipal te poate insela cu genealogia culturala protocronist conceputa; in fapt, el supravietuieste ca institutie de profil prin aportul artistic al Teatrului din Cluj (oricum, cei mai multi dintre turdeni nu stiu ce statut mai are teatrul unde odata a jucat si Vlad Radescu, spun ei; pe cei mai multi ii incurca sintagma „teatru municipal“, nereusind sa-i defineasca statutul: „o fi de stat sau o fi de amatori?“ – se intreaba, intrebandu-ma retoric, un sofer de taxi). Singurul cinematograf are un statut incert (ba e functional, ba e inchis), in sala de spectacole, in afara de piesele de teatru care arar apar pe vreun afis, indeosebi de Paste, se sustin, dupa traditii culturale intinerante, concerte cu formatii pop si rock romanesti vizibil intrate in declin sau aflate de ani buni in faza de „formatare“ stilistica (adica isi cauta „vocea particulara“), piese de teatru sustinute de regula de companiile teatrale aflate in turneele din afara stagiunilor; in anii primului deceniu postcomunist, evanghelizarile neoprotestante se lansau si de pe scena unor astfel de spatii culturale.
Tinerii aflati in timpul liber „bat“ cu piciorul centrul, mai ales seara, iar cand ploua se strang infrigurati in baruri sau in restaurantele hotelurilor de doua stele, precum Potaissa (aici meniul zilei, care contine doua feluri si desert, costa doar 9,9 RON; asa uiti de umezeala, de indolenta chelneritei care te serveste si totodata spala pe jos si tricoteaza, caci clienti nu prea sunt); in vara, doar terasele care paraziteaza trotuarele mai coloreaza centrul acoperit de o retea incalcita de cabluri si „fire“ electrice. Daca de regula cumparaturile curente se fac fie din piata cam arhaica si inghesuita (de aici poti cumpara cuie, cizme de cauciuc, flori si zarzavaturi, pelerine de ploaie, pietre funerare etc.) sau din magazinele de la parterul blocurilor, pe viitor turdenii viseaza la ceea ce le-ar putea oferi ca posibilitati de consum si de ce nu ca sursa de relaxare?, viitorului hipermarket din Turda, Kaufland (investitia din Turda este de 8 milionane de euro, reprezentand cea mai mare cifra de afaceri din zona. Suprafata totala achizitionata de Kaufland este de 22.200 mp; hipermarketul care isi va deschide portile in decembrie va oferi, de asemenea, minimum 200 de locuri de munca pentru locuitorii zonei, iar pentru clientii sai promite servicii prompte si, „pentru buna desfasurare“, 355 de locuri de parcare).
Economia „care a fost“ si „diversitatea care este“
Altadata, Turda era celebra printr-un obiectiv turistic: Cheile Turzii (cati din generatia mea nu le-au vizitat in cadrul excursiilor organizate?) si prin poluantul combinat de fabricare a cimentului. Astazi, economia locala a Turzii este bazata pe industria specializata in urmatoarele materiale de constructii, industrie chimica, industrie metalurgica, portelan tehnic, sticla, piese pentru autovehicule. Totodata, orasul este un centru important de industrie usoara. In Turda exista, conform evaluarilor oficiale, 2.638 de firme cu o mare diversitate de profile economice (vechea fabrica de ciment, singurul producator de ciment alb din Romania, care facea orasul alburiu, dar care totodata ocupa si o buna parte din populatia activa a oraselor Turda si Campia Turzii, precum si pe cea a comunelor limitrofe, a fost achizitionata de „Holcim Group Ltd“ (fost „Holderbank“), in 1997. Grupul, care are o piata uriasa de desfacere in lume (peste 70 de tari), detine in tara noastra si fabricile de profil de la Campulung si Alesd (paginile de informare ale trustului afirma ca a investit in respectivele achizitii, pentru retehnologizare, milioane de euro, dar foarte rar aminteste ca in cele trei fabrici romanesti lucreaza doar 1300 de angajati). Tot in 1997, sectia de ipsos se desprinde din „Cimentul S.A.“, devenind unitate de sine statatoare „Gypsum Turda S.R.L“. In 2002 are loc fuziunea Rigips Romania – Gypsum Turda; noua unitate economica s-a specializat in finisarea interioara a peretilor tencuiti si a plafoanelor, reparatii ale finisajelor degradate, ornamente din ipsos (stucaturi), turnarea de diferite forme. Un localnic mi-a raspuns nedumeririi pe care am exprimat-o fata de declaratiile oficiale cu referire la continuitatea vechii industrii de materiale de constructii si la stabilitatea cladirilor pustii ale vechii fabrici de ciment. In mod real, in domeniu lucreaza „doar vreo 200-250 de muncitori si aia doar ambaleaza in saci cimentul adus de la alta fabrica!“ (din informatiile amintitului turdean V.M.)
Multe dintre firme sunt specializate pe industrie usoara, alimentara, de imbracaminte si incaltaminte, pe fabricarea de echipamente sanitare si electrice, mobila si sticla, saltele ortopedice („Erland SRL“). Pentru felul mozaicat in care o fabrica si-a atomizat productia, „exemplara“ este „Spotmedia SRL“, care produce: „…imbracaminte de lucru PRO-JOB, chibrituri publicitare, instrumente de scris, imbracaminte pentru personalizare James-Harvest: echipament pentru angajatii din hoteluri, baruri, restaurante, constructii, imobiliare, produse promotionale pentru companiile din Romania, brichete: James-Harvest Pro-Job KMMatch Nola“.
