FIAC – Scenografii moderne in palatele regilor Frantei
articol aparut in Cultura, nr. 48 din 2006-11-16» cultura afis international »
Autor: Victoria Anghelescu
Grand Palais, Luvru, Jardins des Tuilleries. Vechile resedinte regale, devenite, de multa vreme, muzee, au gazduit, intre 26 si 30 octombrie, cea de-a treizeci si treia editie a Targului International de Arta Contemporana de la Paris (FIAC). Vechiului spatiu de la portile Versailles-ului, folosit in anii precedenti, sugerand, de altfel, mai curand o activitate de piata, i-au luat locul muzeele, din dorinta de a conferi un prestigiu crescut evenimentului.
Am remarcat in mod deosebit galeriile care au hotarat sa prezinte in acest an un singur artist, modalitate eficienta de a-l relansa si de a sublinia principalul interes al galeristului in momentul de fata.
Dupa aproape o ora de „coada“, vizitatorul patrunde in Grand Palais, proaspat restaurat. Nouazeci si opt de galerii de arta moderna si contemporana sunt dispuse, dupa o scenografie bine gandita, sub bolta de sticla a cladirii. Accesul vizitatorilor este logic, lumina, excelenta, locurile de odihna, largi. E drept, cu prea putine scaune pentru numarul mare de amatori de arta infometati si insetati pe la jumatatea parcursului. Favorizati sunt tinerii, asezati cu nonsalanta pe jos. Standurile de primire, cu gazde zambitore, prezinta catalogul targului, planul locului, pliante ale principalilor parteneri si „Le journal de la FIAC au Louvre et au Grand Palais“, publicatie zilnica cuprinzand un editorial, un interviu cu unul dintre artistii marcanti, impresii ale colectionarilor veniti din mai toata Europa.
Calatorie intre doua epoci
Ceea ce ne atrage atentia din primul moment este numarul relativ mare de artisti si opere apartinand avangardei secolului XX. Multe galerii par sa fi dorit surprinderea unei continuitati in evolutia artei de la jumatatea secolului trecut pana in primii ani ai veacului XXI. Ne-am intalnit, la Grand Palais, cu lucrari semnate de Jean Dubuffet, Marcel Duchamp, Max Ernst, Man Ray, in „Galerie 1900-2000“, urmasa, din 1982, a celebrei „Galerie des Quatre Mouvements“, infiintata de Marcel Fleiss, in 1972, la sugestia lui Man Ray, cu opere realizate de Barlach, Georg Grosz, Kirchner, Emil Nolde, Max Pechstein, Schmidt-Rotluff, in standul Galeriei Henze&Ketterer AG din Berna. Leonard Hutton Galleries, deschisa in 1957 la New York, a adus peste ocean alte nume sonore, artisti deveniti „clasici ai artei moderne“, cum ar fi Josef Albers, Hans Arp, Robert si Sonia Delaunay, Natalia Goncearova, Jawlensky, Kupka, Larionov, Léger, Picasso, dar si Alexander Calder, Robert Motherwell sau Mark Tobey. Toate aceste nume si altele din aceeasi categorie s-au reunit in mai multe galerii a caror enumerare nu-si gaseste nici locul, nici spatiul necesar in acest articol. Sa mai amintim numai placerea de a ne fi intalnit, in galeriile Jean Bucher si Zlotowsky din Paris, cu opere realizate in preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial de romanul Victor Brauner.
Alaturi de ei, artistii contemporani s-au dovedit, de multe ori, intr-o filiatie logica, distantele dintre expresionisti si suprarealisti, pe de o parte, si arta „angajata“ sau sexy a vremii noastre sau dintre constructivisti si multi creatori de sculptura in metal sau materiale gonflabile contemporani fiind mult mai reduse decat suntem dispusi, de obicei, sa recunoastem. De altfel, intr-unul din editorialele ziarului FIAC, Roxana Azimi remarca: „Creuzet al modernitatii, Parisul n-ar putea sa se desprinda de istoria sa. Intr-o piata adesea amnezica, usoarele rapeluri sunt binevenite. (…) sa amintesti, de exemplu, ca un Frantisek Kupka, caruia Galeria Zlotowski (Paris) ii expune o acuarela din 1925, a fost un pionier al artei abstracte se dovedeste inca necesar.“ Standurile de la Grand Palais te invita, astfel, la un balans aproape continuu intre doua epoci.
