Documentarul romanesc: intre Sahia si Discovery
articol aparut in Cultura, nr. 48 din 2006-11-16» cultura controversei » dosar
Autor:
Pentru cea mai mare parte a publicului romanesc, filmul documentar se suprapune, in mare masura, peste documentarul de televiziune. Daca e sa dam exemple, ne ducem cu gandul nu la „Sahia Film“, ca pe vremuri, ci la canalele de nisa precum „Discovery Channel“, „Animal Planet“ sau „National Geographic“. In cel mai bun caz, putem sa mai adaugam doua-trei titluri de filme care au rulat pe marile ecrane si care au avut parte de mediatizare, precum „Marele jaf comunist“, al lui Alexandru Solomon, „Blestemul ariciului“, al lui Dumitru Budrala sau „Nascuti la comanda. Decreteii“, al lui Florin Iepan.
In trena Festivalului International de Antropologie Vizuala si Film Documentar ASTRA de la Sibiu si in contextul in care se vorbeste, foarte des, despre o „generatie 2000“ a filmului de fictiune, ne-am propus sa propunem tema filmului documentar romanesc unor regizori si producatori care au realizat, dupa 1990, productii notabile si unor critici de film care au urmarit, indeaproape, fenomenul.. Mai exista (daca a existat vreodata) o scoala romaneasca a filmului documentar? Unde se pot face, intr-un cadru institutional, asemenea filme, cine le finanteaza si cum stam, comparativ cu productiile din Occident?
Am propus o segmentare relativa a filmelor documentare romanesti, dupa trei directii principale: documentarul de inventie sau „artistic“ (in care regizorul este un fel de scriitor), documentarul de investigatie sau „jurnalistic“ (regizorul – reporter) si documentarul de observatie sau „stiintific“ (regizorul – antropolog). Invitatii nostri pot fi sau nu de acord cu ea si pot propune clasificari alternative, pornind de la propria experienta. Ceea ce conteaza, in final, nu sunt clasificarile, ci imaginea de ansamblu pe care o contureaza raspunsurile lor asupra filmului documentar romanesc, la sfarsitul anului 2006.
Nimeni nu da doi bani pe un documentar
THOMAS CIULEI
cineast
Eu traiesc in Romania fiindca imi place haosul. Din acest haos ies temele documentarelor pe care le fac. Din teme iese forma. Cand tema si forma capata volum, cand devin maleabile, ma gandesc sa fac un film. Unii spun ca sunt filme de autor, altii spun ca nu sunt ca cele de pe Discovery. Cei mai multi oameni nu le vad. Oricum, haosul din fata aparatului este creativ. Dar mai exista un alt haos, care este necreativ. Haosul din spatele aparatului, haosul de finantare. Libertatea, dar si „luxul“ de a face aceste filme nu este ieftin. Trebuie sa fiu producator. Din pacate.
Am cativa colegi care si ei se bat cu acest haos neproductiv. Cateodata ma intreb de ce exista asa de putini regizori care fac documentare? Raspunsul e simplu. Nimeni nu da doi bani pe un documentar. De vazut, da... sunt interesante, dar de finantat, nu. Din aceasta saracie de doi, trei nebuni care se zbat pentru finantari, ies, cum altfel, 1-2 filme pe an. Per total. De ce va trebuie voua atatia bani pentru un documentar, m-au intrebat alti colegi care se ocupa cu cinematografia „serioasa“, cu fictiunea, cand am cerut ca 15% din fondurile cinematografiei sa fie indreptate catre documentar. Cum adica „lucrezi“ cu protagonistii filmelor? Pai nu-i filmezi pe video?
Dar sa ma intorc la haos. Haosul incepe la Centrul National al Cinematografiei. Un exemplu: Anul trecut am castigat una dintre cele 2 finantari pentru film documentar. Este un film despre Basarabia. Mi-a luat un an sa pun la cale finantarea acestui proiect, printr-o coproductie cu Germania. Ma duc, asadar, sa semnez contractul de credit la CNC, fiindca este vorba de un credit, banii de la CNC nu sunt un cadou. Depun hartiile pe 5 septembrie. Intre timp s-a schimbat legea cinematografiei, CNC-ul neputand sa finanteze mai mult de 50% din partea romaneasca, conform standardelor europene. Exceptiile sunt permise, daca filmul indeplineste conditiile de „film dificil“, asa cum sunt ele definite in legea cinematografiei.
Formulez o cerere in acest sens, motivand de ce acest film se poate incadra la categoria „film dificil“. Trec 3, 4, 5 saptamani, niciun raspuns. La CNC mi se spune ca o parte din membrii Consiliul de Administratie ar trebui sa citeasca scenariul, lucru pe care insa unii dintre „dansii“ nu vor sa il faca. Ca atare nu pot sa-si dea seama daca filmul este intr-adevar „dificil“, ca atare nu pot sa semneze, ca atare productia e in aer. Asta inseamna ca unii din membrii comisiei nu dau 2 bani pe filmul documentar sau poate pe mine. Cine stie?
Intre timp, CNC-ul are un nou director. Sunt mai mult decat curios daca domnul Eugen Serbanescu, care, inca din primele zile de mandat, a spus ca ar vrea un CNC functional, deschis si fara scandaluri, va putea rezolva problema cu cheful de a citi scenariile a unora din membrii CA. Deocamdata, singurul festival de film documentar recunoscut de catre CNC – si pentru care candidatii primesc niste puncte in plus la concurs este cel din Bogota, Columbia. Niet cinematograficeskaia cultura...