„Astra“ filmului documentar (II)
articol aparut in Cultura, nr. 48 din 2006-11-16» cultura cinema »
Autor: Mihai Fulger
Pentru un spectator pasionat de documentar si atras de revelarea Celuilalt prin mijlocirea imaginilor, un festival precum Astra Film Fest (23-29 octombrie 2006) din Sibiu este o adevarata mana cereasca: documentarele prezentate cu aceasta ocazie faciliteaza descoperirea celor mai variate forme de alteritate, multe dintre ele inaccesibile altfel.
...in filmul antropologic de azi, distanta fata de subiect nu e geografica, ci mai ales sociala si cognitiva (Celalalt poate apartine aceleiasi culturi ca si cineastul care il studiaza, cum se intampla in „Balkan Champion“), astfel incat costurile de productie – vesnic motiv de lamentatie – pot fi reduse.
Pornesti in cautarea evreilor din Polonia, supravietuitori ai Holocaustului si ai Razboiului Rece, apoi ajungi in Estonia, unde rusii sarbatoresc Ziua Victoriei, la jumatate de secol dupa capitularea Germaniei naziste. Din Coreea de Nord, unde dictatorului comunist Kim Jong II ii este dedicat un mega-spectacol in care sunt implicati mii de cetateni indoctrinati, treci marea pana in Japonia si nimeresti intr-un club de noapte din Tokyo, ale carui animatoare pretind a fi barbati si sunt tratate ca atare de catre cliente. Afli ca in Uganda de Vest frumusetea unei femei este direct proportionala cu greutatea ei, pentru a descoperi apoi secretele cartierului japonez din Sao Paulo. Asa ar fi putut arata o zi petrecuta in fata marelui ecran – sau a monitorului din video-barul in care aveai sansa sa-ti alegi singur filmele pe care sa le vezi – in timpul AFF 2006.
Unul dintre marile atuuri ale festivalului a fost selectia filmelor din concurs, realizata intr-o prima faza de criticii Iulia Blaga si Laurentiu Bratan, apoi completata de organizatorii Dumitru Budrala si Csilla Kató. Nu e deloc usor sa alegi cele mai bune documentare din peste 700 de productii internationale, dar selectionerii s-au achitat cu brio de dificila indatorire. Am, totusi, o mica obiectie legata de calitatea catorva dintre productiile romanesti: indulgenta fata de filmele bastinase (dupa principiul „asta avem, cu asta defilam“), care poate fi observata cam in toate festivalurile de la noi, nu este deloc benefica cinematografiei romanesti. Non multa, sed multum! – cred ca deviza lui Quintilianus ar trebui sa-i calauzeasca si pe selectionerii festivalurilor de film.
Reabilitarea umanului
Revelatia acestei editii a festivalului a fost, fara nici un dubiu, filmul german „Balkan Champion“ (2006) de Réka Kincses. Faptul ca un documentar studentesc a reusit sa obtina Premiul „Astra Film“, in fata unor productii semnate de cineasti mult mai experimentati, spune multe despre valoarea regizoarei maghiare (originara din Romania), care a avut marele curaj de a face un film despre propria familie. „Campionul din Balcani“ este chiar tatal ei, avocatul Elöd Kincses, care si-a inceput fulminant cariera politica in decembrie 1989, pentru a o sfarsi practic in cateva luni. In martie 1990, prins in mijlocul violentelor conflicte romano-maghiare, el este inlaturat de la conducerea UDMR. Temandu-se pentru viata sa, Elöd Kincses fuge in Ungaria, de unde revine dupa aproape sase ani. Acum, tentativele sale repetate de a accede in Parlament sunt sortite esecului, iar cariera politica pare definitiv compromisa.