Fiecare galerist a adus la FIAC o selectie de opere considerate reprezentative fie pentru artistii prezentati, fie pentru profilul galeriei. Ca intotdeauna intr-un targ, specialistul sau colectionarul avizat descopera imediat punctele principale de interes, vizitatorul obisnuit incearca sa-si fixeze cateva puncte de reper, in functie de propriul gust si de rezistenta fizica. Am remarcat in mod deosebit galeriile care au hotarat sa prezinte in acest an un singur artist, modalitate eficienta de a-l relansa si de a sublinia principalul interes al galeristului in momentul de fata. Este cazul picturilor lui Georges Mathieu la Marlborough Gallery (New York), al operei grafice din 1920 a brazilianului Cicero Dias (Marwan Hoss – Paris), al sculptorului Tony Cragg, ce poate fi vazut si in alte galerii in afara de Thadeus Ropac (Paris, Salzburg), al lui Laurent Montaron la Schleicher+Lange (Paris), Charlotte Beaudry (Aliceday – Belgia), Gerard Schneider (Applicat – Prazan din Paris), Federico Herrero la Blow de la Barra (Londra), Eduardo Arroyo, cu sculpturi realizate intre 1973 si 2006, la Galeria Louis Carré&Cie (Paris) sau Frank Eon la Cortex Athletico din Bordeaux. Galeristii recunosc ca one-man-show-ul reprezinta o aventura din punct de vedere comercial, dar, pe de alta parte, impactul vizual al unicitatii este considerabil mai mare.
Istorie si efemer
Curtea patrata a Muzeului Luvru gazduieste pentru prima data o sectiune a FIAC. O structura „efemera“ transparenta, in dialog cu fatadele cladirilor, cu o suprafata de 5200 de metri patrati, ridicata in centrul curtii, adaposteste 71 de expozanti, dintre care 68 de galerii ce propun cele mai noi tendinte si noua galerii ce si-au indreptat atentia asupra design-ului. Aici am remarcat, in mod deosebit, cateva galerii pentru noutatea solutiilor de amenajare a standurilor si pentru modernitatea lucrarilor. Venita de la Moscova, Aidan Gallery propune limbaje de multe ori neconventionale, daca ar fi sa ne gandim, de exemplu, doar la compozitia „Pirate 90, Chanel“ a Ievgeniei Ciuikova, realizata cu ruj de buze pe hartie. Acelasi lucru se poate spune despre „Egipt“ de Massimo Grimaldi, expusa in Galeria Isabella Bertolozzi din Berlin, constand in personaje imbracate in mumii egiptene, executand un dans din muzica video „Around the World“. Cei patru dansatori sunt plasati pe o platforma de metacrilat, dimensiunile putand varia. Tot aici, fotografia ocupa un spatiu mai amplu, ca si instalatiile gandite in functie de un comanditar, ca in cazul lui Bernard Gigounon cu „Falling A“ din Galeria Paolo Boselli din Bruxelles sau al artistilor de la Atelier Cardenas Bellanger din Paris. Dintre numeroasele proiectii video, amintim creatia plina de umor a lui Melik Ohanian, intitulata „Film invizibil“ si sarcastica „Bronzare“ de Alain Séchat, ambele in Galeria Chantal Crousel din Paris.
In mod deloc surprinzator, in domeniul design-ului, a dominat, pentru mobilier, Dansk Moebelkunst, la textile am retinut piesele expuse de Zsa-Zsa Eyk din Amsterdam, iar pentru ceramica, compozitia lui Ni Haifeng de la Lumen Travo din Amsterdam, intitulata „De la plecare la sosire“, din portelan si scandura de dimensiuni variabile. Si aici, unii galeristi au dorit prezentarea unor creatii de referinta. Astfel, Galeria Dewindt din Bruxelles a adus la targ piese datorate unor artisti ca Alvar Aalto, Gerrit Rietveld sau Richard Hutten.