Privatizarile, cele mai multe, s-au facut dupa un tipar specific fraudei postcomuniste. Tipic este cazul fostelor Uzine Chimice din Turda care au fost cumparate de arabul Ahmed Nazar, patronul S.C. Nuha Trading, in 1999, cu o suma derizorie. Deoarece societatea era in lichidare, practic Nazar a cumparat doar activele. Datoriile, cifrate la peste 40 de miliarde lei, au ramas in contul statului. Imediat dupa ce a cumparat ramasitele U.C.T., noul patron a inceput casarea, solutia „clasic-romaneasca“ de imbogatire rapida. Deci a dezmembrat totul, vanzand bucata cu bucata materialele rezultate (utilajele si instalatiile dezasamblate au fost vandute altor societati de profil ca materiale refolosibile). Restul a fost valorificat ca fier vechi. Pe ruinele micii apocalipse au ramas scheletele cladirilor, iar la cativa centimetri sub pamant, mercurul rezidual, o adevarata „bomba ecologica“. Evident, totul s-a petrecut cu complicitatea autoritatilor locale.
Din nefericire, firmele care isi fac in maniera „europena“ reclama pe Internet, toate, absolut toate, omit sa dezvaluie cateva aspecte care ne-ar edifica cu referire la „amploarea productiei“ lor: numarul de angajati, capacitatea de productie, volumul anual al productiei/vanzarilor, marimea pietei de desfacere a productiei, cuantumul exportului.
In mod real, Turda ofera un potential turistic divers: peisaj montan cu totul particular: Rezervatia naturala complexa Cheile Turzii, Cascada Ciucas, Cheile Turului (Turenilor), Cheile Borzesti, Coltii Trascaului (1.113 m) si varful Piatra Secuiului (1.128 m), Varful Ardascheia, Ruinele cetatii Coltesti, Cheile Valisoarei, Masivul Bedeleu, Pestera Huda lui Papara, Pestera Poarta Zmeilor, Dolina si casacada Vanatara, Rezervatia de la Vidolm, Cascadele de travertin de la Sipote, Izbucul si Cheile Posegii, Cheile Runcului, Cheile Pociovalistei, Coltii Vulturersei, Pestera Casa Zmeului, Rezervatia geo-botanica Scarita-Belioara, Lacurile Durgau si Baile Sarate, Padurea Faget ca zona de agrement, Salina Turda; obiective istorice cu impact identitar si patrimonial: castrul roman din 106 d. Chr., muzeul de istorie, biserica romano-catolica si vechea biserica reformata „cu turn“ din secolul XV, biserica reformata fortificata din secolul XVI (din Turda Noua), Muzeul Etnografic de la Remetea si Manastirea Remetea, Manastirea de la Subpiatra, Manastirea de lemn de la Posaga, Mormantul lui Mihai Viteazul etc. asteapta si ele sa fie redescoperite. Din nefericire, desi exista incercari de a valorifica aceasta „binecuvantata diversitate istorico-culturala“ (formula ii apartine unui receptioner), exploatarea acestui potential economic este haotica (nu exista circuite turistice echilibrate si nici o structura de hoteluri care sa lege aceste posibile obiective turistice; in afara de vechiul Hotel Potaissa si de alte cateva hoteluri de doua stele, exista pensiuni concentrate in preajma bazei de agrement de la Padurea Faget si un hotel „Vanatorul Print Dracula“, o bizara constructie de patru stele, edificiu care imita naiv si miniatural un castel gotic, intampinandu-te la intrarea dinspre Cluj, cu niste steaguri „emblemate“ folcloric, insemnele nimanui care falfaie in vant in apropierea unui statii Petrom, nu undeva in creierii muntilor care se profileaza timid la orizont).
Sperantele de redresare a orasului se leaga si de proiectul firmei Bechtel, de autostrada „Transilvania“, structura prevazuta cu patru benzi, cu o lungime de 415 km, ce porneste din centrul Romaniei, de la nord-vest de Brasov, ajungand la Oradea, la granita cu Ungaria. Autostrada Bors-Brasov (cand va fi terminata, daca va fi depasit nivelul querelelor parlamentare) va avea cate doua benzi de 7,5 metri pe fiecare parte si va numara 300 de poduri, 73 de pasaje peste autostrada, 19 noduri rutiere, reprezentand cel mai mare proiect de autostrada din Europa. Proiectul are o valoare de 2,2 miliarde de euro si va fi finalizat in 2012 (cf. Mediafax). Reprezentantii Bechtel sustin ca, pana la finalul anului 2008, cei 415 km de autostrada vor fi construiti de aproximativ 4.000 de muncitori romani.
Sperante…
Se pare ca Turda are doar „certitudinea“ unor proiecte expuse pe site-urile autoritatilor locale si asumate de turdenii infometati de speranta, de culoare, alta decat cea a petuniilor care vara lumineaza „sensul giratoriu“ din Turda Noua, acea parte a orasului cu care localnicii nu par a se fi obisnuit inca. Parca ar fi un transplant inutil, introdus in trupul vechiului oras atins de indolenta si cosmetizarile comune ale unei epoci care inca nu s-a consumat.