Daca preambulul informativ ii poate plictisi si chiar intriga pe spectatorii romani („un documentar politic despre Romania, facut de un ungur?!“), din momentul in care regizoarea, desi incearca sa pastreze distanta, incepe sa se implice tot mai mult in dialogul – tot mai incins – cu personajele (membrii familiei sale!) si, nu de putine ori, se transforma – in fata camerei – din observator in observat, filmul devine captivant si extrem de emotionant. Cu o subtilitate si o onestitate de mare cineast, Réka Kincses incearca sa-si reabiliteze tatal, dar reuseste, prin minunatul ei film, sa reabiliteze umanul.
De ce antropologie?
„Astra“ este definit de organizatori ca „festival international de film documentar si antropologie vizuala“ si, chiar daca evenimentul a ajuns la a opta editie, se simte inca o anumita tensiune intre cei doi termeni juxtapusi (sau, mai bine zis, intre perceptiile publicului asupra lor), mai ales ca multi dintre participantii romani nu prea au habar cu ce se mananca antropologia. Cu atat mai laudabil este neobositul demers formator al lui Dumitru Budrala, care incearca – prin festivalul pe care il conduce si prin filmele pe care le realizeaza – sa impuna si la noi un anumit mod de a face documentare.
Trebuie mentionat ca, in filmul antropologic de azi, distanta fata de subiect nu e geografica, ci mai ales sociala si cognitiva (Celalalt poate apartine aceleiasi culturi ca si cineastul care il studiaza, cum se intampla in „Balkan Champion“), astfel incat costurile de productie – vesnic motiv de lamentatie – pot fi reduse; in schimb, este imperios necesar ca regizorul-antropolog sa dovedeasca devotament, integritate si, nu in ultimul rand, inzestrare pentru acest tip de documentar.
Poate cel mai bun exemplu de film antropologic par excellence din palmares este coproductia internationala „Koriam’s Law and the Dead Who Govern“ (2005), care a primit Premiul „Sibiu 2007, capitala culturala europeana“. Documentarul semnat de australianul Gary Kildea si nord-americana Andrea Simon ii va face probabil sa strambe din nas pe „puristii“ care au ochi doar pentru filmele „de arta“; acestia le-ar putea reprosa realizatorilor faptul ca „nu e cinema“. Partial au dreptate: un astfel de film este mai mult decat cinema. „Koriam’s Law“ este un document sub forma de documentar, ce aduce o perspectiva noua asupra asa-numitelor cargo cults (miscari religioase caracterizate prin credinta ca spiritele ancestrale vor aduce Paradisul pe Pamant pentru cei care le respecta poruncile), studiate deseori de catre antropologi. Un film remarcabil prin sinceritatea sa, in care sunt sterse granitele dintre persoanele din spatele camerei si cele din fata ei. Gary Kildea si Andrea Simon reusesc exemplar sa ne faca sa intelegem conceptiile despre viata si moarte ale unor subiecti din Papua Noua Guinee, cu atasamentul specific documentaristilor autentici.
Revenind la filmele din competitia romaneasca, aici premiul oferit de British Council a revenit Ilenei Stanculescu („Podul peste Tisa“), pentru cel mai recent film al ei, „Satul sosetelor“ (2006). Conform membrilor juriului, prin acest documentar despre Viscri, celebrul sat transilvanean in care toate femeile impletesc ciorapi pentru export, regizoarea semneaza singura productie romaneasca din concurs care atinge standardele unui film antropologic. Desi inzestrarea pentru documentar a Ilenei Stanculescu este incontestabila, nu pot sa ma abtin sa nu-i reprosez momentele in care forteaza nota cu scopul obtinerii unor efecte comice, precum secventa in care un german este pus sa cante – in romaneste, desigur – binecunoscutele versuri ale lui George Sion: „Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim...“.
AFF 2006 a trecut, urmeaza AFF 2007, in anul in care Sibiul va deveni capitala culturala europeana. Poate ca este momentul ca „Astra“ sa primeasca in sfarsit sustinerea financiara pe care o merita, fiind recunoscut nu doar ca festival de film, ci si ca un eveniment cultural de interes national.