Un al treilea nucleu al targului a fost constituit de programul de inserare a operelor de sculptura contemporane in Gradinile Tuileries, Gradina Infantei, aflata de-a lungul Senei si in piata Saint-Germain l'Auxerois, unde au fost expuse 14 lucrari monumentale semnate de Alain Bublex (Galeria Georges Philippe&Nathalie Vallois), Tony Cragg (Galeria Tthaddaeus Ropac), Gerard Deschamp (Galeria Martine et Thibault), Subodh Gupta (Galeria Art&Public), Lotta Hannerz (Claudine Papillon), Kristof Kintera (Schleicher+Lange), Richard Long (Tucci Russo), David Mach (Jérôme de Noirmont), Bruno Peinado (Hervé Loevenbruch), Frank Scurti (Anne de Villepoix), Franz West (Elisabeth&Klaus Thoman). Cu intentii de filosofie sociala uneori, cu sarcasm cateodata sau numai cu stiinta amplasarii formelor in lumea inconjuratoare, sculpturile s-au impus atentiei vizitatorilor deja obositi dupa expozitia din curtea Luvrului.
Premii, plimbari, estetica si kitsch
Expunerea propriu-zisa a fost insotita de o seama de evenimente culturale conexe, dintre care amintim, in primul rand, Premiul Marcel Duchamp. Creat in 2000 de colectionarii ADIAF (Asociatia pentru difuzarea internationala a artei franceze) si organizat impreuna cu Centrul Pompidou, Muzeul de Arta Moderna, premiul ofera, de anul trecut, posibilitatea artistilor selectionati sa expuna la FIAC. Anul acesta, expozitia artistilor preselectionati a fost deschisa la Grand Palais, unde s-a anuntat si laureatul. Un juriu compus din Dr. Robert Fleck, director al Deichtorhallen din Hamburg, Gilles Fuchs, presedintele ADIAF, Franta, Fabrice Hergott, directorul Muzeelor din Strasbourg, Bernard Massini, colectionar francez, plasticiana Jacqueline Matisse-Monnier din Franta, Alfred Pacquement, directorul Muzeului National de Arta Moderna, si Patricia Sandretto Rebaudengo, colectionar italian, a selectionat patru artisti pentru aceasta expozitie: algerianul Adel Abudessed, cu doua piese multimedia, Leandro Erlich din Argentina cu o instalatie de dimensiuni considerabile (270x205x270), Phillipe Mayaux (Franta) si Bruno Peinado (Franta), cu un proiect artistic incluzand pictura, sculptura si instalatii. Premiul i-a revenit lui Philippe Mayaux, a carui compozitie prezentand doi arbori ai vietii (barbat si femeie), ce asteapta in fata camerei unei mirese prezentate nud si fragmentat, o reuniune de urlatori ce distrage atentia de la fragmentele savuroase, cu fundalul alb pe care se detaseaza in rosu un J'T'M, cu o himera ce prefera linistea cantecului sirenelor… si, in fata acestui „bazar“, French Cancan-ul, fluturandu-si fustele si penele de strut in semn de bun venit, a intrunit sufragiile juriului. Premiul Marcel Duchamp, primit pana acum de cinci artisti, Thomas Hirschhorn, Dominique Gonzales-Foerster, Mathieu Mercier, Carole Benzaken si Claude Closky, asigura acestei compozitii, ce balanseaza intre kitsch si estetic, expunerea, in primavara anului viitor, la Muzeul Pompidou.
Programul ICI – International Curators Invitational a vizat zece tineri critici de arta din strainatate, incercand sa aduca la Paris tinere „sperante“ ale criticii si pietei de arta. Selectia a fost facuta in urma recomandarilor unor organisme internationale, calatoria fiind suportata integral de catre organizatori, care s-au ocupat si de vizitarea principalelor locatii ale scenei artistice pariziene, ca si de prilejuirea unor intalniri cu artistii, negustorii de arta, criticii, colectionarii din capitala Frantei.
Politica, ironie si limbaj de lemn
FIAC a fost numit anul acesta in multe feluri. S-a vorbit despre „un targ al cunoscatorilor“, despre „un loc mitic“, despre „caracterul special al scenei franceze a artei“, despre „gloria inaintasilor“ si „socul generatiilor“, despre „hipercontemporaneitate“, despre „arta si politica“, despre „cuadratura cercului“. Catalogul impresionant al targului a fost prefatat de Jacques Chirac, care afirma ca „aceasta reintoarcere la una dintre cele mai mari manifestari de promovare a artei secolelor XX si XXI in centrul Capitalei este simbolul energiei Parisului si al vointei sale de a-si relua locul in avanposturile mondiale ale creatiei artistice contemporane“, de ministrul culturii si comunicarii, Renaud Donnedieu de Vabres, care se declara bucuros pentru ca „aceste doua locuri de inalta semnificatie ale istoriei noastre, martore ale bogatiei unice a tarii noastre, primesc creatiile cele mai recente, intr-o intalnire consonanta intre trecut si prezent, intre patrimoniu si avangarda, intr-un dialog mereu fecund si uneori uimitor…“, de Primarul Parisului, Bertrand Delanoe: „Sa nu ne inselam: FIAC nu este o expozitie muzeala. Si, in masura in care comanda publica este necesara, este o bucurie faptul ca Parisul devine una dintre capitalele pietei de arta, loc de intalnire al galeristilor si colectionarilor, care sunt primii descoperitori ai talentelor.“ in acelasi timp, „Jurnalul FIAC“ n-a pierdut ocazia de a comenta declaratia ministrului de interne, Nicolas Sarkozy, care se bucura ca in curtea patrata a Luvrului poate vedea operele lui Aline Vidal si Julius Popp, scriind: „in mod vizibil, ministrul de Interne n-a vazut lucrarile semnate de Aurore Obam, artista cameruneza prezentata de Atelier Cardenas Bellanger (Paris). Una dintre lucrari se numeste „Kit de survie pour immigré clandestin“ („Traista de supravietuire a unui emigrant clandestin“). Cealalta afiseaza cu simplitate „j'ai couché avec Sarko“.
Galeristi si colectionari
FIAC a comemorat trei galeristi de renume international, disparuti in acest an, considerandu-i marii absenti ai targului. Londoneza Annely Juda era decana de varsta a acestei profesii. Ca asistenta a colectionarului Eric Estorick, ea a deschis, in 1960, Molton Gallery la Londra, instalandu-se apoi, sub nume propriu, in 1967. In anii ‘70 s-a remarcat datorita primelor expozitii dedicate constructivismului rus. Considerata unul dintre cei mai onesti negustori de arta londonezi, Annely Juda a murit in luna august a acestui an, in varsta de 91 de ani. Fusese precedata de parizianul Jean Fournier, aparatorul miscarii supports-surfaces, „model de referinta, rigoare, coerenta in raport cu pictura pe care o considera un obiect care trebuie privit si, eventual, vandut“, dupa caracterizarea lui Alfred Pacquement, directorul Muzeului National de Arta Moderna. Cel de-al treilea disparut apartinea miscarii artistice de peste ocean. Americanul Philip Nelson s-a instalat in 1993 la Paris, atragand rapid o seama de artisti ca Thomas Ruff, Thomas Schütte sau Ken Lum. Era cunoscut ca un negustor cu o impecabila tinuta morala, care a stiut sa impuna, pe plan international, artistii pe care i-a prezentat, ramasi fideli galeriei, chiar dupa disparitia lui.
Desigur, este imposibil sa vorbesti, la un targ ca FIAC, despre toate galeriile si despre toti artistii. Mai interesanta ni se pare incercarea de a decela directiile pe care acestia le propun si, in masura posibilului, interesul colectionarilor pentru un artist sau altul, scopul principal al oricarui targ, fie el si de arta, fiind vanzarea pieselor expuse. Cativa colectionari au acceptat sa marturiseasca ziaristei Roxana Azimi preferintele lor si chiar numele pieselor achizitionate. Pentru Patrizia Sandretto Rebaudengo din Torino, de exemplu, s-au detasat Sarah Lucas, o fotografie de Tacita Dean, video-ul lui Uri Tzaig si Juliu Popp. Daniel si Florence Guerlain au cumparat sculptura lui Franck Scurti din Gradina Tuileries, intitulata „Ce este o opera de arta“, o sculptura de Eduardo Arroyo si trei desene de Nunzio. O incercare de a aprecia preturile ne-a demonstrat ca in ceea ce ii priveste pe artistii tineri, lucrarile sunt relativ abordabile de catre cei mai multi amatori de arta, o pictura de acest fel ridicandu-se la aproximativ 500-600 de euro, de exemplu.
Prestigiu, parteneri, Mecena
Forta unui targ de arta se poate masura si in evenimentele conexe din orasul respectiv, ca si in numarul si calitatea partenerilor. La ambele categorii FIAC se dovedeste la inaltime. In timpul organizarii targului, de exemplu, Muzeul d'Orsay a vernisat expozitia „Maurice Denis“, Centrul Pompidou, una dedicata lui Yves Klein si o alta, lui Robert Rauschenberg; la Luvru, vizitatorii pot vedea o selectie Candida Hofer, alta, Yinka Shonibare. Si lista poate continua.
O serie de mari intreprinderi franceze s-au constituit in parteneri oficiali ai FIAC. Una dintre cele mai sesizante manifestari in parteneriat a fost expozitia „Generatia C4 Picasso“, organizata de Citroën, care doreste, dupa propria declaratie, sa-si asocieze valorile creatoare si inovatoare celor ale artei contemporane. Expozitia s-a raportat la numele lui Picasso, „geniu vizionar, artist proteiform, martor al secolului sau, provocator...“ Sase artisti au fost invitati sa realizeze cate o opera-omagiu lui Picasso: Hugues Decointet, Daniel Firman, Marie Maillard, Jean-Luc Vilmouth, Kimico Yoshida si Jean-Charles de Castelbajac. Cu prilejul expozitiei, Citroën a celebrat aparitia noului sau monopost, C4 Picasso, devenit si masina oficiala a FIAC, alaturi de celebra berlina C6.
Cunoscut pentru reusita sa in domeniul industriilor de lux, considerand ca „exista o afinitate naturala intre arta contemporana si lux, pentru ca vorbim aceeasi limba, cea a procesului creator“, Comitetul Colbert a prezentat, in cadrul FIAC, in Curtea patrata a Luvrului, laureatii celei de-a douazecea editii a concursului „Sperantele Creatiei“, organizand o expozitie cu prototipurile realizate. O instalatie imaginata de arhitectul Naziha Mestaoui si realizatorul Yacine Ait Kaci, avand ca tema „Gradina ideilor“, alterna imagini de vis, amintind de arta onirica, cu vederi din Paris realizate grafic.
Si daca a fost vorba despre un targ de arta, filiala grupului international de asigurari AXA, specializata in asigurari ale operelor de arta, a oferit cumparatorilor FIAC, chiar in interiorul targului, o asigurare contra tuturor riscurilor in limita a optzeci de mii euro. Si tot din acest domeniu, Neuflize OBC este, de mai multi ani, un adevarat Mecena al FIAC.
Marele targ de arta de la Paris a fost folosit si pentru decernarea unor premii vizand alte tipuri de creatie. Decernat in 26 octombrie, constand in 10 000 euro, Premiul Artcurial al cartii de arta contemporane a revenit, in acest an, volumului „Anselm Kiefer si poezia lui Paul Celan“ de Andrea Lauterwein, aparuta la Ed. du Regard. Sase artisti care lucreaza in Franta sau in Spania beneficiaza anual de Premiul Altadis. Criticii de arta Caroline Bourgeois si Mariano Navarro au decis castigatorii din acest an: Abraham Cruzvillegas, Sophie Dubosc, Alexandre Ovize si Florentine Lamarche pentru Franta, Manu Arregui, Miki Leal si Juan Lopez pentru Spania. In luna martie a anului viitor, ei vor avea o expozitie la Paris, iar intre 27 iunie si 30 iulie, la Madrid.
„Suntem nomazii contemporani“
Evident, alaturi de artisti, galeristii sunt principalele personaje ale unui targ de arta. Interesati sa-si prezinte artistii in cat mai multe tari, sa stie cat mai multi iubitori de arta si colectionari, ei trec de la un targ la altul. Poate caracterizarea cea mai pitoreasca a galeristului contemporan i se datoreaza lui Rafael Jablonka din Koln: „Negustorii traiesc intr-o caravana. Suntem nomazii contemporani. Trebuie sa mergem acolo unde sunt piete. Am sentimente amestecate. Imi place acest sistem si, in acelasi timp, imi displace. Unul dintre motivele pentru care il apreciez este cel social.“
Paris, 1 noiembrie 2006